Să vedeți cum ne-am făcut de râs aici, cum te lovesc diferențele culturale când nici nu te aștepți.
Aseară am dat un interviu live unui puști de 10 ani pe pagina Cărturești, te salut, Filip, te-ai descurcat de minune (interviul e aici). Printre altele, Filip m-a întrebat și despre Crăciunul în Olanda, care aici nu prea există așa cum îl știm noi. Sigur că nu te împiedică nimeni să sărbătorești ce și cum dorești la tine acasă, dar tradiția lor spune că Moș Nicolae e cel mai important, Sinterklaas, cum îi zic ei. Acest Moș vine cu barca din Spania pe final de noiembrie, au loc procesiuni și evenimente în orașele mari, Moșul se plimbă pe cal și împarte copiilor pepernoten, un fel de pricomigdale micuțe, crocante.
Tot acum se oferă și cadourile, nu de Crăciun. Fie în fiecare zi până pe 6 decembrie inclusiv, ceva micuț în ghete, fie în ajun de Sinterklaas, când se oferă poezii și daruri în familie, sau a doua zi de dimineață. Au loc evenimente și în grădinițe și școli, iar multe dintre ele primesc copiii mai târziu azi, de 6 decembrie, ca să se refacă după seara și dimineața de Sinterklaas.
Ei, cum s-a organizat la școala copiilor acest Sinterklaas? Ca mai peste tot, copiii au tras la sorți câte o scrisoare scrisă de un coleg cu lucruri despre el, hobbyuri, ce ar vrea să primească în dar. Au primit și câte șase euro de la școală, suma maximă pe care o pot da pe cadoul pentru coleg.
Apoi, fiecare copil a trebuit să scrie un poem amuzant pentru colegul care urma să primească surpriza, bazându-se pe ce știe despre el. Nu ai voie să faci mișto de coleg, dar e important să scrii ceva amuzant și rimat.
Copilul cumpără cadoul cu banii de la școală.
Și apoi urmează evenimentul principal: împachetarea.
Nu se pun cadoul și poezia într-o pungă de cadouri. Nici într-un ambalaj clasic.
Nu. Se construiește un ambalaj care e un eveniment în sine. Dar asta nu am știut din start, din păcate.
De exemplu, dacă colegul a scris în scrisoare că e fan Minecraft, se va construi un personaj Minecraft în mărime naturală. Un rulou de sushi cât roata de la autocar, care va arăta exact ca un rulou de sushi adevărat.
Se bricolează, se traforează, se taie haine, se folosește papier mache, niciun efort nu e prea mare.
Noi habar nu am avut despre ce e vorba, desigur că am întrebat pe grupuri, toți au zis că să nu ne strsăm, facem ceva drăguț, cât poate copilul.
Bine, Sofia a putut o cutie mică pe care a decorat-o cu bot și coadă de lup (colegei trasă la sorți îi plac lupii), a pus înăuntru cadoul și gata.
Ivan… el n-are nicio treabă cu bricolatul. A lipit strâmb niște hârtie verde pe o cutie minusculă, pe verdele ăla a lipit trei țuțuroaie de staniol și gata. Cică a făcut o pistă de atletism cu obstacole. Colega lui a scris că e pasionată de atletism.
S-au dus cu cadourile în pungi negre de plastic, să nu se vadă cine ce aduce. A doua zi, adică ieri, expoziție cu cadourile. Au fost invitați și părinții.
Am crezut că-mi ies ochii din cap.
Ambalajele erau… perfecte și spectaculoase!
Am văzut personaje din filme și desene animale în mărime naturală, perfect făcute, zici că eram la Madamme Tussauds. Un joc perfect funcțional de fotbal de masă, făcut din carton. Un ponei cu păr adevărat. Oițe cu blană. Un premiu de la Youtube, puteam să jur că e real.
Priviți numai!
Și undeva în spate, mici, pricăjite, cadourile alor noștri, cele mai mici și mai neinteresante.
Am crezut că mor de rușine. Noi chiar am lăsat copiii să facă ce au vrut și putut, dar ce trebuia, de fapt, era să rupem gura târgului cu un proiect amplu și sofisticat.
Sofia a primit această căsuță de păsări cât ea de mare, cu un măcăleandru în ea.
Iar Ivan o livrare pentru Fortnite:
Dar la anul știm ce avem de făcut, ne pregătim cu șase luni înainte, comandăm materiale, decupăm, lipim, rupem fâșul! Doar tatăl copiilor e tâmplar în suflet, iar eu sunt o artistă!
Omg , draga de tine , te-a luat pe nepregătite !
Sunt idei pe net, chiar și tutorials cum să faci “surpriza”
În ultimii ani de școală generală ne-am dezlănțuit și noi , în final materialele și efortul pt a crea “ ambalajul” a costat mai mult decât cadourile în sine
Nu cred ca ar trebui sa te stresezi…asta cu rusinea este ceva familiar noua si nu lor….de fapt treaba cu lootjes nu este despre cat de mare ar trebui sa fie cadoul ci despre cat de creativ ar trebui sa il faca copilul si sunt convinsa ca amandoi ai tai au facut asta. Si apoi exista copii creativi si exista copii care au alte aptitudini. Asa ca piesele de traforaj/tamplarie facute de parinti…. sunt despre parinti si nu despre Sinterklaas sau despre copii. Fiica-mea a facut anul asta un ghiveci cu flori din hartie si a fost super apreciat, inclusiv de colega care l-a primit. Si a primit un Stitch din papier mache care ne-a placut la fel foarte mult. Scoala olandeza incurajeaza creativitatea nu competitia 😉 lucru care e ok, ar trebui sa fie fun nu de „fala”.
absolut corect!!!
f bine spus.
Draga mea,chiar nu consider ca ati fost de ras,nu marimea sau valoarea cadoului conteaza,ci intentia si dragostea cu care le-au facut si dat.
Da..a fost aproape la fel si la noi la primul Sinterklaas. Am lasat copilul sa faca singur asa cum le a zis de la scoala…apoi cand a dus surpiza la scoala( cu o zi inainte de Sinterklaas) m a sunat profesoara dupa ore sa merg sa vad despre ce e vorba..m am socat cand am vazut toate operele de arta pregatite de ceilalti colegi(clar parintii lor) si ca sa facem ceva urgent pana a 2-a zi dimineata sa nu fie copilul la care ajungea surpriza dezamagit..noi schimbam casa atunci. Da, am realizat ceva bun oricum , in cateva ore. Insa de atunci in fiecare am ma ocup de asta.
Macar sa fie sinceri ca nu le fac copiii, sa ne fi zis de la inceput..
Asa invatam..Data viitoare facem mai bine🤗
Vai si eu m-a nimerit intr-o tara d-asta in care bricolatu e la mare putere. Eu nu am mai facut d-astea de la gradinita si nici nu simt deloc nevoia. Sunt asa multe alte activitati de adulti pe care as prefera sa le fac inainte sa pun mana de foarfeca si lipici….
Obiceiul e frumos dar ce nu mi se pare ok e implicarea parintilor. Pai si cu oamenii ocupati ce facem? Cu mamele singure care de-abia apuca sa puna o mancare pe masa? Cu tatii care muncesc 14 ore pe zi?
Mi se pare o mega ipocrizie sa ceri la scoala un proiect in care e clar ai nevoie de efortul parintilor. Pare mai mult o fitza de middle class.
Eh, lăsați, că nu sunt chiar atât de mulți cei care CU ADEVARAT nu au timp. Mai degrabă sunt deranjați cei carora nu le convine că trebuie să își rupă din timpul petrecut cu ochii în telefoane.
De când a îți ajută copilul la un proiect înseamnă fiță? Iar dacă nu îți poți rupe câteva ore dintr-o seara sa faci așa ceva, înseamnă că ar fi trebuit să te gândești mai mult înainte de a face un copil.
„Mi se pare o mega ipocrizie sa ceri la scoala un proiect in care e clar ai nevoie de efortul parintilor. Pare mai mult o fitza de middle class.” – inteleg de ce ati scris asta, din articol si eu inteleg la fel ca si dumneavoastra. In realitate scoala cere copiilor sa faca o surpriza colegilor carora le-au tras numele. Surpriza trebuie sa fie creativa, bazata pe hobby-urile sau lucrurile care le plac acelor colegi. Scoala NU cere proiecte grandioase sau implicarea obligatorie a parintilor (poate doar financiar fiindca noi parintii platim cei 5 Eur – nu scoala – criteriul difera de la scoala la scoala). De asta am si comentat mai sus – din articol eu inteleg ca ar fi un „must” (cerut de scoala sau de trend?! – nu e clar) un proiect imens altfel vei fi rusinat (singur sau de altii?! – nu e clar). In realitate nu este deloc asa. Se cere implicarea copilui (exclusiva sau ajutat), creativitate (cine are) si cam atat. Din punctul asta de vedere aveti dreptate – proiectele grandioase sunt o „fitza de middle class” nu sunt o cerinta a scolii.
Ma scuzati ca intervin si eu ca musca in agregatul calului, dar eu nu am zis si nici nu am sugerat ca scoala (a noastra sau toate) ar fi spus sau sugerat ca e obligatoriu ca ambalajele sa fie grandioase, eu doar am povestit cum a fost la noi. Dar fiecare citeste din locul in care este si e normal sa fie asa, doar am vrut sa precizez asta. Or fi fost si copii extrem de talentati care au facut totul singuri, nici n-am zis ca sigur toti au fost ajutati de familie, eu doar m-am mirat de cat de bine aratau ale lor si cat de prost aratau ale noastre. :))
Nu cred ca v-ati facut de ras. Sunt diferente culturale inerente, la anul veti sti mai bine… Anul trecut cum a fost?
In alta ordine de idei, o curiozitate: de ce continui sa ascunzi chipurile copiilor? Sunt destul de mari, nu mai locuiti in Romania, te gandesti ca persista si in Olanda pericolul in care se aflau in Romania?
Nu e vorba neaparat de vreun pericol, dar imaginea lor publica le apartine, nu mi se pare fair sa ii expun cat inca sunt minori.
Anul trecut erau in scoala de tranzitie si nu au avut activitatea asta.
eu cred ca problema nu e la ei, ci la tine, ca te simti vinovata. sorry. esti noua, nu stiai traditia, de ce sa mori de rusine? ai facut ce ai stiut mai bine. f frumos ca ceilalti au facut chestii mai elaborate si acum o sa stiti cum sa faceti si voi, so chill! cu asta cred ca gresim noi maxim/ca vrem mereu sa fim perfecti si ne pasa de ce zice lumea prea mult. fii mai blanda cu tine!
In mod evident, parintii sunt cei care creeaza ambalajele, nu copiii, ambalajale sunt prea elaborate.
Nu v-ati facut de ras, doar ati trecut printr-o pacaleala (pentru ca regulile jocului nu sunt respectate), dar la anul veti sti ce aveti de facut 🙂