Nou serial LEGO cu și despre visele copiilor (P)

Am multe, multe vești bune pentru iubitorii de LEGO! Din 15 mai avem o serie nouă pentru copii de peste 7 ani (disponibilă pe Netflix și gratuit pe canalul de Youtube LEGO), iar din august vom avea noi episoade, plus produsele din gama nouă! Tema serialului se numește LEGO® DREAMZzz™, este inspirată din visele copiilor și le va oferi acestora oportunitatea de a crea jocuri noi, mai creative, mai vindecătoare!

Am fost acum câteva săptămâni printre primii 15 jurnaliști din lume care au văzut primele două episoade ale seriei, dar și toate seturile din gama nouă. În plus, am avut timp unu la unu cu fiecare dintre cei trei oameni care au condus echipele de creație a conceptului, a produselor și a serialului nou. Timp de cinci ani acești oameni au lucrat la seria nouă, apoi ne-au prezentat-o, iar noi am avut timp să analizăm filmul și seturile LEGO® DREAMZzz™. Apoi le-am adresat întrebări.

După cum știți, eu am adunat și întrebări de la copii, pe care le-am transmis mai departe, iar acești trei oameni au fost super drăguți și au răspuns cu candoare, ca pentru copii.

Am întrebat dacă sunt și fete în echipa de creație LEGO, dacă în echipe sunt și copii, cât costă să faci un serial LEGO și dacă se mănâncă mult popcorn în timp ce se lucrează. Alți copii au vrut să știe dacă acești adulți încă se mai joacă cu LEGO și ce trebuie să faci să lucrezi acolo, în laboratoarele de creație LEGO. Am creat un montaj cu răspunsurile lor, îl aveți mai jos, îmi place tare mult!

Despre noua temă LEGO® DREAMZzz™

Tema, din care fac parte serialul și noile seturi, a fost dezvoltată în urma unui studiu complex care a arătat că,  la nivel global, doi din trei copii spun că visele îi ajută să fie mai creativi.

Conform unui nou studiu realizat la nivel global cu ajutorul a peste 23.000 de copii, 7 din 10 copii (69%) se confruntă cu emoții complexe, precum stresul sau singurătatea în viața lor de zi cu zi, în timp ce 1 din 4 copii (24%) au menționat că evenimentele din lume sau de pe rețelele de socializare le influențează starea. Experții în somnologie au subliniat faptul că visele pot juca un rol important în a-i ajuta pe copii să proceseze emoțiile complexe și să-și antreneze imaginația. Copiii care au participat la studiu au fost de acord cu acest aspect, doi din trei afirmând că visele sunt importante și îi ajută să fie mai creativi în timpul zilei (68%).

Dr. Shelby Harris, psiholog și expert în somnul comportamental, a fost consultant pentru crearea acestei serii. Ea spune: „Copiii sunt în mod natural visători și experimentatori, dar, pe măsură ce cresc, presiunea socială începe să îi constrângă și să le limiteze imaginația. Visele reprezintă un fenomen universal binevenit, în general, pentru copiii de pe tot globul. Având în vedere că aceștia se confruntă cu tot mai mult stres în viața lor de zi cu zi, încurajarea jocului liber și a creativității sunt aspecte importante în realitatea de azi. Cercetarea a arătat clar că timpul petrecut de un copil jucându-se îi influențează frecvența viselor și, drept urmare, îl ajută să fie mai fericit și mai creativ. De aceea, este minunat că universul LEGO® DREAMZzz™ le va arăta copiilor cum pot fi folosite în lumea reală lucrurile pe care le visăm, pentru a-i ajuta să-și atingă întregul potențial creator.”

Studiul a mai relevat faptul că, dintre cei care se confruntă cu emoții complexe, precum stresul sau singurătatea, aproape unul din cinci copii (22%) au raportat mai multe coșmaruri în consecință. Peste jumătate dintre copii (55%) spun că visele urâte le afectează restul zilei, inclusiv timpul petrecut la școală, unde lumea viselor și cea reală pot evident intra în conflict.

În România, 7 din 10 copii (71%) cred că visele sunt importante, ajutându-i să-și exploreze imaginația creativă, sau să devină mai creativi atunci când visează frumos. Mai mult, 60% dintre copii au menționat ca visele le dau idei pentru ce pot face atunci când sunt treji, iar 53% au menționat că îi ajută să gândească diferit.

Această pasiune pentru creativitate a fost adusă la viață în cadrul LEGO® DREAMZzz™.

Serialul LEGO® DREAMZzz™, din 15 mai și în România!

Sofia și Ivan au terminat deja tot primul sezon, primele episoade deja le-au revăzut de două ori.

-Când apar episoade noi?

-August!

-Ăăăăăă, ce muuult!

Sunt personaje noi, nu LEGO Friends, nu LEGO Ninjago, nu LEGO City, absolut noi.

Ideea centrală e asta: un grup de copii și profesorul lor de științe pornesc într-o misiune secretă pentru a salva lumea viselor de Regele coșmarurilor.

Seria e dedicată copiilor cu vârste între 7 și 14 ani și vorbește mult despre lumea interioară, despre frici și speranțe, despre imaginație și curaj, exact ce au nevoie copiii noștri mai măricei!

Ne place că personajele principale sunt copii obișnuiți, care devin super eroi prin puterea imaginației.

Ne place și că personajele sunt imperfecte, exact ca noi. Unul e timid, altul se îmbracă ciudat, altul face glume proaste.

Și e potrivit și pentru băieți, și pentru fete, asta e important la noi acasă, unde mereu apar discuții despre ce să aleagă care să le placă amândurora!

Copiii sunt invitați la LEGO să fie „Maeștri Creatori de Vise”

Odată cu lansarea noii teme, grupul LEGO lansează în premieră, la nivel mondial, oportunitatea de a desemna un grup de copii ca fiind primii „Maeștri Creatori de Vise”, în a căror creativitate și imaginație compania va găsi inspirație pentru viitor.

Participanții aleși vor zbura în Billund, casa Grupului LEGO, acolo unde am fost și eu, pentru a lua parte la diverse ateliere LEGO® DREAMZzz™.

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani vor fi încurajați să trimită propria lor creație inspirată din vise – o fotografie fie a unei construcții LEGO făcută de ei, fie a unui desen – cu o creatură sau un vehicul pe care l-au visat, care include cărămizi LEGO. Această creație trebuie să fie însoțită de o scurtă descriere din care reiese numele creației, ce poate face și de ce îi fascinează.

Concursul începe oficial pe data de 20 mai și va fi deschis până pe 20 Iunie. Mai multe informații găsiți pe LEGO.com/dreamzzz.

Din luna august, seturile noi LEGO® DREAMZzz™ vor fi disponibile pentru testare în magazinele LEGO, iar episoadele și alte activități tematice gratuite găsiți și pe lego.com/ro-ro/kids, inclusiv serialul cel nou.

Seturile noi LEGO® DREAMZzz™

Arată fantastic, iar partea faină e că există două variante de construcție de manual pentru fiecare set, care pot fi schimbate rapid în timpul jocului. Vă arăt și câteva imagini cu ele mai jos. Copiii abia le așteaptă, mai ales că deja i-a prins povestea, știu personajele, vehiculele de zbor și de luptă…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4264

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *