Cu Vina ne e ușor să trăim, pentru că o cunoaștem bine. Suntem prieteni cu Vina de mici, de foare mici, când eram trași de urechi pentru multe dintre lucrurile care nu mergeau bine și care, de fapt, nu erau din vina noastră. Părinții care ridicau vocea și ne loveau spunând Uite în ce hal mă aduci, uite ce mă faci să-ți fac! Învățătorii și profesorii care ne umileau și ne loveau spunând cu dinții strânși: Nu-mi dai de ales, trebuie să fac asta ca să scot om din tine!
Nu era adevărat nici atunci, nu e adevărat nici acum. Niciodată nu palmele primite de la adult nu sunt din vina copilului Adultul e responsabil pentru faptele lui. Întotdeauna e o decizie de luat. Ușor e să lovești la furie, greu este să decizi să nu ridici mâna, să respiri și să alegi altceva pentru copilul tău, ceva care să-l ghideze și să-l educe cu adevărat.
Dar am crescut crezând contrariul.
Că merităm să primim rău, pentru că suntem de vină. Pentru că greșim. Normal că te înșală bărbatul, e vina ta, te-ai delăsat după naștere. Normal că nu te ascultă copiii, ești un om slab. Normal că nu-ți găsești un serviciu bun, nu ești destul de inteligentă.
VINA.
Vocea ei familiară, pe care o urâm, pentru că ne face mici, nesemnificativi și greșiți, dar o și iubim, pentru că o cunoaștem.
Mintea noastră iubește familiarul.
De aceea stăm mult în relații care ne fac rău, în joburi care ne fac rău.
Creierul nostru se teme de schimbare, de necunoscut, așa că ne sabotează. Ne fisurează planurile, speranțele, cu vocea mieroasă a vinei.
Asta e, e vina ta, pentru că ești nasol, nu te-a dotat și pe tine natura, ca pe alții, cu frumusețe, putere, inteligență, noroc, mai ești și leneșă, vai de capul tău, asta e, stai cu mine de mână și murim vinovați împreună, așa e viața.
Doar că nu, viața nu e așa.
Vocea asta mieroasă a Vinei e o capcană, una foarte perfidă, ne amețește ca un drog. Ne obișnuim cu cântecelul ei dulce și ne întoarcem pe partea cealaltă, simțindu-ne groaznic, dar măcar e un groaznic familiar.
O cunosc și eu atât de bine pe vocea asta… Zilnic o aud.
Dar de ceva vreme nu mă mai culc cu ea de mână. N-o mai primesc la masă. O las să spună, căci nu am învățat încă ce să fac s-o opresc, dar n-o mai las să-mi otrăvească viața. Aleg să aduc lângă mine alte două emoții care mă ajută să mă mișc, să schimb, să fac mai bine, în loc să mă paralizeze, cum face vina.
Cum?
În primul rând, o aud bine. O scot în prim plan, n-o mai las să ruleze în surdină.
Ce-ai zis? Că e vina mea că am ridicat vocea la copii? Că sunt o mamă bipolară, când blândă, când dragon cu șapte capete? Că nu-s în stare să mă controlez?
Apoi, o iau la puricat.
Deci, măi vină măi, ia să vedem, de câte ori am ridicat eu vocea azi, ieri și alaltăieri? De câte ori aș fi putut s-o fac? Cum? Da, exact de 78 de ori. Cu toate astea, am țipat o dată, ba nu, de două ori. De 76 de ori nu. Deci de cele mai multe ori reușesc să mă controlez.
De ce mi-am pierdut controlul, hm? Oare pentru că fac prea mult și am nevoi neîmplinite, iar uman este când ești hăituit să dai pe-afară? Da, de asta. E vina mea? Nu e, pentru că fac cât pot de bine cu ce am, și fac cu cele mai bune intenții. Atât pot eu acum.
Ce pot face în plus e să mă uit mai din vreme la mine și să mă asigur că ceilalți și eu îmi dau ce am nevoie. Dar nu voi reuși niciodată să fiu perfectă, ca tine, măi Vino măi, pentru că sunt om, iar asta nu e vina mea. Așa a fost să fie.
Așa că drăguțo, apreciez că vrei să ai grijă de mine, dar eu aleg să nu merg cu tine la culcare.
O să merg cu Recunoștința astă seară, că ea mă face să mă simt mai bine și să reacționez mai frumos.
Sunt recunoscătoare că sunt om și pot gândi toate astea, că sunt vie și pot simți tot ce simt, sunt recunoscătoare că am copii sănătoși și un om bun care mă iubește, că avem ce mânca și haine să ne țină de cald, că de 76 de ori azi aș fi putut să țip, dar nu am țipat, deși mi-a fost greu. Mă apreciez pe mine pentru mesele pe care le-am gătit, pentru textele pe care le-am scris, pentru mesajele pe care le-am trimis doar așa, de drag, prietenelor mele, pentru fiecare lucru pus la locul lui sau lăsat pe jos, ce bine că a avut cine să se joace cu el.
-Dar puteai mai bine, zice Vina.
-Mâine o să încerc, să văd dacă puteam mai bine. Azi atât am putut, bine, măi Vino măi? Acuma dă-te la o parte, căci lângă Recunoștință, aici lângă mine, vine Responsabilitatea. Sora ta mai mare, o știi? Ea, spre deosebire de tine, nu mă biciuiește. Ea mă ajută să mă ridic de pe scaun și-mi spune: Doar tu poți face asta pentru tine, hai, ridică-te și mergi.
Ea mă ajută să am grijă de mine, să fac curat în relații, să rămân pe drumul meu, să ajut, să nu mint, să promit doar ce pot face.
Pe ea și pe Recunoștință vreau să le dau mai departe copiilor mei.
Or să te simtă și pe tine, măi Vină, că e normal, ești și tu pe-acolo să ne arăți când greșim, dar odată ce-am văzut, lasă-le pe celelalte doamne, Responsabilitatea și Recunonștința, să ne ajute să reparăm și să greșim mai rar.
Responsabilitatea nu sufocă, dimpotrivă, ajută, inspiră, încurajează să faci mai bine. Iar Recunoștința e cel mai aproape de Rai sentiment din lume. Cu ele fac horă, iar tu, Vină, poți să stai să ne privești de-acolo, de la locul tău.
Hei, cu vina de mana am mers si eu mult timp si din cand in cand inca mai merg. Am realizat insa ca a plasa vina inseamna sa nu vreau sa rezolv problema. Insa am luat o hotarare sa aleg ce simt si ce gandesc. Am luat hotararea ca nimeni nu este de vina. Am luat hotararea sa accept. Si am mai luat hotararea sa vad totul prin iubire. Sinapsele vinei sunt inca acolo si pana dispar vina mai apare, uneori atat de puternic ca uit de iubire, de recunostinta de acceptare. Si accept si ma accept asa. Las frica sa iasa, o las sa isi faca de cap, este doar un sentiment. Si astept sa se formeze sinapsa 🙂 multa rabdare si sper ca in curand mai putin tutun.
Ah, cat de multa nevoie aveam sa citesc asta, e atat de usor sa lasam doar vocea Vinei sa se auda cand asa am fost obisnuiti. Iti multumesc, Ioana, pentru acest articol si pentru tot ce scrii, faci atat de mult bine si esti un om absolut minunat!! ♥️♥️♥️
Unul dintre cele mai bune articole pe care le-am citit. Mersi pt ceva minunat pt care am sacrificat 7 min dupa miezul noptii. Iti multumesc si da, pleaca Vina ca uneori nu ma sincronizez sa pun copiii pe oala la timp noaptea si fac in pat(da, chiar, ce bine ca sjnt copii normali si ocazional fac in pat, deh la 2 ani se mai intampla:)). Apoi , da, nu ma pot organiza cu curatenia si ordinea prea bine dar casa e plina si o sa-mi fie dor de ei micuti, cu jucarii pe jos.Deci du-te draga Vina, ca fac destule, petrec timp fain cu picii, ma joc cu ei pana lesin, ma las condusa de ei in valsul vietii naostre si ce frumos este.
Și eu mulțumesc, din nou.
Superb scris!
Buna seara, Ioana. “Recunostinta, cel mai aproape de Rai sentiment din lume”. Am sa scriu asta pe o hirtie A3 si o sa o fac afiș. Una din cele mai frumoase propoziții din lume. Îți sint recunoscătoare.
M-a bucurat mult că ai adus și 2 prietene noi, pentru că uneori e ca și cum: ok, o mai scot pe vină din peisaj, da ce pun în loc?
Ah, și rândul asta m-a atins maxim: „Că sunt o mamă bipolară, când blândă, când dragon cu șapte capete?” E foarte greu sentimentul ăsta, chiar credeam că doar eu mă simt uneori așa.