Cum facem să nu aducem ploșnițe din călătorii?

Călătorim mult, câteva țări pe ani, cu copiii, eu încă și mai mult cu evenimentele de lectură în diaspora. În ultimele luni am fost în Spania, Belgia, Austria, Franța, UK, România, urmează Italia, Franța, Danemarca și Germania. Pentru că suntem atenția la buget și nu avem pretenții de cinci stele (nici măcar de patru, dacă e să fim cinstiți), se întâmplă uneori să nimerim în hoteluri, pensiuni sau apartamente care nu strălucesc de curățenie, deși citim atent reviews și ne străduim să alegem locuri cel puțin curate, dacă nu foarte curate. De exemplu, Hotelul Columbus din Londra, mda, ce să zic, nu a fost neapărat un vis frumos. Am mai stat și într-un castel în Belgia, foarte cochet pe dinafară, dar la interior, Costinești, vara lui 1975, înainte să vină doamna la curățenie.

N-am adus ploșnițe, dar asta poate și pentru că am avut grijă. Și de la Londra, hm, ceva am adus, povestesc mai jos.

Vă povestesc și cum facem, dar înainte, care e problema cu ploșnițele? Pișcă, ele se hrănesc cu sânge de om. Pișcăturile de ploșniță cauzează oarecare mâncărime, nu dramatică, din fericire.

Spre deosebire de căpușe sau țânțari, nu transmit boli periculoase, însă problema cu ele e că sunt foarte greu de eliminat. Sunt foarte rezistente la substanțe, se ascund bine și se înmulțesc rapid. Ca să scapi de ele e posibil să trebuiască să îți atunci toată mobila, să te muți de acasă o vreme și să stropești chimic din abundență, omorând plante sau Doamne ferește pești sau alte animale de casă.

Putem lua ploșnițe din hoteluri, din pat, dar și din autobuze, metrou, avion sau tren, din bagajele altora care călătoresc lângă noi. Nu sunt șanse mari să se întâmple, dar se poate, și asta ne va complica viața. Mă gândesc că de când călătorim noi, de 15 ani, am avut noroc de fiecare dată și cred că am bifat o sută de cazări prin toată Europa. Abia de vreun an sunt atentă la ploșnițe și acum câteva săptămâni, ne-a trecut glontele pe la ureche. 🙂

Am mai postat din călătoriile noastre diverse stories cu noi prin metrou sau tren, instantaneau am primit zeci de mesaje de la urmăritori: Păzea, ploșnite, nu stați pe canapele, nu vă puneți părul sau gențile pe scaune etc.

Acum, nici să nu mai ieșim din casă de teama ploșnițelor nu e un plan bun pentru noi, dar e drept că sunt țări în care problema e acum generalizată, cum sunt Franța, Belgia și UK. Și Biblioteca Națională din București a fost închisă recent din pricina infestării cu ploșnite. Iei o carte de la biliotecă și pac, te trezești cu ploșnițe, ăsta da coșmar! (sursa)

Cum facem să ne protejăm cât de cât?

Întâi, ne informăm despre ploșnițe.


Cum arată ploșnițele?

Ele sunt micuțe, de la un vârf de creion până la 7 mm, roșcate maronii, au formă de lacrimă și sunt plate. Stau ascunse pe la cusăturile saltelelor, cearceafurilor, între tăblia de pat și pat sau între tăblie și perete, în cadrul de lemn al patului. Cel mai ușor este să găsim urme de fecale, care sunt ca niște firimituri negre (sânge digerat). Dacă sunt multe rău, au și un miros destul, de urât.

Sursa pozei: Wikipedia.org
De ce avem nevoie pentru protecție?
  • Ajută gențile cu roți sau piciorușe.
    Saci de plastic la noi.
  • Hainele în pungi sau travel cubes care se pot sigila.
  • O rolă de hârtie lipicioasă.
  • Lanternă (e bună și cea de la telefon)
Ikea.com

Cum investigăm camera de hotel de ploșnițe?

Înainte să lăsăm copiii să năvălească în cameră și să ne desfacem bagajele, verificăm camera de ploșnițe.

Ridicați salteaua și verificați cu lanterna orice semn: fecale, pupe, ploșnițe, pete de sânge. La cusături, sub saltea, în colțurile cearceafurilor, după tăblia patului, între ea și pat.

Dacă găsiți ceva, mergeți la recepție și cereți cameră pe alt etaj, sau plecați cu totul, eu nu cred că aș rămâne într-un hotel care are sigur cel puțin o cameră cu ploșnițe. Faceți poze la ce găsiți și cereți banii înapoi pe cazare.

Dacă nu găsiți, puteți ocupa camera. Nu puneți gențile pe pat, ci pe suprafețe înalte, cum ar fi pantofarul sau raftul pentru genți. Nu lăsați haine pe jos sau pe pat, noi le ținem în valize, în pungi. Hainele murdare le adunăm în alte pungi. Gențile stau pe jos pe roți sau piciorușe.

Când ajungem acasă venind dintr-un loc unde știm că riscul e mare (de exemplu Londra, sau Paris), ne dezbrăcăm în duș toți (pe rând) și ne spălăm înainte să ne ducem în dormitoare sau pe canapea. Punem toate hainele în cadă și le spălăm pe rând la 60 de grade sau mai mult, plus uscare.

Lucrurile pe care nu le putem spăla, de exemplu paltoane, valizele, hainele de lână, le verificăm cu rola lipicioasă de păr de pisică. O plimbăm de colo colo peste tot prin valize, pe haine, pe încălțări și vedem dacă am adunat ceva pe rolă.

După venirea de la Londra, când am golit cada de lucruri, pe fundul căzii mișunau tot felul de lucruri… Nu m-am uitat cu atenție ce erau, dar mă bucur că nu ne învecinăm acum cu ele. Avem în casă și pisici, și pești, și o grămadă de plante, ar fi dezastru să aducem cu noi asemenea vietăți.

Asta e. Nu e cazul să ne panicăm, dar nici nu mi se pare teribil de complicat să avem grijă, mai ales când știm că mergem în zone în care ploșnițele sunt teribil de populare! 🙂

Photo by Kseniya Budko: https://www.pexels.com/photo/bedroom-in-an-old-house-decorated-with-pink-and-red-flowers-20584258/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

19 comentarii

  1. Am avut dea face vu plosnitele la fabrica,se făcea curățenie generala la fiecare 3 luni și tot atunci dădeau cu insecticid vineți la terminarea sch 1,cu liber la sch 2 și 3,apoi samata zi de smotru.
    În zadar.Maturam grămezi de plesnit moarte,dar pe luni dimineata părea ca nici nu s-a trecut pe acolo,atât de repede se înmulțesc.Si sora mea s-a confruntat cu ei la spitalul unde a lucrat.
    Mereu ne scuturat hainele și gentile în baie,ca nu cumva sa aducem și acasă. Cu atât mai mult cu cât jumătate din vecinii din cartier lucram la aceiași fabrica.

  2. Un coșmar! Am venit cu ploșnițe acasă de la spital- maternitate în New York. Un dezastru să ai un nou născut și să ai așa ceva în casă. Din fericire micuțul nu a fost pișcat deloc. Am stat la hotel cu nou-născut de 5 zile , și acum mi se pune un nod în gât când îmi amintesc .

    • Din pacate eu inca ma confrunt cu acest cosmar de aproape 1 an de zile. As adauga cateva aspecte de care ar trebui tinut cont:
      – chiar daca nu raspandesc boli, piscaturile de plosnite te mananca muult mai rau decat orice ciupitura de tantar. Poate unii sunt mai rezistenti dar din proprie experienta stiu ca asta a fost unul din semnalele de arma, asa am realizat ca nu sunt simple ciupituri de tantari. Este o senzatie de mancarime insuportabila, de parca mi-as fi jupuit pielea doar ca sa scap de ea. Singurul lucru care m-a calmat a fost crema Advantan. Unele persoane pot dezvolta alergii cutanate foarte urate si trebuie sa mearga de urgenta la medic.
      – plosnitele nu se strivesc!!! daca le gasiti cel mai bine ar fi sa le aspirati si apoi aruncati continutul imediat in afara casei, intr-un sac de gunoi etansat. Aceasta informatie o am de la una din firmele de desinsectie impotriva plosnitelor care mi-au spus ca in momentul in care noi le strivim, ele isi lasa ouale in urma lor si se pot raspandi cu usurinta pe talpa pantofului si apoi duse mai departe prin case. Ouale nu se vad cu ochiul liber.
      – dupa ce va intoarceti dintr-o calatorie, inainte sa spalati tot ce puteti la temperaturi cat mai mari, aspirati-le foarte bine! ce nu folositi prea des, cum ar fi geamantanele, gentile de voiaj, etc. bagati-le in saci de gunoi negrii, pe care ii sigilati complet, apoi ii puteti pune intr-o zona unde bate soarele direct pe ei (balcon, gradina etc) si lasati-i acolo cat mai mult posibil (min.3 luni zic profesionistii). Idea este ca aceste lucruri sa stea la o temperatura cat mai mare, cat mai mult timp, iar daca exista oua sau larve acolo, ele vor muri dupa 3 luni de expunere la caldura mare si infometare.
      – spirtul nu ajuta cu absolut nimic; pamantul de diatomee doar previne, nu combate!
      – pe jos puteti spala cu 1L de clor la 5L de apa (asta daca nu aveti copii sau/si animale care se intind pe jos). Aceasta combinatie se pare ca omoara ouale.
      – daca suspectati ca aveti infestatie cu asa ceva, verificati si ramele de tablouri, in spatele acestora mai ales se pot face cuiburi si de verificati si prizele si intrerupatoarele. si evident, de aspirat foarte foarte bine aceste zone!
      – de retinut ca aceste insecte cauta caldura si umezeala, deci oriunde in casa gasesc una din cele doua sau combinatia ideala de amandoua, acolo este cel mai probabil sa se ascunda. Cu lumina puternica le-ati putea vedea inclusiv in prize si intrerupatoare.
      – daca aveti gauri prin casa sau in parchet, goluri intre plinte (alt loc preferat de ele, plintele!), goluri pe langa tevile de caldura, sigilati-le cu silicon!
      Cam atat. Sper ca aceste informatii sa va ajute si sa va fereasca de acest cosmar!

