Bridgerton 2 și un reality-show foarte prost care e bun!

După ce am încheiat sezonul 2 din Bridgerton (m-am luptat cu el o săptămână, n-am renunțat în speranța că toată tensiunea aia dintre El și Ea o să ducă la ceva sexuleț, cum a fost în sezonul 1, acolo a meritat să rabd toate replicile stupide și jocul actoricesc exagerat, barem pe final am mai văzut o bucă, un sfârc, o pasiune acolo, nu regret, dar la ăsta al doilea, atâta au mai construit de mă așteptam să bubuie un mega sexălău, când colo, s-au pupat cu buzele strânse ca mamaie cu tataie grijulii să nu-și spargă protezele una de alta și aia a fost, dezamăgitor, zău, măiculiță câta paranteza mi-a ieșit și de data asta), ei, de la acest eșec am trecut la un reality show despre care prietena mea zice că a făcut-o să-și aprecieze și mai mult soțul, ehe, asta vreau și eu, dă-n-coa.

Ei, dar e complicat, pentru că acest reality e foarte enervant, deoarece e foarte prost. În același timp, nu mă pot opri, deci pesemne că de fapt e foarte bun!

Se numește Ultimatum, e pe Netflix. Treaba cu el e așa: se duc acolo șase cupluri în care unul dintre ei (în cinci cupluri, fata) îi zice celuilalt: Ori mă iei, ori nu mă iei, acum e momentul să decizi. Se despart acolo la hotel și au întâlniri cu ceilalți din celelalte cupluri. După trei zile de dating pe bandă rulantă, se aleg cupluri noi și se mută împreună trei săptămâni. După asta, decid dacă se întorc la foștii, rămâni cu partenerii noi sau se despart de toți și pleacă singuri.

Toți ăia care vor să se însoare vor s-o facă pentru că vor și gata! Ăilalții nu vor pentru că vor ceilalți. Se discută mult despre stabilitate financiară și cine duce gunoiul, dar despre principii, valori, felul în care își gestionează emoțiile încă n-am auzit nimic. În schimb vor copii, mulți!

Ultimatum, Netflix

Unii nici nu știu dacă-și iubesc partenerii, dar știu sigur că vor inel pe deget.

Și în loc să meargă la terapie, vin la TV!

Daaar dinamica evenimentelor e interesantă!

Oscilez de cinci ori pe minut între Gizas craist nu pot să cred că pierd timpul cu stupizenia asta și OMG, mor de curiozitate pe cine alege acuma ăsta, după ce aia i-a dat cu flit.

Dar am găsit soluția, prietenele mele! Mă uit la viteză mare, X1,5 mai exact, văd un episod în 30 de minute, nu pierd decât pauzele lungi de suspinat și tras mucii, căci ce să vezi, bărbații au pus ochii pe altele și astea primele, care i-au băgat pe băieți în emisiune, suferă, că deh… E greu când iubitul care nu voia să se însoare cu tine vrea să pună inelul pe deget alteia, pe care a cunoscut-o ieri.

Eu, capră bătrână, măritată de 15 ani (aolică, ce mulți s-au făcut), cu copii care poartă deja cât mine la picior, mă uit la zbaterile lor (Dar de ce, de ce nu știe el să aprecieze cum mi-am pus eu sâni din banii mei, vaaai) în timp ce mă dau cu cremă de coama calului pe genunchi și mă gândesc: hai că am fost și eu varză la cap în tinerețe, dar parcă nu așa, ca ăștia…

Pe Murakami n-am reușit să-l duc la final (filmul, căci cărțile le topesc rapid, am citit tot ce mișcă), dar de la treaba asta cu infidelitatea oferită pe tavă nu mă pot opri. Mi-a mai și spus prietena mea (cea care m-a dedat la sărăcia asta de emisiune, nu te uit, Adino, răzbunarea va fi cruntă) că finalul e BOMBĂ, deci vă dați seama că stau geană seară de seară până termin cele 10 episoade (care au între 38 și 59 de minute). Nu citesc încă articolele despre ce se întâmplă acum cu cuplurile din emisiune (e plin internetul), vreau să ajung întâi la final eu singurică!

Deci dacă nu aveți ce face cu viața voastră, pofitiți de mă însoțiți. Putem comenta parcursul. Și fără spoilere, sunt abia la episodul 4.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

21 comentarii

  1. asta fuse spot-on: „Și în loc să meargă la terapie, vin la TV!” – dar daca vrei sa te mai miri ca in loc de terapie s-au dus la filmari, vezi si SexLife (tot pe Netflix). Tot asa o sa oscilezi de cate ori deschide gura (sa vorbeasca) vreunul sau vreuna 😉

  2. Hm deci mie mi-a plăcut sezonul 2 din Bridgerton. Mi-a plăcut de ei 2, aveau chimie credibila, pasiune. Spre deosebire de sezonul 1 unde eu nu am gasit potrivirea dintre Daphne si ducele.

    • Da, si mie mi se pare mult mai bine construit sezonul 2, super chimie intre protagonisti, dar parca te asteptai, dupa atata „crestere”, sa fie si cu sex teribil de pasional 🙂

    • Si mie mi-a placut mult mai mult sezonul 2. In afara de chimia dintre ei, actorul care-l interpreteaza pe Anthony joaca f bine.

  3. Eu mi-am facut cont de Netflix special pentru sezonul 2 din Bridgerton. Am citit cartea si e preferata mea din toata seria. Sunt revoltata ca au facut-o praf in halul asta si au scos partile bune si au ramas extrem de putin din carte. O sa imi dezactivez contul de Netflix.

    • Eu culmea, ( si nu sunt nici eu sigura de ce) citesc cartea in paralel cu vizionarea seriei 2. Si nu au nicio legatura. Mi se pare ca in film nu reusesc deloc sa redea cu adevarat ce simt ei. Sunt doar doi oameni care se alearga ca soarecele si pisica fara niciun rost. Dar cartea este cu muuult mai frumoasă! Sunt mult mai bine conturate personajele, si au logica toate acțiunile lor.Si actiunea in sine este total diferita!

  4. ADOR acest articol pentru recenzia Bridgerton ? ai postat cumva, ceva mai amplu despre sezonul 1 și am ratat eu? Pe mine acest serial m-a teleportat la 16 ani și am savurat maxim totul ?

  5. Eu am făcut un binge watching cu „minunăția” de „Ultimatum” și nu am fost deloc impresionată..după ce am sperat la alt reality „Love is blind” care parcă a avut ceva ceva finalitate…dar „Ultimatum” neh..

  6. Sora mea, te simt cu Ultimatum. Dar io sunt mega fană de reality show-uri cu experimente sociale, pe care le comentez cu soră-mea, aflată la câteva sute de km distanță. Și dacă n-ai văzut Love is Blind, te rog, poftește, că e ceva de-ți stă mintea-n loc :))

  7. He, he, m-am distrat copios citind articolul tau ?
    Si eu la fel, full disappointment dupa Bridgerton 2, super plictisitor si previzibil de data asta.. dar l-am urmarit pana la ultima secunda.. don’t ask why.
    Si aseara, ce crezi, dau peste Ultimatum..
    Zic, ma uit asa putin sa vad despre ce este vorba ca imi plac prezentatorii.. sunt aceeasi de la Love is blind – care prima serie mi-a placut foarte tare si bineînțeles ca m-a prins si acum sunt curioasa sa vad cum sfarsesc.. sau continua cuplurile astea tinerele si cu ganduri mari.
    Mai povestim ?

  8. Stiu ca e de mult pe Netflix …eu acum l-am descoperit. Pare ce cauti : actiune, sex si putina minte. Incearca serialul „Valeria” ( in plus e si scriitoare ?)

  9. Va recomand Love is blind, Japonia.
    Pe mine m-au impresionat oamenii care au participat, cultura lor și felul cum au abordat aceasta experienta .
    Foarte diferit comparativ cu varianta americana.

    • Da, da e foarte diferit fata de celelalte show-uri din USA și Brazilia! Acolo am văzut și eu mai clar diferențele de cultură. Sunt atât de politicoși, chiar și când nu se văd. ? Nu se așezau pe canapea, până nu cereau voie. Sau se salutau de așa de multe ori, înclinându-se, chiar dacă nu se vedeau.

  10. Poate pentru ca actorul este de alta orientare sexuala, n au dus sezonul mai spre erotic.Nici eu n am” vazut, simtit” chimie intre ei…Noroc ca Netflixu are optiune de a sari, opri episodu…in 3 ore am vazut 8 episoade, ultimele 6 ep. scurt si pe sarite dupa ce primele 2 m am chinuit sa le vad integral.

  11. Ah eu la Bridgerton m-am uitat doar pentru superbitatea aia serioasa si indatoritoare de Anthony, inca de la sezonul 1, cand toata lumea era lesinata dupa the duke. Asadar am savurat maxim sez 2 si mi-a si placut mult chimia dintre protagonisti, foarte bine aleasa actrita pentru Miss Sharma. Abia astept S3 cu focus pe Benedict si S5 despre Eloise, preferata mea absoluta.

  12. Recomand „Love on the spectrum”. Un reality show foarte drăguț despre persoanele din spectrul autist, care încearcă să își găsească un partener. E un fel de terapie pentru mine, îmi dă o senzație de încredere în umanitate, mă face să mă bucur pur și simplu de viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *