A ieșit de la tipar „Mame pentru băieții noștri”, împreună cu alte două cărți bune de educație cu blândețe

Știu că așteptați cu mare nerăbdare această carte, Mame pentru băieții noștri, de Maggie Dent, – ghidul mamelor de băieți, ei bine, a venit, e aici, are 500 de pagini de informații utile despre băieții noștri de toate vârstele și cum le putem fi aproape! M-a ajutat mult să-mi înțeleg mai bine fiul, soțul, dar și pe tata!

O puteți comanda deja redusă la 40 de lei de pe site-ul editurii, aici. Toată colecția Educație cu blândețe e aici.

Mame pentru băieții noștri, carte de parenting pentru mamele de băieți. Copertă de Roxana Soare

Cartea e scrisă cu multă compasiune și drag și pentru fete, și pentru băieți, și nu dorește să adâncească diferențele între genuri, ci doar să le explice pe cele care au fundament științific.

Autoarea, Maggie Dent, este educator, consilier și mamă de patru băieți.

Am râs cu lacrimi la unele faze, m-am și super înduioșat. În carte sunt incluse pasaje dintr-un sondaj făcut de autoare pe 1.600 de bărbați adulți care au scris despre lucrurile pentru care sunt recunoscători mamelor lor, dar și despre lucrurile pe care ar fi vrut să le schimbe la mamele lor, dacă ar fi putut. Unele mesaje sunt atât de puternice!
Sunt multe, multe date științifice în carte care explică cum și de ce sunt băieții diferiți de fete și ce putem face mai bine pentru a le fi alături.

Nu am cuvinte să vă recomand destul această carte!

Miercurea viitoare seară vă invit și la un live în care dezbatem cu un bărbat, fost și actual băiat, lucrurilepe care le-am aflat din Mame pentru băieții noștri! Sunt curioasă ce ne va confirma din teoria cărții! 🙂

Am pus mai jos doar câteva idei principale, să vă faceți o impresie. Cartea se citește ușor, e scrisă lejer, cu multe anecdote printre tona de date științifice și sfaturi practice. La final pun și cuprinsul, iar pe Stories, Reels și TikTok o să pun idei din carte.

Alături de Mame pentru băieții noștri, ghidul mamelor de băieți, de Maggie Dent, au mai ieșit din tipar Cum să fii un părinte bun pentru adolescentul de azi, de Dr. John Duffy (o carte despre adolescentul de azi și cum să-i fim aproape, scrisă de un psiholog clinician) și o carte pentru părinți de copii micuți, până în șase ani: Cum cresc copiii? Joacă, odihnă, dezvoltare, de Deborah McNamara (aici o puteți comanda).

Noi apariții în colecția Educație cu blândețe

Vi le recomand pe toate, sunt pe teme diferite, pentru părinți cu copii de vârste diferite. Le găsiți reduse, toate într-un pachet, reduse 30%, aici, sau separat, aici, dacă vreți să luați doar una sau două.

Le veți putea cumpăra și fizic din orice librărie cam într-o săptămână sau la lansarea din București a cărții Adevărul gol-goluț 2, care va avea loc pe 8 octombrie. Dacă vă grăbiți însă, cel mai bine e să comandați online, vă sosește a doua zi.

Iată câteva dintre ideile principale din Mame pentru băieții noștri:

Tiparele de dezvoltare ale fetelor sunt preferate celor ale băieților, și în familie, și în societate, și la școală, și la grădiniță, așteptăm de la băieți să fie liniștiți ca fetele, să vorbească de la doi ani, ca ele, să coloreze liniștiți la masă, ca ele, așa că ei, pentru a fi văzuți și acceptați, încep să dezvolte comportamente inadecvate (agresivitate, ironii, își expun sau își ating organele genitale, scuipă, deranjează), pentru că observă că asta le aduce atenție (chiar dacă negativă, e mai bună decât niciun tip de atenție) în timp ce în interior, nesiguranța și anxietatea lor cresc, pentru că se simt diferiți și neacceptați.

Bărbații domină statisticile referitoare la sinucidere, deces prematur, accidente, violență, criminalitate și dependență.

Da, băieții sunt diferiți de fete din multe puncte de vedere, iar asta e un lucru bun, valoros, dacă înțelegem bine aceste diferențe.

Mesaje de la bărbați despre mamele lor (citate din carte):

Aș fi vrut ca mama să nu fi făcut totul pentru mine, am ajuns adult și nu știu să fac nimic în casă.

Aș fi vrut ca mama să nu-i ia apărarea tatălui meu după ce a aflat că el mă abuzează

Mi-aș fi dorit că mama să fi lucrat mai puțin și să fi stat mai mult cu mine.

Îmi doresc ca mama să nu fi murit atât de devreme.

Cartea conține și multe citate de la mame de băieți, cu ce trăsnăi fac băieții. Am râs cu lacrimi la majoritatea.

Conform unui studiu efectual în școlile din Australia, băieții se confruntă cu incapacitatea de a învața, stres și anxietate legate de școală și probleme de imagine corporală.

Studiile arată că ne tratăm diferit băieții de fete încă de la început: pe bebelușii băieți îi atingem mai des și mai dur. Pedepse fizice aplicăm mai des băieților.

Le interpretăm diferit emoțiile (un studiu arată că la fete vedem frică pe un chip care la băieți ne sugerează furie).

Ce ne învață cartea?

Cum să ne ghidăm băieții să nu devină exponenti ai bărbatului macho, care disprețuiește femeia, e mereu dur și se simte îndreptățit.

Băieții au amigdala cerebrală mai mare și mai mult testosteron și vasopresină, iar asta îi predispune spre comportamente mai războinice, teritorialitate, competiție, insistență, atracție spre situații de risc

Michael Gurian crede că motorul invizibil din nucleul bilogic al bărbatului este dorința de a-și dovedi propria valoare.

Sunt critici cu ei când eșuează, dezamăgesc. Când o supără pe mami, sunt tare supărați.

Băieții se concentrează bine asupra unui singur lucru (de aceea soțul uită ce îl rogi, aniversarea etc)

Ei văd lumea ca pe o succesiune de probleme de rezolvat, au un tip de gândire foarte pragmatic.

Dacă ai băieți, ține mereu în mașină un schimb de haine, prosoape, și multă mâncare neperisabilă, plus o trusa de urgență.

Comparațiile cu fetele

Băieții încep să vorbească mai târziu și ajung la o comprehensiune de 99% cu un an mai târziu ca fetele. O fetiță de 5 ani are un vocabular mai bun, o gramatică mai bună și face proprozii mai lungi decât un băiat de aceeași vârstă. Băieții sunt de 3 ori mai predispuși să întâmpine dificultăți la citit în școală.

Aptitudinile motorii precise ale băieților se dezvoltă mai greu.

Băieții nu sunt DURI, mai ales cei mici! Nu sunt duri deloc! De fapt, până la 5 ani, băieții sunt mult mai vulnerabili ca fetele și fizic, dar și emoțional.

Nu îi comparăm cu fete mai mari sau de aceeași vârstă, abia la 8 ani băieții ajung fetele din urmă cu vorbirea, de exemplu.

Sunt mai sensibili la traume de atașament și la stres fizic. În primii ani de viață, băieții sunt mult mai fragili ca fetele la orice le merge rău.

Băiețeii nu sunt duri!

Nu e bine să-i tratăm că pe niște bărbați mici, pentru că nu sunt! Îi educăm cu căldură și răbdare.

Violența adolescenților de azi e strâns legată de răni emoționale provocate în copilăria mică.

Băieții se calmează mai greu ca fetele, pentru că au mai puțină ocitocina în corp și procesează diferit, mai lent, serotonina, iar asta îi ține agitați mai mult timp.

Trebuie să îi învățăm de mici despre emoții și cum să le gestioneze.

Nu îi rușinăm, nu îi rănim.

Nu le spunem că trebuie să fie puternici! Tot ce aud ei e că nu sunt suficient de buni și nu se simt iubiți.

Când se confruntă cu situații care îl vulnerabilizează, reacționează fie cu furie, fie cu retragere. E important în aceste momente să le dăm timp și să le arătăm cât sunt de iubiți.

ȘCOALA

Nu îl duce în colectivitate prea devreme, înainte de a fi conștient de sine, pentru că va împrumuta comportamente de la ceilalți și asta le distruge individualitatea.

Băieții au nevoie de o adaptare mai lentă, mai blândă, ca fetele, care se desprind mai ușor.

Nu insistăm cu școala în primii ani, e important să își dezvolte acum competențe sociale și emoționale, apoi vor recupera și cu școala. Dacă nu primesc sprijin pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale, mai târziu va fi deja mult mai greu.

Presiunea pusă pe copil pentru școală, comenzile, grăbitul, NU ajută ajută să îi organizezi tu lucrurile, să îi amintești pe rând câte un lucru, să ai răbdare.

Pentru băieți, mersul la școală e foarte asemănător cu mersul la război. Departe de mama, de siguranță căminului, într-un loc aglomerat, gălăgios, competitiv. Când îl luăm de la școală pe băiatul nostru, e posibil să fie ori nervos, agresiv (vrea să se descarce de tot ce a acumulat la ore), fie moale, obosit, epuizat.

Cum îl ajutăm? Cu mâncare bună, sănătoasă, rapid în mășină sau pe drum.

Fă-l să râdă (o perucă, un pârț, o glumă)

Nu îl întreba cum i-a fost ziua! Nici mâncarea, nici cu cine s-a jucat.

Nu îl întreba, căci habar nu are. Nu și le amintește acum, e fie epuizat, fie foarte nervos.

Vorbiți mai târziu!

Plus, au nevoie la toaletă! Femeile merg când le vine, bărbații au nevoie de liniște, intimitate și TIMP! Nu fac la școală, au nevoie să facă acasă!

Nu mall după școală, nu parc imediat. Pauză acasă, mâncat, toaletă, odihnit, apoi alte activități.

emoțiile băieților

Când sunt vulnerabili, setarea de baza a bărbaților este să treacă la furie.

Tristețea devine rapid furie, frica devine rapid furie.

Sentimentul de a fi ignorat devine furie. Lipsa iubirii devine furie. Dorul devine furie.

Fetele trec emoția prin centrul vorbirii, bărbații le mută în corp și apoi în zona rațională de găsire soluții.

Când spui lucruri la emoție, băieții nu pricep ce ai pățit, pentru ei nu e la fel, se simt vinovați de starea ta.

Băieții preferă să FACĂ în loc de orice altceva. Nu reușesc să audă și să asculte, aud mai puțin, se concentrează mai bine la ce fac.

Se supraîncarcă rapid, nu pot procesa prea multe comenzi simultane.

Trebuie stimulați mai mulți pentru a fi convinși să înceapă ceva.

Au obiecte favorite de îmbrăcat pe care le poartă toată viața (dacă îi lăsăm).

Mor de cald tot timpul.

Penisul e foarte important pentru ei, nu îi rușinăm, nu reacționăm cu dezgust când îi surprindem cu mâna la părțile intime.

Pârțurile sunt extrem de importante, element de bonding.

Învață atingând lucruri, de aceea pun frecvent mâna unde nu trebuie.

Sfaturi pt a încuraja viață socială, băieții se împrietenesc mai greu:

Între 2 și 8 ani invita-i des prietenii la voi acasă

Ai la îndemână mult carbohidrat: pâine, pizza, paste

Învață-l să spună Îmi pare rău că te-am rănit

Amintește-i de zilele prietenilor lui

Arată-i fizic că-l iubești

Sari peste el în pat

Îi dai un ghiont

Îl strângi de mâna în secret

Îi faci cu ochiul

De fac băieții mai multe prostii ca fetele?

Folosesc deseori fapte în loc de vorbe, și faptele au consecințe mai concrete

Le place să se testeze să se asigure că sunt buni.

Emoțiile sunt derutante penntru ei, nu stau să le analizeze

Au nevoie mai mare de statut!

Ce impact are rușinarea asupra băieților?

Rușinea duce la anxietate, depresie, ticuri, dependențe și fobii.

Îl ironizezi.

Îl pedepsești

Îl jignești.

Țipi la el

Îl lovești

Treci pe lângă el că și când nu ar exista

Îl privești cu dezgust

Rușinea duce la anxietate, depresie, ticuri, dependențe, fobii

Cum să evităm rană maternă, care face mult rău fiilor noștri

  • Asigură sprijin emoțional bun până la 5 ani
  • Evita ridiculizarea, rușinea, critica, respingerea
  • Ai așteptări bune de la băiatul tău, știi că va deveni blând și bun
  • Învață cum văd băieții lumea
  • Arată-i punctele lui tari și prețuiește-i vulnerabilitatea
  • Fiii noștri ne iubesc cel mai mult când îi lăsăm să îi găsească singuri drumul și îi așteptăm mereu cu iubire acasă

Mame pentru băieții noștri se poate comanda deja de aici, redusă de la 54 la 40 de lei.

Cum să fii un părinte bun pentru adolescentul de azi e aici, redusă la 24 de lei

Iar Cum cresc copiii este aici, redusă la 31,5 lei.

Abia aștept să ajungă la voi și să-mi spuneți cum vi se par!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

11 comentarii

  1. Multumim frumos Ioana! Am o intrebare – Cartea „Adevarul gol-golut2” va putea fi comandata online abia dupa lansare? sau se va putea si inainte? Mersi de raspuns.

  2. Bună Ioana,

    există o modalitate de a comanda cartea în Germania? Editura Univers livrează în Germania dar livrarea costa din păcate 17€ :(. O parte din cărțile tale sunt disponibile pe amazon.de. Va fi si aceasta disponibila?
    Mulțumesc anticipat!

  3. Cartea aceasta vine ca un răspuns la “strigătele” mele de ajutor. Simt ca nu îmi înțeleg copilul( 7 ani și 5 luni) și ca nu îl pot ajuta sa isi gestioneze bine emoțiile și in mod special furia. Abia aștept sa o citesc! Îți mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *