Un concediu de maternitate, 20 de țări vizitate cu copiii

Am primit acest articol scris de Aida Popa pentru voi. Cred că ce este important aici e nu ideea că toți trebuie să înconjurăm lumea de cinci ori cu copii mici, pentru că nu toate joburile permit, nu toți vrem să stăm atât de mult pe drumuri și nu toți copiii sunt easy going (eu am de exemplu unul care nu mănâncă în deplasare și alta care are rău de mișcare pe orice tip de mijloc de locomoție, în plus, acum, că sunt mari,vor să stea cu prietenii în vacanțe și să facă ce vor ei, și mi se pare OK sa le las si lor timp de vacanță așa cum îl doresc, nu îi mai pot lua o lună unde vreau eu), e ceva ce ți se potrivește sau nu și ceva ce poate fi făcut în familia ta sau nu, importantă e ideea că atunci când copiii sunt mici, poți (dacă vrei) să faci și altceva decât să alăptezi și să speli la fund. Eu am fost o mamă singură (nu mă refer la soț, ci la sat, la comunitatea de mame empatice care să mă ajute, nu să mă judece) și speriată, mi-ar fi plăcut să-mi arate cineva cum să iau bebelușa și să plec cu iubitul pe oriunde, tot greu avea să fie, dar măcar vedeam marea sau muntele.

Iată mesajul Aidei și la final, poze cu ea și familia ei în călătorii.

Dacă acum 11 ani, pe vremea când țineam prima dată în brațe un omuleț fragil și
micuț, sosit la pachet cu multe temeri, panici, stres și griji de tot felul mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să bat lumea-n lung și-n lat nu cu unul, ci cu trei copii după mine, aș fi râs copios și m-aș fi uitat și un pic ciudat. Dar uite că ne îndreptăm cu pași mici, dar siguri către a 21-a țară vizitată în formulă completă de cinci și ni s-ar părea ciudat acum ca lucrurile să stea altfel.

Cum a început totul și cum am prins curaj să facem asta nu știu exact. Poate a fost
experiența anilor trecuți și a primilor doi copii care ne dă mai multă încredere în deciziile pe care le luăm acum. Poate că a fost pandemia care ne-a făcut să înțelegem că avem o
singură viață pe pământ și nu are sens să așteptăm să facem lucrurile pe care vrem să le
facem atunci când vor fi copiii mai mari și va fi mai ușor, ci acum, când avem dorință și vise multe, energie și entuziasm. Poate a fost și echilibrul financiar care a venit tot odată cu trecerea anilor, ani în care am muncit mult amândoi, fie amândoi la birou, fie unul la birou și unul acasă ca să nu ducem grija zilei de mâine. Poate au fost toate astea la un loc plus un pic de nebunie.

Cert e că la nici trei luni ale juniorului ne-am încumetat să plecăm la drum lung cu
mașina și am ajuns cu toți trei în Bulgaria, în vârf de munte la 1800 m altitudine, la aer rece, zăpadă și fulgi pufoși care deranjau nasul mic ascuns în Manduca. Au fost câteva zile absolut minunate și, Doamne, cât de bine ne-a prins ieșirea aceea și cât de ușor s-au așezat lucrurile în dinamica familiei.

A urmat o mini-vacanță la Paris care ne-a fost mai mult lecție decât vacanță și care
ne-a arătat că uneori lucrurile nu merg așa cum le-ai planificat, iar când călătorești cu copiii ai nevoie de ceva mai multă organizare.

Dar am învățat ce trebuia de aici și ne-am grăbit să planificăm aventura vieții noastre de
până atunci: șase săptămâni cu autorulota, până în Peninsula Scandinavă și înapoi, pe rute diferite la dus și la întors, un total de 10.000 de km parcurși. România, Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Cehia ni s-au perindat toate pe sub ochi, cu orașe minunate, cu campinguri în mijlocul naturii, cu vizită în Laponia, drumeții la ghețari și dincolo de cercul arctic, festivaluri vikinge, parcuri naționale și muzee, grădini zoologice, un adevărat maraton de frumuseți europene numai bune de explorat cu trei curioși mici și isteți.

Și parcă mai dor ni s-a făcut de ducă, așa că am sărit mai apoi în avion către
Roma, să îl cunoaștem pe Papa la el acasă și Thailanda, să înotăm cu pești colorati, să
vizităm temple și să bem nuci de cocos cât e ziua de lungă.

Apoi iar în autorulotă să străbatem Alpii de la un capăt la altul, vizitând Slovenia,
Italia, Elveția, Lichtenstein și Austria.

Iar spre final de concediu de maternitate am sărit pe un continent nou pentru noi toți
și ne-am bucurat de o călătorie minunată într-o țară cu totul și cu totul specială: Maroc.
De ce scriu toate astea și, mai ales, de ce aici?

Ei bine, o fac pentru că am fost și eu mama care se temea să scoată copilul în parc pentru că nu stătea în cărucior și orice încercare de plimbare se lăsa cu plânsete și ocheade aruncate (așa mi se părea mie!) mamei neștiutoare. Am fost și eu mama prea obosită de nopțile nedormite, de colici, de tantrumuri, de drumuri la medic, la cumpărături, la grădiniță, care a uitat cine era înainte de copii, ce îi plăcea să facă, ce o anima și îi dădea chef de viață, care îi erau visele și speranțele. Am fost și eu mama pentru care concediul” de maternitate a fost doar despre schimbat pampers, alăptat, diversificat, îngrijit și educat copii, punând pe pauză tot ce nu avea legătură cu asta. Și am simțit la un moment dat că m-am pierdut pe mine însămi. Așa că mi-am propus ca cel din urmă concediu să nu fie doar despre lucrurile astea, ci și despre descoperirea unei mame noi, unui echilibru familial nou, a unei vieți de părinți care să îi includă și pe părinți, pe soț și soție, așa cum erau ei înainte de copii, așa cum sperau sau doreau ei să fie după. La noi visul cel mare e să vedem cât mai mult din lumea asta frumoasă, la voi, dragi cititoare, poate să fie orice altceva.

Nu vin cu pledoarie pentru călătorii sau pentru călătorii cu copii, deși vă încurajez
să faceți asta măcar o dată ca să vedeți cât e de minunată lumea prin ochii lor. Vin cu
pledoarie pentru vise care merită urmate oricând și oricum.

Iar pentru cei curioși cum se descurcă cu joburile și finanțele, Aida a adus aceste lămuriri în dezbaterea de aici:

Am sa raspund punctual si transparent:

– cheltuielile sunt acoperite din 3 joburi de IT-isti (unul al meu, doua ale sotului care pe langa jobul normal de la 9 la 6 are si un PFA si castiga binisor din asta – programator fiind)

– planificam si noi fff din timp, totul organizat de noi, fara agentii, ghizi etc, asta scade mult costurile

-cat despre timp, eu am 33 de zile de concediu, sotul are si el multe zile de concediu si poate lucra si remote, iar faptul ca ne organizam din timp ne permite sa ne organizam in perioada vacantelor scolare, plus 2-3 zile de absente (in Romania ai voie la 40 de ore de absente de motivate de care profitam 😁)

– cat despre cat e de greu, da, e greu, imi tot propun sa vorbesc despre asta deschis, pentru ca in spatele pozelor frumoase de pe net se afla si muuuuuulti nervi cu organizarea sau planurile care nu ies din start cum trebuie, oboseala etc. Daaar la fata locului reusim sa ne setam pe a ne bucura de locuri, momente, oameni si asta ne mobilizeaza in continuare. Plus ca frustrarea ca nu mai puteam face lucrurile care ne bucura si ne pasioneaza e mai greu de dus decat orice altceva. Nu ne iese mereu totul bine, dar in general avem parte de muuuulte experiente frumoase si muuuulte amintiri care sa ne infrumuseteze batranetile 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4267

19 comentarii

    • as avea grija cu asemenea comentarii – nu stii cine a pierdut o sarcina sau doua sau noua, cine se chinuie de ani sa ramana insarcinata si alte situatii foarte personale.

    • Întrebarea mea este cum faceți cu scoala copiiilor? Eu de exemplu nu sunt de acord sa ii iau de la școală in timpul anului scolar si atunci suntem restrictionati la vacantele școlare. Si cand ma uitam de ex ca in vacanta de iarna sunt preturi foarte mari pentru destinații exotice, dar daca pleci in ianuarie, preturile sunt mult mai mici.

  1. eu am curaj destul, n am timp si bani pentru asa ceva. am 21 de zile de concediu, nu am cum sa plec 6 sapt, nici bani de autorulota. Genul acesta de articole pot doar sa te frustreze.

  2. Cred ca multe dintre noi ar fi mai relaxate daca ne-am perimte sa iesim din tara, sa vizitam macar tara noastra.
    Tot familie cu 3 copii si aici. Tocmai ce caut o rezervare pentru Grecia si acele minunate 7 zile pe care le asteptam cu totii sunt din ce in ce mai departe. 3000 euro pentru o vacanta nu este chiar ieftin… asa ca, va apreciez pentru tot ce faceti pentru voi si copiii vostri.
    cred ca toti parintii, in functie de posibilitati, sanatate, dinamica familiei si curaj fac cat pot de mult si cat pot de bine.
    Va doresc cat mai multe vacante!

    • Si noi tot 3 copii dar un concediu in Grecia , cu mașina personală, ne costă maxim 2000 euro . Anul trecut o săptămână în Lefkada am cheltuit 1600 (cazare, drum, mâncare, suveniruri) . In Spania deoarece am fost cu avionul am cheltuit dublu . Dacă te informezi și te pregătesti din timp pòti si cu un buget mai mic. Acum depinde de fiecare ce așteptări are .

  3. ma bucur sa ma uit la poze si sa citesc experientele altor familii, insa pentru mine nu ar fi o optiune, nici sa avem banii pentru atatea calatorii (nu ii avem, desi nu castigam chiar putin, nici nu putem lucra remote)
    inainte de copil si de pandemie visam des la cate un city break, insa oricum doar in Europa – nu imi place sa zbor. Si nici drumuri lungi cu masina nu intra in discutie din cauze medicale.

    Am suferit si de FOMO si m-am frustrat destul de mult ca nu ne permiteam mai mult de un concediu pe an, cu tot vanatul de oferte. Dar asta a fost pe la 20-25 de ani.

    De cand cu pandemia si cu faptul ca am un copil highly sensitive, caruia nu ii place sa doarma in alta parte decat acasa si care cel mai tare se bucura cand este aici cu prietenii lui (cel putin la cei 4 ani ai lui) ei bine … nu imi doresc decat cateva zile la mare si atat. Sau un city break prin preajma sau intr-un oras pe care l-am vizitat deja.

    Anul acesta vom merge a doua oara in Valencia si sper sa ii fie mai usor piticului decat i-a fost anul trecut. Am inchiriat acelasi apartament, vom merge probabil in aceleasi locuri ca anul trecut.

    Foarte important insa imi este sistemul de sanatate – nu voi zbura niciodata catre vreo insula din Grecia unde nu au nici macar un pediatru pe toata insula si unde daca ai nevoie de un doctor e chestie de noroc daca supravietuiesti (am avut un caz in familie, nici macar o branula nu au reusit sa puna pentru hidratare).
    Poate totusi e anxietatea mea de vina?

    • E instinctul de conservare si supravietuire A.K! Foarte pronuntat la persoanele cu sensibilitate inalta, cred ca nu doar piticul! Nu te cunosc, dar te imbratisez. Semneaza cu intelegere alta HSP.

    • Otilia, multumesc, mi-au dat lacrimile – am nevoie de o imbratisare.

      Da, dupa multe zbateri si ‚de ce‘ – uri si cinspe mii de articole de parenting, vreo trei ani de terapie, a trebuit sa accept ca doi parinti highly sensitive (n-am auzit inainte sa am copil de acest termen) au facut un copil fix la fel (deh, genetica … ) si ca, in timp ce alte familii pot face orice cu copiii lor – inclusiv calatorii pe orice continent -noi suntem de ani de zile in ‚survival mode‘.

      Imi dau seama ca m-a impactat mai tare decat vreau sa recunosc acest articol, ca la noi e jalea de pe urma cand suntem plecati pe undeva, nici vorba de ‚sa descopar lumea prin ochii lui‘ :))))

      Dar este pana la urma ok, fiecare are drumul sau in viata. Si poate candva va fi mai usor si pentru noi, sigur va fi.

    • Hey, sa stii ca experimenteaza copilasul tau simt si unii adulti. Daca pe mine in 90% din cazuri calatoritul ma energizeaza, iubitul meu dimpotriva. Zborurile in general sunt inconfortabile , prefera rutina si linistea deci aeroporturile sunt pentru el, orasele noi iar reprezinta un stress. El e mai degraba tipul , ajungem undeva la munte / mare si stam o saptamana in cabana , drumetii si privit natura. Daca pe mine ma entuziasmeaza sa caut cele mai interesante localuri si mancaruri din orasele in care mergem, pe el il relaxeaza sa mancam in acelasi loc.
      Un compromis e ca avem cateva locuri unde exista inca noutate si explorare pentru mine dar putem sta la acelasi hotel, merge cu acelasi metrou/ etc ca sa se relaxeze si el in concediu.
      Ca sa nu zic de planificare, nu ii place deloc asta, nu se incanta cautand locatii , zboruri etc.
      Suntem diferiti, simt ca introvertii si cei mai ‘homebodies’ sunt cumva neluati in calcul , si li se zice mereu ca nu au cum sa nu se simta bine daca exploreaza.
      Mie imi place si sa descopar magazinele dintr un aeroport nou, ma uite branduri de deodorant si pasta de dinti au in alta tara, el vine cu materialul lui de citit de acasa.

    • A, e posibil sa ai dreptate, pentru ca eu sunt introvertita si cel mai bine ma simt acasa.
      Nu-mi fac bine sufleteste schimbarile dese de localitati, explorarile, aeroporturile, hotelurile, nu ma atrage sa testez mancaruri locale etc. Toate acestea, mai ales daca sunt derulate cu repeziciune, in scurt timp, imi consuma energia fizica si linistea interioara.
      Imi plac calatoriile daca sunt facute in liniste, pe indelete si pentru mine cele mai reusite calatorii sunt cele care au si un scop sufletesc.
      Nu va faceti probleme daca altii pot sa calatoreasca des si cu bucurie. Suntem diferiti, facem lucrurile in mod diferit. Iar modul in care functioneaza lumea actuala parca adesea e mai potrivit pentru extrovertiti. Cel putin asa simt eu.
      AK, in plus fata de ceea ce am scris deja as vrea sa mai spun si ca copilasul tau e si inca destul de mic si, fiind si primul vostru copil, toate nelinistile sunt mai accentuate.
      Autoarea articolului e deja la al treilea copil, are mai multa experienta de parinte, deci are si o anumita relaxare in abordarea greutatilor care pot aparea cu copiii (de genul: se imbolnavesc).

    • Răspunzând strict la asta:
      ”Dar nu știu de ce ar trebui să atingă oamenii subiectele potrivite pentru noi” – deși nu sunt de acord cu ideea de-a scrie doar ce le place altora, la un blog ca ăsta e important să ții cont de oamenii cărora li te adresezi. Pentru că sursele de venit ale autoarei sunt, în bună parte, legate de succesul & popularitatea blogului.

  4. Buna! Am remarcat in ultimul timp din ce in ce mai multe postari legate de vacante, cred ca in final tind sa creeze mai mult frustrari pentru ca sunt multe persoane ce muncesc, dar nu au salariu de IT si care clar nu ar putea sa spere la asemenea experiente chiar daca se organizeaza din timp. E ca si cum restul care nu pleaca o fac doar din lipsa curajului, doar ca eu cred ca e vorba mai mult de cat iti permiti. Mie imi de ex imi place foarte mult sa calatoresc, dar nici eu si nici sotul nu lucram in IT si nici in unul din orasele mari din Romania. Cred ca ne putem bucura si de concedii de 2-3-4 zile in proximitatea locului unde locuim. Si eu imi doresc sa mergem cu cei 2 copii cu avionul in Spania/Italia, dar costurile sunt prea mari pentru bugetul nostru. Ne-am uitat si sa inchiriem o caravana si e mai scump decat daca mergem in Grecia cu masina si stam la o pensiune cum facem in fiecare vara. Plus ca anul acesta s-au scumpit foarte mult biletele de avion, cazarile si multe altele deci in definitiv e mai costisitor. Cred ca ar fi mai de util sa ne focusam si pe bucuriile mici, nu doar sa ne uitam la cei care viziteaza n tari care castiga peste medie. O zi frumoasa!

    • Dar nu știu de ce ar trebui să atingă oamenii subiectele potrivite pentru noi. Nici eu nu îmi permit vreun concediu fabulos, dar când nu rezonez cu o postare, nu o citesc. Mie îmi plac dezbaterile și problemele sociale, eu trec pur și simplu peste textele tip jurnal, uneori mai intru de curiozitate pe comentarii. poți citi despre bucuriile simple pe alte bloguri, în cărți, nu trebuie să scrie ceilalți despre ce îți dorești tu.
      când eram studentă am citit Jurnalul lui jeni acterian de la bibliotecă. fata era la Balcic la un moment dat și scria despre cum e soarele, despre stânci, și cineva scrisese pe marginea paginii: bă, a început războiul, nu ai observat?! apropo de bucuriile simple :))) m-a amuzat la momentul respectiv că o persoană oarecare (din viitor :)) consideră că știe mai bine decât Jeni Acterian ce e important în existența ei și ce trebuie să scrie în jurnalul propriu.
      pare că oamenii iau totul foarte personal azi. valabil și pentru răspunsul la primul comentariu. Acum trebuie să se gândească lumea de cinci ori înainte să posteze ceva, articol sau comentariu, să nu cumva să rănească sentimentele cuiva de pe internet. cred că oricine simte că a ajuns in locul nepotrivit poate să închidă pagina și gata.

    • @Paula
      Cred ca majoritatea famillilor sunt astazi mult mai atente la costurile vacantelor fata de acum cativa ani, pentru ca atat zborurile cat si cazarile s-au scumpit enorm in ultimii 2-3 ani.
      Noi de exemplu am inceput sa alegem destinatiile de vacanta asa incat sa putem ajunge cu masina, pentru ca zborurile de 4 persoane sunt pur si simplu prea scumpe pentru noi. Si cum unul din copiii nostri nu suporta drumurile lungi cu masina, am ajuns pur si simplu sa renuntam la multe destinatii.

      Deci cred ca majoritatea avem problema asta cu restrangerea optiunilor de vacanta, nu doar unii.

      In plus, mie mi se pare ca articolul nu e despre turism, ci despre „ideea că atunci când copiii sunt mici, poți (dacă vrei) să faci și altceva decât să alăptezi și să speli la fund.”

    • @Mihaela: ce frumos ai scris! Fără să judeci, ai luat ce e bun și bine din articol! 🫶🏻

  5. Poate va ajuta sa știți cum ne-am petrecut noi vara trecută, familie de 4: eu It-ista în concediu de maternitate, soțul It-ist, bebe de 6 luni, băiețel de 2 ani jumătate, am stat 3 luni la țară la bunici.
    Fără mare, fără concediu exotic, am stat și am mirosit fânul, sânzienele înflorite, cimbrișorul, am vizitat aproape zilnic niște oițe care pășteau în apropiere, am așteptat seară de seară să vină văcuțele de la pășune, am cules fragi, vișine, cireșe.
    Am așteptat cu nerăbdare să se schimbe prima floare în castravete și l-am numit castravete bebe, am mâncat roșii coapte la soare, roșii cu gust și parfum. Am băut lapte de țară, am mâncat smântână adevărată și caș și o mămăligă zdravănă.
    Am mirosit salcâmii și am căutat de zor pe net cum de numește pasărea mititică care își făcuse cuib sub streașină și ne cânta zilnic.
    Și să nu vă închipuiți că am stat la o pensiune cu multe stele, nu, o casă de la țară îmbunătățită.
    Ce ziceți, a fost o experiență de neuitat pentru copii? Eu vă asigur că da, așa că hai să ne bucurăm si de lucrurile simple și la îndemână.

    • @Nabe, cat de frumos!
      Dar stati linistita d-na ca desi ati povestit atat de fain…facand asta „dati lectii” si/sau „no lasa, ca e o zgarcita”. Ce incerc sa spun: daca povestim ca lucrurile pot sa fie facute si altfel, in sensul de a incerca sa relatam ca anixietatea legata de cutume poate fi redusa si ca da poti calatori si cu 3 copii, spui „ca iti permiti”: daca povestesti ca apreciezi ce in raza ta, nu e bine ca e o lume intreaga de explorat. Mai orice se povesteste…nu e bine…ca te dai mare oricum si dai lectii in orice directie.
      Mie imi pare tare relaxant sa citesc si cum isi petrec altii anumite zile, pentru ca asa imi vin idei pe care le aplic in functie de buget. Daca bugetul nu imi permite, ma bucur pentru calatori.
      Ce am luat dinn acest articol…sa lucrez mai mult cu mine sa ies din zona mea de comfort, mai ales comfort mental in sensul ca….poti avea toti banii din lume daca…deschizi usa de la propria locuinta sa faci…un pas afara, metaforic si literalmente vorbind. Si da, sunt si eu hiper sensibila.
      Articolul acesta l-am luat ca pe un semn de intrebare pt mine…de ce nu incerc…una sau alta? Imi pare un articol despre limite…si nu despre bugete etalate.

  6. Eu inca nu am copii si sunt o iubitoare a calatoriilor. Imi este frica ca atunci cand o sa apara bebe nu o sa mai pot pleca asa cum o fac acum. Cred eu ca este frica primului copil pana cand te obisnuiesti si stii ce ai de facut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *