Mergem anual în Grecia de muuulți ani (minus 2020, când am fost încuiați în case și am reușit să ajungem doar până în Vama Veche). Am fost în Thassos de trei ori (mai mult de o lună în total, anul trecut am fost de două ori într-o lună, așa mult ne-a plăcut), în Skiathos de două ori la rând (patru săptămâni adunate), am fost și în Zakynthos de două ori, ani diferiți, trei săptămâni adunate.
Anul acesta am ales Creta, nu doar pentru că nu mai fuseserăm, ci și pentru că am găsit zbor de linie către Chania, mereu stăm mai mult de o săptămână ca să pricepem ceva din vacanță și nu vreau să plătesc charter dus întors de două ori ca să călătoresc o dată.
Zis și făcut. Am luat zbor cu Ryan Air, direct București Chania și Retur, nu a fost deloc ieftin, pentru că am adăugat două bagaje de cală și apoi a trebuit să plătim și locurile (la check-in online ne arăta că nu mai sunt libere decât cele cu plată, ce coincidență), am dat vreo 1.300 de euro, doi adulți și doi copii de 8 și 10 ani. Zborul dus a fost aproape două ore, întors 90 de minute.
Pentru cazare am discutat cu o prietenă veche care trăiește în Creta de mulți ani, i-am spus ce căutăm și ea m-a ghidat în ce orașe să sap după cazare. Mulțumim, Aura!
Ce căutam de obicei în Grecia la o cazare?
- Păi, să fie într-un oraș nici mic, nici mare, cu plaje cu nisip (pentru copii)
- Cazare mică (nu hotel, nu all inclusive, nu 600 de oameni la un loc), cu grădină (pentru copii), acces direct pe plajă (nu stradă de traversat, nu mers 15 minute prin soare)
- Buget max. 150 de euro/noapte
- Măcar două taverne decente și un magazin în 10 minute de mers pe jos
- Apropiere decentă de alte puncte de interes (ne place să și explorăm)
- Spital în apropriere relativă (cel mic e cu alergie severă la albine și viespi).
Ei, și uite-așa am găsit un fel de pensiune în Agia Marina, partea sudică a Cretei, la 35 de minute de Chania, 11 nopți. Nu vă spun care, ca are și niște hibe și nu vreau să mă înjurați în vacanță. A fost OK pentru noi, dar noi avem așteptări foarte mici de la cazările în Grecia, suntem ok cu insecte, gălăgie etc.
Am fost cu cumnații/nașii și finii noștri, un grup entuziast de patru adulți și patru copii de 10 luni, 6, 8 și respectiv 10 ani.
A fost super fain că am fost împreună, copiii s-au jucat, s-au bălăcit.
N-a fost grozav că a fost suuuper aglomerat, deh, primul an fără restricții, până la urmă și noi creăm aglomerația, ar fi aiurea să mă văicăresc câtă vreme sunt parte din problemă.
Noi preferăm locurile mai pustii și mi-a lipsit asta în Creta.
Poate și pentru că, spre deosebire de Skiathos sau Thassos, plaje frumoase sunt mai puține și la distanțe mari, insula e maaare rău, nicio șansă să o traversezi în două ore, cum e în insulele mai micuțe.
Ei, și frumusețile astea, pe lângă că sunt departe (o oră, două cu mașina, ori doi, că tre sa te și întorci, pe drumurile lor aride, serpentine, cu copii care au rău de mașină, mna, not a pleasure), sunt pliiiiine de popor! Zeci de chiloți colorați pe metru pătrat în apă și pe nisip, zero locuri să stai și tu liniștit, nu e genul nostru, dar na, ne-am dus, că cine știe când mai mergem în Creta!
Elafonissi e tare faină, apă mică, azurie, nisip alburiu și roz, dar breee, cât popor! O doamnă de pe plajă ne-a zis că undeva pe peninsula aia, de se vede în zare, după colț, e o plajă mai liberă, așa că ne-am cumpărat umbrele și am traversat prin apă până la brâu spre peninsulă.
Domle, zici că era exodul lui Moise, oameni uzi, care țineau deasupra sacoșe cu haine uscate și copii mici, mame târâind prin apă umbrele și copii, migrând prin apă în căutarea unui loc pe plajă unde să-ți încapă prosopul, a fost ceva ce nu știam c-o să trăiesc.
Odată ce-am ajuns după colț pe plajă, a fost mai liber, dar cald, nenică, și un vânt (și am ales cea mai puțin vântoasă zi din cele 10 câte am stat) de ne întorcea umbrela cu spițele în sus.
Dar am făcut baie, am cules melci roz, poze de catalog, am râs, a fost bine.
Ne-am returnat prin apă și mai mare, că deh, crescuse nivelul, ne-am udat și pungile, a fost distractiv!
Plaja Falassarna e draguță, se vede un apus superb acolo. Au fost cumnații, super încântați!
Plaja Marathi, care e în topul atracțiilor din Creta, ni s-a părut cam supra apreciată, apa e frumoasă, dar plaja e foarte îngustă, se umple repede, și apoi nici nu mai ai pe unde călca.
