19 filme spooky de văzut cu copiii (peste 7 ani)

Și când zic copii, mă gândesc la cei mai măricei, peste 7 ani, care rezistă la ceva sperieturi și se distrează cu ele, nu la bebeluși care or să aibă coșmaruri. Voi știți mai bine ce li se potrivește copiilor voștri. Noi avem un curajos care zice că duce, dar se ascunde tot filmul sub pat, și o fricoasă care zice că se teme, dar se uită fără probleme la chestii destul de spooky. 🙂 Pe care apoi le visează și vorbim despre ele până ne doare gura.

Eu una urăsc thrillerele, mă uit la filme ca să râd sau să mă înduioșez, nu să fac infarct!

De ce totuși să ne uităm cu copiii la filme care-i sperie? Pentru că pentru unii copii, ca și pentru mulți adulți, aceste filme sunt amuzante, interesante, foarte plăcute. Pentru că e un mod sigur și controlat de a experimenta emoții puternice de surpriză și frică, de care vor avea parte în viața reală. Pentru că le poate fi frică fără să fie în pericol, iar asta le oferă control și încredere. E plăcut să-ți vezi părintele atotputernic la fel de înfricoșat ca tine! Iar discuțiile generate de aceste filme pot fi foarte valoroase! Vorbim, desigur, despre filme adecvate vârstei, temperamentului și dorințelor copiilor.

Musai să vă uitați împreună!

Acestea fiind zise, grab some popcorn cu aromă de dovleac (glumesc) și poftiți la lista celor 19 filme sperietoase (așa le zice Sofi) pe care vi le recomandăm de Halloween sau când aveți chef de ceva mai scary.

  1. Familia Adams, serialul. Da, cel de pe vremuri. E atât de haios, l-aș revedea oricând! Este pe Netflix și filmul din 2019, dacă aveți chef de one time session.
  2. Coraline, filmul. E o poveste atât de frumoasă, chiar dacă (sau mai ales pentru că e) spooky.
  3. Monster House. E pe Netflix.
  4. Corpse Bride, de Tim Burton. Super dark, super fun!
  5. Ghostbusters 1 și 2 (cele din 1984, de pe vremea noastră, sunt tare haioase, le găsiți pe Netflix)
  6. Cubo (japonez, foarte fain)
  7. Coco (l-am văzut de cinci ori, îș găsiți pe HBO Go)
  8. Hotel Transylvania 1 și 2 (Netflix) Ni se par super amuzante, inclusiv în varianta dublată în română. Copiii le tot revăd periodic.
  9. The Witches (Vrăjitoarele, versiunea 2020), după cartea lui Roald Dahl
  10. Spirited away (tot japonez, e pe Netflix)
  11. Gremlins (cel de pe vremea noastră, mai țineți minte?) Doamne cât am visat urât și m-am uitat suspicioasă la toate plușurile din casă, ani la rând! 🙂

Dacă aveți și voi sugestii, le primim cu drag!

Completez cu sugestiile primite pe fb, mulțumesc și pentru cele din comentariile de aici, foarte prețioase:

  1. Abominable 
  2. Frankenweenie
  3. The nightmare before Christmas
  4. Goosebumps 1 si 2
  5. The book of life
  6. A tale dark and grimm
  7. Princess Mononoke
  8. Beetlejuice

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

11 comentarii

  1. Nouă ne place ,,O poveste Grimminală” este serial pe netfix. Este destul de haios, cred că se pot uita copii mai mici de 7 ani, doar să săriți peste fazele mai înfiorătoare. Este un fel de repovestire a basmului cu Hansel și Gretel, noi îl adorăm!

  2. Neaparat, mai ales acum in perioada sărbătorilor de iarna, de văzut in familie filmul „Cronicile Crăciunului” 1 și 2, sunt pe Netflix dublate în romane. Sunt magice, motivaționale și pline de iubire. Fiul meu, le viziona și asta vara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *