O învățătoare lovește un copil și nimeni în afară de părinții lui nu consideră asta o problemă

Am primit spre publicare mesajul unei mame disperate și dezorientate. Fiul ei a fost tras de păr și lovit peste mâini de învățătoare (școală considerată bună, din București). Părinții au depus plângeri la școală, la inspectorat, la DGASPC și la poliție, doamna merge în continuare la ore, nicio sancțiune nu a fost aplicată, o persoană din echipa școlii spune că doamna are ceva probleme de vreo doi ani și că și „este doar o chestiune de timp până se va întâmpla iar ceva rău”.

Mai jos aveți întreaga relatare. Sunt sigură că sunt și alți părinți în situații asemănătoare, care ar vrea să știe ce e e de făcut în astfel de situații. Nici noi nu știm, pare că instituțiile statului favorizează agresorul, pe ideea că există probleme mult mai mari (de parcă lovirea unui copil de un dascăl e ceva minor).

Bună, Ioana,

Voi povesti aici într-o ordine cronologică și sper că nu omit nimic important. Pe 10 octombrie 2022 am depus și plângere la școală.

Cei de la Poliție mi-au zis că fiecare părinte are senzația că numai cazul lui e important, dar că ei au cazuri mult mai grave decât ce i s-a întâmplat lui Victor și că fără probe va fi foarte greu să atragem atenția cuiva în a continua această anchetă.

Mama lui Victor

Acestea sunt faptele:

L-am înscris pe Victor la clasa pregătitoare în primăvara anului 2022, la Școala Gimnazială Nr. 56 din București, Sector 2.

A fost repartizat la învățătoarea E. Anton. La ședința din 6 septembrie, ne-a spus că are experiență de 30 de ani de învățământ, că nu are simțul umorului, că nu va comunica cu părinții în grupul de Whatsapp (cu toate că tocmai ea îl crease înainte de începerea școlii) și că ne roagă să ne facem noi un altul separat, că anul acesta i-a picat clasa cu litera H, înainte având litera A, dar „na, așa mi-a fost norocul” (de parcă avea vreo importantă litera clasei); în cadrul ședinței chiar a și nominalizat câțiva copii care au deranjat cursurile (pe 5 septembrie nu au avut cursuri, dar ea își dăduse deja seama deja în ziua de 6 și a comunicat de față cu toți părinții că sunt „probleme” cu unii copii).

L-am înscris pe Victor la afterschool-ul cu care colabora E. Anton, astfel că după terminarea cursurilor, acesta era preluat de cei de-acolo.

Pe parcursul celor patru săptămâni (până la incident), m-am învoit de la birou și am trecut pe la școală de câteva ori (la terminarea cursurilor, când învățătoarea preda copiii părinților / after-urilor) să aflu despre cum este Victor la ore; aceasta mi-a zâmbit de fiecare dată și s-a arătat bucuroasă că mă întâlnește; a zis că băieții sunt un pic mai năzdrăvani, că e o perioada de acomodare, că se miră de această generație, căci copii așa prost pregătiți ea nu a avut niciodată în cei 30 de ani de experiență, că nu știu să deseneze un fruct și că e cam inadmisibil, că Victor nu știe să coloreze, dar că îi învață ea și că nu sunt probleme; chiar a ținut de fiecare dată să spună despre cât de frumos este Victor și că se „bat” fetele să stea cu el în bancă; i-am spus că știu de la Victor că se mai și bat la propriu băieții și să discute cu ei și a zis că se rezolvă. Acest „30 de ani de experiență” este repetitiv, nu îl scriu în mod ireverențios, ci pentru că îi place învățătoarei să îl menționeze.

Pe parcursul acestei perioade Victor mi-a spus că doamna țipă la ei, că le confisca apele (aproape în fiecare zi ajungea fără sticlă de apă acasă), că nu au voie să iasă în pauză din bancă, însă am încercat să fiu zen și să mă conving că fiecare învățător are metodele sale și că poate Victor confundă ridicatul vocii la ei cu „țipatul” și că probabil nu are o acuratețe în detalierea celor întâmplate la școală. Clasa lui era H, de la „Hărnicuțele albinuțe”, iar învățătoarea de multe ori le spunea că sunt leneși și trântori, astfel că am încercat să îi fac o poveste cu stupul și să îi explic că nu vrea decât să îi ghideze să evolueze și să învețe cât mai bine și că toate astea le vor prinde bine în dezvoltarea lor ca indivizi.

