Gofre dulci, sănătoase și sățioase cu măr ras (P)

Numai când mă gândesc la papanașii cu măr ras pe care mi-i prăjea bunica în tigaie mi se face gura apă!

Îi mâncam calzi, ea-mi zicea că o să mi se lipească de stomac, dar nu mă puteam abține, erau atât de delicați la gust, crocanți pe margine și moi la mijloc. Dacă mai scăpa vreunul și ajungea pe farfuria cea mare, tivită cu vopsea aurită, îi ningea cu zahăr pudră, iar eu îi îndesam în gură înainte să apuce să se aștearnă și ultimul fir.

Le-am făcut și eu copiilor de câteva ori, au avut mare succes, dar ne-a deranjat mereu prăjeala, cantitatea mare de ulei pe care-o înghițim odată cu papanașii delicioși.
De când am aparatul de gofre, de vreo trei ani, tot experimentez la el diverse.

Zilele trecute, cu casa plină de mere, pentru că e sezonul lor, mi s-a aprins beculețul.
Cum o fi aluatul meu de gofre, dar cu mere rase?

Am și purces la treabă. Ta-daaaa! Bunico, ți-am copt gofre, na!

Gofrele cu măr ras

Știu că multe dintre voi și-au cumpărat aparatul Breville, așa că o să tot vin cu rețete din când în când, să nu-l lăsați să stea pe raft.

Rețetă gofre cu mere rase

Nu e mare lucru de făcut.

Aveam și două banane cu coaja neagră, ele foarte bune altfel, dar știu că ai mei nu se ating de banane negre, așa că am făcut două tipuri de gofre: unele cu măr ras, altele cu banană coaptă.

Cele cu banane au ieșit un pic mai moi la final, și mai dulci.
Dacă aveți copii micuți, puteți renunța complet la zahăr, îndulciți gofrele doar cu măr, banană, sau măr și banană.

Puteți renunța și la praful de copt, eu am pus cam o treime de plic, dar ies și fără, dacă faceți separat spuma de albușuri și o încorporați prin împăturire, la final.

Puteți pune în aluat și brânză dulce de vaci, dar veți obține un aluat ceva mai umed după coacere.

Am pus mai jos ingredientele și rețeta.

Mi-au ieșit 10 gofre, dintre care una pui. 🙂 Vedeți în video, la final.

Sunt foarte gustoase, au o aromă discretă, iar ce e foarte fain e că firele de măr rămân bine definite, acrișoare și tari, aluatul e crocant pe margini și moale la interior.

Merg foarte bine și a doua zi la cafea, dacă mai scapă vreuna, sau la pachet pentru la școală sau job.

Pot fi devorate simple sau cu o cupă de înghețată de vanilie, cu sirop de arțar sau un strop de miere și nuci.

Se păstrează bine și la congelator, dar nu vor mai fi crocante după dezghețare.

Dacă vreți gofre mai bronzate, mai bine făcute, e nevoie să le lăsați cam 5 minute perechea. Partea de dedesubt arată întotdeauna mai bine! (pont dacă vreți să le faceți și poze)

Ingrediente pentru 8-10 gofre (în funcție de cât aluat puneți la fiecare tură):

  • 300 gr. făină albă
  • 300 ml lapte cald
  • 3 ouă la temperatura camerei
  • un praf de sare
  • 4 linguri de zahăr brun
  • un sfert de plic praf de copt (12 gr)
  • 2 pliculețe zahăr vanilat
  • 100 gr unt topit sau  100 ml ulei vegetal
  • 4 mere rase (eu am folosit 3 mere și 2 banane, pe care le-am pus în părți diferite de aluat, adică am împărțit aluatul în două, o parte am amestecat apoi cu merele rase și scurse, partea cealaltă cu banane zdrobite cu furculița)

Iată cum am făcut:

  1. Mai întâi am separat ouăle, pentru gofre pufoase este esențial să încorporați la final albușul bătut spumă.
  2. Am pus aparatul de gofre Breville în priză și am uns plăcile cu puțin ulei de cocos. Are nevoie de 4-5 minute să se încingă bine.
  3. Am ras merele pe răzătoarea mare și le-am pus în sită la scurs, din când în când am mai apăsat pe ele, să se scurgă cât mai bine
  4. Am amestecat făina cernută (să fie mai aerată) cu praful de copt, zahărul brun și zahărul vanilat
  5. Peste gălbenușuri am turnat laptele cald
  6. Am încorporat încet peste ele făina și am amestecat bine, să nu facă deloc cocoloașe.
  7. La final am amestecat delicat cu spatula și spuma de ou, împletind de jos în sus amestecul peste albuș.
  8. La final am amestecat acest aluat pufos cu merele rase, respectiv cu piureul de banană.
  9. Am turnat în formă suficient aluat cât să ajungă și pe margini, am nivelat cu spatula să fie aluat uniform peste tot, apoi am închis capacul fără să apăs și fără să pun clipul, pentru că gofrele cresc la copt și capacul se va ridica destul.

Device-ul pe care-l folosesc întotdeauna pentru gofre este aparatul de gofre Breville, pe care l-am luat cu noi de la București. Sunt foarte mulțumită de el și continui să-l folosesc fără milă. Cel mai mare avantaj este stratul DuraCeramic care îmbracă plăcile, absolut sigur pentru sănătate, foarte rezistent la zgârieturi și foarte ușor de spălat și întreținut. Plăcile se scot și se spală cu laveta umedă și puțin detergent.

Aparatul e foarte ușor de folosit, îl băgați în priză, când e pregătit, se aprinde becul portocaliu. Pe parcursul gătitului se mai stinge becul portocaliu, dar curând aparatul atinge iar temperatura optima și becul se aprinde din nou.

Nu aveți nimic de reglat.

E ușor de depozitat, pe partea de jos are un suport în jurul căruia puteți înfășura cablul de alimentare, iar clapeta (care prinde cele două plăci împreună) permite stocarea pe verticală, ca să nu ocupe prea mult loc.

De Black Friday, până pe14 noiembrie inclusiv, aparatul waffle maker are un preț foarte bun (215,99 lei), îl găsiți aici! Pe pagina lor găsiți și alte rețete de gofre cu tot felul de ingrediente.

Dacă nu aveți acest aparat și aveți altul sau nu aveți nici unul, aluatul merge pus și în tigaie!

Nu am uitat că am promis să încerc un aluat cu cartof ras și fără făină, fac tura următoare!

Ce părere aveți de papanașii mei cu mere reinventați?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

12 comentarii

  1. Bună ziua. Am mâncat de curând papanasi cu mar ras copți in cuptor la Câmpulung Moldovenesc, dementiali ???. În Ardeal se fac fără mar, sub forma de gogoasa, dar tot la ceilalți îmi sta gândul. Va rog sa împărtășiți și reteta papanasilor dacă sunteți de acord. Mulțumesc

    • Untul.peste galbenusurile frecate cu zahar, apoi laptele si faina, la final albusurile.

    • Zaharul nu a fost amestecat cu faina? Asa scrie la punctul 4. Se mai adauga zahar si peste galbenusuri?

    • Eu frec albusurile cu un plic de zahar vanilinat, dar merge si fara, doar cu un praf de sare!

    • Am facut iar, sunt bune pentru scoala ;).
      Jumatate din aluat cu cele 3 mere, a iesit suuuper, cu cat mai multe mere cu atat mai bine, se pare, si cealalta jumatate cu mortadella, ementaler si ketchup :)).
      Data viitoare dublez cantitatea, clar!

  2. Este excelent aparatul acesta de waffe, mulțumim mult pentru recomandare! ?
    Sper sa ofer și eu o informație utila…zaharul din imagine nu este vanilat, ci vanilinat…un produs de sinteza…
    Același producător a introdus pe piața de cativa ani, zaharul brun cu vanilie Bourbon, este un produs excelent, din punctul meu de vedere ☺️

  3. Eu am primit cadou acest aparat. Eu nu il ung cu ulei inainte de folosire si e ok si asa. Folosesc o alta reteta de wafe dar am fost mereu multumita de rezultat. Recunosc ca as vrea sa se raceasca aparatul mai repede ca sa il pot pune mai repede in dulap. Dar daca astepti maxim jumatate de ora e ok.

  4. Untul îl punem dar nu tot în tot aluatul la sfârșit după ce am incorporat tot ,și puțin eu am lăsat sa ung aparatu .😁🤗

    • Nu e nevoie sa ungi placile, stratul duraceramic impedica oricum lipirea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *