Prima mea cursă de maraton și prima discuție de 30 de minute în olandeză cu un vatman

OK, lasă că ieri am alergat prima oară într-o cursă la maraton (una mică, de 8 km).

Lasă că am alergat în orașul meu preferat (Amsterdam).

Că am alergat cu prietena mea bună și ne-am încurajat și am râs și ne-am bucurat de toată experiența cot la cot (pe final, ea a băgat viteză și a terminat înaintea mea, sunt tare mândră de ea, pentru că aleargă de puțin timp și a făcut o cursă grozavă, te pup, Lulu).

Că am luat medalia în mai puțin de o oră.

Că mi-am promis că la anul termin primul semi maraton.

Că acum trei ani nu alergam deloc.

Că nu mi-a fost deloc greu și mă simt excelent că am făcut asta.

Lăsați astea. Drăguțe, dar stați să vedeți.

Plouată, obosită, urc în tramvai cu medalia la gât.

-Huiă midah, zice conductorul (adică bună amiaza), îi zâmbesc, încă gâfâiam.

-Huiă, huiă, abia rostesc.

-Văs iai op dă maraton? (adică fusăși la maraton?)

Îi confirm, ștergându-mă de sudoare (sau poate era doar apă de ploaie).

-Hăfelisitiiărd, wohoooo! Ik ben Jon, ik heb 8 keer op de marathon gelopen.

Adică felicitări și bravo, eu sunt Jon și am fpcut 8 maratoane.

Și a început omul să-mi povestească despre primul lui maraton, în 2013, apoi pe malul mării în 2014 și tot așa. 13 stații mi-a povestit și m-a întrebat și eu i-am răspuns și am vorbit despre România și despre cartierul în care stăm acum și înainte să cobor mi-a zis:

-Iau nederlands is zăăău huuud!

Ei, abia asta, prieteni, mi se pare extraordinar!

Adică ce bună e olandeza mea, a zis el, și eu am simțit cum primesc încă o medalie, după un maraton de un an și jumătate de cursuri, teme, cărți, podcasturi, conversații șchioape, coșmaruri cu declinări…