Cel mai citit autor român pe libris: Eu!

Nu sunt eu fana topurilor, mi se par tare subiective, nu mă vedeți des pe-aici cerând să mă votați pentru una sau alta, prefer să îmi văd de treabă, dar la acesta n-am putut rămâne indiferentă. E un top de vânzări. Cifre.

Am rămas cu gura căscată, prieteni mari și mici!

Eu? Pe primul loc? Iar? Nu mă așteptam, deloc nu am fost atentă la cifre anul trecut, la vânzări, pf, viața a trecut în viteză pe lângă mine la mică distanță și tot anul m-am învârtit pe loc ca un titirez, încă am părul vâlvoi!

Dar vă mulțumesc, sunt tare bucuroasă, încă stau pe loc în uimire și nu-mi vine a crede! Visul meu de la 10 ani e aici, se întâmplă, și imediat ce mă opresc din învârtit o să încep să mă și bucur de locul în care mă aflu.

Sunt recunoscătoare și onorată să fiu în acest top într-un an atât de complicat, faptul că am și un 1 acolo pe rever este… ireal. Nu-mi vine-a crede. Eu? Mama, ai văzut? ?

Mă întorc la masa mică, cu fața spre grădină.

Azi e un pic de soare.

Vecinul cântă blues lângă gard, în timp ce-și plimbă cățelul creț.

Copiii sunt la școală.

Adulții sunt la birou.

Pisica noastră seculară toarce cu o labă pe piciorul meu. Nu mișc, nu vreau să stric tabloul acesta.

Vreau să scriu din nou, după multe luni de pauză.

Nu știu despre ce încă. Sigur despre mine. Poate și despre schimbări mari. Despre război și despre iubire. Și despre frică, trebuie să fie un pic și despre asta.

Muza mea cască leneș. O urmăresc cum se foiește. Doarme de prin vară… Sunt curioasă ce-i mai trece prin cap.

Și, desigur, MULȚUMESC!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

13 comentarii

  1. Felicitari, draga noastra, le meriti din plin! Esti un OM minunat si iti multumim pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat de-a lungul anilor, pentru caldura si dragostea pe care ni le-ai transmis, pentru mereu bunele tale intentii care se simt dincolo de cuvinte! Iti doresc o zi superba!

  2. Pe locul 2 avem pseudoștiință iar pe locul 10 telenovele în formă tipărită, dar sigur, reflectă mai mult gusturile publicului și mai puțin autorii. Poate am un bias, dar acum vreo 10 ani lucram la o firmă care a ținut o petrecere după ce a fost declarată „cel mai bun loc de muncă”, a fost un fel de competiție sponsorizată de o revistă sau de o agenție de recrutare. Discutam cu colegii de la vremea respectivă, chiar e subiect de mândrie să fii în același top cu McDonalds?

    • Acesta nu e un top sponsorizat de nimeni, e un top de vanzari. El arata ce s-a vandut pe Libris.ro in 2022.

      Cu siguranta sunt in varful lui datorita cartilor de copii despre emotii, educatie sexuala, civica si ecologica, iar faptul ca oamenii cumpara multe carti de copii pe aceste teme mi se pare extrtem de sanatos pentru ei si pentru societate in general.

      Nu stiu ce ai vrut sa zici cu McDonalds, nu consider ca titlurile mele sunt inferioare sau junk, asa ca o sa ma prefac ca n-am inteles ce-ai vrut sa zici. 🙂

      PS: Nu cred ca elitismul acesta de tipul „vai ce porcarii citesc unii, bleah” e sanatos, e o forma de aroganta care n-ar trebui fluturata public. Sa citeasca fiecare ce-i place, important e sa citeasca.

    • Felicitari!

      Eu am inteles din mesajul lui Dan ca el crede ca in acel top esti intr-o companie pe care o considera inferioara tie, nu ca tu ai fi „McDonald´s”, ci anumiti colegi de top.

      Off topic, nu sunt de acord cu ideea ca a spune ca unele carti nu ti se par foarte bine scrise sau eu stiu cum este o aroganta care NU ar trebui fluturata public. Chiar tu ai scris aici despre carti dubioase de parenting, despre carti care nu ti-au placut etc. Sa zici ca o carte este pseudostiinta, ca promoveaza informatii false sau altele sau ca pur si simplu ti se pare slaba nu inseamna ca esti arogant, cred eu (doar unii avem goodreads si le dam stelute acolo, nu? 🙂 ). Sunt enorm de multe carti, asa cum sunt si multe filme sau seriale sau de toate care nu aduc valoare (nu stiu cum sa ma exprim altfel) si totusi sunt populare 🙂 Nu inteleg de ce trebuie sa tratam diferit o carte, indiferent daca ni se pare proasta sau nu si sa zicem vai, ce bine, uite ca totusi citesc si romanii. Doar pentru ca e intr-o carte nu inseamna ca e o minune, nu?
      Sa nu poti sa zici ca unele carti ti se par slabe sau chiar potential periculoase (popularitatea „studiului china”, spre exemplu, e o carte) este, in opinia mea, un mod de a infantiliza si mai mult un public care oricum nu citeste. Cu blandete (Wink, wink), desigur, si fara jigniri si generalizari, dar nu inteleg de ce nu e sanatos sa iti exprimi civilizat o parere. Popular nu inseamna neaparat foarte bun si ne e clar asta despre orice altceva, dar daca e vorba despre carti, merge orice, important e sa citim. In opinia mea, e important si ce citim.

  3. Felicitari! Cand erau copiii mei mai mici erau foarte incantati de seria cu Ema si Eric iar eu am cumparat multe pentru mine din seria „Educatie cu blandete”. Meriti! Pe mine m-a ajutat mult blogul tau si mi-au placut si cartile pentru adulti!

    Cu alte cuvinte: keep up the good work!
    ABIA ASTEPT O CARTE NOUA PENTRU ADULTI!!!!

  4. Ador romanii si modul in care stiu sa se stearga la dos cu realizarile altora. Scrii „bai, cartile mele aparent au fost cele mai vandute de Libris anu’ trecut”, se gaseste unu’ care sa iti explice „cu tot respectul”, ca doamna aia de pe FB, ca poate nu erai in categoria corecta. Bai. E topul TOTAL, nu e pe categorii, plus ca, daca esti atat de doct, vezi ca x sau y autor nu scrie carti de copii. Dar hai sa ne batem joc de realizarea unui om, sa ne simtim noi mai respectati.

    Este o MARE REALIZARE. Da, stii sa vinzi, ai comunitate online (poate nu toti autorii sunt atat de activi). Faci prezentari, evenimente. Nu ca ar fi o scuza a realizarilor, dar probabil se va gasi un intelectual sa spuna ca Plesu nu facea atatea lansari de carte cu copii (ca ma astept si la un asemenea „motiv”, ca ai marketing mai bun). Nu conteaza. Cartile se vand ca painea calda. Sunt foarte bune. Grafic, continut, idei. Ne crestem copiii cu mai multa dragoste de sine, cu mai multa intelegere fata de altii, poate mai fericiti.

    Si cand un altul pe vremea lor o sa spuna „bai, se pare ca am rupt topul x si y”, nu vor replica „ah, dar pe Marte nu ai rupt topul”, ci vor spune ca oamenii normali la cap „FELICITARI! Ai muncit enorm, ma bucur sa vad ca tot acest efort este rasplatit”.

    Deci da, BRAVO. Nu doar pentru recordurile de vanzari, ci pentru atitudine, pentru implicare, pentru cum ne incurajezi sa ne schimbam „stilul” si sa fim mai oameni.

    PS: vezi ca nu ai intrat inca in Best sellers la New York Times, deci stii ce ai de facut pe 2023 😀

    • Sa se stearga la dos? Excesiv. Acesta este, nici mai mult nici mai putin, decat un articol laudaros. Daca Printesa isi invita prieteni sau cunoscutii apropiati la o bere si le spunea asta, presupun ca toata lumea s-ar fi bucurat sincer. Aia de nu s-ar fi bucurat, ar fi fost mai bine sa nu vina la ea la bere.

      Aici, unde nu sunt prieteni, si oamenii au si gusturi in materie de literatura/lecturi, mi se pare firesc sa se minuneze cineva de situatie, sau sa isi spuna parerea. Eu de exemplu din lista de mai sus citesc cu interes (doar) Tatiana Niculescu si (foarte putin) Ioana Parvulescu. Mi se pare ciudat ca se citeste atat de mult din personaje precum Ela H. (cine dumnezeu este?) si nu m-am putut abtine sa nu imi dau ochii peste cap cand am vazut ca Tatiana Niculescu e la coada listei si Printesa e pe primul loc. Am aceeasi reactie si cand vad ca e Holly Webb in vreun top, chiar daca avem TOATE cartile ei si ma bucur ca exista, ca altfel fiica mea nu ar citi nimic. Dar asta nu inseamna ca nu mi-as dori sincer sa se vanda si citeasca mai mult alt gen de carti, inclusiv dintre cele pentru copii, dintre care unele sunt geniale.
      Nu stiu de ce exista impresia asta ca toti care intra aici trebuie sa lesine de extaz la articole, mai ales ca asta e dubios, mi s-au strepezit dintii pe alocuri, „muza mea casca lenes”, what? sau daca nu fac asta, sunt niste rai frustrati care de ce intra.
      Eu intru pentru ca aici este o comunitate interesanta de parinti, chestie pentru care ii multumesc Printesei. Apreciez tocmai ca sunt diferiti si au pareri diferite, si ma ajuta si pe mine sa imi pun ordine in idei. Pe vremuri intram pe forumuri sa citesc pareri despre diverse situatii, acum formurile nu mai sunt frecventate, dar eu tot simt nevoia sa citesc opinii diverse despre situatii de viata cu copii si cupluri si etc. Pentru mine Printesa (ca sa pastrez paralela cu forumurile) este un fel de moderatoare, nu vin pentru ea aici, vin pentru discutii.

    • @Mihaela, cred ca trebuie sa iti actualizezi putin definitiile. Cand ai facut ceva de care esti mandru, e firesc sa spui asta, ca nu e nici o rusine.
      Sau este? E, aici e ceva food for thought pentru tine, ce anume spunem si ce nu atunci cand facem ceva de care suntem multumiti/ mandri etc.
      Poate in felul asta vei avea si tu curajul sa ceri marirea aia de salariu pe care crezi in secret ca o meriti.

      A, si un pic de dexonline pentru tine:
      lăudăros, lăudăroasă adjectiv
      1. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej.

      Ioana nu are in nici un caz obiceiul de a se lauda si nu ii place sa se laude cu orice prilej, deci poate folosim si noi corect limba romana?
      Cuvantul pe care il cauti cred ca este „laudativ”.

      Presupun ca cartile alea sofisticate pe care le citesti tu te ajuta in alte feluri, ca la vocabular e clar ca nu.
      #Numazic.

      PS exista si un multumesc catre cititor in acest articol, dar presupun ca e prea mult sa cred ca intai citim articolul si apoi comentam

  5. daca nu te opreai la sinteza ci mergeai si pe definitii, gaseai: Care exprimă, cuprinde laude la adresa propriei persoane
    sau: Lăudăros ≠ modest
    sau: A FI LĂUDĂROS – a se da artist, a se simți miez, a se umfla în pene

    Zic sa nu ne luptam in definitii. Am folosit cuvantul pentru a exprima ce voiam sa exprim, si daca nu iti convine tie cum il folosesc/ce exprim, nu inseamna ca trebuie sa-mi imbunatatesc vocabularul

    Este ridicol (nu doar ca ai sarit pe mine ca un ajutor de caine lup :))) ) dar ca ma si psihanalizezi pe baza unui comentariu, ia te uita, am nevoie de o marire dar nu am curaj sa o cer

    Nu, eu pur si simplu nu apreciez aroganta si oamenii care se lauda. Mai bine scriai tu articolul asta, este clar ca esti mandru de ea si este frumos ca e asa. Sa scrie singura si sa imbrace in „multumesc cititorului” – mie imi strepezeste dintii

    • Nu e vorba ca nu-mi convine mie ce exprimi, e vorba ca e o discutie despre carti iar tu ai exprimat o opinie aroganta la adresa anumitor carti, insa folosind in mod gresit un cuvant.
      Nu numai ca „laudaros” este un cuvant care exprima un obicei (si nu e nici pe departe cazul de asa ceva), dar nici nu poate fi folosit decat pentru persoane, ca doar persoanele se pot lauda pe sine sau pe altii.
      O masa de exemplu nu poate sa (se) laude, la fel ca un articol pe blog.

      Mie mi se pare amuzant cand oamenii isi dau superior cu parerea despre carti dar nu stiu sa foloseasca limba romana.

    • Daca toate cartile acelea inteligente pe care le citesti nu te-au invatat cand se foloseste „decat” si cand se foloseste „doar”… degeaba.
      „Acesta este, nici mai mult nici mai putin, decat un articol laudaros.” Corect este „Acesta este DOAR un articol” sau „Acesta NU este DECAT un articol”.
      Felicitari, Ioana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *