Care este cel mai bun mod de a ne ajuta fetițele să crească drept?

Un pasaj foarte interesant din cartea cea nouă, Mame pentru fetele noastre, de Maggie Dent, recent apărută în colecția Educație cu blândețe la editura Univers (cartea se poate comanda de aici):

Daniel Goleman, autorul cărţii Emotional Intelligence, afirmă cu tărie că a avea inteligenţă emoţională este la fel de important sau mai important decât a avea inteligenţă intelectuală pentru ca persoana să ducă o viaţă fericită şi sănătoasă. O persoană cu competenţă emoţională are, de exemplu, răbdare să stea la rând, este capabilă să rezolve conflictul fără abuz fizic sau psihic, are relaţii pline de iubire şi înţelegere, depăşeşte mai eficient decât alţii obstacolele şi, în majoritatea timpului, se simte bine în propria piele. Nimeni nu se naşte cu toate atributele inteligentei emoţionale, dar putem învăţa şi ne putem dezvolta, mai ales în primii ani de viaţă, în privinţa următoarelor:

• cunoaşterea stărilor emoţionale şi sentimentale;
• gestionarea emoţiilor;
• motivarea propriei persoane;
• dezvoltarea abilităţii de a fi empatici cu alţii;
• gestionarea relaţiilor;
• dezvoltarea abilităţii de a nu ne lăsa copleşiţi de emoţii;
• încrederea în abilitatea proprie de a face faţă;
• perseverenţă în faţa frustrării;
• dezvoltarea abilităţii de a întârzia gratificarea;
• sentimentul de speranţă.
  – Maggie Dent, 9 Things: A Back‑to‑Basics Guide to Calm, Common‑sense, Connected Parenting Birth-8 (2014)
  Daniel Siegel a explorat comportamentele mature din punct de vedere emoţional ca fiind o funcţie a regiunii mediane a cortexului prefrontal sau ultima care se dezvoltă dintre regiunile executive ale creierului. Trebuie să ţinem minte că regiunea prefrontală a creierului, partea logică, raţională a acestuia, creşte treptat până ajunge la maturitate deplină după vârsta de douăzeci de ani. Ea are abilitatea de a coordona deprinderi esenţiale, precum:
• reglarea organismului;
• acordarea la ceilalţi;
• echilibrarea emoţiilor;
• capacitatea de a fi flexibili în răspunsuri;
• liniştirea temerilor;
• crearea empatiei;
• intuiţia;
• conştientizarea moralităţii;
• folosirea intuiţiei.
  – Daniel Siegel, Mindsight: Change Your Brain and Your Life (2012)
  
  Ca părinţi, cel mai bun mod de a ne ajuta fetiţele să îşi dezvolte aceste atribute este prin intermediul ataşamentului puternic față de adulţii iubitori, cu prezenţă constantă, care modelează comportamentele potrivite şi oferă sprijin emoţional.
  
• Ataşamentul puternic: sunt iubită?
  
