Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.
de ce nu zambesti/razi mai des
[ in poze ]?
Nu semanati mai deloc, tu cu mama ta. Imi place ideea de secrete, soapte din poze. Esti frumoasa, iti sta bine in alb.
Buna intrebare… Nu stiu, poate mi-e teama de ce spune despre mine un zimbet de poza. Asa, cu chipuri neutre, ma simt la adapost…
Victor, multumesc, da, intre mama si fiica sint intotdeauna lucruri speciale, complice. Mai ales cind fiica poarta alb si mama roz. 🙂 Seara buna sa ai!
Băi, sper că nu mă înşeală aşa de tare spiritul de observaţie. Eu văd clar asemănări între tine şi mămica ta. În ce priveşte gura şi forma ochilor…n-am dubii…nu prea se vede bine culoarea…dar dacă sunt ambele perechi verzi…atunci e clar: semănaţi mult!
Frumoase mai sunteti! Imi place de voi.
Iulian, cred ca mamei ii place ce zici tu aici. Nu, ea n-are ochi verzi, aia vin de la taica-miu. Welcome back.
Crash, multumim. You’re not so bad yourself! 😉
Poate ca prezenta mamei te face mai serioasa, ca intr-adevar iti lipseste zimbetul. Sau poate te preocupa chestii… Ori a fost o zi dintr-aia.