Cărțile sunt porți, nu tratamente

Văd des pe grupuri întrebări de la părinți care doresc rezolvări rapide pentru situații practice. Ce carte recomandați pentru antrenamentul la oliță? Vreau ca fiul meu să fie mai curajos, ce carte recomandați? Cărți pentru stima de sine? Cărți ca să nu se mai teamă de întuneric? Cărți ca să scăpăm de suzetă? Povești pentru divorț?

E normal să ne bazăm pe cărți în multe domenii. Ele conțin informații validate de specialiști. Oferă o perspectivă diferită. Studii de caz. Poveștile adevărate ale altora, care ne inspiră. Când vine vorba însă despre cărțile de povești pentru copii, această abordare trebuie un pic nuanțată.

Nicio carte pentru copii nu va rezolva pe loc vreo problemă, alta decât cele științifice (vreau să aflu câte kilograme cântărea un velociraptor, asta da, poți afla dintr-o carte).

Dar problemele legate de dezvoltare, emoții, relații, comportament, pe acestea doar relația părinte copil le poate rezolva, în timp, cu atenție și multă comunicare.

Cărțile ajută, da! Pot ajuta mult! Cum?

Cartea conectează copilul și părintele în aceeași lume.
Oferă validare, acceptare (ia uite, și alți copii din alte lumi pățesc la fel).

Oferă șansa la râs în siguranță (nu se supără nimeni).

Copiii pot experimenta într-un spațiu sigur emoții puternice (când se identifică cu personajul).

Aud rostite întrebări pe care singuri se tem sau se rușinează să le pună.

Călătoresc.

Explorează.

Sunt expuși la rezolvări și soluții diferite, care le pot da idei despre propria rezolvare.

Dar nu rezolvă problema.

E nerealist să aștepți de la o carte să-ți repare copilul sau să-l ghideze în locul tău.

Și scriu asta în calitate de autor de cărți pentru copii care nu trimite niciodată o carte la tipar înainte de a o da la citit măcar unui psiholog de copii, ca să mă asigur că poveștile mele nu fac niciodată rău, ci doar bine.

Vreau ca fiecare dintre cărțile mele să fie de ajutor, dar știu că ele nu sunt și nu pot fi medicamente.

Vreau ca ele să facă copilul și părintele să râdă, să nu se simtă singur în problema lui, să descopere împreună variante de dialog întru rezolvare, de la care să și le găsească pe ale lor, mai mult sau mai puțin asemănătoare.

O carte urmată de multe întrebări nu e o carte care a eșuat, dimpotrivă, e o carte care a deschis tot atâtea uși.

O carte care e cerută iar și iar nu e una neclară, ci e una din care copilul primește mult, iar și iar.

O carte trântită cât colo arată un loc sensibil, care trebuie văzut mai bine de părinte. La fel si o pagină peste care copilul vrea mereu să sărim.

Folosiți cărțile ca puncte de start și inspirație, nu așteptați de la ele să repare comportamente sau chiar relația în sine. Puneți întrebări după. Oferiți răspunsuri. Creați jocuri. Fiți curioși. Deschiși.
Cărțile sunt porți. Treceți cu încredere prin ele, lăsați copilul să vă ghideze, să vă arate, să vă ceară, apoi oferiți-le răspunsul cel adevărat și blând pentru voi.