Tu ești nemuritoare, și ce dacă ai murit…

S-a dus

bunica

mea.

Nu văd de lacrimi, nu văd ce scriu aici, dar nu știu ce să fac cu toată durerea, așa că scriu, asta mă ajută uneori când nimic altceva nu ajută.

Se odihnește și ea în sfârșit. Sunt obosită, nu mai pot, mi-a zis în primăvară, când ne-am văzut ultima oară.

I-am spus atunci că noi o lăsăm, dacă ea vrea să plece.

Mi-a zis că vrea, dar nu știe cum.

S-a dus. De dimineață, cu mama lângă ea, spălată, mângâiată. A închis ochii și a dat drumul.

Cum mori?

A reușit să afle azi de dimineață.

Ar fi împlinit curând 90 de ani. Nu destui, pentru mine.

Nu știu cum arată lumea fără bunica.

Dintotdeauna a fost liniștea mea, reperul meu de bun simț și generozitate.

Ani la rând, mulți ani, nici măcar n-am luat în calcul posibilitatea că ea ar putea să nu mai fie. Gândul că ea e acolo, în camera mea de copil, mi-era de ajuns.

Când a făcut infarct, i-am strigat Să nu mori, nu te las, nu ai voie!
Apoi a făcut și AVC la câteva zile, vorbeam cu ea de câteva ori pe zi, nu te las, nu pot fără tine, nu ai voie! Nu mori!

Apoi a făcut și dublă pneumonie în spital și în noaptea aia, când abia putea să mai respire, doar tăcea în telefon, i-am șoptit de zeci de ori: Te rog să nu mori, nu muri, nu știu dacă am făcut bine sau nu, dar a trăit încă niște ani, am apucat s-o mângâi, s-o alint, să-i spun cât e de frumoasă, de bună, cât bine a făcut, cât e de iubită, cum a schimbat ea lumea în sat și pentru mine, iar prin mine și pe alții.

S-a dus liniștită, mi-a spus mama. A strănutat de două ori și a tușit, apoi a închis ochii și i s-a relaxat toată fața.

Ba nu, n-a murit, n-are voie, mi-a venit în cap, dar ea a murit pentru ea, nu în ciuda mea, și eu am rămas aici fără ea, cu iarna asta sufletească grea, care mă arde în piept și-mi amorțește creierul.

Plâng după ea, cât de dor o să-mi fie, cât o să o mai caut, plâng după copilăria mea care simt că azi trebuie să se încheie, de azi nu mai am bunici.

La naiba cu cuvintele astea care nu pot ele să cuprindă tot pustiul pe care-l simt. Golul.

Simt sub degete pielea ei subțire ca foaia de copt.

Spatele ei slab, pe care mă ruga s-o scarpin.

Părul ei alb, dintotdeauna alb și des, cu miros de săpun.

Degetele ei ca niște rădăcini de copac, încolăcite printre ale mele.

Ochii ei.

Felul în care îmi făcea cu mâna la poartă, când eu plecam cu mașina înapoi la București. Plângea, o vedeam că plânge, dar îmi și zâmbea, și eu îi strigam pe geam: Să te găsesc sănătoasă, auzi? și ea-mi zicea: Cum o vrea Dumnezeu.

Scormonesc în cap după vocea ei, după vorbele ei, după mirosul ei.

Pe asta nu mi le ia nimeni.

Sunt ale mele.

Mă gândeam că o să fiu mai pregătită, era la pat de ceva vreme. Știam că se apropie momentul, m-am gândit mult la asta, ne-am luat rămas bun, acum eram doar în așteptare.

Dar nu sunt. Nu cred că poți să te pregătești. Poți să-ți faci bagajele, să spui toate lucrurile frumoase pe care le ai de spus, să-ți domolești indignarea, să-ți repeți în cap că e mai bine așa, era obosită tare și bătrână, era greu și pentru mama s-o îngrijească, e mai liniștită acum, că nu mai e, toți suntem, într-un fel.

Dar liniștea asta e pustiitoare. Nu e o liniște cu pace. Nu încă.

În camera mea de copil nu mai respiră nimeni acum.

Nu mai am bunici aici. Sunt vii altundeva, unde sper eu că se odihnesc în sfârșit, simt iubire și pacea de care nu s-au bucurat pe lumea asta decât prea puțin.

Am aprins o candelă, le urăsc, sunt semne că cineva, că încă cineva s-a dus și nu mai e aici, n-o să mai răspundă la telefon, n-o să ne mai facă cu mâna pe ecran, am scos pozele cu ea, citesc ce am scris despre ea aici, am scris mult despre ea, mi-a fost inspirație și cuib și alinare toată viața.

Te iubesc, zână bună, și o să te duc cu mine peste tot unde o să-mi fie greu sau ușor. Nu te las, chiar dacă tu ai dat drumul. Copiii mei or să știe mereu cine ești și cât ai fost de grozavă, și-or să afle și copiii lor despre tine, o să le spun eu tot ce e de știut.

Bunica cu fiica mea
Eu cu bunica (la aniversarea mea de 3 ani)
Ultima noastră poză împreună
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4267

54 comentarii

  1. Citesc si plang!
    De 2 ani am iarna in suflet! De 2 ani nu mai am bunica! Ingerul meu cel mai devotat! Care m a iubit, alintat, mangaiat! Care nu zicea niciodata nu! Orice ii ceream ! Care se incredea orbeste in mine! Care mi a lasat tot ce a avut ea! Si mai presut de atat: m a invatat ce este iubirea pura! Nemarginita! Totala!
    Sunt cu sufletul alaturi de tine!
    Dumnezeu sa aiba grija de bunicile noastre !

    • Am așa de multă durere. Anul acesta a fost unul greu, am pierdut ambele bunici, inima mi sa făcut mică, mică. În asemenea momente nu există cuvinte ce îți pot alina durerea.
      Condoleanțe!
      De acolo de unde este ea, sigur te privește. Multă putere îți doresc.

    • Sincere condoleanțe, este foarte greu.. Nici eu nu mai am bunici, și eu am suferit enorm când ne-a părăsit bunica.. Pe ,,nepregătite” Iar eu nu am putut să îmi iau rămas bun, nefiind în țară și cu o operație recentă, nu aveam voie să zbor??și am suferit enorm și încă sufăr ?? Ele vor rămâne mereu vii în sufletul nostru❤

  2. Azi era ziua bunicului meu. Nu mai e de aproape 7 ani. Inca doare. Intre timp s-a dus si bunica mea. Am aprins o lumanare langa poza lor.
    Te pup
    Sa-i fie drumul lin si cu lumina.

  3. Condoleante, draga mea! E greu, stiu. Sufletul se simte gol, dar ori de cate ori veți pomeni numele dansei veti realiza ca e vie in amintirea voastră. Dumnezeu sa o sa in pace si tie si mamei tale sa va dea putere!

  4. Simt aceleași sentimente de aproape un an, plâng in fiecare seara după mama mea buna și îngerul meu pazitor! Dragostea oferită de o bunica este de neegalat!

  5. Condoleante sincere! Eu nu mai am bunici de când eram în scoala generală si am pierdut-o de curând pe mama. Știu cum e să nu mai fii niciodată întreg, sper ca undeva, cândva ne vom reîntâlni. Dumnezeu sa ii odihnească pe toți cei dragi!

    • Dumnezeu sa o ierte! Condoleante! Si voua putere sa mergeti inainte! E greu Ioana..stiu si eu de 3 ani ceea ce descrii tu, inchid ochii si incerc sa o revad de teama sa nu o uit, rememorez conversatiile ca vocea ei sa ramana acolo. Dar copiilor mei le povestesc mereu de ea ca sa ramana vie in amintirea tuturor. Te imbratisez!

    • Plâng alături de tine… Atât de adevărate și de grele cuvintele tale.. Port în suflet mereu durerea pe care am simțit-o când mi – am pierdut pe rand bunicii, dar în special disperarea când am realizat ca bunica mea nu mai este aici pt mine. Era Totul meu!! Nici acum după 5 ani nu pot accepta pierderea ei. Și acum am momente când îmi vine sa o sun sa ii povestesc ceva amuzant care mi s-a întâmplat, dar imediat ma întristez și îmi dau seama ca nu mai e aici. Te îmbrățișez cu drag și îți doresc multă putere și sincere condoleanțe!

  6. Nu ma pot opri din plans.Eu nu ma pricep la scris, dar cred ca fix asta as fi pus pe foaie si eu cand s-a dus bunica mea acum aproape 4 ani… Parca am retrait tot golul simtit atunci…Condoleante;(.

  7. Sincere condoleante! Iti inteleg durerea si supararea…si nu pot sa spun ca nu va durea…vesnic…Insa ea, traieste prin tine, prin cuvintele frumoase pe care le spui despre dansa, prin fotografii…Plangi, ajuta…nu vindeca, dar parca un pic, ajuta…

  8. Te imbratisez, Ioana, multa putere! Nu esti niciodata pregatit pentru asta. Inca plang dupa ce am citit randurile tale… Maine bunica mea face 1 an de cand s-a dus. Nu am putut sa o conduc, sa o vad (restrictii), iar de atunci nu am ajuns la cimitir sau in casa ei, casa in care am copilarit. In capul si in inima mea ea este acolo unde a fost mereu. Atat ca nu o mai pot suna, nu ii mai pot povesti cum baietelul meu de 5 ani a invatat deja sa citeasca (asa cum m-a invatat ea pe mine), nu o mai pot ruga sa imi povesteasca de cand era ea tanara, nu o mai pot imbratisa…

    Iarta-ma ca scriu despre mine aici. Fiecare isi stie durerea, suntem toti puii bunicilor nostri, crestem si totusi vrem sa ramanem mici, sa ne mai cuprinda cu bratele, sa ne mangaie si sa ne aline. Mai ales acum, sa ne aline de durerea de a nu ii mai avea langa. Cum putem sa mai fim inca? Cum poate lumea sa mearga mai departe cand este atat de greu, cand pare ca totul nu mai are rost?

    Desi refuz sa inteleg ca nu mai e decat in amintire, o pastrez cu mine povestindu-i baietelului meu despre cum era, ce ma invata, ce gust minunat aveau galustele facute de ea, cum doar ea stia sa faca cele mai bune cornulete cu nuca.

    Da-ti timp, stai alaturi de cei dragi, pastreaz-o in inima, pomeneste-o si va fi mereu cu tine! Ganduri bune!

  9. Așa de multă iubire ai pus in aceste rânduri, încât plâng citind, pentru ca ai caracterizat-o și pe bunica mea care nu mai este. Condoleanțe!

  10. Si eu mi-am pierdut bunica acum 3 sapt în urma celui de-al doilea Avc. Este cumplit, plâng și ma rog sa fie bine acolo unde e, lângă tataia. Și sper sa vina în vis, sa pot vb cu ea! Trebuie sa găsim putere sa mergem mai departe, pt copiii noștri.

  11. Semeni cu bunica ta! Am și eu o bunica, si cel puțin jumătate din viata am petrecut-o la buni. Mi se face inima cât un purice,îmi pare rau pentru pierderea ta,voastră. E grea,cred,lumea fără bunici…. Condoleanțe! Dumnezeu sa o odihnească în pace!

  12. De câte ori îți este dor, uita-te in oglinda. E acolo, in privirea ta, in zâmbetul tău, in plânsul tău. Semeni foarte bine cu ea.
    Nepoții tai o vor cunoaște prin tine.
    Plângi și vorbește cu ea. Te aude, doar ca nu îți mai poate raspunde ca pana acum; o face altfel: printr-o adiere de vant, prin zborul unui fluture, prin găsirea “întâmplătoare” a unui lucru in biblioteca.

