Prezentați-le-o copiilor pe Anne Frank!

Toți copiii trebuie să știe povestea Annei Frank. Și adulții trebuie s-o știe.

Nu vom putea înțelege niciodată cu adevărat chinurile în care au murit peste șase milioane de evrei în timpul celui de al doilea război mondial, dar măcar să citim mărturiile celor care ne-au lăsat dovezi și pagini de atunci putem. Trebuie s-o facem!

Anne Frank s-a născut în Germania, însă a trăit cea mai mare parte din viață în Amsterdam, unde s-a mutat cu familia ei când era micuță, pentru că tatăl ei și-a dorit să-și țină familia în siguranță. Erau evrei. În vara lui 1942, când evreii au început să fie luați din case și duși în lagăre de concentrare, s-au mutat toți patru (Anne, sora ei, Margot, mama și tatăl ei, Otto), plus alți doi angajați ai tatălui ei (opt persoane în total) într-o anexă secretă din spatele depozitului la care lucra Otto. Pregătise acest loc pentru familia lui încă din anul anterior, dusese acolo mobilă și provizii.

Au locuit acolo clandestin doi ani, ajutați de angajați ai depozitului care le aduceau mâncare, ziare și cărți.

Nu se știe cine i-a trădat, însă în august 1944 de dimineață au fost găsiți și arestați.

Nu se știe încă dacă au fost găsiți din întâmplare în timpul unei razii sau un magazioner al depozitului i-a vândut Gestapoului.

Cei opt au fost duși în diverse lagăre din Olanda și Germania, în cele din urmă au ajuns la Auschwitz-Birkenau, unde au suferit de foame șase luni. În ianuarie 1945, Anne și Margot au fost tranferate la lagărul Bergen-Belsen, unde condițiile erau chiar și mai groaznice. Din cauza igienei precare, a izbucnit o epidemie de tifos care a ucit aproape toți oamenii din lagăr, inclusiv pe cele două surori Frank.

Iată ce scria Anna în jurnal: „Dorința mea cea mai scumpă este să ajung într-o bună zi jurnalistă și, mai târziu, o scriitoare celebră. Dacă voi putea să-mi realizez vreodată gândurile astea de mărire (sau nebunie), rămâne de văzut, însă până în prezent nu duc lipsă de subiecte. În orice caz, după război vreau să public o carte intitulată anexa, jurnalul acesta îmi va servi ca bază.”

„În cele din urmă îmi răsucesc iară inima, întorc ce-i rău spre afară, ce-i bun spre înăuntru, neîncetând să caut o metodă pentru a deveni așa cum mi-aș dori tare mult să fiu și cum aș putea să fiu dacă… n-ar trăi alți oameni pe lumea asta.”

Acestea sunt ultimele ei cuvinte în jurnal. Trei zile mai târziu au fost găsiți și arestați.

Anne a murit la 16 ani în lagăr, de tifos. Doar Otto, tatăl ei, a supraviețuit. El a primit jurnalul Annei de la angajata depozitului care i-a ajutat cu mâncare cât au trăit în anexă. El s-a asigurat că jurnalul Anei e publicat. În 1947 a apărut ediția neerlandeză, urmată apoi de ediții în alte 80 de limbi. Există și în limba română, ediție cu poze și explicații, la ed. Humanitas. Sunt și ediții speciale pentru copii, comic books, eu am luat pentru ai mei o variantă prescurtată în neerlandeză. În câțiva ani le voi lua și varianta originală, completă. Sunt zeci de filme și piese de teatru pe baza jurnalul Annei Frank.

A devenit celebră, așa cum spera.

Păcat că prea târziu să se bucure de asta.

Azi am vizitat anexa în care familia Frank s-a ascuns timp de doi ani. Am trecut prin ușa mascată de o bilbiotecă cu dosare. Cea originală. Am pășit prin camerele cu pereți decorați de Anne și de sora ei cu poze și decupaje din ziare. Am văzut cerul din unghiul în care cred că-l vedea și ea. Am stat și ne-am imaginat cum a fost pentru ea. Am încercat, cel puțin.

Am ascultat martori, am văzut cu copiii jurnalul ei în original.

Apoi am cumpărat cărți și vederi cu ea.

Măcar atât putem face.

Povestiți-le copiilor noștri privilegiați despre Anne Frank și despre cele 1,5 milioane de copii uciși de naziști, înfometați, bătuți, gazați. Avem obligația să nu uităm.

Oferiți-le jurnalul Annei Frank. Explicați-le. Mergeți cu ei la muzeul Anne Frank Huis din Amsterdam. E o experiență dureroasă, revelatorie și necesară.

Otto, tatăl ei, spunea despre jurnal: „L-am citit cu teamă. M-a uimit Anne pe care am descoperit-o în jurnal, nu știam fața asta a ei. Cred că toți părinții își cunosc atât de puțin, de fapt, copiii. Era atât de matură și de auto-critică!”

Dacă vreți să o cunoașteți mai bine pe Anne, vă recomand filmul neerlandez Mijn beste vriendien, Anne Frank, mi se pare unul dintre cele mai bine făcute pe tema asta.

Aceasta e versiunea de comic book în română pentru copii: Jurnalul Annei Frank.

Aici vedeți toate variantele de cărți cu și despre Anne, inclusiv jurnalul ei.

Acesta e siteul muzeului din Amsterdam.

Anne, cine știe ce-ai fi devenit dacă oamenii nu ar fi fost (și încă mai sunt) atât de cruzi unii cu alții…