Nu mai știu când am făcut prima oară jocul acesta și nici de unde mi-a venit ideea. Știu că de fiecare dată când am simțit nevoia să-l propun copiilor, ne-a făcut mult bine.
Au fost luni când am uitat de el complet. Când viața e lină și lucrurile merg bine, nu e nevoie de el.
Dar când apar perioadele de oboseală, îndoială, schimbări, nesiguranțe, teamă, dor sau mai știu eu ce emoții greu de dus, când stau seara lângă copii și vorbim despre ce simțim, când îi simt descurajați sau dezorientați, în mintea mea se aprinde acest bec: e timpul pentru jocul viitorului.
Așa i-am zis eu. E potrivit pentru copii peste 5-6 ani, adaptați cerința principală la cum vă cunoașteți copilul. Merge și între adulți. Și acum mă gândesc că abia aștept să-l fac cu mama…
Jocul viitorului se joacă așa.
Mai întâi îți asculți copilul. E foarte important că îți spune cum se simte. Asculți și taci. Mai spui din când în când: Of, îmi pare rău că îți e greu. Mulțumesc că îmi spui. Sunt aici mereu, orice ar fi.
Apoi, când a terminat, îți întrebi copilul: Ai avea chef de un mic joc? Mi-a venit o idee.
Dacă zice nu, asta e, spui noapte bună și te retragi. Mai încerci și altă dată.
Dacă spune da, și la noi întotdeauna e cu Da, îi spui așa: Fii atent! Închide ochii. Respiră adânc de trei ori. Apoi gândește-te cum ți-ai dori să arate viața ta peste fix 20 de ani de acum. Unde ești? Cu cine? Ce faci? Cum te simți? Cum a fost ziua ta? Ce gânduri ai când te întinzi în pat? Povestește-mi cât mai amănunțit, cu multe, multe detalii. Zi-mi tot ce vezi, ce sunete se aud, a ce miroase, cine ce spune.
Se lasă liniștea. Poate fi orice, mami?
Orice îți dorești.
De obicei, încep să curgă dorințe nebunești, dar încet încet, visul se aranjează.
Nu o să vă povestesc ce spun ai mei, sunt visurile lor și le păstrez doar pentru mine, dar vă spun ce am spus eu când, acum trei seri, eram obosită și tristă, iar Iv mi-a propus acest joc. Mami, închide ochii. Care e visul tău pentru ziua ta de naștere peste 30 de ani?
Am început să povestesc cu atât de multă însuflețire despre cum o să fim, eu și omul, la cabana noastră de pe malul lacului, eu scriind un roman polițist, el lucrând în pădure cu câinele nostru mare și portocaliu, și de ziua mea vin în vizită ei, copiii mei cu copiii lor și cu câinii, și miroase a plăcintă cu măr care e la cuptor, stăm toți pe terasă cu pături pe noi, râdem și povestim, când termin de povestit am obrajii uzi, iar Ivan zice:
-Mami, ce vis frumos, foarte bine, meriți să se întâmple exact așa cum vrei, eu o să fiu acolo la cabană de ziua ta peste 20 de ani!
Doamne, ce am mai plâns! De bucurie! Simțeam în nări mirosul pădurii umede, al lacului rece, al pafumului copiilor mei, cu familiile lor aproape!
Jocul acesta funcționează pentru că mută atenția pentru câteva minute de la gândurile apăsătoare, care aduc anxietate, tristețe sau insomnie, către ceva plăcut, duios, care aduce liniște, bucurie, speranță.
Apoi, construirea acestui vis în detaliu oferă un far la care să ne întoarcem din când în când. Eu cred mult în puterea intenției.
Bonus, ne ajută să ne cunoaștem mai bine între noi și să ne reafirmăm atașamentul unui față de alții.
Schimbă starea. Aduce conectare și duioșie.
A doua zi după seara primului joc, copiii se duc invariabil în pat mai devreme și mă cheamă: Mami, mai visăm și azi? Hai, că m-am mai gândit la lucruri, vreau să ți le zic.
În câteva zile, visul se rafinează mult. Mai vorbim despre el, râdem împreună. Îl punem deoparte când viața e bună cu noi. Apoi, când iar e greu, ne întoarcem la vis, și tot așa.
Sper să vă fie de folos.
Ce joc frumos! Ce vis superb 😘 multumesc mult 🙏🏼
L-am jucat cu mine cand eram copil,in fiecare seara! Inainte sa adorm, imi proiectam casa,copiii,sotul,jobul! Viata mea arata exact asa cum am visat-o atunci! E mai mult decat un joc, este o proiectare, o manifestare a viitorului!
Mulțumesc
La noi jocul ăsta ar aduce mai multe anxietăți din categoria ‘nu vreau să fiți bătrâni’. Poate să încerc cu peste 2 ani sau peste 5 ani.
Aici e problema cu noi, ca romani, obisnuiti ca dupa 60 de ani stai si astepti sa vina moartea. Asa am vazut la ani nostri de generatii. Si eu, la 45 de ani, am momente cand ma simt batrana. Da, stiu ca e o tampenie, dar simt uneori ca a trecut viata pe langa mine (desi sunt bine, am tot ce mi-as fi putut imagina, sunt sanatoasa). Apoi ma gandesc cu groaza, asa cum spui, ca „voi fi batrana” peste 20 de ani.
Batranetea NU trebuie sa fie asa cum am vazut-o la ai nostri. Am vecini de 70 de ani care merg la ski. Sau snowboard, ca-mi da cu ecran albastru cand ii vad. Si primul meu gand este ca-i cauta moartea acasa si ei sunt la distractie. Si apoi gandul ala dispare (din fericire) si ii admir. Am vecini care iarna patineaza pe lac. Tot la varsta asta. Sau si-au facut abonament la sala. La faza asta aproape ca mi-a ramas gura cascata. Abonament la sala. Si merg sa traga la „fiare”. La peste 70 de ani. Nu mai zic cati joaca tenis, ca ma impiedic de ei pe teren, cand vreau sa joc cu fie-mea.
Aici e diferenta de stil de viata. Intre a sta pierdut la TV si a enumera ce te mai doare sau a merge la sala (cu condus masina 30 de km, ca sala nu e in curte), cu tenis, inot in lac, iesit cu „gagicile” la o cafea, un bowling etc.
Sa-ti traiesti viata in fiecare clipa, fara sa conteze cat scrie pe buletin ca ai varsta.
Ce frumooooos! Să citești, dacă nu ai citit, „Efectul Isaia”. Mulțumesc pentru sugestie, jucăm și noi deseară, e bun jocul chiar dacă nu e ziua grea. Și încă o sugestie de carte -mod de viață: Pollyanna. Jocul bucuriei de Eleanor H. Porter. E pansament pentru suflet, indiferent de vârstă.
Ce mă bucur ca am găsit acest comentariu. Am găsit un preview pe Libris si Pollyanna m-a captivat din primele pagini. mulțumim!
Multumesc mult pentru idee! Chiar aveam nevoie de un asemenea joc cu fetita mea!
Ce frumos! mulțumim pentru gândurile intime și ideile minunate