Zilele astea e din nou agitație în decolteul meu. Micuța Sofia trece printr-un puseu de creștere și e flămîndă non-stop. Iar cînd se trezește cu sursa lactată la dispoziție, o ia razna. Se împinge cu mînuțele în mă-sa, dă haotic din cap, se rățoiește la sfîrc, îl pierde, apoi îl caută disperată, plînge după el, apoi îl găsește numai ca să-l mai certe puțin, iar plînge, mai înghite cu cogîlțuri trei guri, apoi rîgîie cu gura plină, se demufează, mă zgîrie și tot așa vreme de una două ore. Apoi adoarme zîmbind, obosită, cu sfîrcul pe ochi. Se trezește după o oră și-o ia de la capăt, de data asta pe partea cealaltă.
Odată cu puseul de creștere au venit însă și niște manifestări noi de amor. Se uită fix în ochii mei și zîmbește în timp ce-și depărtează mîinile ca și cum m-ar lua în brațe. Îmi spune chestii cu vocale. Uneori cam răstite și cu siguranță toate legate de mîncare sau de scutec. Iar cînd nu execut rapid ce tocmai mi-a ordonat, își trimite colțurile gurii în jos, bărbia începe să-i tremure, i se înroșesc sprîncenele și imediat se aude un MMMMeeeeeeeee trist, urmat de (daca în continuare refuz să execut ce mi s-a ordonat, cel mai adesea pentru că fie alerg prin cameră după prosop sau am îndrăznit să merg pînă la baie întru golirea vezicii materne) orăcăieli tot mai nervoase, urmate de înmovirea la față și creșterea numărului de decibeli la nivelul unui picamăr.
Și plîngeeeeeee cînd cu mov, cînd cu MMMMeeeee și eu mă împiedic de mobile, calc pe pisică, îmi torn picăturile de Colief în papuci, scap lingurița pe jos, și în 2 minute e liniște, ea se războiește cu sursa lactată, eu îmi pipăi migrena cu degetele, și vreme de o oră stăm așa, ea în puseul de creștere, eu în admirație oarbă, cu o carte de bebelușie în mînă și-un ceai de anason sub nas.
Ei da, viața e frumoasă. Și cînd mă gîndesc la toate domnițele de la agențiile de PR care mă sună cel puțin o dată pe zi să mă roage să le confirm prezența la tot soiul de expoziții foto, lansări de deodorante și plantări de bulbi, mă umflă rîsul, zău. Ele nu știu bietele că nu pot părăsi domiciliul încă, pentru că eu am lansare de opt ori pe zi, lansare de rachetă mîncăcioasă, din pat pe masa de schimbat, apoi în brațe, apoi înapoi în pătuț sau poate în landou ori la joacă… Dar și cînd om deveni noi două mobile… eheeeei, atunci să vezi gălăgie la evenimente!
da-mi mie domnitele alea… promit sa fiu un substitut de nadedje… :))))
Toate domnitele sa mearga la Marcel!
:))) …. cand te mai suna cate una…redirect.. :))))
Ce frumos. Spor la lansari de momente pretioase.
In curand o sa iti zambeasca si o sa radeti impreuna.
Viata e frumoasa 🙂
awww, m-am topit toata! mi-a placut mai ales sfada cu sfarcul 😀 asa, sa-l puna la punct, hehe!
dar cacaua ce mai Mmmmiorlaiee lately? 🙂
hei. i-am aratat Mihaelei(doctorita-mamica a 2 copii)-cea care v-a adus leaganul, filmuletul si mi-a zis ca i se pare Sof un bebelus de 3 luni. Cand i-am zis carte saptamani are, nu-i venea sa credea, se minuna cat e de vie, de miscari, etc. Asa ca, tineti-o tot asa si o sa ne ajungeti din urma repejor. pupam fetele
Viata de mamica e superba, chiar daca e obositoare de multe ori! 🙂 lasa mai bine sa auzi ceva galagie si sa fie miscare, sa stii ca ai copil 🙂 Fazele acestea de crestere nu dureaza prea mult, putina rabdare
I oana copilul plange ca nu poate spune ce-l doare. Dar bucuriile vin cu fiecare zi ce trece .Sa te bucuri ca este sanatoasa si frumoasa si creste dupa carte ,astai cel mai incurajator sibun lucru.
M.ai facut sa rad copios!Sunt 6 ani de când ai scris articolul/povestioara dar iti comentez deoarece ma regăsesc total!???