Sâmbătă a fost mini-petrecerea de ziua lui. Și-a invitat prietenii din cartier, s-au jucat pe consolă, au ronțăit tot ce le-am pus pe masa lor mică, s-au uitat la film, le-am făcut pizza, apoi i-am dat afară la joacă, plus tort și cântat.
A fost bucuros.
Am avut emoții, el de obicei nu dorește petrecere, pentru că știe că realitatea nu iese niciodată identic cu ce-și dorește și mai mult se înfurie decât se bucură. Așa că încă de la vreo patru ani acceptă tort și urări doar de la familie, fără musafiri și mare agitație.
Anul acesta a decis târziu că vrea să-și cheme prietenii, motiv de bucurie și de stres pentru mine. Dar a fost bine, o zi ca mai toate celelalte de weekend în cartier (când băieții stau împreună, se joacă înăuntru și afară, ne certăm să lase consola, se duc să se alerge, vin să ceară de mâncare), dar cu tort. 🙂
A gestionat bine, odată ce au venit prietenii, și-au văzut de treabă, noi, adulții, am stat la masă și în grădină și am povestit.
Seara, la culcare, l-am întrebat:
-Ți-a plăcut ziua asta?
-I guess, mi-a zis.
Asta înseamnă că da. Dacă nu zice I guess, face o listă lungă cu ce nu i-a plăcut.
Apoi l-am întrebat:
-Dacă ai putea avea trei dorințe, oricare, care ar fi ele?
-Ohooo… Prima ar fi să am mai mult timp la consolă.
-OK, a doua?
-Un Nintendo.
Oare o să zică și ceva care NU e legat de gaming?
-Și ceva care nu e legat de video games: să fie mai puține contraziceri și certuri and stuff.
-Ce intră la and stuff?
-Chestiile despre care tu zici că sunt obositoare și enervante.
-Ai zis asta acum pentru că te-ai gândit că asta vreau eu să aud, sau chiar îți dorești să ne contrazicem mai puțin?
-Nu, chiar îmi doresc. Dar nu îmi iese chiar mereu.
Îi iese destul de rar, pot eu să adaug. Totuși, progresele pe care le-a făcut anul acesta sunt mari. Se vede că a crescut, îl ajută și neurofeedbackul, școala, am început și o terapie în trei, el și noi doi.
Dar tot e greu uneori.
Și minunat.
E complicat să fii părintele unui suflet atât de sălbatic. Unei minți atât de rapide. E mai sarcastic și mai isteț decât mine. Poate fi și extrem de blând, și extrem de crud. Nimeni nu mă rănește și nici nu mă iubește ca el.
Este piatra mea de hotar, cărbunii încinși pe care trebuie să calc zilnic de treizeci de ori și trambulina mea spre înțelepciunea absolută.
Mă zdrobește și mă înalță ca nimeni altcineva.
Uneori îmi vine să-i pup mâinile cu recunoștință, alteori îmi vine să plec și să nu mă uit înapoi.
E ca un cal sălbatic extrem de puternic și de încăpățânat, pe care eu, un antrenor mic și slăbuț, se luptă zi de zi să-l țină în siguranță. E tot mai greu, el e tot mai puternic, eu sunt tot mai obosită.
Abia aștept să crească, să nu mai fiu responsabilă pentru el, să-l las să facă tot ce dorește și să-și asume tot ce face. În același timp, mi-e imposibil de greu să-l văd complet desprins.
Azi face nouă ani și sunt teribil de mândră de el. S-a adaptat bine, e curajos, rezilient, flexibil, a învățat limba, are prieteni, și-a găsit drumul aici, într-un loc atât de diferit de tot ce știa acum un an și jumătate.
Iv cel deloc naiv, îți doresc să ajungi să poți face cât mai mult din tot ce-ți dorești, iar asta să-ți aducă doar fericire și învățare! Îmi pare rău că nu pot face și fi mai mult pentru tine.
Te iubesc și te respect pentru tot ce ești și ce nu ești și voi fi mereu aici pentru tine.
Poza e din primăvară, acum s-a tuns, s-a înălțat, e alt om, dar în poza asta mi se pare foarte el.
La mulți ani buni, Ivan! Să fii sănătos!
la multi ani lui Ivan!! de mult vroiam sa iti scriu, am un baietel de varsta lui, la fel de incapatanat si vulcanic…luam modelul lui Eric din carti, insa tot cateodata este greu 🙂 sunt curioasa ce terapie faceti cu el? si noi ne-am gandit la asta dar nu stim de unde sa incepem.
In Romania a facut terapie prin joaca doi ani si jumatate, apoi a facut un pic de sand therapy, aici face neurofeedback si am inceput terapia sistemica, noi doi si el. Plus multa educatie emotionala pentru noi toti, sunt si eu in terapie de multi ani pe tema relatiei cu el, constelatii, psihodrama, psihanaliza, psihosomatica.
La multi ani 🙂
Am plans, Ioana…sunt la birou si plang….pentru ca stiu cat de greu e…cat te ridica si te distruge relatia cu un astfel de copil…e atat de greu,de provocator….cand esti la randul tau o persoana extrem de incapatanata si inflexibila…si nu poti, oricat te-ai straduit si ai munci cu tine si cu el si cu ceilalti….cand te simti depasit si vrei sa pleci, fara sa te uiti inapoi…dar pe urma stai si regreti si iti reprosezi atatea….cand si celalalt copil, foarte usor de gestionat si intelegator, incepe sa copieze comportamentul generator de atentie ( in general negativa)…si viata e o lupta permanenta ..cu tine…cu ei…cu celalalt parinte…cu ceilalti adulti din jur, care mereu isi dau cu parerea sau critica….viata de parinte e frumoasa, dar atat de grea….te imbratisez, te inteleg, sper sa gasesti puterea sa treci prin toate si sa izbandesti….sper sa gasesc puterea sa fiu mai buna pe zi ce trece pentru copiii mei, si sa le reduc traumele emotionale pe care le-am tot creat, din neputinta si nestiinta si incapacitate de a ma schimba….
La Mulți Ani, Ivan!
Faci ce poti si e de ajuns, e foarte, foarte greu… Hang in there, candva, undeva, va fi mai usor…
Trăiesc cu un astfel de copil zbuciumat devenit adult. Relația dintre el (36 ani) și mama lui (55 ani) e greu de privit. Am crezut că ar trebui să fie ușor fiindcă diferența de vârstă dintre ei e foarte mică, apoi am crezut că tocmai asta e problema, că era o copilă când l-a născut și nu a știut cum să se apropie de el. El are așteptări de la ea să fie mai expansivă, ea e foarte precaută să nu-l supere cu ceva, preferă să nu zică nimic și să stea supărată decât să-l înfrunte și pe el bineînțeles că asta îl înfurie. Am sperat tot timpul că pe măsură ce trece timpul vor învăța să se accepte unul pe celalalt (avea 19 ani când l-am cunoscut) dar nu mai cred că o să se întâmple, având în vedere că acum sunt amândoi adulți și momentan nu-și mai vorbesc deloc cu excepția unui mesaj!!! de la mulți ani trimis ca unui fost coleg căruia îi trimiți o urare din obligație.
Bună, Ioana! La mulți ani pentru Ivan!
Poți să ne împărtășești mai mult despre neurofeedback? Sunt mama unui copil de 8 ani cu ADHD și tulburare de opoziționism și suntem în căutarea a orice ar putea să funcționeze pentru copilul nostru, pentru că ne e tare greu tuturor.
Orice, dar nu l puneti pe medicatie.
@Cris, am întrebat cu totul altceva și am și găsit răspuns mai jos. Mulțumesc de grijă. Cred că ar fi bine să vă abțineți de la a da sfaturi nesolicitate pe net în domenii care vă depășesc competențele, unor părinți disperați.
La mulți ani buni, Ivan!
Ioana, mulțumesc ca împărtășești! Ești puternica, ești buna și iubitoare! De asta au nevoie copiii noștri, dar ce greu e uneori!
Mi-am salvat articolul sa îl pot citi când am nevoie de putere și sa imi amintesc ca ei, copiii noștri sunt cele mai mari minuni din viețile noastre, dar și cele mai mari provocări.
❤️
La multi ani,Ivan! sa fii fericit!
La mulți ani!!!!
O întrebare am si eu daca îmi poți raspunde te rog:neurofeedback ul este ok???chiar vroiam sa l duc și mi a spus o persoana ca nu ajuta …?
Este considerata inca o metoda alternativa, la noi se vad rezultate, insa nu stiu sa spun cat se datoreaza varstei, cat neurofeedbackului, cat efortului nostru si al lui, cat schimbarii mediului… Eu nu regret ca am facut si asta, mi se pare ca a facur progrese destul de rapid. Sa vedem daca se mentin in timp, peste vara vom face pauza, apoi vom relua o data pe luna, pentru intretinere. Pana acum a facut 16 sesiuni saptamanale.
La multi ani sanatosi si veseli, Ivan!
La multi ani, Ivan! Sa cresti mare, sanatos si voios! ?
Felicitari, Ioana, pentru cum ai crescut micutul om si pentru rabdarea si determinarea cu care imblanzesti furia. Esti o adevarata inspiratie! ?
La mulți ani sănătoși, Ivan!
Mă regăsesc întru totul în rândurile descrise… M-au întristat dar am primit confirmarea că nu sunt singura mamă care astfel de trăiri. Îți mulțumesc pentru sinceritate.