  Cu micuţele lor creiere care cresc făcând constant presupuneri despre lumea din jurul lor, în timp ce gestionează, simultan, bugetul de energie corporală, trebuie să fim conştienţi de mediul pe care îl creăm în jurul micuţelor noastre. Toţi avem tendinţa de a funcţiona mai bine când avem parte de armonie şi de predictibilitate în loc de haos.
  Lucrul fundamental pe care trebuie să‑l ţineţi minte este ca fiica voastră să se simtă iubită şi în siguranţă alături de cei care o îngrijesc.
• Ori de câte ori aveţi dificultăţi cu ea, reveniţi mereu la elementele de bază: siguranţa relaţională este mai importantă decât orice altceva. Dacă nu se simte în siguranţă şi puternică, fetiţa se află într‑o stare de răspuns la stres.
  În munca mea de consiliere, am întâlnit de multe ori fete – mici, preadolescente şi adolescente – care erau absolut convinse că părinţii lor nu le iubesc, când, de fapt, aceştia le iubeau foarte mult! Michelle Mitchell a lucrat cu fete mai mult de douăzeci de ani şi a descoperit că ele sunt mai predispuse să descrie relaţia cu părinţii ca fiind distantă atunci când aveau ele însele probleme cu reglarea emoţională şi se certau des cu părinţii. Se pare că emoţiile intense stau în calea a ce este mai important – sentimentul de a fi iubite şi în siguranţă.
  Părinţii se gândesc adesea că este evident cât de mult le iubesc, din cauza tuturor lucrurilor pe care le face pentru ele, cât şi pentru că le iubesc cu adevărat.
  Ţineţi minte că cei mici, care au o arhitectură foarte imatură a creierului şi prea puţin acces la partea logică, pot decide că, din moment ce nu le‑aţi oferit desertul, prăjiturica dinaintea cinei sau jucăria de la magazin, nu‑i iubiţi. Atunci când vorbim de un ataşament puternic, nu vorbim despre astfel de momente, ci despre cât de în siguranţă se simte copilul în majoritatea timpului ştiind că nevoile sale de bază sunt îndeplinite sau că va fi consolat şi liniştit în momentele de stres. Este vorba de felul în care i se luminează faţa când îşi vede părinţii.
  Poate fi de ajutor să ne imaginăm că în interiorul fiicelor noastre se află o ceaşcă de iubire. În timp, folosind inteligenţa emoţională, vă puteţi ajuta fetiţa să îşi dea seama cum se simte iubirea, poate folosind o culoare pozitivă prin care să o reprezentaţi. În munca mea, multe fetiţe au ales culorile curcubeului pentru atunci când se simt iubite. Dacă observaţi că este tristă sau furioasă, va trebui să găsiţi cel mai bun moment pentru a vorbi cu ea despre cum se simte ceaşca ei de iubire. În cazul unor fetiţe, după ce se eliberează verbal şi devin mai calme, ele sunt gata să vorbească destul de repede despre ce s‑a întâmplat. Altele pot simţi nevoia să se ducă într‑un loc sigur, unde să se calmeze, înainte de a putea purta o conversaţie.
• Una dintre cele mai bune cărţi citite ca proaspătă mamă de băieţi a fost The 5 Love Languages of Children, de Gary Chapman şi Ross Campbell. Există cinci moduri de a umple ceaşca de iubire a copiilor. Învăţarea acestui lucru a fost unul dintre cele mai semnificative momente de iluminare din viaţa mea, atât ca părinte, cât şi pentru mine însămi. Autorii cred că există cinci limbaje ale iubirii şi că fiecare avem nevoie de un anumit tip de conexiune plină de dragoste. Limbajul meu cuprinde timpul de calitate şi atingerile fizice. În copilărie am fost dezavantajată în relaţia cu mama, deoarece ea nu era caldă şi tandră. Nu‑mi aduc aminte să fi fost ţinută în braţe sau îmbrăţişată de mama. Ea a evitat toată viaţa atingerile fizice. Cele cinci limbaje ale iubirii sunt următoarele:

1. Atingerile fizice. Proximitatea fizică, atingerile sigure, dorinţa de a‑i fi periat părul, faptul că stă pe voi, nu lângă voi, dormitul cu braţele şi picioarele înfăşurate în jurul vostru.
2. Cuvintele de afirmare. Ascultarea cuvintelor pline de iubire, încurajare, ghidare şi apreciere funcţionează în cazul unor copii. Ei sunt sensibili la ton şi la critici şi adesea foarte sensibili atunci când se simt ignoraţi.
3. Timpul de calitate. Dacă acesta este principalul mod în care fiica voastră se simte iubită, uneori vă poate înnebuni cu nevoia ei de atenţie – multă! Pentru aceste fete contează contactul vizual, timpul petrecut împreună unu‑la‑unu, conversaţiile adevărate, întrebările, flecăreala fără sfârşit, împărtăşirea sentimentelor şi ritualurile de la culcare.
4. Cadourile. Aceste fetiţe sunt foarte ataşate de cadourile pe care le‑aţi făcut de‑a lungul anilor şi, în loc să fie preocupate de mărime, cost sau formă, pentru ele
   120
   contează mai mult felul în care v‑aţi gândit la ele când le‑aţi cumpărat cadourile. Aveţi grijă să le cumpăraţi cadouri cu semnificaţie, nu ca mită sau pentru a manipula, deoarece fetiţele voastre îşi vor da seama de diferenţă!
5. Îngrijirile. Aceste fetiţe reacţionează la îngrijirile şi favorurile voastre, observă şi comentează când le gătiţi mâncarea preferată, când veniţi să le vedeţi la ora de sport, când le spălaţi şi le călcaţi hainele preferate sau le pregătiţi prânzul pentru şcoală cu alimentele preferate.
   Unul dintre lucrurile pe care le facem în mod inconştient ca părinţi este să oferim limbajul de iubire preferat de noi, în loc să ne dăm seama de limbajul de iubire pe care‑l preferă fetiţele. Recomand cu tărie să exploraţi, împreună cu fiica voastră, care este limbajul ei preferat şi cum puteţi construi cu ea sentimentul că este iubită.