  3. Am avut si eu nenorocul sa am de-a face cu ele, insa norocul de a se inmulti doar intr-o singura camera (din 4). Cand am descoperit ca avem plosnite, deja se inmultisera ft tare. Am schimbat toate saltelele din casa, perne, paturi… si am chemat dezinsectia. Apoi am eliberat dormitorul si in fiecare zi mai dadeam cu substanta lasata intr-un recipient de personalul de la dezinsectie. Dupa 1 luna n-am mai vazut plosnite acolo, si dupa o alta luna am avut curaj sa dormim din nou in dormitorul afectat…. Persoana de la dezinsectie ne-a spus ca substantele din comert sunt prea slabe pentru a omori plosnitele. Plus ca a stiut exact pe unde sa dea: toate dulapurile, canapele, desfacut tapiterie paturi… cumplit cat am avut de munca apoi…
    De unde am luat? Cred ca dintr-un hotel din Turcia…

    • Va rog frumos spuneti-mi cum se numeste firma pe care ati chemat-o si v-a scapat de plosnite. Multumesc!

    • Va rog mult, sunt în situație de urgenta, îmi puteți da și mie contactul firmei de dezinsecție?
      Mulțumesc!

  4. Buna Ioana,

    intrebarea mea nu are legatura cu plosnitele. Nu am avut si sper sa nu le vad niciodata! Ce vreu eu sa te intreb este cand si unde vei veni in Germania?

    • Vom vizita ceva therme in vara, inspre si dinspre Italia, nimic oficial deocamdata.

    • Va rog sa-mi lasati o adresa de mail, am doar contactul persoanei si nu l-as pune public. Nu stiu cum se cheama firma si am aruncat chitanta si autorizatia pe care mi le-a lasat…

  5. Am primit in privat un comentariu foarte util, il copiez si aici, daca aveti plosnite puteti scapa de ele cu ajutorul.unei firme care lucreaza cu aceasta ciuperca:

    APREHEND FAQ

    Aprehend is a unique product that is effective for treating bed bugs. It is a *bioinsecticide* meaning that the active ingredient is a living organism and thus it comes with very specific rules and considerations. I will address some of the most common Aprehend questions & provide answers here:

    –What is Aprehend?–
    A residual insecticide with a fungal spore as an active ingredient (Beauveria bassiana). This spore exists naturally in soil and it has been used to fight insects on food crop plants for many years. It is not toxic to people or pets when applied according to the label. Aprehend uses a special oil-based formula which makes it effective for indoor use.

    –How does it work?–
    Bed bug walks across treated surface, picks up spores. Bug goes back to harborage. Spores can be transferred to other bugs in the harborage. Spore „blooms” within the bug. Within about a week, bug dies.

    –What are „wandering bugs”?–
    During the time that the spores are blooming within the bug and the bug is slowly dying, the bug’s behavior changes. They no longer hide – they wander around, often during the daytime, and may be found in strange places like kitchens and bathrooms. This is understandably upsetting to see, but it means that the treatment is working.

    –Will mold grow in my home after an Aprehend treatment?–
    The spores in Aprehend are not the kind that grow into mold. It is a different type of fungus. Fungus is absolutely everywhere in nature (and in homes) and like all living things it is very diverse. Not all fungi behave the same. The spores in Aprehend are an „entomopathogenic fungi,” meaning they grow/bloom in the bodies of insects/arthropods.

    –Can I buy & apply Aprehend myself?–
    Aprehend is intended for professional use only. It requires a very specific applicator tool to apply. You cannot buy it direct from the manufacturer without a license. There are 3rd party vendor sites that do sell Aprehend & the equipment (against the intent of the manufacturer), but **BE FOREWARNED** that these vendors generally DO NOT store the product properly (it is very sensitive to high temperature storage) and they often sell expired products. Thus, it is likely to be INEFFECTIVE if you buy it with the intent to DIY. Further, Aprehend requires very specific techniques to apply it correctly that professionals are specifically trained on.

    –Can I apply additional products after I’ve had a professional Aprehend treatment? Can I clean/mop after?–
    No! Any cleaning products, pesticides, or even water applied over top of the Aprehend residual will ruin it. Any products used in combination with Aprehend must be applied beforehand and allowed to completely dry, or cannot be used in the same areas as Aprehend.

    –How long does an Aprehend treatment last?–
    3 months

    –What about other products that use the same spore? Can I use those to control bed bugs (e.g. Botanigard)?–
    No! First and most importantly, right now Aprehend is the ONLY Beauveria bassiana insecticide that is labeled for indoor use & for bed bugs. It would be illegal, unsafe, and ineffective to use any other product for this purpose. Remember that the labels are written for our safety, the safety of our kids and pets and the environment, and using pesticides in „off-label” ways is illegal and often unsafe. Additionally, these other products are intended for exterior use, so they are formulated in a completely different way and therefore they would not work for bed bugs inside.

    Hope this helps clear up some confusion/answer questions!

  6. Multumim, Ioana, sunt un cosmar sincer! Trebuie mentionat ca cea mai mare grija trebuie sa aveti cand mergeti in locuri calde si umede, gen Grecia si Turcia. Eu am dat peste ele in Turcia la un hotel de 3 stele din Bodrum acum vreo 15 ani. Eram tinerica si pe buget, hotelul arata chiar vine, review-uri bune. Dar privind in urma am realizat ca erau multe review-uri cu piscaturi de tantari. Care de fapt nu erau de tantari, dar ca oamenii nu stiau ce i-a ciupit. Ciupiturile sunt foarte dureroase, mai ales daca esti intr-o zona foarte insorita, efectiv nici nu mai poti sta afara. Mi-au stricat vacanta si abia am scapat de durere cu o crema foarte puternica pe baza de cortizon. Din fericire nu le-am adus acasa, dar am aruncat ft multe haine, o parte le-am pus la congelator, geamantanul l-am lasat intr-un sac pe balcon multe luni. Am facut plangere la multe autoritati din Turcia atunci, nimeni nu m-a bagat in seama. De atunci regula este in Turcia doar la hotel de minim 4 stele si puricat bine review-urile de mentionari de ciupituri de orice fel. Chiar am vrut sa mergem anul trecut in Grecia la un super hotel recomandat de niste prieteni si cel mai recent comentariu mentiona bedbugs 😱. Asa ca nu am mai mers acolo. Sincer e foarte complicat. Am avut mare noroc atunci, dar am stat cu frica luni de zile. Majoritatea hainelor nu le poti spala la 60 de grade. Copiii care alearga prin casa la intorcerea din vacanta. Prieteni care vin la tine in vizita si au venit cu trenul – nu poti sa sigilezi bagajele. Apartamente inchiriate in care nu stii de unde vin locatarii. Sper sa dispara la un moment dat porcariile astea. Astea si capusele.

  7. Ioana,

    Voiam să întreb dacă crezi că aspiratorul Jimmy antiacarieni (pentru că are funcția aceea de încălzire) ar fi de folos împotriva acestor ploșnițe? Eu nu am avut de-a face cu ele, sper să nu am … Dar anul trecut eu și fetița mea am făcut păduchi … m-am bucurat că nu sunt ploșnițe, dar și cu păduchii m-am luptat ceva …
    Vreau să îmi iau și eu un Jimmy … pentru praf, acarieni și alte minuni pe care nu le vedem cu ochi liber …

    Mulțumim pentru informații!

    • Buna, nu vad cum, plosnitele se ascund ziua in tot felul de spatii mici din mobile, saltele, pereti etc unde aspiratorul nu are cum sa ajunga.
      In afara de asta, cand ai o infestare trebuie sa eradichezi toate insectele, altfel daca lasi chiar si una singura in viata, populatia se va reface. Deci singura cale de eradicare este o substanta chimica.

    • In Germania (unde nu prea sunt 🙂 ) mai este o tehnica: vin cu niste incalzitoare speciale si iti incalzesc camera (sau camerele ) cu pricina timp de vreo 3 zile la >70°C. In felul asta, oriunde s-ar ascunde, s-au copt si nu mai ramane decat carcasa din ele 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *