Vase noi cu iz de copilărie (reducere, rețete, P)

Duminică am gătit pentru români și olandez un prânz festiv întârziat de ziua mea. Am fost zece la masă, cinci copii, cinci adulți.

Îmi place mult să am oaspeți la masă. Să pun fața de masă de pânză groasă, brâul festiv, lumânările și florile proaspete, farfuriile speciale, paharele de vin și pe cele ale copiilor, să scot pe masă pe rând tot ce am pregătit, unele sunt la rece, altele ies din cuptor, altele stau în slow cooker sau pe plită, unele se prăjesc la air-frier.

Mă gândesc din timp ce să gătesc, să fie bun, special, să-mi iasă sigur bine, să placă și copiilor (am unul care nu mănâncă decât cinci lucruri), să fie echilibrat și sănătos.

Pentru masa cu români și olandez m-am gândit să fac o combinație de rețete româno-turco-olandeză (am detaliat mai jos). Am folosit cu mândrie vasele din email de Sighișoara, pe care le ador și pentru care avem și 20% reducere toată luna decembrie.

  • O supă groasă de mazăre cu afumătură foarte populară în Olanda, snert îi zice
  • O musaca de vită și porc cu piure și crustă de gouda. Plus multă salată verde, simplă. Știu că e un produs oriental, am mâncat musaca bună în Grecia și Turcia, dar pentru mine, e de la bunica de acasă, din România
  • Cartofi dulci cu pesto și cimbru, la airfrier, cu sos de iaurt (tot aici, în Olanda, am mâncat prima oară)
  • Iar la final am făcut (iar) celebrii noștri biscuiți urâți, dar delicioși, cu nucă și unt de cocos.

Ei, și în timp ce învârteam pe plită în oala cu snert, mi-am dat seama că zâmbeam cu gândul la bunica mea Sofica. S-a stins când aveam 8 ani, dar am multe amintiri cu ea la bucătărie. Gătea atât de bine!

Iar oala, polonicul, castronul, tava, toate sunt ca atunci.

Sunt noi, dar arată exact ca pe vremea copilăriei mele.

Vasele de email. Lăptoase, prietenoase, rezistente, ochioase.

Mă bucur că le am, le scot cu mândrie pe masă, își fac bine treaba și mereu impresionează musafirii!

Mă bucur mult că sunt produse românești, create la Sighișoara, că sunt de calitate, nu au niciun risc pentru sănătate, că au preț bun și că și prietenii de aici doresc și ei oale românești de email!

reducerea noastră

„Împarte dragostea și desăvârșește spiritul sărbătorilor” este mesajul celor de la Email de Sighișoara din acest an. Mă alătur lor și vă împart bucuria unui voucher de reducere de 20%: printesa20, valabil de azi până la 31 dec 2022. Trebuie să-l puneți în coșul de cumpărături. Aici vedeți magazinul online, cu toate produsele.

rețeta de snert, supă groasă de mazăre cu afumătură

Supa aceasta e perfectă iarna, e gustoasă, sățioasă, te unge pe suflet, și e ușor de făcut, deși trebuie lăsată să fiarbă ceva mai mult!

Aveți nevoie de:

  • Jumătate de kg de mazăre uscată tăiată în două (aici se găsește peste tot), merge și cu mazăre normală
  • un sfert de țelină
  • o ceapă albă medie
  • doi morcovi mijlocii
  • partea albă de la un praz
  • puțin ulei de măsline
  • un cârnat afumat (preferații mei în Olanda sunt cei de la Hema)
  • sare și piper
  • 4 frunze de dafin
  • frunze proaspete de țelină sau pătrunjel
  • 1,5 litri apă

Cum faci snert?

Ei îl mănâncă foarte gros, ca un piure, să stea lingura dreaptă în el!
Mno, fiind o supă și având copii la masă, dacă le prezentam drept supă o chestie verde și solidă, sigur nu punea niciunul gura. Așa că am făcut un snert mai subțire. Dacă îți vreți mai gros, puneți mai puțină apă.

Am tocat mărunt ceapa, prazul, țelina, morcovul.

Le-am călit în ulei și apă vreo cinci minute.

Am amestecat bine.

Am turnat mazărea, pe care am spălat-o înainte.

Peste am pus 1,5 litri de apă fiartă și un capăt de cârnat afumat, să dea gust bun.

Am lăsat să fiarbă la foc mic cu capac vreo două ore.

Mazărea s-a făcut piure. 🙂

Am tăiat felii restul de cârnat și le-am adăugat în supă, am mai lăsat la fiert 10 minute, fără capac, să se mai îngroașe.

Am potrivit de sare și piper și gata.

Se mănâncă goală sau cu pâine cât mai neagră sau cu ce vreți voi.

E dulce și sărată și afumată, foarte mult îmi place!

Invitatul olandez a zis și el că e bună, sper să nu fi fost doar politicos. 😀

rețeta de musaca cu piure de cartofi

Deși e foarte simplu de făcut musacaua, ia destul de mult timp, de aceea o fac rar (chiar dacă o mâncăm cu mare plăcere).

Pe de o parte e nevoie de piure. Se poate face și cu felii de cartof călite, dar iese mult mai grasă și nu ne place așa, preferăm cu piure.

Apoi e nevoie de sosul de carne, care se face singur, practic.
Plus ceva brânză pentru crusta de deasupra.

Așadar, pentru 10 porții aveți nevoie de:

  • 2 kg de cartofi
  • o cană de lapte cald
  • 100 gr. unt
  • sare și piper
  • 750 de grame de carne tocată de vită, porc sau amestec, merge și curcan sau pui
  • 400 gr sos de roșii
  • 2 morcovi
  • 1 ceapă
  • boia dulce
  • cimbru
  • câteva frunze de dafin
  • sare și piper pentru carne
  • 50 ml vin alb

Am pus cartofii la fiert, ca pentru orice piure.

Separat am călit ceapa, apoi am adăugat carnea și legumele plus puțină apă fierbinte, și condimentele. Am lăsat la foc cu capac cam o oră.

Am adăugat vinul și încă niște apă fiartă, cam o cană.

Am mai lăsat la fiert încă o oră. Am potrivit de sare.

În timpul ăsta am făcut piureul și l-am lăsat la răcit.

Am pus la răcit și sosul.

Într-o tavă nu foarte adâncă am pus primul strat de piure, după ce am uns tava cu ulei de măsline. Am pus și carnea, apoi am pus încă un strat de piure. Deasupra am presărat gouda rasă, merge și cheddar sau cașcaval.

Dacă piureul și sosul sunt uscate, puteți înțepa musacaua cu furculița din loc în loc și turnați deasupra câteva linguri de zeamă de la cartofi, ca să nu iasă prea uscată (mama m-a învățat să fac asta).

Am lăsat la cuptor vreo 40 de minute și am obținut asta.

Se taie bine când e mai rece, noi am hăpăit-o caldă, că mirosea de ne lua capul.

Merge cu salată verde, cu salată de roșii sau cu murături sau cu iaurt.

Rețeta de biscuiți e aici.

Acum, despre frumoasele vase pe care le vedeți în poze. 🙂 Ați ghicit. Sunt din email de Sighișoara.

de ce email de sighișoara?

Am o ditamai colecția, și încă nu le-am adus pe toate din România, pentru că avem un frigider foarte mic aici. Când ne-om muta la casa noastră, cu un frigider normal, aduc și oala de opt litri și celelalte tăvi mari!

Vasele noastre din email de Sighisoara

Sunt foarte mândră de vasele acestea, musafirii le observă și întreabă de ele, iar eu imediat le povestesc că sunt făcute manual în România! Și au prețuri foarte bune, cratița mijlocie e 79 de lei, oala de 5 litri e 109 lei, și avem și reducere 20% la toate luna asta! Aici le vedeți.

Să vă povestesc un pic despre ele.

Fabrica de vase de email există în Sighișoara de peste 40 de ani.

Vasele sunt fabricate manual, din oțel. Oțelul folosit pentru aceste oale este special, mai gros decât cel folosit în industrie, pentru dispersia uniformă a căldurii.

Ce este emailul? Emailul este un strat protector de sticlă care se toarnă ca o glazură peste vasele din oțel. Vasele Email de Sighișoara au trei straturi de email, pentru o mai bună rezistență în timp.

La fiecare vas lucrează 25 de oameni talentați.

De ce email? Pentru că sticla este inodoră, antibacteriană, se curăță ușor și păstrează nealterat gustul.

La peste 800 de grade se asigură sigilarea perfectă a straturilor de sticlă pe suportul de oţel, obținându-se o suprafață netedă, cu protecție crescută.

Sunt tare frumoase!

Vin în mai multe culori, toate calde, pastelate: verde fistic, roz opal, bej caramel, albastru deschis sau gri cald.

Toate vasele sunt compatibile cu plita electrică și cea cu inducție, cu aragazele pe gaz și cuptoarele de orice tip.

În plus, toate vasele au fost testate și respectă toate cerințele standardului de calitate ISO 4531/2018, cel care urmăreşte şi reglementează limitele a 16 metale grele care se transferă în mod curent în mâncare.

După doi ani de cercetare împreună cu Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pt Tehnologii izotopice şi Moleculare, a rezultat faptul că aceleaşi ingrediente, în aceeaşi cantitate, gătite identic DAR în vase din diferite materiale duc la rezultate diferite.

Nu doar gustul şi culoarea diferă, dar mâncarea gătită în emailul premium produs în Sighişoara are mai puţini acizi graşi saturaţi (răi) şi mai multi acizi graşi mononesaturaţi (buni).

Transferul de nichel în mâncare este ceva specific gătitului în vase metalice, dar cu vasele Email de Sighișoara, transferul acesta este atât de redus încât nu poate fi detectat cu tehnologiile actuale, care permit măsurarea doar până la 1 μg/l.

Concluzia este că vasele Email de Sighișoara sunt deosebit de utile următoarelor categorii de persoane:

• Persoane alergice la nichel
• Femei însărcinate și tinere mame
• Bebeluși în faza de diversificare
• Persoane care suferă de boli provocate de acumulare de nichel
• Persoane cu sindromul colonului iritabil

Asta e! Dacă doriți să vă faceți cadou un astfel de vas sau un set sau aveți familii care s-ar bucura de ele, e un moment bun cu reducerea noastră!
Sunt curioasă dacă aveți vase de email de Sighișoara și dacă nu, dacă vă tentează!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

5 comentarii

  1. Referitor la supa de mazăre/snert.
    Mazărea este decorticată, de aceea se îngroașă. Probabil merge și mazărea normală dar trecută prin blender la sfarsit.
    Recomand și rețeta de mazăre din Noord Brabant. Mazărea se fierbe cu un ciolan cu carne de porc până se desprinde carnea de pe ciolan. Carnatul afumat se adaugă la sfarsit, lăsat doar 5 min sa fiarbă.In loc de condimente adaugi un săculeț de „kruidenbuiltje”de la Honig. Ciolan găsești la măcelărie, inclusiv cu sorici si slănină pe el.
    Traditional este să servești clătite (olandeze) după supa de mazăre.

  2. Stiu ca sunt sanse reduse sa ma crezi dar fix acum vreo saptamana ma gandeam ca nu am vazut inca articolul tau cu emailuri de Sighisoara….Gsnd la gand!

    Asta pentru ca acum 2-3 ierni am luat de la ei cand tot tu le-ai facut reclama si sunt foarte rezistente, cel putin pe cele de supa le folosim zilnic.

    Literalmente ma gandeam ca ce buna ar fi o reducere acum, cand vreau sa cumpar mai multe si mari! Foarte bune! Recomand!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *