Ziua în care am transformat boala în vacanță

Marți.
Dimineața nu arăta deloc bine.
Sofia nu dormise, avea dureri mari de cap și de burtă.

Eu dormisem și mai prost, nu mă durerea nimic, dar mă simțeam groaznic.
Ivan era ceva mai bine, dar destul de rău și el.
Dap, era clar, luasem și eu și Sofia enterovirusul de la Ivan. Nu e ceva cu care să fim obișnuiti, e a doua oară în viață când ne lovește și prima în ultimii cinci ani. De asemenea, treburile cu burta sunt cele mai neplăcute, am alege oricând tuse și dureri în gât, dar uneori nu e pe alese.

Ne-am uitat unii la alții și am decis rapid că nu e cazul nici de mers la școală, nici de lucrat.

Ne-am întors fiecare-n patul lui. Bărbatul a plecat la serviciu, el a scăpat tura asta.

Am dat mesaje la școală să anunț, am anulat întâlnirile, am anunțat că întârzii cu ce aveam de trimis. Și am adormit.
M-am trezit peste două ore cu durere de toate.

Sofia era praf, citea în pat.

Ivan moșmondea la magnetice.
Toți palizi.

-E cuiva foame?

-Nuuu, bleah, să nu aud de mâncare.

Ne-am trântit pe canapea. Deși e mare, copiii stăteau amândoi lipiți de mine. Au, mami, burta, capul, mi-e greață.

Perfect, o să fie o zi lungă.

Apoi mi-am zis, cu ultimul dram de creier existent: Și dacă am răsturna situația?

-Ia dați-vă jos, fuguța, le-am zis!

Confuzi și bosumflați, s-au dat jos.

Am extins canapeaua. Am adus perne și pături. Am făcut întuneric în sufragerie.
Am dat drumul la televizor. Am pus un ceai la făcut. Am pus în căni câte trei guri de cola rece pentru fiecare (ajută la greață, recomand, a fost și prima oară când au gustat cola, brusc ziua lor a devenit interesantă).

Am văzut trei filme cu pauze de jumătate de oră. Am băut ceai și probiotice din pahare de sticlă, ca la restaurant.

Pe seară am ronțăit și ceva covrigei puși pe farfurie, în formă de meniu elegant.

Pe alocuri s-a mai ațipit, eu am dormit vreo oră și ceva la filmul cu babysitters și monștri, lor le-a plăcut, au urmărit atent.
De sub pătură am reușit să lucrez vreo 20 de minute ce a fost urgent.
Seara eram cu toții un pic mai bine.

Tot bolnavi, grețoși și îndurerați muscular, dar așa bine ne-a făcut ziua asta de pauză, de răsfăț complet!
Mă gândesc că sunt șanse ca peste trei, cinci, douăzeci de ani, când se vor gândi la ziua cu virus de burtă, în minte le va veni cât am râs la filmul cu trei tați și un bebeluș, nu cât de tare i-a durut stomacul și cât a stat fiecare pe budă.
A doua zi am fost ceva mai bine, eu am muncit, ei au stat acasă, să ne asigurăm că sunt bine și nu dau mai departe boala, iar a treia zi eram toți funcționali.
I-am auzit pe copii zicând la micul dejun:

-Ce bine-a fost cât am fost bolnavi, nu? (asta a fost Sofia)

-Daaa, să mai facem! (Ivan, desigur)

-Ei, nu neapărat… (Sofia)