De la zi la zi deja nu mai toleram niciuna dintre aceste acțiuni și abia așteptam o a doua ședința, să văd dacă sunt singură care o consideră prea dură.

În seara zilei de 6 Octombrie (Joi), la culcare & poveste, Victor mi-a spus că doamna îi amenință că îi va pocni, dar că el nu este deloc speriat de acest fapt, căci face ju-jitsu și va ști să se apere de ea; Îți dai seama că nu am dormit deloc în acea noapte, m-am gândit serios cu soțul să îi punem un device prin care să ascultăm și să facem niște demersuri de transfer, căci deja copilul semnala prea multe chestii rele.

Bine, așa este, i-am dat peste mâini, dar nu l-am tras de păr. Și să știți că nu i-am dat să îl omor.

Învățătoarea, citată de mama băiatului agresat

Pe 7 Octombrie m-am dus la școală la terminarea orelor, în ideea să trag un semnal de alarmă legat de amenințările cu lovire, eu neștiind de fapt că ea deja îl trăsese de par și îl și pocnise peste mâini; din nou mi-a zâmbit când m-a văzut, nu mi-a semnalat absolut nimic despre ceea ce tocmai se întâmplase, chiar l-a chemat pe Victor lângă noi și l-a pus să recunoască că azi au fost câțiva copii mai „năzdrăvani”, dar uite, ea va trece peste și îi va pune chiar și un sticker albinuță în piept. Copilul era foarte serios, nu a zâmbit niciuneia dintre noi, a acceptat stickerul în piept și a rugat-o să îmi dea toate manualele acasă, ca să le pot eticheta și coperta. După ce Victor s-a îndepărtat, i-am spus că am venit pentru amenințările cu pocnirea și că o rog să nu li se mai adrese așa, căci este o abordare pe care nu o împărtășim și că lor le e teamă când aud așa ceva. S-a arătat foarte amuzată de povestea copilului și a zis că Victor e fantastic și că exagerează și ea nu ar lovi niciodată copiii și că știe ce să le spună, că doar are 30 de ani de experiență în învățământ.

Îți dai seama ce hilar i se părea ei, cu toate că înainte de întâlnirea cu mine îl lovise pe Victor și cred că s-a bucurat fantastic că acesta nu mi-a spus nimic acolo în fața școlii, ba chiar l-a și chemat lângă noi cu un tupeu fantastic.

Câteva ore mai târziu, Victor mi-a spus „azi doamna m-a lovit”, lucru care m-a șocat, chiar l-am pus și să exemplifice; mi-a arătat cum l-a tras de par și cum i-a dat cu palmele peste mâini. (motivația din capul lui era că l-a lovit pentru că a ieșit din bancă să își adune niște ochișori pe care voia să îi lipească pe un iepuraș de hârtie; ora de AVAP – Arte vizuale și abilități practice – este o ora interactivă, în care ei decupează, lipesc, se duc la ea să îi arate ce fac).

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să o sun (era ora 16, ceva de genul, se află la metrou cred) și când i-am cerut confirmarea legat de cele relatate de Victor iar s-a arătat amuzată și a negat; a zis că Victor și generația din ziua de astăzi exagerează foarte rău și că ea nicidecum nu ar face să ceva;
Am întrebat-o de mai multe ori, la un moment i-am spus: „Doamna Anton, este fix plăsmuirea imaginației copilului?! De ce ar inventa așa ceva? Este foarte grav!” (citez din ce îmi amintesc, căci nu am nicio înregistrare și îmi pare extrem de rău că nu am făcut asta; nici nu știu cum se face, dar măcar puneam alt telefon pe recording :().
Atunci a spus: „Bine, așa este, i-am dat peste mâini, dar nu l-am tras de păr. Și să știți că nu i-am dat să îl omor”.

M-am arătat șocată, nu cred că am zis prea multe, căci efectiv nu am mai avut salivă; fizic eram blocată; mi-a mai spus că are 25 de copii și că îi este foarte greu să îi strunească, cu toate că „am avut și 30 și 35 de copii, dar „anul acesta sunt și câțiva cu Adhd” și nu le mai face față.

A zis că Victor este chiar preferatul ei, că este frumos … iar a început cu speech-ul acela deloc autentic legat de Vic. I-am spus că în aceste condiții o să îl mut pe Victor și a zis că mă susține și că mă pot baza pe ea în a face transferul, dar să știu că nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat astăzi și dacă Victor va vrea cu adevărat să se mute, noi să știm că avem susținerea ei. De parcă după abuzul respectiv, noi aveam nevoie de susținerea sau suportul ei în vreun fel.

Imediat după apelul cu ea, am verificat la secretariat și am aflat că mai este încă în școală directorul adjunct; această a spus că va face o anchetă internă și mi-a explicat că transferul pe care îl solicit se face doar dacă în celelalte clase există loc liber (adică mai puțin de 25 elevi), căci legea nu permite mai mult de 25 de elevi într-o clasă pregătitoare. Am sugerat că aș vrea la o învățătoare pe care Victor o știa – căci venea și mai stătea cu ei când întârzia E. Anton și el o vedea și colabora cu ea și la afterschool – însă ni s-a zis din start că aceea are 25 de copii și e imposibil transferul; am completat cererea de transfer, iar plângerea am lăsat-o pentru luni, căci efectiv îmi venea să plâng non stop și nu mă puteam aduna să fac nimic. (eram și cu Victor și trebuia să mascăm toată îngrijorarea noastră; cât am stat în biroul directorului adjunct, Victor a stat pe hol, pe telefon, dar ne-a întrerupt de câteva ori, căci simțea că ceva nu e ok);

Luni dimineață, pe 10 Octombrie, am depus la secretariat plângerea pe care ai văzut-o și tu (este o plângere cu un limbaj destul de anevoios și de lemn aș spune, însă prietenul nostru care a terminat Dreptul ne-a sfătuit să o facem așa, căci nu impresionează pe nimeni lacrimogenul); am solicitat să ne vedem și cu directorul, însă acesta nu venise încă la școală.

Sincer, în mintea mea tâmpită și credulă mă așteptăm că acest director să mă sune – chiar și în weekend – să îmi ceară să ne vedem, să îmi asculte povestea, să ne compătimească, să vădă copilul, să îi ceară iertare în numele învățătoarei.

Nu era ca și cum zilnic copiii de 6 ani sunt amenințați și bătuți de învățătoarea lor, nu trăim în distopii. Cei de la Poliție mi-au zis că fiecare părinte are senzația că numai cazul lui e important, dar că ei au cazuri mult mai grave decât ce i s-a întâmplat lui Victor și că fără probe va fi foarte greu să atragem atenția cuiva în a continua această anchetă.

Să știi că nu am bula mea, nu mă cred într-o țară din Vest, nu am trăit în Finlanda sau în vreuna din țările acelea despre al căror sistem de educație ai povestit și am citit de parcă era science fiction, însă pe bune?! Copil de 6 ani bătut de profesor?! Mi se pare revoltător, jur, nu am auzit să se întâmple nimănui așa ceva. Nici chiar în generația noastră, în care am mai auzit de manuale în cap pentru că fumau în baie sau pentru că spărgeau un geam.

Am considerat că o școală care se află în pe locul 20 în Top Școli București, care e aproape de casa noastră și pentru care oricum plătim în paralel un after de sute de eur pe lună este suficient pentru un start bun.

Luni, la prânz, ne-a primit directorul. Am participat directorul adjunct, directorul, soțul meu și eu. Pe parcursul acestei discuții directorul s-a contrazis de câteva ori; ba știa ce s-a întâmplat, ba nu știa, căci a fost weekend și nu a vrut să intervină în timpul liber în acest caz; chiar m-a și pus să povestesc la un moment dat, dar și-a pierdut răbdarea pe parcurs; ne-a recomandat să ne gândim bine în ceea ce privește transferul, „să nu sărim din lac în puț”. Sincer, comparația mi se pare atât de nefericită și venind și din partea unui profesor, e de-a dreptul scârboasă. Ne-a explicat că în clasa unde erau 24 de copii (singura clasa) era un băiețel „cu probleme” care l-ar putea bate pe Victor. De parcă totul era cu take it, or leave it și de parcă bătaia unui coleg se compara cu bătaia unui profesor. I-am povestit că e extrem de toxică această învățătoare, i-am enumerat tot ce s-a întâmplat de la începutul anului și că eu consider că aceasta nu e ok nici pentru ceilalți copii. Ne-a spus că E. Anton este în Consiliul de Administrație al școlii, că e un profesor foarte bine apreciat și cotat, cu rezultate foarte bune etc. Pe parcursul discuției ne-a mai spus că în afară de această singură clasa cu 24 de copii, ar mai fi o clasa la care nu a venit un elev de la începutul anului (deci o a două clasa cu 24 de copii) și că ea ca director are toate instrumentele la îndemână de a nu îl mai primi pe acel copil. Ne-a invitat să ne gândim 1-2 zile la ce clasa ne dorim să ne transferăm și în funcție de asta noi vom avea toată susținerea lor.

Pe Victor l-am adus luni (10 Oct.) la școală, nu știu dacă e bine că l-am făcut să o întâlnească iar pe acea vrăjitoare, l-am mințit că am vorbit cu ea și că îi transmite scuzele ei și că îi promite că nu se va mai întâmplă. Lucru care nu se întâmplase, însă pe el l-au bucurat tare mult aceste aceste scuze ale ei; chiar m-a întrebat dacă eu am sunat-o sau dacă ea a sunat, părea că era important că apelul să vină de la ea, însă i-am zis că eu am sunat-o ca să aflu de ce l-a lovit.

Luni la școală totul a decurs ok, chiar l-a lăudat  pe Victor că a făcut cel mai frumos arici din frunze și a fost tare happy.

Tot luni, ne-am întâlnit în școală cu Poliția de Proximitate, care ne-a îndrumat să mergem rapid la Secția 8, să nu pierdem timpul pe e-mail-uri. Au intrat și la director și au citit plângerea și teoretic ar fi trebuit că ei să oprească capturile video de cu 3 zile în urmă, informând directorul adjunct să nu se șteargă deloc ziua aceea, căci va începe o anchetă.

Marți, 11 octombrie, m-am dus la director și am transmis că dorim la clasa G (unde era copilul care nu venise niciodată la școală), iar aceasta a zis că va face toate demersurile; sincer, am ales pur și simplu pentru că o văzusem pe învățătoarea de la G în primele 2 săptămâni cum îi aștepta dimineață pe copii, îi îmbrățișa, îi plimba prin curtea școlii, iar când îi preda părinților era la fel de caldă și blândă; în aceeași clasă se află și un băiețel cu care Vic face ju-jitsu în timpul liber și tatăl acestuia îi povestise soțului meu despre ce drăguță este învățătoarea lor; nu a avut nicio legătură cu faptul că în cealaltă clasă era acel copil cu „probleme” care îl putea bate pe Victor.  Am întrebat-o dacă această încadrare a lor, a profesorilor în ceea ce privește copiii „cu probleme” sau „cu Adhd” are la baza și niște fișe de la vreun consilier avizat sau un terapeut al copiilor și mi-a zis că nu, dar că pur și simplu în ultimii ani profesorii au ajuns să îi repereze foarte ușor pe aceștia. 

Nu mi-am imaginat o clipă că transferul va dura 2 săptămâni (până la vacanță de fapt, de altfel că orice alt transfer clasic pe care l-aș fi solicitat). Au fost 2 săptămâni foarte lungi, (practic 7 – 27 Octombrie) am disperat, am sunat la director, le-am dat și e-mail să facă tot posibilul. Într-adevăr, nu ni se promisese 100% că va reuși să facă transferul; dar de unde avea toate pârghiile să nu mai primească acel copil, acum trebuia să așteptăm și nu era chiar sigur că va și reuși. Am primit confirmarea când eram în vacanță, pe 27 Octombrie.

Tot în acea Marți, la întâlnirea dintre mine și director, a participat și consilierul școlii, care mi-a propus o întâlnire cu Victor, întâlnire care din cauza multor „probleme grave” la nivelul școlii (exact cum a zis și Poliția, că nu numai cazul nostru e grav), a avut loc tocmai pe 21 octombrie. Victor i-a confirmat și acesteia că l-a lovit învățătoarea, a desenat un copac cu scorbura și o casă cu grafitti pe ea, ceea ce a determinat-o pe consilieră să ne spună că cu siguranță Victor are o traumă. Am căutat desene mai vechi, nici copacii și nici casele nu aveau niciun semn pe ele.

Ne-am gândit să informăm și televiziunea, să știi, însă ne-am fi expus pe noi și pe școală, nu și pe învățătoare. Chiar dacă cei de-acolo nu au fost deloc empatici și nu s-au mișcat cu rapiditate și așa cum ne doream noi, războiul nostru este cu această învățătoare, nu cu școala. Ne-am gândit serios chiar să schimbăm școala, chiar cred că cei de-acolo și-ar fi dorit asta, însă criteriile de alegere (distanță de-acasă fiind foarte importantă) ne-au determinat să rămânem. Știm să iertăm, nu suntem răzbunători și nici nu cred că e o soluție, mă gândesc că copilului nostru îi poate fi ok la această școală, dar la altă învățătoare. Soțul tot încearcă să îmi explice că oamenii nu sunt altruișți și empatici așa cum sunt eu și cum am așteptări de la alții. 

Sincer, în locul directorului adjunct, în acea Vineri, când eu am intrat la ea în birou și am clacat și am izbucnit în plâns și tremuram toată – m-aș fi ridicat, m-aș fi îmbrățișat, îmi dădeam un pahar cu apă, nu aș fi stat stana să ascult și atât. Aș fi ieșit să îl cunosc pe Victor, care aștepta nerăbdător și impacientat pe holul școlii. Nici măcar nu s-a ridicat cu noi să ne conducă la secretariat, adică efectiv acest abuz a trecut pe lângă ele de parcă mă plângeam că e frig în școală sau că și-a pierdut blocul de desen.

Am trimis e-mail-uri și către alte instituții și am atașat acea plângere. (Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureșți, Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 și DGASPC Sector 2)

Ca o ironie, cu 2 zile înainte că Vic să fie lovit, am semnat (părinții, elevii și profesorii) un formular despre toleranță zero față de abuzuri, un parteneriat între Primăria Sectorului 2, Protecția Copilului și școlile din acest sector.  („Școli cu toleranță zero la violență”, by Asociația Părinților Isteți, care au răspuns instant e-mail-ul meu și m-au îndreptat către consilierul școlar și numărul de tel 119; cei de la 119 tot către Poliție și Protecția Copilului m-am îndrumat)

Cei mai prompți au fost cei la DGASPC S2, care ne-au și vizitat acasă și au stat și cu Victor de vorba; aceștia au zis că prea mult nu au ce face, vor înainta către Inspectorat și că e foarte bine că am mers și la Poliție. Am fost de acord să primim consiliere din partea cuiva avizat de la ei.

Inspectoratul Școlar ne-a informat că se va întruni o comisie disciplinară la școală care va analiza situația noastră.

Pe 20 octombrie ne-am întâlnit seara cu această comisie disciplinară (eu și soțul), formată din 5 profesori ai școlii; întâlnirea a avut loc într-un laborator (dezafectat bănuiesc) de informatică, în care am stat toți 7 în cerc oarecum și aproape că ne loveam picioarele; pe profesoara din dreapta mea abia o puteam privi, căci era atât de aproape, că îmi era fizic imposibil să mă uit spre ea când povesteam; lângă această sala în care ne-au primit, era o mare sala de protocol goală, pe care noi o vedeam cât am așteptat să intrăm, în care acești profesori aveau hainele și gențile. Știu că pare aberant că povestesc asta, dar din nou am simțit efectiv că nu eram bineveniți în niciun fel, chiar era un mediu foarte ostil; am povestit ce s-a întâmplat, am fost întreruptă de câteva ori să nu mă pierd în detalii căci nu sunt deloc interesați de așa ceva (confiscarea apei și tot tabloul pe care voiam să îl fac); una dintre profesoare a notat ce am povestit. Am întrebat dacă și învățătoarea a recunoscut ce mi-a zis și nu au vrut să spună, au zis că e o anchetă în derulare; era foarte evident că aceasta și-a schimbat versiunea și nu recunoaște;

Consiliera școlii mi-a spus – la a două întâlnire a noastră acordată de școală – pe 18 Noiembrie – că învățătoarea nu recunoaște nimic și că din contra, consideră că am inventat noi totul; chiar a fost prezența la o ora de-ale acestei învățătoare cât Victor mai era acolo și s-a purtat ok cu copiii).

Au invitat-o la școală și pe mama acelei fetițe care a văzut trasul de par al lui Victor (aceeași comisie) și s-au comportat la fel de ostil și cu aceasta; aproape că ar i-ar fi cerut să ne discrediteze pe noi; „Dvs. chiar credeți povestea asta?”; „Vi se pare că incidentul despre care știți doar din relatări este așa de grav încât să ajungă la o așa amploare?”

Așa cum ți-am spus și mai sus, nu vrem să agităm deloc apele în sensul de social media, tv, influencers etc, însă văzând că nu avem în niciun fel susținerea școlii, nici a poliției, efectiv mă revoltă cumplit.

După ce am primit rezultatul comisiei disciplinare (trimis către noi pe 9.11 și primit la poștă pe 11.11), am mers iar la Poliție (în dată de 14.11) să aflu ce se întâmplă și dosarul (lucrare penală nr. .., în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă / 20.10″) nu ajunsese încă la BIC (adică un etaj mai sus față de locul unde am depus plângerea).

Am scris și Ministerului Educației și Ligiei Deca, nici măcar nu au răspuns că au primit e-mail-ul.

În săptămâna dinaintea vacanței, la terminarea cursurilor, pe 20 Oct., învățătoarea nu a predat-o pe una dintre fetițe direct bunicului ei, astfel că bunicul s-a impacientat, copila s-a rătăcit o perioada de timp și bunicul a căutat împreună cu învățătoarea cam 40 minute în toată școala copilul. (fetiță s-a rătăcit, apoi s-a așezat pe banca lângă niște mămici și copii de la ea din clasa; însă acele mămici nu au binevoit să îi sune părinții și să anunțe că respectivă copila este cu ele; bunicul acela aproape că făcuse infarct) 

Apelând-o pe învățătoare în seară cu pricina, aceasta i-a spus mămicii să o mute și gata, că ea și-așa vine „chiar acum” de la o comisie disciplinară și nu are răbdare de fițele ei. Probabil înainte sau după noi, a fost și învățătoarea la întâlnirea cu acea comisie.

Această situație plus cele întâmplate cu Victor au determinat-o pe mama acesteia să ceară transfer la altă clasa; și cu această s-au purtat ciudat și i-au cerut garanții că o dată mutată, să nu mai vină cu alte solicitări. De parcă noi părinții, dacă cerem ceva o dată acestei direcțiuni, nu mai avem voie să venim cu pretenții vreodată; i-au spus că poate dura și 3 luni acest transfer, au încercat să minimalizeze incidentul cu rătăcirea copilului, au învinuit bunicul.

Au reușit însă să o transfere până la urmă și pe această la cealaltă clasă care mai avea un loc liber. (chiar i-au menționat și mămicii acesteia de copilul acela cu probleme, care o va bate pe fetiță dacă se va transfera)

Cei de la comisia disciplinară ne-au întrebat ce ne dorim de fapt, de ce am făcut această plângere totuși; și același lucru ți-l spun și ție: ne dorim să fie găsită vinovată pentru că a agresat un copil și sancționată legal pentru acest lucru; nu vreau să se plimbe printre copii și părinți și colegii ei și să îi treacă cuiva prin cap că nu ar fi avut loc acest eveniment și că această individă nu a fost capabilă să bată un copil. 

Îmi pare extrem de rău că Victor este mic și că a început atât de cu stângul această etapă importantă a vieții și încerc să îi cresc încrederea în el; sunt extrem de mândră de el că mi-a spus toate astea și denotă foarte mult curaj din partea lui; și știu că nu despre asta este școala și nu așa sunt profesorii de fapt, din contra, ei ajută la dezvoltarea copiilor, nu la abuzarea lor. Este foarte mic să îi pot povești despre toate demersurile pe care le fac împotriva acelei femei, care sunt convinsă că îi terorizează și acum pe copii și mă înspăimântă toți acei părinți care nu au luat atitudine, care sunt complici prin tăcerea lor, care m-au felicitat în șoaptă în față școlii că l-am mutat; niște lași care tolerează astfel de caractere. La fel de lași și de complici sunt și acei colegi ai acestei învățătoare, acei oameni mici care se fac că nu văd ce s-a întâmplat.

Acum Vic e mutat la altă clasă. Fosta învățătoare i-a spus să nu mai treacă pe la vechii lui colegi, acum că s-a mutat.

Nu îndrăznesc să visez să fie mutată din învățământ, îți dai seama, dar sincer cred cu toată ființă că așa ar fi drept; femeia asta cu siguranță are niște tulburări grave, nu mai are ce caută între copii.