  13. Condoleanțe, ma regăsesc în tot ceea ce ai scris, mi-am pierdut tatăl pe 1 ianuarie și de atunci sufletul meu, inima mea numai sunt la fel, el era totul meu și l-am pierdut, am plâns și m-am rugat sa nu plece și a plecat, poate ii e mai bine acolo, poate nu ,vom afla și noi cândva… îmi pare rău pentru pierderea ta, de fiecare data când aud o pierdere ma întristez, poate unde știu câtă durere lasă în urma…

  14. Sincere condoleante!!
    Bunica mea(singura bunica pe care am prins-o in viata) a murit demult,cand aveam 13 ani,eu acum am 41,dar amintirea ei va ramane mereu,mereu in inima mea…M-ai facut sa plang….ai scris exact pe sufletul meu,tot ce eu nu am putut exprima la acea varsta ai exprimat tu in aceste randuri…si bunica mea a fost extraordinara!!Dumnezeu sa le odihneasca in pace pe aceste bunici!Vor fi ingerii nostrii pazitori toata viata!!

  15. Condoleante! Te inteleg atât de bine! In anul 2015 am pierdut-o pe bunica mea draga. Nu a fost bolnavă, nu ne așteptam și nu eram pregătită! Nu am putut sa imi iau la revedere….eram departe. De atunci și în sufletul meu e iarna iar anul acesta totul a devenit pustiu pentru că Dumnezeu a vrut-o langa el pe mama, iar eu tot nepregătită, tot departe. ..(erori medicale într-un sistem medical care lasă de dorit) Nu reusesc sa accept, nu o văzusem de 2 ani iar dorința ei cea mai mare era sa isi strângă în brațe nepoțelul. Doare atât de tare!!!

  16. Condoleante!
    Putere, nu o sa treaca niciodata golul, doar o sa inveti sa traiesti cu el. Sunt 7 ani si simt la fel si se fac 2 acum de cand si mama a plecat la ea, te cred si simt ceea ce ai scris, despartirile sunt grele si nu ai cum sa te pregatesti. .
    Te imbratisez !

  17. Doamne, mi s-a facut pielea de gaina iar lacrimile mi-au inundat ochii! Ma gandesc cu groaza la momentul in care buni va pleca. Exact acelasi lucru este si ea pentru mine, linistea mea si oaza mea de calm. Era cat pe ce sa o pierdem acum cateva saptamani si ii strigam si eu prin telefon ca nu are voie sa plece inca, nu sunt pregatita sa o las sa se duca langa bunicu’. Si si-a revenit, si vorbim iar la telefon si e bine. Inca e bine.
    Nu pot decat sa iti transmit sincere condoleante si multa putere!

  18. Condoleante! ITI inteleg durerea din suflet.Anul acesta mi am pierdut bunicii din partea mamei la diferenta de 3 zile între ei.Asa a vrut Dumnezeu sa se duca unul după altul, ei nu puteau sa facă nimic unul fără celălalt.,mai ales bunicul care a fost dogar de meserie si mereu ii cerea ajutorul bunicii cand avea un butoi de lucrat.
    De la 7 zile până la 8 ani și apoi toate vacanțele mele acolo mi le am.petrecut .Sufletul imi este gol fără ei…Datorita lor am făcut o facultate si sunt omul din ziua de astazi…Dumnezeu sa ii ierte pe toți!

  19. Îmi pare rău pentru tine și durerea ta.
    Nu uita ca ai voie sa simți toate emoțiile. Astăzi e un gol care curând o sa se umple cu liniște din partea bunicii, cu împăcare.
    Sincere condoleanțe.

  20. Plângem mullți alaturi de tine. Pentru ca te înțelegem perfect! Am suferit enorm la moartea mamei mele, acum un an de zile si incă nu m-am liniştit pe deplin. Dar, atunci cand mama ne-a părăsit, am realizat ce a însemnat ea ca bunică pentru nepoții ei: o icoană! Ştiam cât de mult i-a iubit ea, dar nu am ştiut că aceqstă dragoste poate face minuni! Şi, chiar aşa s-a întâmplat, pentru ca, pe patul de moarte, când noi, fetele ei o îngrijam, nu era deloc lucidă; când veneau însă cei trei nepoți la ea, aducându-i şi pe cei şase strănepoți, de fiecare dată îşi ridica uşor capul, se întorcea spre ei şi le vorbea zâmbinu-le gingaş de parca nu era decât obosită. Sertarul pentru nepoții ei dragi din căpşorul ei a rămas intact! Si aşa a plecat în cealaltă lume. Asta da, dragoste! Iar cei care au luat cuvântul în biserică, la slujba de înmormântare, au fost nepoţii ei! Emoţionant cum au putut-o descrie pe bunică drept o…ICOANA! Si asta, da! DRAGOSTE! De aceea te înțeleg perfect! Dar să ştii ca durerea pierderii bunicii nu se stinge; vei învăţa însă sa trăieşti cu ea. Iar tu si copiii tăi vă veţi aduce tot timpul aminte de ea cu mult, mult drag. A fost prea obosită bunica; urcuşul i-a devenit prea greu, iar cărarea prea lungă! Dumnezeu a luat-o de mână şi i-a spus: „Hai acasă”! Dumnezeu să o odihnească în pace!

    • Te inteleg…i-am inchis de ceva ani pe bunicii mei intr-un glob de sticla, pe care eu cu sufletul de copil sper ca acolo sa ramana tineri si sanatosi si sa-i vad cat mai mult timp. Au 92 si 88 de ani…si sunt tineri si haiosi. Povestesc de intalnirea lor, promisiuni si frica de moarte. De sufletul lor tanar inca. Cand sunt cu ei sunt inca copil, si stiu…ca va veni vrea aceea. Doar ca nu vreau sa plece. Am pierdut un tata, pe ei ii tin agatati in globul meu de protectie si refuz ca si tine sa le dau drumul. Si ei vor…bunica spune ca e prea greu sa fie, bunicul nu vrea, e speriat sa plece. Si eu prea ocupata cu viata sa le ofer tot ce as vrea. As da orice sa opresc timpul…ca noi sa mai fim copii, ei bunici sau parinti.

  21. Condoleante! Stiu ca nu exista cuvinte din partea nimanui care sa aline ceea ce simti, dar suntem atat de multi care te intelegem si suntem alaturi de tine ❤

  22. Din propria experienta, din pacate, consider ca durerea pierderii ramane toata viata. Vom invata doar sa o purtam cu noi, dar niciodata nu se vindeca.

    Condoleante! Bunica e in raiul bunicilor la o mica petrecere de bun venit: inca un bunic si-a indeplinit rolul – acela de a da farmec si scanteie copilariei noastre, si de a fi intretinut acea scanteie toti anii de apoi.

    De acum, vine partea grea: aceea de a o intretine prin amintire – asa ca vom bea multe pahare de vin si vom retrai de acum toate momentele prin povești, si nimeni nu le va intelege cum le-am inteles noi. Si tu, Prințesă Urbană, tu ai darul scrisului.. eu cred ca intr-o zi vom gasi pe raftul librariilor o carte despre bunica, pe care o asteptam cu drag.. ca sa putem retrai si retrai alaturi de tine

    Mult curaj!

  23. Condoleante.

    Si eu am ramas anul acesta fara bunici …
    Cand am aflat am simtit pustietate in suflet si un un gand ma cutremurat sunt orfana de bunici .
    Totusi bunicii raman cu noi in gand , amintire si in povestile spuse copiilor.

  24. In timp ce citeam, in fundal cânta Stefan Hrușcă -Elegie și am plâns. Și am tot plâns. Plângeam și citeam.
    La asta m-am gândit și eu, când a murit bunica mea (bunica maternă) că nu mai am bunici, mi s-a dus copilăria. Bunici paterni nu am avut, bunicul matern a murit când aveam 12 ani. De fiecare dată când ai scris de bunica ta, ma gândeam și eu la bunica mea. Tot așa de blândă a fost, înțeleaptă in felul ei, chiar dacă nu știa sa scrie și sa citească, parcă a știut întotdeauna ce sa ne spună.
    Condoleanțe, Ioana!

  25. Citesc si plang si eu … invartind in graul pt coliva… maine … pomana de 40 de zile pt bunicul… pt care am fost RUXANEL …
    Doare tare … tare de tot …. si cand intru in casa lui de aici … care miroase a BUNICII MEI … mi se sfasie inima … nu sunt inca pregatita sa imi iau ramas bun … desi am fost in fiecare zi langa el… pana aproape de final …
    Baietii mei sunt maricei (aproape 13 si 15 ani) si sufera si ei tare mult… mergeau mereu la el … si stateau la povesti … in care ei ziceau de azi … el povestea de ieri… de razboi… de foamete … de cum a facut el cu mainile lui case… ma bucur ca au apucat sa il asculte … sa il mangaie … sa il iubeasca pe el … nu povesti despre el …
    Speram sa bata 100 … a razbit doar 94 … si cand incearca cei din jur sa ma aline cu „a trait destul… bucura-te!” … imi vine sa strig la ei…A TRAIT ANII LUI … nu din a altuia … si muncit tare mult … cum munceau toti pe vremea lui … si a fost fruntas in toate … si mandru de asta …
    Tare rau doare …. odihneasca-se alaturi de soata lui si de toti bunii plecati .. prea devreme …. desi nu devreme … prea brusc … desi nu brusc …
    Voi cei ce inca ii aveti … deschideti-le usa cat de des puteti si inca un pic … nu vor decat sa va/ne vada … ca le suntem de ajuns … si sa stati sa vorbiti cu ei… asa cum stati cu prietenii … nu pe fuga…
    Iubiti-i si bucurati-va de ei …

  26. Înțeleg perfect ceea ce simți,ma regasesc in cuvintele tale.Am plâns citind,dorul ăsta nu dispare și nimic nu te alina.Am fost un copil crescut de bunicii din partea tatălui,pe bunicul l-am pierdut la 17 ani,bunica a mai trait 3 ani.Cand s-a dus si ea,am simțit ca am rămas orfana……Mai ales de sărbători durerea si golul devin mai mari.Recunosc,nu am simțit acelasi lucru pentru bunicii din partea mamei,nu am fost apropiata de ei.
    Sincere condoleanțe,Dumnezeu sa o ierte si voua sa va dea putere si mangaiere.

  27. Fotografia cu bunica și cu tine la 3 ani pare din altă lume, una care cunoaște doar bunătate, blândețe și gingășie și în care mă rog ca bunica ta să își găsească odihna. Iar tu aici, să ne faci un pic mai frumoasă lumea asta povestindu-ne atât de cald și de nesperat de uman despre toți dragii sufletului tău, și când ți-e bine, și când numai tu știi ce tare doare.

  28. Condoleanțe draga Ioana:( Îmi pare tare rău. Eu mi-am pierdut ultima bunica acum 3 ani jumătate și un an mi-a luat sa nu plâng când ma gândesc la ea. Doare rău deoarece ea m-a crescut practic și era yes man-ul meu în toate. Și deși avea doar 4 clase avea o minte ascuțită de nu puteai sa o păcălești. Acum o săptămână mi-am pierdut și tatăl… Si eu am inima grea. Dumnezeu sa ii odihnească în pace! Iar ție multă putere și liniște sufleteasca. Și plângi când simți nevoia. Te îmbrățișez cu drag!

  29. Ioana, bunica ta e parte din tine. Nu a plecat si nu pleaca . Atata timp cat o simti si o iubesti e ingerul tau pazitor si forta ta cand tu nu mai poti. Cand ai ceva sa-i dai in grija ea e acolo si te ajuta. Ai incredere ca ea te-a iubit prima fara limite. Mama iubeste, educa , corecteaza. Bunica iubeste si atat.

  30. Ioana, bunica ta e parte din tine. Nu a plecat si nu pleaca . Atata timp cat o simti si o iubesti e ingerul tau pazitor si forta ta cand tu nu mai poti. Cand ai ceva sa-i dai in grija ea e acolo si te ajuta. Ai incredere ca ea te-a iubit prima fara limite. Mama iubeste, educa , corecteaza. Bunica iubeste si atat.

  31. Doamne , ai scris atât de frumos , ai descris-o cum ai știut tu mai bine , și ce sa crezi , parca ai descris relația mea cu a mea mamaie ! Doare mult , enorm de mult pentru ca și eu am rămas fără bunici și totodata și fără parinti ! Când am citit parca îmi învârtea cineva cuțitul in rana care nu s a închis niciodată din cauza dorului pentru ei (cei plecați dincolo) !!iti doresc multa putere sa treci peste deși cuvintele sunt de prisos ! Sănătate multa ! Odihna veșnica bunicii tale !

  32. Doar ce am pus pe noptiera cartea Iernile sufletului, cumpărată dupa ce am vazut postarea ta , am luat telefonul in mana si vad aceasta postare . Plang, plang , plang…. Sa fii tare , condoleanțe !

  33. Condoleante. Cred ca au plans toti cititorii azi cu tine.
    Cam asa s-a dus si strabunica mea. A inchis ochii dupa o viata implinita si s-a mutat sa traiasca in noi si prin noi.

  34. Condoleanțe si odihna in pace bunicii tale ! Nu cred ca a fost cineva să fi citit fără sa nu ii curgă lacrimi pe obraz, mai ales noi rămași fără bunici. Și pe mine m-a durut cel mai tare plecarea bunicii materne.
    Ii consider binecuvântați pe cei care ajung frumoase vârste de 80+ au nepoți sau chiar strănepoți.
    Din departare iti trimit o îmbrățișare !

  35. Condoleante, Ioana! Acum o săptămână a murit si bunica mea, anul viitor ar fi implinit tot 90 ani:(
    Cu ea s a incheiat copilăria 🙁
    E foarte greu 🙁

  36. Înțeleg și port și eu de un an aceasta durere…Dumnezeu, Cel ce ne-a creat și ne-a făcu după chipul și asemănarea Sa, s-o odihneasca În împărăția Sa.
    Sincere condoleanțe.

  37. Cand bunica a murit, am refuzat sa cred. Eram micuta si… urmand alaiul, m-a lovit adevarul in momentul in care i-am simtit raceala mainii pe buzele mele, n-am vrut sa regret ca nu ii sarutasem mana pt ultima oara. Si m-a lovit, rauri de lacrimi si suspine de atunci au curs, disperarea ca nu mai e…si totusi, in mintea mea de copil de 17 ani, tot am refuzat o vreme sa cred. Visam ca e in alta parte, ca se ascunde, ca a aparut apoi sa ne spuna ca e bine… avea doar 55 ani, e oricand prea devreme sa ramanem fara ei!

    Sincere condoleante Ioana! Ei traiesc vesnic in noi, in amintirile noastre, au camaruta lor in inima noastra, o camaruta ce o revizitam, iar si iar, o camaruta care de cand nu mai sunt au o usa alba, semn ca ne sunt mijlocitori acolo Sus!

  38. Condoleante….acum 18 ani mi-am pierdut si eu zana cea buna cu parul alb si ochi albastri. Cand plecam de la ea imi spunea de fiecare data, tinand cate o pisica in brate ” Multumesc ca ai venit pe la mine” …. de fiecare data, chiar daca veneam zilnic. Ma doare tare si acum…nu atat de des, dar tot doare.

  39. Sincere condoleante !
    Si eu tocmai ce mi-am pierdut ultima bunica pe 8 august.
    Dumnezeu sa o ierte ! Simt durerea in suflet, nu ma pot impaca cu ideea ca nu mai este printre noi si ca nu o sa mai revad nicioadata. E greu. Din cauza distantei, nici nu o mai vazusem de mult timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *