Top 10 rochii elegante ale vieții mele (p)

Mai demult, mi-a scris o cititoare într-un comentariu că sunt zgârcită. Cred că ea a vrut să mă jignească, dar eu am fost extrem de bucuroasă să primesc așa un compliment. :))

Sunt atentă cu banii, da, pentru că muncesc mult pentru tot ce am și pentru că știu ce gust are foamea. Nu mai vreau să mai trăiesc vreodată durerea aceea pe care ți-o dă un stomac care roade în gol, senzația de neputință, de lipsă de speranță, de oboseală și de nedreptate pe care le-am trăit de atâtea ori în tinerețe pentru că nu aveam bani.

Mă gândesc de câteva ori înainte să cumpăr ceva, urăsc să arunc mâncare, nu am poșete și pantofi scumpi, nici bijuterii valoroase. Nici nu-mi doresc, să nu credeți că stau și-mi rod unghiile că n-am și eu vuitoane și dolcegabani.

Umblu mult, sunt des pe bicicletă sau la alergat, nici n-aș avea ce face cu branduri și bling, mai ales pe aici, prin Olanda, unde oamenii sunt mai toți în uniforme de la Decathlon!

Cu rochiile elegante însă a trebuit să mai fac excepții, pentru că uneori am evenimente mari și acolo nu pot merge în pantalonii mei scurți de microfibră.

Pe scenă la TedX, în emisiunea Andreei Marin, la lansări și conferințe cu o mie de oameni în public mă simt obligată să onorez audiența purtând ceva mai acătării.

Așa că am mica mea colecții de rochii elegante. Ea nu include produse de mii e de lei, nu pot să dau atâția bani pe o haină, cred că m-aș transforma în broască râioasă în secunda în care aș da un salariu mediu pe economie pe o haină!

Țin minte ușor momentele în care am purtat rochii deosebite, elegante și nu neapărat scumpe. Pe toate le-am purtat cu mai multe ocazii, nu mă simt obligată să defilez cu haine noi la fiecare eveniment (mai ales că am peste douăzeci de evenimente pe scenă pe an), chiar dacă sigur se vor găsi cititoare să mă certe că n-am haine. :))

Hai să vă arăt ce rochii am purtat în momente importante ale vieții mele. Iar dacă vreți rochii elegante ieftine, dați un ochi pe link, aici în stânga.

Top rochii elegante ale vieții mele

O să observați că rochia de mireasă nu e pe listă, căci a fost vai de viața ei, am luat-o din China cu 150 de dolari și nici după două rânduri de modificări n-a arătat decent, dar e OK, am avut o nuntă extraordinară în ciuda ei! :))

Locul 10: rochia de la cununia civilă, cumpărată cu 65 de lei din magazinul ăla șmecher din Obor (Silvia oare îi zicea magazinului? Sonia?)
Ia uitați ce fericită m-a făcut rochia asta! Sau poate era băiatul de lângă mine? Anul 2009.

Locul 9: rochia lungă de pe Fashion Days, 120 de lei, o am din 2015, poza e din 2022.

Locul 8: rochie din catifea de pe AnaSofia.ro, am dat vreo 140 de lei pe ea, cred, comodă și elegantă. 2023.

Locul 7: Rochie primită cu împrumut pentru lansare de la o cititoare din Galați, unde am ajuns din greșeală în pijamale (pentru a doua oară consecutiv, și la prima lansare la Galați în 2o16 am ajuns tot fără rochia de eveniment). Cred că e din 2019 poza.

Locul 6: O rochie cu buzunare dintr-un soi de tafta extrem de ușoară, încă o iubesc. E cusută de Atelier Zazaboutique, cred că a fost vreo 300 de lei? Poza e din 2018.

Locul 5: Rochie Iiana luată la reduceri cu 250 de lei, dintr-un material foarte subțire. Am purtat-o doar la această lansare, 2022.

Locul 4: Aceasta este cu siguranță cea mai scumpă rochie cu care a intrat vreodată corpul meu în contact. Este o rochie Crăiasa.eu în valoare de aproximativ 2.200 de lei. Poza e din 2019, Timișoara. Am avut-o împrumut doar pentru acest eveniment. Am mers cu Paza și Protecție după mine. :))

Locul 3: Rochia cusută de Zaza Boutique special pentru lansarea cărții Semn că te am, nu știu cât arfi costat dacă trebuia s-o cumpăr, mi-au dăruit-o și încă îi mai pomenesc ca să le mulțumesc. Am purtat-0 pe scenă de trei ori și o voi mai purta, dacă o să mă mai încapă. :)) Poza e din 2019.

Locul 2: 2017, lansarea romanului Miercuri, respirăm. O rochie cusută tot de Zaza Boutique dintr-o tafta grea, satinată. Am mai purtat-o de câteva ori și o mai port sigur!

Locul 1: rochia corset Zaza, pentru lansarea romanului Ziua în care. Mă prăpădeam de mândrie aici în timp ce maestrul Alexandru Tomescu îmi zicea ceva frumos. Rochia am purtat-o doar atunci, e mult prea elegantă pentru majortatea evenimentelor din viața mea, dar sper să o mai pot purta vreodată. Am primit-o cadou, deci nu am idee cât ar fi costat.

Ei, care ziceți că e mai cu moț?

Nu uitați că dacă doriți rochii elegante ieftine, în ziua de azi e posibil. Aveți grijă doar să fie un material de calitate și să vă fie comode.

Sunt curioasă cât dați voi pe rochii!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

21 comentarii

  1. Am mers la o nuntă cu o super rochie pe care am dat 110 lei dintr-un outlet.
    Atât de lăudată a fost!! Contează și atitudinea cu care este purtată! ?

  2. Toate sunt foarte frumoase.. Dar cel mai mult mie personal îmi place cea albastra lunga și cea împrumutată, pe care ai purtat – o la Galați.

  3. Esti absolut superba ! Te imbraci foarte frumos si sunt sigura ca va alegeti sa va cheltuiti banii familiei cu cap pe lucruri cu adevarat valoroase ?

  4. Imi place rochia de pe locul 2. Ma regasesc, ca de altfel in multe dintre articolele tale. Tu te-ai nascut sa scrii declaratii, eu cred ca m-am nascut sa fac declaratii copilului meu, copilului meu interior, oamenilor mei frumosi din viata mea… Felicitari pentru ceea ce esti si pentru ce faci! ???

  5. Tot liceul am avut doua perechi de blugi si haine de la second, in facultate ma uitam cu jind la magazinele din centru. O data pe sezon imi cumparam chinezisme din IDM (cine stie?). Am acumulat enorm de multe frustrari pe tema asta.
    Pe la 30 de ani am dat de bani (tot ai mei, munciti cinstiti dar in alta tara). Si i-am spart pe haine. Faptul ca puteam intra in orice magazin si sa dau cu cardu’ imi dadea asa… o stare de euforie. Si am spart bani pe haine aiurea ani de zile. Acu ma gandesc ca ieseam mai ieftin cu niste terapie. Punctul culminant a fost rochia de mireasa, ‘000 in eur. Drept e ca si-a meritat banii, o calitate extraordinara, m-am simtit ca Cenusareasa la bal.
    Din fericire am mai imbatranit, mi-am rezolvat frustrarile, mi-a venit mintea la cap si m-am potolit. Cumpar putin si doar la reduceri. Ce nu port donez sau vand second hand, sunt aproape vindecata. :)))

  6. Buna draga Ioana, deocamdată nu am avut plăcerea sa te cunoscut offline, dar te urmăresc pe social media de câțiva ani și parol, mi-ai intrat la suflet! Mulțumesc ca ne încânți cu articole pe diferite subiecte și ne amintesti ca înainte de toate, trebuie sa fim blânzi și cumpărați intru totul. Sa fie cu sănătate și cu multă pace sufleteasca xx

  7. Nici mie nu îmi place să cheltui foarte mult pe haine… poți cumpăra haine calitative cu bani putini. Cea mai scumpă rochie a mea a costat 400 lei, am cumpărat-o în 2018.

  8. Esti ca o gura de aer proaspat! Avem nevoie , ca femei, de oameni ca tine! Apreciez foarte mult modul tau de gandire . Esti o sursa de inpiratie , intr o lume nebuna…

  9. Eu am mania asta de a cheltui bani multi pe haine. Este, poate, singurul meu viciu. Uneori ma simt vinovata, alteori, nu, pentru ca e un lucru ce imi aduce bucurie. Oricum, te felicit pentru felul in care apreciezi valoarea banului.
    Mie mi-a plăcut cel mai mult rochia de la Iiana.

  10. Esti o draguta! dar cu rochiile alea lungi iti sta minunat! Mie imi plac cea de la Galati cu flori rosii si cea rosie! Dar iti minunat in cele cu flori, asa lungi, vaporoase!
    Ps: si mie si fetitelor mele ne plac cartile tale! kisses

  11. Una mai frumoasa ca alta! dar cel mai mult contează cine le poartă, tu esti persoana care le face minunate??
    Sa le (mai) porți sănătoasă si voioasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *