Toată vara m-am zvârcolit privind clipurile și pozele amicilor de pe Facebook care au fost toți (absolut toți, mi se pare că unul n-a ratat) la concerte Coldplay prin Europa. Mamăăă, ce era acolo, magie curată! Baloane, lacrimi, confetti, suspine, extaz!
Nici eu n-am stat degeaba vara asta, am văzut Imagine Dragons și aproape am văzut Florence, am văzut Placebo și Nick Cave, dar și Ed Sheeran. E mișto să fii așa aproape de locuri unde vin toți greii la concerte!
Dar Coldplay am ratat, deși bilete s-ar mai fi găsit, nu am avut cum ajunge nici la Glasgow, nici la Bruxelles.
Joi însă pac, văd că în iulie anul viitor vin colea, la Amsterdam, la juma de oră cu autobuzul! Păi nu-i păcat să nu merg? Vin la date la care noi de obicei suntem deja decolați în vacanță, dar aia, sacrific trei zile de plajă pentru așa event. Nu am discutat și cu familia, am decis că ei mă vor zen, deci nu vor sta în calea fericirii mele.
Trei zile de concert, musai merg cel puțin o dată, facem gașcă, o să fie suuuper! Poate merg chiar de două ori?
M-am trezit mai devreme, am dat de mâncare trupei și am intrat în camera de așteptare pe TicketMaster.nl.
Îmi bătea inima ca la porumbel!
Mi-am lăsat sacoșa cu sticle la rând și m-am dus la un pipi.
Mai erau 30 de secunde până începea vânzarea. Aveam listă cu numele prietenilor care voiau să le iau și lor, deși am voie să iau maximum patru, dar folosesc toate adresele de email pe care le am, fac eu cumva. Habar n-aveam ce urmează!
Ce emoții!
Bang, gata, au dat drumul la vânzare.
M-am uitat pe ecran și nu mi-a venit să cred.
64.544 de oameni în fața mea!
Am stat la ceva cozi în 42 de ani, dar să am în față mai mulți oameni decât încap pe arenă la concert…
Peste o oră mai aveam doar 57.000 în față! Începusem să simt un licăr de speranță! Mic, firav, dar era acolo!
Prietenii mă încurajau în comentarii, poți s-o faci, eu am reușit, mulți renunță etc,
Peste alte 10 minute, nu renunțase niciunul!
Mi-am adus de mâncare și de citit, le-am zis copiilor să-și comande pizza la prânz, pentru bărbat mai am tocană de ieri.
Mă lăsați azi, stau la coadă la bilete!
Dar peste două ore se înjumătățise coada!
Oare chiar prind bilet? Deși, și dacă ia fiecare doar un bilet, tot nu ajung, iar dacă iau patru de căciulă…
Dați, bre, câte unul, să ajungă la toată lumea!
Între timp ne-am adunat o gașcă de fete online, una aștepta la Milano, mai avea 200.000 în față, alta aștepta în UK, avea 460.000 în față!
Mi-am deschis o pungă de alune.
Am mai editat un video, am mai scris un articol, 20.000! Ei, parcă văd luminița acolo în față! Tu ești, Chris Martin?
Am pus cartofii de piure și aripioarele la airfrier.
Hai că nu murim de foame nici azi.
19.000 în fața mea.
Și brusc, s-au făcut trei mii! Nu știu cum, cât am făcut patul și am pus vasele la spălat, am ajuns aproape în față! Ha!
300.
50.
Gata, am intrat. Alegeți biletele, whatever, iau orice, click click. No tickets available.
Try again.
and again.
De 5o de ori.
Pentru fiecare dată de eveniment, între timp s-a mai adăugat un concert, no tickets available.
Nope, nu mai sunt bilete.
Oh well.
A fost amuzant, până n-a mai fost.
Acum văd deja pe grupuri de schimburi bilete la Coldplay, doar de trei ori mai scumpe.
Mi-am făcut clătite și popcorn, le-am mâncat cu copiii, apoi am ieșit la alergat și gata.
Vorba unei cititoare, aia e, o grijă mai puțin. :))
Dar a fost o experiență interesantă, cum postam eu pe FB cu o zi înainte să întreb cine mai vrea, convinsă că o să iau bilete la Coldplay pentru toată planeta. Uneori sunt atât de naivă! :)))
Pe după-amiază însă, o cititoare, văzând zbaterea mea pe stories, mi-a dat un pont: să mai intru din când în când pe site, că mai apar bilete la resale.
Și, fix când mă așteptam mai puțin, am reușiii! Am luat! Un bilet undeva în tribună. 131 de euro.
Apoi am mai luat unul pentru o prietenă.
Apoi altul, pentru încă o prietenă.
Ne vom vedea la intrare și la ieșire și ne vom bucura de concert fiecare pe scaunul ei. Ihaaaa!
Ioana, fiind atat de aproape de Amsterdam, iti recomand ca in zilele de concert ( in care nu ai prins bilet) sa mergi in fata stadionului si vei gasi bilete de vânzare la toate categoriile. Inclusiv cu 50de euro. Crede-ma ca merita sa mergi in toaaaate zilele. Este atat de intens, Dumnezeule! Am fost high inca o saptamana dupa concert. Am o prietena care a fost la Berlin in toate cele 3 zile. In prima zi cu bilet cumparat oficial, a doua zi bilet luat din fata stadionului, a treia zi s-a dus la standul de la VIP si a intrebat daca mai au vreun vip pass available. Si culmea, aveau! Asa ca a treia zi a petrecut-o la Vip si putin jos, pe gazon, amestecata cu toata lumea sa simta tot! Cand mi-a spus ca a fost in prima zi insa s-ar duce la toate am zis ca este nebuna. Dar dupa ce am fost acolo, da, o inteleg. Si eu as merge cu ei peste tot ?
Am incercat si eu zilele astea sa iau bilet pt ca mi-a parut foarte rau ca nu am luat-o si pe fiica-mea (9ani-i s-ar fi parut genial) insa dupa ce am stat la coada la Milano si Amsterdam si nu am prins, m-am resemnat. Vedem cum s-or alinia astrele si poate gasim 2 bilete cumva.
Altfel, enjoy the ride. Va fi o experienta, cu siguranta.
Mihaela e prietena ta? 😀
Pe viagogo sunt bilete, si se pot lua si mai multe. ?? si vezi si toate concertele cu data, oras, misto!
https://www.viagogo.com/ro/Concert-Tickets/Alternative-and-Indie/Coldplay-Tickets
Ce mă bucur că ai prins bilete!Și eu m-am luptat cu un an în urmă și în final am prins bilete la Varșovia.Merita toată așteptarea,toți banii.A fost de vis!Eu sunt fana Coldplay de când mă știu,au făcut super show iar atmosfera..pfff, chit că am stat pe ultimul rand dintr-un stadion de 50.000 de oameni!?Aaa și am plecat la concert și cu bebe din dotare(6 luni) că doar nu era să îl lăsăm acasă și am luat și bunica ca sa putem noi fugii la concert ca adolescenții:))). Distracție plăcută!Știu sigur că o să scrii despre experiența asta ?
Si până la urmă nu te-ai dus? Am luat bilete pentru 2024 la Bucuresti si eram curioasă să văd concertul prin ochii tăi, dar nu găsesc articolul??
Ba da, m-am dus, a fost foarte fain, dar nu am scris despre. 🙂