Louthraki, care e f aproape de Marathi, e mai frumoasă, deși tot micuță, ne-a plăcut mai mult. 8 euro/zi setul de șezlonguri.
Sus lângă plajă e și o tavernă unde am mâncat foarte bine.
În Agia Marina nisipul e ud și lipicios, plaja seamănă mult cu cea de la Mamaia (nu la lățime, e mult mai îngustă, are 10-15 metri, nu 100, dar ca și consistență a nisipului), asta nu ne-a plăcut, dar marea e frumoasă, iar peisajul e foarte fain.
Doar că e vântos și deseori sunt valuri, în prima zi ne-a scos salvamarul de tot din apă, noroc că am avut piscină la pensiune (păcat că era cam murdară).
Am fost și în două waterparks, unul mai mare, în Limnopoulis, în munte, am stat toată ziua, 80 de euro intrarea pentru toți, dar a fost distractiv, deși echipamentele au vreo 23 de ani și nu au fost modernizate.
Ne-am dat cu colaci și fără, copiii s-au bălăcit în piscine, Sofia a sărit de la trambulină, am și mâncat acolo, a fost decent totul.
Păcat că am făcut otită după, asta n-a fost drăguț.
În altă zi am mers la Selini Water Park, un loc micuț, aproape de Agia Marina, cu 6 tobogane cu apă și trei piscine pentru copii, de la bebeluși la adolescenți, 15 euro/intrarea de persoană, mâncare și băuturi incluse. Am stat toată ziua, eu am citit pe șezlong, copiii au lucrat intens la toboganele și piscinele cu pricina.
Restul grupului a mers în ziua aceea cu vaporul din Falassarna în Balos, alt loc cu plajă foarte faină și peisaj fain, dar, de asemenea, aglomerat.
Vă recomandăm bărcile mai mici, nu musai cursele de linie cu ferry-ul cel uriaș, care varsă pe plajă 1.000 de oameni deodată.
La plaja Zorbas nu am mers, era la 2 ore distanță și o pereche de șezlonguri e 25 de euro, ni s-a părut caraghios. Am primit însă sugestia de a sta peste șosea de plaja Zorbas, Stavros Sea View, la hotelul cu piscină, unde se plătește doar consumația. Nu nu am ajuns, că era prea departe. 🙁
Multe taverne peste tot, am mâncat foarte bine oriunde am mers (ne uităm înainte pe google și nu intrăm dacă e rating mai mic de 4,5), am observat prețuri mai mari ca anii trecuți în supermarket la fructe și iaurt (6 euro găletușa).
În Agia Marina am mâncat bine la Arhondiko, tavernă sus pe deal, într-o grădină, superb și liniștit.
Și Gorgona, pe malul mării, ne-a plăcut, superb la apus, au și loc de joacă. Vinul casei nu e grozav.
Mașină am închiriat cu 60 de euro/zi, o mică Toyota Yaris, săraca, abia trăgea pe dealurile Cretei.
Un prânz pentru noi patru, cu tzatziki, pită, ceva chiftele de dovlecei, un fel principal de persoană (saganaki de creveți, doradă la plită cu garnitură, musaka, stifado de vită etc), apă și 1-2 beri a fost între 45 și 65 de euro, în funcție de oraș/tavernă.
Cele pe malul mării sunt mai scumpe cu 10-20%.
Știu că ar mai fi fost locuri de văzut, dar nu am vrut să ne alergăm prea tare, eram extrem de obosiți după un an plin, am lăsat și copiii să aleagă (surpriză, nu au vrut să exploreze insula, ci să se dea pe tobogane cu apă).
Grecii mereu amabili și simpatici, cu o excepție la noi la hotel, un domn extrem de nepoliticos care s-a luat de prietena mea când a venit să mă vadă.
Una peste alta, a fost plăcut, dar cred că pentru noi se potrivesc mai bine insulele mai mici.
Nu știu dacă la anul vom reveni în Grecia, știu că mai sunt insule superbe, dar să stăm două zile pe drum nu știu dacă reușim. Vedem. Poate ne mutăm spre alte destinații.
Prietena Anna Kapusneak, care petrece în Creta fiecare vacanță de vară de 7 ani încoa cu cele trei fete ale ei ne-a mai dat câteva sugestii, cu permisiunea ei le trec aici, dacă veți călători mai mult ca noi:
- măslinul cel mai bătrân din lume, are 3.000 de ani și încă face măsline, îl găsiți în satul Ano Vouves, aproape de Kissamos (detalii aici)
- Preveli Beach (atenție, e de coborât mult până la plajă, puteți ajunge și cu o barcă din satul vecin)
- La Chiani Akti se varză în mare un râu de munte, e spectaculos
- Plaja Almyrida, unde chiar dacă e vânt, apa e lină, intrare mică
- Seitan Limania, altă plajă drăguță
Vă mai las cu câteva poze.
Tocmai pentru ca sunt asa frumoase, plajele alea laudate din Creta sunt super aglomerate mereu, nu doar anul asta, si parca isi pierd mult din farmec.. Noi am descoperit langa Elafonissi, plaja Kedrodasos, care mie mi-a placut mult mai mult, are si copacei cu umbra.. Si am mai descoperit o plaja faina in sudul insulei, Marmara Beach, unde poti sari in apa de pe niste pietre simpatice. E frumoasa Creta, mai ales daca eviti plajele din top 5:))
Pe acea plaja am dormit direct in sacul de dormit si am o fotografie inramata deasupra patului cu acea plaja in timp de iarna, facuta de un artist cretan. Recomand!
Noi am fost de doua ori in Creta, dacă te ghidezi după spusele localnicilor, găsești plaje superbe și mâncare buna și reușești sa scapi de aglomerație cu o mașina de închiriat și chef de descoperit?
Poti sa ne dezvalui si noua plajele sugerate de localnici:)!
Superbe imaginile in Creta, ce culori… Ultima poza a voastră e foarte reușită ?
Noi suntem in Lefkada, cu cele doua fete (8 si 11 ani).
E foarte frumoasa insula, autentica si plina de surprize. Noi suntem cu masina si alegem zilnic plajele unde mergem. Recomand, pentru anul viitor. Si daca intereseaza experiențe, share-uimesc cu placere ?
Noi am fost de 2 ori in Creta, nu e insula mea preferata si nu cred ca o voi mai alege alta data. Am fost si in alte insule grecesti, marea e frumoasa si mancarea e buna, dar mie personal mi se pare mizerie si scump fata de Spania.
Noi am fost in luna de miere in Creta, dar pe partea opusa a insulei, pe langa Heraklion. Am fost prin agentie si am fost in fiecare zi in tot felul de excursii. Merita explorata si partea muntoasa a insulei ca e in mijloc un platou superb cu mori de vant venetiene. Nu stiu cat e de interesant pentru copii sa exploreze asa insula, chiar daca ai tai sunt ceva mai mari dar ce vreau sa spun e ca insula e foarte ofertanta. In plus e aproape de Santorini. Se poate merge cu feribotul.
” se varză în mare” …e buna asta. :)))))))
Incercati și Andros, o insula excepțională. Am fost singurii români din insula timp de 14 zile. Cred că asta spune tot. O găsiți la 1:50h de mers cu ferry din portul Rafina. Plaje excepționale, amenajate sau nu, nisip cald și fin, mâncare autentic greceasca ieftina și fff buna ca pentru ei, cazare de vis, am stat la villa Mariati studios, seach booking, cea mai curată cazare pe care am avut-o ever in 10 ani de Grecia. Daca nu va place Andros incercati Tinos. Nu va va dezamăgi.
Noi am reusit si am mers in Creta si in Santorini in iulie-august 2020. Am stat vreo 3 saptamani, am anulat biletele de intoarcere, initial programasem un timp mai scurt. Biletele de avion – 50 lei la wizz cu cateva zile inainte. Am luat cazarile din mers, pentru 3-4 zile si apoi ne mutam. Liber peste tot in Creta, la Elafonisi, Balos si in Santorini – inclusiv Oia. In Santorini cazarile cu vedere la caldera si jacuzzi pe terasa erau 150 de euro/noapte – acum sunt 600… ce vremuri!
Si noi iubim Grecia si mergem cu copiii in fiecare an (8 si 10 ani au acum copiii) dar am descoperit perioada imediat dupa vacanta copiilor (mijloc de iunie) exceptionala pentru sudul Greciei. Am mers anul trecut in Zakyntos iar anul asta in Kefaonia. Sa vezi ce plaje libere, preturi decente. Am stat cu 100 euro/ noapte 14 nopti intr-o cazare exceptionala (apartament de 2 camere si living intr-o casuta de piatra de cateva apartamente la 5 minute de plaja si centru) Incercati perioadele mai putin turistice si veti descoperi o alta Grecie☺️
Din pacate nu prea avem cum, copiii au vacante doar in perioadele turistice… Voi cum faceti sa calatoriti off season?
Buna, poti sa ne spui numele cazarii. Multumesc 🙂
Printesa Urbana :-))..Suna cam stupid ! Scuze dar e un nickname cam cocalaresc..
(… Robo: aici mai erau niste mizerii dar le-am sters…)
1. Nu intereseaza pe nimeni ce parere ai tu despre acest nume
2. Numele nu suna cocalaresc decat daca asculti manele. Dar daca asculti manele deja esti tu insuti cocalar.
3. „Macit” suna foarte stupid.
Fara legatura cu Grecia… eram curioasa cum v-ati dat seama ca baiatul are alergie severa la albine/viespi? Pe mine ma streseaza destul de mult aspectul acesta de cand ne-am mutat intr-o tara unde sunt multe albine si viespi, iar riscul ca fata mea sa fie intepata este destul de mare, ea avand un istoric alergic.
Multumesc!
Simplu ne-am dat seama: a fost intepat in 8 ani de 5 ori – asa noroc are – si a facut reactii alergice tot mai puternice (umflatura persistenta, temperatura, supra infectare etc). Eu in 44 de ani nu am fost intepat niciodata.