Se încheie un an fugar, urmează unul decisiv: ce-am pierdut, ce-am învățat, ce sper

Habar n-am cum a fost anul acesta, mi se pare că a trecut foarte repede, îmi aduc aminte foarte puține lucruri din el. Mai degrabă stări, vise, gânduri, cărți decât realizări, obiective bifate…

Știu că am fost sănătoși și împreună zi de zi , iar asta ne-a făcut foarte bine.

Știu că am muncit foarte mult, aproape în fiecare seară, în multe nopți, în toate weekendurile, în vacanțe.

Am scris enorm și am citit mai mult ca în anii trecuți.

Am început să învăț încă o limbă străină.

A murit bunica. Am stat să treacă prin mine negarea, furia, acceptarea, tristețea, dorul, le-am ascultat și le-am observat, m-au transformat, m-au obosit, m-au așezat în alt loc. Nu știu dacă mai bun sau mai rău, nou sigur.

Am făcut progrese cu mama , cu prietenii mei, am putut sta în relații mai onestă față de mine și față de ceilalți. Mi-am făcut mai puține scenarii și m-am bucurat mai mult de ce a fost bun între noi. Ce a fost rău am dat la o parte.

Am avut o hemoragie puternică într-o dimineață în urma cauterizării unui nev pe pleoapă, mi-am pierdut conștiența pentru câteva minute, a fost un episod care ne-a dat peste cap pe toți.

Am reluat terapia și am lucrat cu mine și mai mult. Am făcut progrese, dar mai încă atât de multe de procesat…

Au trecut foarte repede zilele, lunile, parcă acum câteva zile petreceam cu prietenii la Constanța, cu cățeii lor în brațe, acum ne vedem iar, din nou împreună pentru încă un Revelion.

Nu știu ce-am făcut cu anul acesta.

Știu că am lansat Copilul tău. Părinții tăi. Tu, care a fost o furtună, nu apucam să tipărim în viteza la care se comanda. Știu că v-a făcut bine și vă mulțumesc că mi-ați povestit despre asta în atât de multe mesaje. Nu e zi să nu primesc 3-4 mesaje cel puțin despre carte și impactul ei în familiile voastre.

Știu că am reușit să mergem la schi câteva zile și a fost foarte bine, deși am avut coapsele vinete de sus până jos și Sofia a căzut din telescaun, cu taica-său zburând după ea întru salvarea moștenitoarei.

Știu că am stat trei săptămâni în Thassos, jumătate dintre ele cu mama și soacra, și a fost foarte bine.

Știu că am lansat Caietul 2 și Vraja ecranelor și Eric merge la grădiniță și Mami și tati se poartă ciudat de Crăciun și toate au ajuns cu bine în zeci de mii de case.

Ni s-a născut nepoțelul, tare e drăgălaș!

Am scris alte cărți, am publicat o sută de articole, am făcut zeci de live-uri.

Am răspuns la mii de mesaje.

Am vizitat Madeira, a fost atât de frumos…

Am fost și în Bulgaria, și în Olanda o săptămână, am fost și la noi la mare cu autorulota, am fost pe Ceahlău, ne-am plimbat prin păduri, ne-am jucat mult, ne-am alergat, copiii au citit mult, desenează, scriu, sunt ființe tot mai independente și mai simpatice (ocazional enervante, normal, cine nu-i și enervant măcar rareori).

Am văzut multe filme care mi-au plăcut, am aflat multe lucruri care mi-au plăcut.

Am împlinit 42 de ani, copiii au împlinit 9 și 7, pisicuța, 15 ani, omul 44.

Sunt într-un loc neașteptat pe final de an. Simt o tristețe pe care mi-o explic doar parțial. Poate e pentru că se schimbă lucruri, poate e pentru că bunica nu mai e pe aceeași lume cu mine, poate e vârsta, poate e nimic, doar o etapă.

În același timp, îmbrățișez tristețea asta. Știu că tot ce simt are un sens și-mi arată lucruri imortante pentru mine.

Uneori am chef și pot să aflu ce, alteori nu, și e foarte bine și așa.

Anul acesta am învățat că am voie și pot să mă opresc.

Că merit să fiu iubită și când sunt neputincioasă.

Că cel mai bine este să aștept cât mai puțin de la ceilalți, oricât de trist ar fi.

Că depinde doar de mine să fiu bine, că am și pot tot ce trebuie să-mi fac viața nu suportabilă, ci bună, cu sens.

Anul ce vine va fi fie foarte bun pentru noi, fie foarte rău. În orice caz, o să-l ținem minte toată viața. Tot ce-mi doresc e ca peste un an de acum să fim bine împreună, de oricâte ori ne vom da peste cap între timp. Când lumea mea va fi cu picioarele în sus, îmi doresc să nu uit .

Vă doresc să fiți acolo pentru voi înșivă.

Să vă dați timp și răbdare și iubire, să vă dați voie să greșiți.

Să cereți.

Să aveți curaj să vă arătați.

Să riscați.

Să nu mai ascundeți durerea, să o scoateți de unde s-a chircit și s-o priviți în față, tot ce dorește este să fie alinată, mângâiată.

Vă mulțumesc că sunteți aici cu mine de atâta vreme, că ne aflăm și creștem împreună, că primenim lumea și o facem mai curată prin copiii pe care-i creștem.

Să aveți o seară frumoasă și un început lin de an!