Scriu ca să nu uit cum a fost întâlnirea noastră internațională după atât de mulți ani pe același grup de facebook și multe întâlniri la București, Cluj, Iași, Timișoara, Galați, Craiova și așa mai departe.
Scriu pentru că mi-am pus dorința asta: să ne vedem de două ori pe an, să ne ținem aproape, să continuăm să știm unele despre altele ca atunci când aveam copii care ne încăpeau în manduca, iar acum sunt adolescenți, să râdem împreună, să ne simțim în siguranță să ne spunem orice, să ne arătăm în pijalame, să dormim cu capul pe umărul celei de lângă noi.
Povestea e simplă: când eram însărcinată cu Ivan și mi se părea că mă așteaptă vremuri grele (hehe, nu greșeam cu mult), dintr-un impuls, am creat un grup de Facebook cu mame care mă urmăreau pe blog. S-au înscris vreo două mii de mame, apoi au mai venit câteva, au plecat câteva, am rămas mai puține,vreo 1.300. Am închis grupul definitiv, să păstrăm spațiul nostru așa cum a fost creat.
Au trecut nouă ani și jumătate, suntem în continuare acolo.
Fetele, le zic eu.
Fetele au fost cu mine prin parcuri, la mare și la munte. Cu unele dintre ele am devenit prietenă bună, ne vedem des, ne auzim des. Au venit la lansări și la ziua mea.
Acum le-am invitat să facem un city break doar noi. Simțeam nevoia să călătoresc fără copii și nu cu munca, ci doar așa, ca să râd cu fetele. Am lansat gândul. Unele fete au zis DA pe loc și și-au și luat biletele de avion. Alte câteva s-au alăturat mai târziu. Până la urmă, am fost 16. Exact câte a trebuit să fim!
Cum a fost? Pe Facebook am pus mai multe poze, aici.
Cu plâns la întâlnire. Unele dintre fete mă știau doar pe mine. Altele au venit câte două. Dar toate, toate s-au înțeles excelent cu toate. Le vedeam din spate grupate câte două, câte trei mergând lipite și râzând sau șoptind, și mă gândeam Doamne, cât de faine-s fetele astea!
Mi-a fost frig și fetele m-au îmbrăcat.
Ne-am căutat mereu și ne-am așteptat.
Am gustat din farfuriile celorlalte.
Am împărțit tiramisu și prosecco, bomboane, dopuri de urechi, încărcătoare și geci.
Am râs atât de mult, Doamne, cât am mai râs.
Ne-am rătăcit și ne-am adunat iară.
Ne-am făcut poze unele altora și alte fete făceau poze celor care făceau poze. Poze în lift, poze în ganguri, pe poduri, pe holuri.
Am alergat cu valizele altora în brațe, ca să nu piardă ele trenul.
Am dansat.
Ne-am întrebat lucruri. Ne-am răspuns cinstit.
Ne-am trezit devreme și am stat de vorbă în semi-întuneric, ore la rând.
Nu a fost nimic urât, nepotrivit, nicio bârfă, nu au fost răutăți, discuții inutile, priviri aiurea.
Multă deschidere, dorință de sprijin, de acceptare și de oferit, împărtășiri multe.
Mi-a făcut foarte mult bine cu fetele.
Nu vă pot recomanda suficient de entuziast să faceți asta. Luați prietenele bune și plecați un pic mai departe.
Să nu vă strige nimeni mami (decât în glumă, cât să faceți infarct), să nu implorați pe nimeni să se grăbească sau să mănânce ceva, să puteți savura micul dejun alături de o conversație tihnită, să puteți râde de griji sau probleme cu cineva care înțelege perfect ce spuneți. Să vă rupeți un pic alături decineva care știe.
Am pus multe poze aici și vă las cu niște date:
Cea mai tânără mamă din grup și tot ea și cea cu cei mai mulți copii acasă: Cătălina (33 de ani, 3 copii, Rotterdam)
Cea care a venit de la cea mai mare depărtare și de asemenea cea mai amatoare de muzee de artă și galerii: Luiza (de la Constanța via București)
Cea mai zăpăcită: la egalitate, Ioana și Ana (ambele București)
Cele mai shopinguitoare: fetele de la Cluuuj (Carmen și Lavi)
Cea mai entuziasmată și cu cel mai cristalin râs: Anca (Milano)
Câștigătoarea concursului de povești despre renovare și sforăit: Ana (Bruxelles)
Cele mai cuminți din curtea școlii: Victoria și Maria (Iași)
Fata cu cei mai mari copii (19 ani și 14 ani), cele mai multe geci și măsline, și cea mai călătoare: Lumi (Waterloo, Belgia)
Fata despre care toată lumea a spus că e atât de drăguță: Gabi (București)
Fata cu cel mai concret vis de împlinit: Iulia (București)
Cele mai interesante povești despre bărbați (dar nu am prea vorbit despre asta, nu, foarte puțin, chiar deloc): Raluca, Lucia și Ana (București)
Am vizitat Domul, Palatul Sforzescu (pe dinafară), multe străduțe și cafenele, orașele Varenna și Lecco, ambele pe lacul Como, superbe!
La prima cină ni s-a alăturat și Alexandra, și ea cititoare de mult, care locuiește la Milano și cu care am făcut planuri pentru un eveniment maaare pentru copii și adulți anul viitor!
Fetelor, eu vă mulțumesc că ați avut încredere să veniți departe cu mine, mi-a intrat direct la suflet și abia aștept să ne revedem în aprilie la ediția a doua a congresului extraordinar al mamelor scăpate de acasă!
M-a cuprins tristetea; eu nu am nici o prietena cu care as putea pleca in lume un weekend.
Nici eu nu cred ca mai am , nu din fostele prietenii . Insa cred ca daca as pune o intrebare printre noile mele prietene mamici, cred ca as gasi o persoana, doua. Ramane doar intrebarea daca poti petrece timp intr-o vacanta cu cineva cu care nu ai fost niciodata sau cu cineva cunoscut recent.
Și așa să rămânem mereu! Să ne ajutăm mereu, să ne ascultăm mereu și să nu ne judecăm niciodată! Câteodată mi se pare ireal cum ne-am găsit și adunat și am rămas atâția ani, în vremurile astea unde totul se întâmplă repede și se desface repede. Noi am avut încredere în noi toate și s-a clădit ceva frumos.
Vreau și eu un grup așa frumos!! Când veți merge la Barcelona, vin și eu, măcar să vă fac poze 🤣😁😁
Se pot alatura si mame de ingeri?
Sigur ca da!
Felicitari! E frumos si asa, fara copii.Te citesc de multi ani, din pacate am ratat postarea cu formarea grupului de facebook, nu imi dau seama cum…posibil sa te fi descoperit abia dupa nasterea lui Ivan.Aveau copiii mei vreo 3 ani cand am citit prima ta carte pentru copii si apoi restul e poveste. Mi-e teama de momentul in care, pentru ca voi avea copiii prea mari, nu voi mai avea cum sa imi fac prietene noi dintre mamici.Stiu ca e ciudat ce spun…Am primit ultima ta carte, azi a ajuns coletul, de maine o incep.Abia asteptam inca o carte pentru adulti.
Cand au pus fetele linkul pe grup, am crezut ca suntem noi. Ma si cautam in poza :))) Tot 16,tot Milano, tot fara copii si tot de 2 ori pe an . Tot rasete, de plans nu ne prea place:))). Si noi alergam cu valizele. Era suficient sa zica una,RUN si toate alergau si nici nu stiau de ce :))) Am ras pana picam de oboseala. Am mers zeci de km pe jos, pe ape, pe scari.( 1000 ). Am cantat si ne am distrat maxim. Ajungeam acasa cu bateriile FULL. Abia asteptam urmatoarea iesire in martie..