Atitudinea copilului față de școală e modelată în primul rând de părinte, acasă. Ca în orice alt subiect, copiii învață din ce și cum suntem mult mai mult decât din ce le spunem. Degeaba îi spui copilului tău că școala e importantă dacă îl duci la schi sau la piscină în zilele de școală, dacă vorbești disprețuitor despre oamenii din școală și/sau despre jobul tău. Dacă atitudinea ta generală față de școală și autoritate e una mai degrabă negativă (oricare ar fi motivele tale), copilul tău va prelua asta. Câtă încredere și importanță oferi tu școlii, atât va oferi și el în primă fază.
Sigur că după un an, doi sau trei, copilul va avea propria atitudine față de școală și învățare, de data asta determinată de felul în care este tratat acolo. Dar cel puțin în primii ani, părintele dă tonul.
Cum?
Relația și atitudinea părintelui față de propriul serviciu și propriile obligații sunt extrem de relevante. Stai o clipă și gândește-te. Ce e pentru tine munca ta? Îi zici des scârbici? Nu-ți place să mergi acolo? Te încarcă negativ? Vii de la serviciu tunând și fulgerând? Îți vorbești de rău colegii, șefii?
Important e și felul în care părintele discută și simte despre creșă, grădiniță, și oamenii care lucrează acolo. Ce simte copilul în tonul părintelui când vorbește despre educatoare, despre program, despre activități? E respect, încredere, prețuire? Sau e furie reprimată (poate din copilărie), dispreț, teamă?
Indiferent ce spui, copilul știe ce simți. Și pentru că te iubește și cooperează cu tine chiar fără să-și dea seama (vă recomand pe ideea aceasta cartea terapeutului danez Jesper Juul Copilul tău competent), va simți la fel.
Soluția e să ne facem noi curat întâi, să ne clarificăm deciziile și demersurile. Dacă avem un job care ne face rău, ne căutăm curajul de a-l schimba. Dacă grădinița unde merge copilul nu e bună, fie facem ce putem să îmbunătățim lucrurile (discuții cu personalul, cu ceilalți părinți, contribuție cu resurse sau idei), fie o schimbăm.
Dacă noi, părinții, suntem curați în ce simțim, autentici, asumați cu parcursul nostru, asta vom transmite și copiilor noștri: am mers și eu la grădiniță, mi-a fost greu cu asta și cu cealaltă, dar am învățat din asta, apoi am mers la școală, unde mi-a fost așa și așa, dar am mers mai departe, am cerut ajutorul, am învățat asta și asta, acum sunt aici, în locul acesta din viața mea, care e bun pentru că X și Y, nu e perfect, dar pot schimba asta și asta. Grădinița e importantă pentru că te învață să fii cu alții, să negociezi, să împarți, să spui Nu altora, să stai liniștit într-un grup ascultând pe altul, școala e importantă pentru că te învață să te descurci, să gândești, să înveți, să rezolvi, lucruri pe care eu nu ți le mai pot arăta așa cum ai nevoie. Școala îți permite să te antrenezi pentru viața adevărată, departe de brațele mele. Vei cunoaște acolo oameni de toate felurile, cu care va trebui să relaționezi în diferite feluri. Eu am încredere în acești oameni că își fac meseria bine, așa cum mi-o fac și eu. Dacă ceva nu merge bine, dacă nu te simți în siguranță la școală, dacă nevoia ta mare e nevăzută acolo, te rog să îmi spui și împreună vom discuta cu școala să vedem ce putem rezolva.
Dacă ceva nu e în regulă cu școala, nu ne purtăm disprețuitor, ci comunicăm calm și căutăm soluții.
Vom respecta programul școlii și zilele de școală, pentru că e important să fii acolo și să faci ce a gândit învățătorul tău pentru tine.
Ne vom asigura că ești odihnit, hrănit și bine îngrijit, ca tu să te poți ocupa de școală. Și tot așa.
Nu doar spunem lucrurile astea, e important să fim sinceri, iar pentru asta e nevoie să ne clarificăm noi lucrurile, poate avem din copilărie suferință sau furie în relație cu școala, iar asta e doar despre noi, nu e despre relația copilului tău cu școala lui. Asta nu înseamnă că nu trebuie să vezi (și să ceri rezolvare în) problemele reale ale copilului cu școala lui. Dacă sunt, cea mai bună abordare este comunicarea blândă, non-violentă, cu calm și răbdare.
Iar dacă la școală sunt multe probleme, cred că ne putem învăța copiii și că școala, învățatul, studiul, profesorii sunt importanți și merită respectați, și că sunt oameni care din diverse motive care țin de ei nu reușesc să își facă meseria așa cum ar trebui, și uite cum putem gestiona asta etc. Putem aprecia proful de X și de Y, care sunt dedicați și faini, proful de română ne omoară cu lecturile alea plictisitoare, ok, dar putem face noi un club de carte sau să îi propunem un autor român sau etc, în felul asta putem crește adulți care schimbă un sistem in loc să-l disprețuiască și să-l evite, oricare ar fi sistemul acela.
M-am intrebat de atitea ori, cum reușesc copiii in România sa fie luați de la școala fără un motiv important și sa facă vacanța după placul părinților.
Am citit cindva ca in România copiii au vacantele cele mai lungi. S-au preluat vacantele din Occident dar au rămas și vacantele lungi pe care le cunoaștem și noi.
Fiica mea nu mai sta in Romania si chiar si acolo (cand avea 4 ani), am luat-o de la gradinita. Acum de la scoala. Da, doamne-fereste, dupa placul nostru. In ultimii 2 ani, de cand s-a terminat nebunia COVID, am luat-o mereu in ultimele 7-10 zile de scoala, sa putem pleca in Romania. Pentru ca biletele de avion sunt de 2 ori mai ieftine si pentru ca oricum la final de scoala nu mai fac nimic (vorbim de clasa a II-a si clasa a III-a). Invatatoarele au fost extrem de intelegatoare mereu, poate si pentru ca este un copil de nota 10. Sau 100, cum noteaza localnicii.
Anul asta, la o saptamana de cand am ajuns in Europa, a fost diagnosticata cu diabet de tipul 1. Si timp de o luna a trebuit sa-i iau 10-12 glicemii pe zi (intepat in deget) si sa ii fac 4 injectii de insulina. Am mai stat in Romania 10 zile dupa diagnostic, apoi am incercat sa mergem cateva zile in Italia. Cu injectii, stres si nebunie.
Abia dupa ce am revenit acasa a intrat pe senzor si acum are pompa de insulina. La final de septembrie am anunta scoala ca plecam 3 saptamani inapoi in Europa, sa aiba si copilul parte de vacanta. Ambele invatatoare au fost super-OK cu asta, copilul a lucrat un pic si in vacanta (ca au tot felul de aplicatii online, ce se pot accesa usor). A revenit la scoala si invatatoarea de mate si stiinte a propus sa ii dea totusi testul de matematica si, daca nu ia nota OK, nu o trece oficial si face cu ea materia pe care a „sarit-o” in vacanta. Au o ora in fiecare zi pentru „enrichment”, se petrece lucrand cu copiii care au nevoie de un pic de atentie sau la programul Gifted and Talented, in care e si juna. Fie-mea a luat 105 (inca 5 puncte ca a facut nus’ ce tema in plus).
Suntem extrem de fixati pe scoala, ca de asta am si emigrat, dar la fel de fixati suntem si pe VIATA. Asa cum si noi ne luam zile de concediu, ca adulti, nici scoala nu e batuta in cuie.
In ceea ce priveste profesorii, nici nu e greu sa ii respecti aici, ca sunt simpatici si profesionisti toti.
Pai, asa cum eu am concediu de la munca e normal sa ai concediu de la scoala.
Mi se pare aberant sa nu pot lipsi o zi sa merg la ski, la o nunta etc.
Da, dupa multe absente e o problema, dar o zi???
Ce parere ai avea sa lucrezi la o firma care iti spune sorry, iei concediu vara si de craciun, in rest doar bolnav lipsesti.
Nu pot avea nici un respect pentru școală românească și o voi critica mereu. Chiar dacă mai sunt exceptii de părinți care fac aceste lucruri.
Pana la urma sănătatea emoționala a copilului e mai importanta.
Atât timp cât profesorii insista sa aibă intrări separate în scoala, sa nu pună accent pe acei copii care sunt mai slabi în clasa și sa facă meditații fără chitanță fiscala…
Nu mai zic ca sunt plătiți inutil, în vacanta de vara, la cât de rar sunt chemați în școlile mai ales gimnaziale.
Bonus ca deși sunt plătiți în vacanta de vara, dacă sunt alegeri și sunt chemați în comisiile de supraveghere a alegerilor sunt încă o data plătiți pentru prestație.
pai tu nu esti platit in concediu? in vacanta de vara profesorii sunt platiti ca orice om in concediu,nu in activitate. iar daca vin pe la nustiuce comisii,vin DIN CONCEDIU, deci nu e normal sa fie platiti? e jobul lor sa fie in comisii la alegeri? nuu,jobul lor e la catedra. deci,de ce sa nu?
Pfiu, greu…Facem tot posibilil sa respectam, dar devine greu. E exact ce spuneai tu ca auzeai de la copiii tai :Mami, de ce altii arunca gunoaie pe jos si nu sunt civilizati?Vorbim de scoala de stat din Ro. Nu mai este asa usor sa schimbi scoala si gradinita, esti arondat in functie de zona…Plus ca sunt locuri in care nu ai optiuni(la sat)..Comunicare poate exista, dar daca scoala ca institutie in sine nu concepe sa primeasca feedback constructiv sa sa-l implementeze, ca e mostenire a scolii comuniste…vorbesti degeaba. Am inceput sa ma antrenez in a explica copiilor cu empatie ca doamna nu stie sa se poarte altfel fiindca nu a invatat-o nimeni, nici la scoala, nici in familie. astept sugestii despre cum as putea face mai bine.
Greu…iar, lipsa de incredere, de respect se propaga din multe parti. Media, un factor important, mediul online, lipsa de respect a cadrului didactic fața de copil , lipsa de consegventa…etc. Intradevar , atitudinea parintelui fata fe scoala e importanta, insa aceasta neincredere..parere proasta…se datoreaza cumulilor de factori enumerati mai sus. „Scoala” de profesori (invatatori), a decazut…. si de aici potopul. Atata timp cat nu reusesc sa ia examenele decat in procent mic si raman ca suplinitori( nu ai incotro)…restul se deduce de la sine.
Asa este,nu o respect,creeaza frustrari .Poate m-a auzit spunand-o ,dar ce te faci cand dintr-un copil entuziasmat ,pe care abia il luam de la gradinita,devine un irascibil caruia nu ii mai intri in vorba?Cand afli ca nu mai vrea sa se trezeasca sa mearga la scoala,ca din sufletul petrecerii abia mai zambeste pentru ca este bruscat si chiar plesnit de invatatoare.Schimbi scoala si intervine bulling-ul ,care era oricum prezent dar in mai mica masura .Deci cum il faci macar sa o tolereze?
Traiti pe alta planeta! Din cauza parintilor, scoala nu mai e scoala, in Romania! Printesa Urbana a inceput sa aprecieze scoala din Romania doar dupa ce s-a mutat in Olanda! Plecati, voi cei nemultumiti, sa mai vedeti si altfel, nu cu ochelari de cal! By the way, nimeni nu plezneste un copil in Romania, copiii pleznesc profesorii! Din pacate! Profesoara de Religie a fetitei mele a fost lovita cu picioarele si data afara din clasa, de o fetita cu probleme psihologice!
Nu apreciez deloc sistemul public scolar din Romania, cu exceptia catorva profesori care incearca sa schimbe ceva. E unul dintre motivele pentru care an plecat.
Ce respect este procesul de invatare si vreau ca si copiii mei sa o faca.