Prima oară am ieșit la alergat în ianuarie 2021. Iubitul alerga deja de câteva luni, se simțea excelent, se vedea pe el cât de mult bine-i face, dormea mai bine, respira mai bine, i se reglase tensiunea, era mai optimist. În fiecare seară când ieșea pe ușă-mi zicea:
-Sigur nu vrei să încerci și tu?
-Meri cu Domnul, îi răspundeam, eu nu pot să alerg.
Încercasem să alerg în multe ocazii în cei 41 de ani de viață, nu trecusem niciodată de un kilometru chinuit, leșinat, cu dureri peste tot, cuțite în ficat, greață, gheară în piept, da’ ce-mi trebuie mie, bre, așa o chinuială, lasă că eu merg mult pe jos, mai fac sport în casă, e OK.
Noroc că în seara aia de ianuarie după Sărbători mă simțeam atât de plină de cozonac că vina a fost mai puternică decât lenea, iar când omul a zis:
-Sigur nu vrei să vii și tu?
M-am surprins zicând:
-Stai să-mi caut ceva de încălțat.
Am dat o tură de cartier, exagerat de gros îmbrăcată. Am luat-o încet, cum mi-a zis el. Am reușit să alerg primii mei 1200 de metri. Mă simțeam ca după o cursă de 10 km!
Dar peste două zile am ieșit iar. Apoi încă o dată.
În mai, adică după patru luni de alergat de 2-3 ori pe săptămână, am alergat prima oară 5 kilometri (am scris despre asta aici, mi s-a părut o zi glorioasă!). După asta mi-am cumpărat primii teniși de alergare, niște Asics la reducere (cu care alerg și acum). În august am alergat 8 km și a doua zi nu am mai putut merge, atât de tare m-au durut picioarele.
Peste un an de la prima alergare ne-am mutat cu toții în Olanda și am continuat să alerg, pentru că aici e un paradis pentru asta. Traseele pe câmp sau pe malul apei sunt minunate, poluarea e redusă, trafic aproape inexistent, e plin de alergători care te încurajează.
Am continuat să alerg în unele luni de trei ori pe săptămână, în altele mai puțin (vara îmi e foarte greu să alerg, mă deranjează căldura, la fel și când plouă foarte tare).
Alerg în medie 5 kilometri, ceea ce îmi ia cam 45 de minute. Ascult podcasturi sau audiobooks, sau, dacă ies cu iubitul, povestim.
Aș alerga mai mult, dar mă plictisesc.
Nu îmi e ușor și nu îmi place să alerg, dar îmi place cum mă simt după. Îmi place că dorm mai bine, beau mai multă apă, sunt mai bine la cap și am mai multă energie în perioadele în care alerg. A, și am scăpat și de durerile lombare, care mă ucid de ani de zile.
În primul kilometru mă dor picioarele. Apoi începe splina. După asta mă plictisesc de moarte. Apoi începe respirația să mă supere. Reglez viteza și trece fiecare etapă. Pe final, după 5 km, simt că pot alerga oricât.
În septembrie m-am înscris la o probă la Maratonul Amsterdam. Primul din viața mea. Omul a alergat deja patru semimaratoane, unul la munte (Cheia), altul la Predeal, unul la București și altul la Amsterdam, anul trecut.
A venit timpul să încerc și eu.
Am ales cursa de 8 km, nici prea scurtă, nici semi.
M-am pregătit alergând ca de obicei, ture prin cartier de 5-6 km, o dată pe săptămână 8.
Era musai să terminăm cursa în 60 de minute și eu încă nu aveam un ritm suficient de bun.
Dar în ziua maratonului, totul a fost diferit!
Nu am simțit nicio durere, deși am alergat mult mai repede ca de obicei. Nu m-am plictisit, nu m-a deranjat nimic. Am alergat și atât! Ne-a plouat și ne-a bătut vântul, a fost excelent! :))
Am terminat în 56 de minute, fără efort (mi se părea mie, din pricina adrenalinei).
A doua zi, zici că eram bătută cu ciocanul de șnițele. Mă dureau și pleoapele!
Am stat cuminte, multe lichide, proteine, magneziu, paracetamol, am supravieșuit. Dar e clar că pentru corp a fost un efort considerabil!
Anul viitor, semi! Ei, vorbesc și eu ca să nu tac.
Aș mai fi putut alerga și acum încă 2-3 kilometri, cred, dar 21 sigur nu. Dar mă pregătesc pentru anul viitor.
Ce vreau să zic cu asta:
Dacă simțiți că e ceva ce v-ar putea face bine, încercați! Doar ieșiți din casă. Mergeți, alergați, mai stați, încercați!
Începeți cu 500 de metri de alergare ușoară. Apoi, peste o săptămână, creșteți la 1 km.
Faceți pauze între alergări. Nu forțați.
Dacă vreți mai mult, creșteți treptat. Puneți-vă muzică sau cărți. Căutați un partener de alergare. Un grup unde să fiți susținuți. Vedeți cum vă simțiți. Sau puteți descărca aplicații speciale, cum e Couch to 5k, care vă oferă antrenamente personalizate, care cresc gradual în intensitate. Sau un smarhwatch pentru sport, unele au astfel de aplicații.
Nu e pentru toată lumea, clar, dar felul în care te face să te simți o alergare de 30 de minute, de o oră, este incredibil!
Iar dacă mai și alergi la maraton, atmosfera e atât de frumoasă! Super mega recomand, măcar o dată în viață!
O să revin (că și așa m-am lungit prea mult) cu un articol cu recomandări legate de echipament, vreme, alimentație, pregătire pentru maraton, din experiența mea de amatoare!
Prima mea medalie! (posibil să fie și singura) :))
Doamne, mie mi se pare oribil de plictisitor sa alerg. Ingrozitor, numar efectiv secundele. Alerg doar acasa pe banda, uitandu-ma la televizor, nici podcasturile nu ma ajuta, trebuie ceva la care efectiv sa ma concentrez ca sa nu mor de plictiseala :)).
La fel, as fi gata sa fac 2 ore de orice fel de cardio numai sa nu alerg. Am alergat o singura vara (am ajuns la 12 km) si m-am plictisit groaznic (nu ajuta nici faptul ca nu am parc suficient de mare langa casa, e plin de copii, caini fara lesa, gata sa se repeada la pantalonii tai, nu suport caldura/frigul, de ploaie nici nu mai zic), deci prefer sa fac sport indoors si drumetii. Dar eu retin din articol vointa si ideea ca se poate, e greu la inceput, dureaza pana capeti rezistenta, dar se poate. Orice ora de sport are acest efect asupra corpului si mintii, deci nu conteaza felul in care faci sport, doar sa o faci.
A, da, absolut! E clar minunat ce a reusit Ioana si un minunat motiv sa fie mandra de ea. Doar ca am vazut ca a scris si ca e plictisitor si ma intrebam cum a reusit sa treaca peste asta, pentru ca mie mi-e peste putinta 😂
E o reușită extraordinară, felicitări! (Totuși, ar trebui să folosim terminologia corectă dacă mergem la curse, 8 km nu e maraton, ci aproape cros. 21 km – semimaraton, 42 km – maraton. Nu-i corect față de oamenii care chiar aleargă la maraton.)
Nu am scris nicaieri ca am alergat un maraton, am scris clar ca am alergat o cursa de 8 km in cadrul unui maraton.
Vaaaai, de când caut informații pentru super mega începători timizi! Hai că încerc și eu 🙈
Abia aștept următoarele articole cu detalii – mulțumesc că îți faci timp pentru asta, este super helpful ❤️
Bună !!! De unde ați cumpărat ceasul ? Mă bucur enorm că ne împărtășiți din experiența dvs , așa ne dați aripi și unora dintre noi , adică mie ! Am alergat și rjno perioada mică ,timp de 3 ani , am făcut un 10k , 8 km , de vreo două ori și 5 km la fel ,de vreo două ori . După , m – am lăsat din lipsa de timp ( cred că doar a fost și este o scuză ) , ba că mă dureau picioarele …etc . Acum îmi pare enorm de rău că am lăsat alergatul , de aceea zic că mi – ar veni bine un impuls citind pistariñe dvs . Mulțumesc mult !! O săptămână minunată !
Ceasul e un Fitbit Versa, am scris aici mai mult despre el.https://www.printesaurbana.ro/2021/05/ce-smartwatch-folosesc-la-alergare-si-la-somn-fitbit-sense-p-review.html
Ce-mi plac articolele tale despre alergat. Felicitări pentru reușita! Alerg de multi ani, îmi da un echilibru enorm în viață de zi cu zi. Am avut perioade pline de stres la lucru pe care le-am compensat cu alergat, mult prea mult. Am trecut prin multe, mereu am avut tendita sa exagerez, sa alerg și mai mult și mai repede. Ce am învațat: adidași buni sunt cheia, rămân fana ASICS; nu (mai) consum produse speciale pentru fitness/alergat, și mănânc cât simt ca e nevoie; un game changer sunt running apps: am început cu Strava dar acu folosesc Runna, mă ajuta să-mi creez un program săptămânal/lunar și evit astfel suprasolicitarea. Mult succes și sa ne mai scrii!
este un inceput…te invat sa alergi 6zile si 6 nopti , 728, 917 km
Felicitari! Nici mie nu mi-a placut alergatul, fugeam de orice ocazie care implica alergat. Acum alerg maratoane (maratoane-maratoane – 42,2 km), am sase la activ in decurs de un an si jumatate si trebuie sa recunosc ca e activitatea care imi aduce ordine si echilibru in viata. Si sunt convinsa ca oricine ar putea sa acopere aceasta distanta, cu minima organizare si vointa. Si sa fii in stare sa treci prin chinul ultimilor 12 km din cursa, cand muschii cedeaza si ramane doar sufletul si vointa.
Felicitarii!Și multa bafta în continuare !!
Nu este ușor sa alergi,nu ca ar fii un chin mai degrabă un sacrificiu mai ales ca acum suntem limitați de timp ,dar oricare sacrificiu are un rezultat final fantastic.
La fel se întâmplă și mie ..inceputul greu , pana când aproape de finalul alergatului te reface te reînnoiește, resetarea după final îți spune exact meritul acestui sacrificiu.Cu siguranță te duce departe de depresii dd energiile negative ,doar rămâne la voința fiecărui om.
Mă bucur că împărtășești cu noi experiența ta. Cunosc câteva femei, care a au apucat de sport după 40 de ani.
Toate au povestit că a fost absolut superb.
Aștept recomandările pt echipament.
Succes și Bafta in continuare.
Alergarea provoacă dependență poate și din cauză că pe parcursul alergării se eliberează în corp hormoni ca adrenalina sau serotonina, cred că zic bine. Alergi o dată, te simți bine după, sau în timpul alergării, mai vrei.
E sentimentul acela pe care numai alergătorii îl cunosc când treci linia de finish.