Viața e frumoasă cînd ești lîngă omul care ți-e drag. Chiar dacă e prea cald, prea soare, prea sete, prea dor de alți oameni care-ți sînt dragi.
Viața e complicată cînd omul care ți-e drag depinde cu totul de tine. Depinde cu somnul, cu mîncarea, cu pielea, cu oasele, cu ochii, cu părul, cu lacrimile, cu strigătele, cu sufletul, cu tot ce are și încă nici habar n-are că sînt ale ei.
Sînt cu fata mea, pe care o iubesc și care mă iubește. Care-mi zîmbește și cînd o ustură stomacul, și cînd vomită, și cînd pică de somn. E veselă biata de ea chiar și cînd îi e rău.
Mi se rupe sufletul cînd o văd că nu-i bine. Și mi se rupe sufletul și mai tare cînd, în ciuda răului, ea îmi zîmbește cu toate gingiile. Asta e ceva ce trebuie să învăț de la ea, pentru că eu, cînd nu mi-e bine, nu știu să zîmbesc. Am învățat în timp să nu plîng, dar să zîmbesc sincer peste rău nu știu încă.
Pot sa imi dai fata ta imprumut o zi, pana-mi fac si eu una? 🙂 Ca de asa lectii as avea si eu nevoie. Printesa de copila cu par de grausor, te pup tare!
* Poti
perfect adevarat! frumos articolul si emotionant
când îi doare pe ei ai vrea să te doară pe tine, când zâmbesc ei pe tine nu te mai doare, când vei şti că ei ştiu vei putea zâmbi în orice împrejurare şi la munte şi la mare supărare!
hei, foarte frumos si poetic, dar avem o problema.
am invatat abia la Gheorghe ca Sofia nu plangea din cauza ca nu-i era bine la modul general. Pur si simplu nevoile ei erau in crestere exponentiala de la o zi la alta, cum invatam ceva, pornea alta alarma. Daca ii raspunzi cum poti tu mai bine(deci NU perfect), inseamna ca in mare, ii este bine. De aia zambeste.
Nu mai biciui 🙂
oops, nu TE mai biciui trebuia sa scrie:)
Woooow, imi plac foarte mult articolele tale, atat de mult ca am inceput sa le citesc la rand, am ajuns la 5 decembrie 2009:)))) si de o saptamana citesc printre picaturi la munca:)gata stiu cum ti-ai cunoscut Omul si prin ce-ai trecut sa ai omuletul:) si citesc…..citesc…..:)))
Am simtit nevoia sa-ti spun asta in speranta ca te vei simti cumva flatata, eu una m-as simti. O zi buna in continuare!
Cred ca blogul printesei are efecte de genul asta…si eu cand l-am descoperit prima oara, acum 3 ani, am citit ‘din scoarta-n scoarta’ in ordine cronologica…iar apoi multi oameni carora le-am spus despre blogul asta au facut fix la fel:)…da dependenta:D
Si eu am facut asta.Am ajuns pe blog,am vazut sigla,am stiut c-o sa-mi placa.Am citit postarea din ziua respectiva,m-a cucerit,mi-am luat laptopul si m-am asezat mai comod si m-am apucat sa citesc si-am citit-citit si de-atunci revin zilnic.Zilele in care nu intru sunt marcate de absente motivate si obiective.
Sa fiti bine,Ioana si Sofia!
si eu am facut la fel 🙂
foarte bine. asteptam si zambetul cu dintisori…. :)))
Ah, si cate lectii minunate mai urmeaza, Printesa draga…
E o desteapta fata ta,.. cred ca o sa invat si eu cate ceva de la ea.
Doctorita pediatra a copilului meu spune mereu mamelor vesnic nemultumite: „nou-nascutii s-ar descurca de minune pe cont propriu, daca n-am fi noi, maturii, prin preajma sa-i incurcam”.
Fireste ca-ti zambeste, te iubeste si are toata increderea din lume ca daca o plimbi din doctor in doctor e binele ei.
deci viata e frumoasa, pana la urma:)
Ce frumos. Te iubeste si iti zambeste 🙂
Probabil ca am stiut cu totii sa facem asta, sa zambim nostim la 2 secunde dupa ce am trimis cu jet laptele pe toti peretii, problema este cum o sa facem sa-i ajutam sa nu uite… Mi-e teama de ziua cand Matilda nu va mai chiui de bucurie pentru un fir de iarba sau o scama gasita pe jos.
copiii au o „putere” fantastica! chiar avem cate ceva de invatat de la ei….
Doaaamne, cat de tare doare cand sufera, dar iti zambeste si iti gangureste… 🙁 Nu as fi inteles niciodata daca nu as fi avut ghemotocul asta mic de fericire.