Despre verbul și conceptul olandez “atebatevântul” – uitwaaien, dar și despre schimbări

Azi de dimineață m-a apucat hărnicia vreme de un minut, lucru pe care l-am regretat amarnic, pentru că știți cum e, un lucru duce la altul și iată-mă trei minute mai târziu în ciorapi și pijamale în mijlocul cartierului, ținându-mă de tomberonul de compost ca să nu mă ia vântul, bucurându-mă cu ochii închiși de o rafală care-mi făcea maiouașul de lână să fluture pe sub bluză.

Dar s-o luăm încet.

M-am ridicat cu greu din pat pe la 11 (e încă vacanță aici), mi-am pus ceva muzică, să mă resuscitez (cafea nu beau, trebuie să mă descurc altfel) am pus micul dejun, am mâncat cu copiii (bărbatul lucra în pod de la ora 9, nu, nu face acoperișul, lucrează la bancă, dar azi e muncă la domiciliu, mâine se duce la birou), am strâns, mă pregăteam să mă duc înapoi în pat la citit, când văd cu coada ochiului cutia cu pâine, plină cu resturi uscate.

Hai să fac curat aici, îmi zic. Scot pungile cu colțuri și felii, dau să arunc pâinea la compost și punga la plastic, când ce să vezi, punga de organice e plină. Aș fi putut să pun la loc în cutia de pâine totul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar eu nu, e totuși început de an, dacă nu fac eu asta o să mucegăiască astea aici juma de an, or să se transforme în chestii cu mâini și picioare, hai, Ioană, că poți.

Scot punga de organice și ies cu ea afară, tomberonul e chiar după casă.

Am ieșit așa cum eram, în pijamale și ciorapi. Am văzut din casă că bătea ceva vânt, dar nu mă mai deranjează vântul, mai ales când e cald. 12 grade. Lux.

Ajung cu punga în mână după casă, dar ce să vezi, tomberonul de organice lipsea. Ah, da, a venit de dimineață mașina de gunoi, toate tomberoanele de organice sunt aliniate în mijlocul cercului de case din cartier. Las punga lângă perete și mă duc să iau tomberonul nostru, vreo 50 de metri.

Îl identific, îl apuc de mâner și-l trag după mine pe piatra cubică.

În secunda următoare a venit o rafală cu miros de mare care sigur m-ar fi luat pe sus dacă nu m-aș fi ținut vârtos de toberon.

Și m-am oprit așa acolo, în ciorapi pe strada udă, cu pijamalele fluturând, păr în gură, să mă bucur de vânt!

A durat puțin momentul de film, apoi am pus tomberonul la loc, am aruncat punga în el, am pus capacul și am intrat în casă să-mi dau jos ciorapii uzi cu frunze lipite de talpă.

Mi-am adus aminte cum acum aproape un an, în prima noastră dimineață aici, am văzut-o pe geamul de la dormitor pe vecina de pe colț cum își aduce înapoi tomberonul desculță. Era vânt, ploua, mi se părea teribil de frig. Femeie nebună, mi-am zis.

Ei, iacătă că acum sunt și eu una.

Trei ore mai târziu, ștergeam praful în dormitor (alt exces de hărnicie, Doamne ferește, ce urmează, să mă apuc de CĂLCAT??) și ascultam un podcast în olandeză, să mai învăț cuvinte noi, când am dat peste acest concept, despre care am aflat apoi de la Sofi că l-au discutat și la școală.

Verbul Uitwaaien.

Care descrie acțiunea de a ieși afară când bate vântul tare și rece, ca să te bucuri de el.

O chestiune tipic olandeză, zic ei.

Dacă mi-ai fi explicat acum un an acest concept, mi-aș fi făcut o cruce cu limba și mi-aș mai fi pus o geacă pe mine.

Acum iată că îl practic natural, pentru că da, chiar e plăcut să te bată vântul uneori, mai ales după multe zile de lâncezeală și făcut nimic, de simți că-ți cresc rădăcini în canapea și creierul tău devine tot mai prost. Ieri stăteam pe canapea și mă durea fundul de atâta stat, îmi venea câte o idée pe care o uitam imediat și mă gândeam: Mă ramolesc? De ce sunt atât de proastă oare? E o etapă? Oboseala? Lenea? M-am frământat un minut întreg, apoi am ațipit puțin.

Uitwaaien. Practica olandeză de a ieși la plimbare, alergat sau pe bicicletă într-o zi cu vânt puternic și rece pentru a se simți energizați, învigorați și pentru o stare de sănătate și generală cât mai bună. Pe sistemul: Aoleeeu, ce bate vântul! Bun, păi hai că eu mă duc să alerg repede, să nu ratez vântoasa asta, cine știe când mai prindem așa un uragan! Vin și eu, stai să chemăm și vecinii!

Mi s-a părut amuzant cum se schimbă lucrurile. Cum mă schimb eu.

Poza e de pe plajă din Haga, de anul trecut. Azi n-a fost nimeni pe fază să mă fotografieze în timp ce mă uitwaaien-am cu tomberonul de organice.

Mi-a plăcut. Recomand.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

10 comentarii

  1. Multumesc pentru lectia de olandeza! E un cuvant nou pentru mine 🙂 M-a uitgewaaiend si pe mine azi pe autostrada de aproape m-a mutat pe banda din dreapta. M-am cam speriat si am tinut mai bine de volan dupa :))) Poate fi periculosa activitatea asta, mai bine stam inauntru!

  2. E o nebunie fantastica, ca atunci cind faci ceva interzis, e o bucurie imensa in același timp. Sufletul se bucura alături de trup de astfel de momente și am simțit și eu euforia momentului pe care am trăit-o împreuna cu tine. Mulțumesc și la cit mai multe Uitwaaien. Nepoțica mea de aproape 2 ani este olandeza și citeva lucruri mai prindem și noi de la familia ei.

  3. He he, te-au stricat olandezii 😀

    Un an nou fericit si sa va fie bine. Si cat mai mult uitwaaien (iti dai seama ca am dat copy-paste). Va pupam.

  4. In prima mea iarna intr-o alta tara, Irlanda, vedeam copii iesind de la piscina cu parul valvoi si ud, doar cu tricou pe ei si ceva pantaloni, slapi sau crocsi direct afara in vant, plaoie etc, pe cand eu fara sa imi usuc parul, fara geaca inchisa pana in gat si fara caciula in cap nu ma aventuram pe usa.
    Cine pleaca acum cu parul ud la orice ora si din dus si din piscina, cu geaca in mana si cu hanoracul pe umeri, ca deh, e asa fain in tricou cand ‘adie’ vantul.
    Sau baie vara in ocean, pe cand familia venita in vizita din Romania tremura de frig cu caciuli si geci pe ei. Asa ne strica straintatea si ne dam seama ca nu trebuie sa ne infofolim chiar asa de tare. 🙂

  5. Foarte frumos articolul, m-a bine dispus intr-o zi de luni in care, statistic vorbind, buna dipozitia nu prea se manifesta. 🙂 S-a simtit si energia pozitiva, se „vede” ca va e bine acolo unde sunteti, si ma bucur pentru voi.
    La fel am invatat si noi ca atunci cand ploua, indiferent de intensitate, e un moment tocmai potrivit pentru a face gratar. Nu cu carbuni sau lemne, sa nu sufere vecinul de miros de fum, ci dintr-ala alimentat cu gaz. Iti trebuie doar o pereche de slapi, sosete pana sub genunchi, pantaloni scurti si maieu. 🙂 A, si inca ceva, berea trebuie bauta repede, sa nu-si faca refill de la ploaie. 🙂
    P.S. Si terminand prin a fi carcotas, folosindu-mi la maxim gena marginala de roman, in tomberonul de bio nu se arunca punga cu totul intrucat punga nu este compostabila. Resturile bio se rastoarna din punga in tomberonul bio, si punga mizerabila se arunca in tomberonul de resturi menajere :). Scuze, trebuia sa fiu carcotas, e luni 🙂
    Cu drag, dintr-o tara vecina, cam la 30 de minute de Venlo sau Roermond.

  6. @ Robo: parca am vazut la un moment dat saci menajeri compostabili. Nu am folosit insa. Se vede diferenta de dezvoltare in domeniul „Go-green” intre tari :). Aici unde sunt eu se pare ca preocuparea prioritara de moment e sa facem rost de gaz, si sa redeschidem centralele pe carbune 🙂 Mai avem de lucru pana ajungem la pungi compostabile 🙂
    P.S. Si sa fiu iar carcotas 🙂 (scuze, trebuie sa-mi „spice-up” un pic ziua de luni), poluarea de la carbunii nostri afecteaza si Olanda, ca vecini buni ce suntem 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *