După primele două zile de schi, ne jurăm cu limbă de moarte că e ULTIMUL an în care mai facem acest efort. Copiii confirmă hotârăt: “Noi v-am zis că mai bine stăteam acasă”. E prea greu, prea enervant, prea obositor, nimeni nu e mulțumit, facem bătături, cărăm tone de schiuri, ne băgăm bețele-n ochi, noi, adulții, facem atât de mult efort încât ne vine să ne urcăm în mașină și nu să ne ducem acasă, ci să ne facem vânt în prăpastie, în timp ce copiii își dau ochii peste cap cum făcea bunicul cu prosoapele ude, să le usuce în curte, le învârtea ca pe morișcă.
După a treia zi de schi, ne spunem: Deci, venim și la anul, da? Copiii încuviințează, “Normal, e atât de tare să schiezi!”
La finalul primei zile, am avut creierii atât de praf de la “te rog, știu că e greu, hai să luăm și gondola asta, sus e bine, o să vezi”, “măcar bețele ține-le tu, car eu tot restul”, “îți pun eu mănușa”, “mănânci și tu altceva în afară de cârnat la micul dejun, prânz și cină?”, că mi-am închis singură portbagajul cu mâna stângă peste degetele de la mâna dreaptă. Printr-un miracol (se pare că și mamele au îngerul lor, nu doar copiii), m-am ales doar cu trei degete verzi (zici că-s de mort) și un atac de panică imediat după eveniment, când am fost sigură că mi le-am retezat cu totul, sunt OK.
În fine, acum e totul roz, azi a fost o zi bună, am schiat de dimineață până la ultima coborâre, dar Doamne, cât de greu e să ajungi aici.
Dacă încă aveți copii mici și vă doriți să schiați cu toții cândva, aveți răbdare. Nu e ușor.
Trebuie să aștepți la gondolă, la telescaun, la teleschi, uneori sunt cozi de zeci de minute.
Trebuie să aștepți la restaurant, în locurile populare, cu pârtii faine, nu e ușor să găsești masă. Sunt cozi și la șnițele, și la toaletă.
Trebuie să aștepți să învețe copiii, nu i-aș grăbi cu cursuri mai devreme de 5 ani, când au cât de cât răbdare și pot urma instrucțiuni. Echipamentul e dificil de tolerat la început, clăparii sunt grei și rigizi, schiurile sunt greu de controlat în primele zile (ani, în cazul meu), bețele mai mult încurcă, e frig, uneori e vânt, ger, viscol.
Dar merită, când o iei la vale și sunteți împreună, fiecare în ritmul lui, dar împreună sus și jos, când e senin și se văd munții de jur împrejur, când cobori 20 de minute și ești doar tu cu tine, dar cu familia aproape, eu simt că merită.
Noi schiem împreună abia de câțiva ani.
Eu sunt în continuare ultima găină din pluton, schiez ca bunica mea cu un cofraj de ouă în brațe, dar ce mândră mi-s de mine!
Am făcut școala de schi la 39 de ani, copiii aveau 4, respectiv 6 ani când au făcut și ei școala, abia după trei ani am putut schia împreună. Am învățat, toți trei, la Arena Platoș, lângă Sibiu, și acum ne pomenim profesorii, pe Friddi și pe Alex și pe Boghi, care ne-au învățat să ne placă pârtiile, le suntem recunoscători! Sofia se dă acum foarte bine, Ivan vine tare din urmă, eu compensez lipsa de talent cu perseverență. 😊) Nu mă las deloc, în 10, maximum 15 ani cobor și eu o pârtie roșie!
Asta am vrut să zic. Că suntem bine.
Cât despre scandalul momentului, da, sunt și eu surprinsă de atitudinea lui Marian Godină, nu musai că a greșit și dă vina pe victime în toată dezbaterea despre Macarena, iar asta din partea unui polițist e cu atât mai grav cu cât e și autor de cărți și pretinde că face educație pe internet, dar că nici după ce a primit mii de comentarii civilizate în care i se explică ce și cum greșește, alege s-o țină pe-a lui (deci n-a dat-o el aiurea pentru că este misogin și nu-și dă seama, noi suntem nasoli că am înțeles fix ce-a vrut să zică :P), păcat, ce să zic, eu chiar am crezut sincer că el e un tip isteț și responsabil. Asta e, încă o dezamăgire pe internet, sper ca mâine să ningă și mai sper ca toate fetele din toată lumea să nu mai aibă vreodată nevoie să meargă cu spray cu piper în buzunar sau să facă vreun share live location.
Da, mi-am amintit acum ca la Zell am See e singurul loc din Austria unde am stat la cozi la gondole. Încercați într-o zi și zona Saalbach, e la 15-20 de min cu mașina dacă îmi amintesc bine, nouă ne place mult, acolo mergem sâmbătă la snowboard. Și ghețarul Kitzsteinhorn e aproape și merită. Așa e, la început e greu, dar senzația când aluneci pe zăpadă merită tot efortul.
Vai, cat am ras! Credeam ca suntem noi părinți comozi, cărora le e greu sa care atata echipament, dar ma bucur ca mai simt și alții la fel. Si noi tot la Arena Platos am învățat, Tighi și Alex ne-au îndrumat și ne-au arătat ca poate fi frumos, chiar dacă e frig, ninge sau bate vântul. Abia așteptăm iarna viitoare sa mai mergem o săptămână!