Trei boardgames foarte faine și un puzzle de podea, toate pentru copii de 4-10 ani (P, reducere, concurs)

Toate sunt de la prietenii de la Juland.ro și avem și reduceri la ele, vedeți la final! Plus Giveaway cu toate aceste jocuri, aici.

Știți deja că ne petrecem mult timp jucându-ne. Acum copiii citesc singuri, așa că profit de momentul jocurilor pe covor să petrec timp cu ei. Ne place să descoperim mereu jocuri noi, să ne jucăm de multe ori la rând, apoi să le lăsăm o zi să se odihnească și apoi de la capăt.

Bașca, urăsc frigul, așa că nu mai stăm pe-afară după școală decât maximum o oră, ceea ce ne lasă cu două ore libere în fiecare seară. Jumătate de oră ei se uită la desene, eu alerg sau citesc, apoi ne așezăm pe covor și ne jucăm.

Săptămâna trecută am jucat jocurile de mai jos de le-am zăpăcit, vi le arătăm pentru că sunt nu doar faine și amuzante pentru copii, dar au și o componentă educativă importantă, plus factorul cooperare, care e valoros pentru noi. Jocurile în care participanții lucrează împreună pentru a câștiga jocul ni se potrivesc cel mai bine, pentru că așa nu se supără nimeni și nu ne certăm, copiii învață să facă strategii împreună, Doamne, ce bine e să uit de competiția dintre ei măcar vreme de 10 minute, cât ține jocul.

Am mai descoperit, pe lângă jocuri, și un puzzle de podea cu dinozauri care ne place mult pentru că e greuț și, deși l-am făcut deja de vreo 20 de ori, nu ne-am plictisit de el. Are conturul neregulat, dar ajută marginile colorate diferit, iar în interior sunt piese cu formă de dinozaur.

Puzzle de podea dinozaur

E super mega plăcut să-l faci, și nu doar prima dată! Iată-l mai jos, cu poze, descriere și reducere. Ah, da, să nu uit, avem 15% reducere la orice comandă pe Juland.ro cu codul printesa, până pe 31 decembrie.

După puzzle vă arăt și jocurile, iar la stories găsiți și clipuri cu ele. În postarea de FB (AICI) găsiți și un giveaway, puteți câștiga unul dintre aceste patru jocuri, la alegere.

Puzzle de podea în formă de dinozaur, potrivit pentru copii de 5-9 ani (aici, 88 de lei, 74,8 lei cu reducerea noastră)

Iata-l cât e de frumos, are și zone strălucitoare!

Piesele de puzzle sunt din carton gros, iar asta le face ușor de manevrat și foarte rezistente. Cinci piese au forme unice (pterodactil, stegozaur, TRex etc). E foarte fain de oferit copiilor și în grădinițe, afterschool, centre educaționale și școli primare!

Puzzle de podea dinozaur de pe Juland.ro

Gata făcut are cam 60 x 90 cm, deci e măricel!

Aici aveți mai multe modele de puzzle de podea, cu cosmos, unicorni, mașini etc.

Micul magazin de la Djeco, joc tip Monopoly de educație financiară (aici, 97 lei, 82 lei redus, potrivit pentru 5-10 ani)

Micul magazin, Djeco

Ideea jocului e foarte simplă: jucătorii avansează cu pionii dând cu zarul, cu scopul de a-și bifa lista de cumpărături, achiziționând diverse produse din magazine. Mai sunt și alte provocări pe parcurs, distracții care costă, prilejuri de a câștiga bani sau de a obține reduceri.

Ne place mult acest joc pentru că e dinamic, mereu apar surprize (când decizi să NU cumperi ceva din magazin, trebuie să tragi o carte din teanc, și acolo poate fi ceva bun (de exemplu o reducere la un produs) sau o cheltuială, copiii trebuie să ia decizii (am bani pentru a cumpăra asta? dacă o cumpăr și rămân fără bani, va trebui să vând ceva ce am, mai bine fac economii etc). Se fac socoteli, scenarii, trebuie să gestionezi frustrarea când altul are mai mult noroc sau un plan mai bun ca al tău…

Jetoanele și tabla de jos sunt foarte plăcute la atingere, dar și rezistente. Toate accesoriile sunt foarte frumoase, e o plăcere să te joci cu ele! Sunt din carton și hârtie, colorate cu vopsele non toxice.

Se pot juca 2, 3 sau 4 jucători cu vârsta peste cinci ani.

Acestea sunt cărțile surpriză:

Instrucțiunile sunt în limba română, e foarte ușor să înțeleagă toată lumea jocul!

Acesta mi se pare jocul perfect de pus sub brad, e bun pentru toată familia, se pot juca și bunicii!

Salvarea dinozaurilor, joc de cooperare potrivit pentru copii de 4-8 ani (aici, 115 lei, 97,7 lei cu reducerea noastră )

Salvarea dinozaurilor, joc de cooperare de pe Juland.ro

Tare ne-a plăcut acest joc, apoi am aflat că e și foarte premiat în lume, câștigător a patru premii, inclusiv Oppenheim Toy Portfolio Gold Seal și NAPPA Gold Award!

Acest joc de cooperare e extrem de simplu, dar și foarte simpatic, pentru că e surprinzător și destul de rapid. Cei doi, trei sau patru jucători mută toți pe rând ce trei dinozauri (oricine poate muta orice dinozauri decide întreaga echipă) în cele trei zone cu urme de dinozauri, în funcție de ce spune zarul. Scopul jocului este acela de a-i duce pe dinozauri în siguranță pe insulă, iar asta se întâmplă doar dacă una dintre ferigi ascunde exact simbolul dinozarului care e în zona respectivă. Totul se întâmplă sub presiunea vulcanului care erupe!

E nevoie de o memorie bună, de cooperare și de noroc, dar și de o stragie inteligentă (noi am pierdut primele trei runde, apoi le-am câștigat pe toate, după ce ne-am prins ce avem de făcut!

Salvarea dinozaurilor

Zombie Kids evolution, joc de cooperare pentru copii de 7-12 ani (aici, 99 de lei, 84 lei cu reducerea noastră )

Acesta e preferatul copiilor, pentru că e cu zombi care atacă o școală, iar noi, jucătorii, în echipă, suntem vânători de zombi! Visul meu din copilărie! Nu e deloc înfricoșător jocul, nici piesele, sunt desenate caricatural, sunt simpatice și amuzante, have no fear!

Scenariul e foarte simplu: zombii doresc să invadeze școala, iar noi trebuie să punem lacăte pe ușile de intrare. Fiecare rundă de joc durează cam 7 minute, dacă jucați varianta simplă. Dacă deschideți și plicurile, care vă aduc extra puteri și extra misiuni, poate dura mai mult.

Zarul decide în ce cameră sosesc zombi, iar echipa de jucători decide ce strategie aplică pentru a-i elimina sau a plasa lacăte pe uși.

Și aici a fost nevoie să pierdem de câteva ori ca să ne găsim strategia ideală!

Și acest joc e foarte apreciat la nivel internațional, deși e destul de nou! Jocul a fost lansat în 2018 și a ajuns rapid pe primul loc la categoria Jocuri pentru Copii pe Board Game Geek, a câștigat și premiul UK Games Expo Best Children’s Game People’s Choice Winner și a fost nominalizat pentru un As d’Or – Jeu de l’Année Enfant Nominee.

Găsiți toate aceste jocuri pe Juland.ro, avem și reducere de 15% cu codul printesa, nu uitați.

Also, vreau să vă povestesc despre tatuajele temporare de la Djeco, am încercat multe variante la viața mea de părinte și acestea sunt clar cele mai bune! Sunt și foarte frumoase, țin mult (cam o săptămână, dacă sunt puse ca lumea), nu irită nici pielea alergică sau sensibilă. Sunt multe modele, le vedeți pe toate aici, nouă ne ajunge o folie multe luni. Costă 24 de lei setul, 20 de lei cu reducerea noastră.

Tatuaje temporare dinozauri de la Djeco de pe Juland.ro

Tot de la Juland mai avem și alte jocuri care ne plac mult, pe unele le jucăm deja de doi, trei ani.

Sky Magic e unul dintre ele, joc de cooperare cu magie, Marble Circuit, joc solitar de logică, cu provocări diferite, aveți aici detalii despre ele.
Sapphiro iar ne place mult, joc de strategie cu bile colorate (aici).

Reducerea de 15% e valabilă și pentru aceste jocuri, de fapt, e valabilă pentru orice produs care nu este redus deja de pe Juland.ro, doar să vă faceți cont pentru a putea accesa reducerea. Livrarea este gratuită la comenzi de peste 300 de lei, la fel și ridicarea din showroomul din București (cartierul Tei).

Iar dacă aveți sugestii de jocuri faine pentru noi, le așteptăm cu urechile ciulite!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

Un comentariu

  1. tocmai am primit si noi cateva jocuri si puzzle din Romania. Ce bine imi prind recomandarile tale, multumesc.
    Oricate jocuri am avea, pana nu stam cu ei pe covor, toate sunt degeaba, ar aduna praf si nimeni nu s-ar juca cu ele. E pretios timpul cu ei, relaxare buna si pt mine. Desi sunt momente cand nu aveam starea, cheful de a ma juca pe covor, recuperam cu alta ocazie. Am facut rachete din carton vineri si tot weekend-ul doar despre asta vroiau sa vorbim si se jucau cu ele…au facut la teste si lansare, relansari. Dar, am lucrat frumos impreuna la ceva. Ce vreau sa spun, la noi desi nu avem cele mai multe si faine boardgame-uri, ne bucuram de timp frumos impreuna. Sahul e prefeartul celui mare, dar al doilea nu prea doreste, el ar imagina si construi ceva toata ziua. Orice idee de joc e binevenita si imi doresc sa am energia sa pot citi si invata tot cat e nevoie – apoi dupa, sa pot si aplica ce am citit. Dar ziua este asa scurta la noi si ma bucur de fiecare ocazie cand pot da o fuga cu caruciorul cu al 3-lea la padurea de conifere, prietena mea. Ma reincarc si dupa masa ma pot dedicat si celor mari. Dar, stiu sigur ca nu e de ajuns, au nevoie de mult mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *