O fetiţă suferă cumplit

Știu că citiți despre asta pe multe boguri zilele astea, dar sper, of doamne, sper să nu vă simțiți agasați și agresați de numărul mare de posturi pentru Alexandra, ci însuflețiți să spuneți povestea ei mai departe și să donați niște bani, oricît se poate.

Ştiu și c-am zis că nu mai fac asta, dar uite că-mi iese în cale cîte-o poveste cumplită ca asta şi nu pot sta deoparte. N-am putut nici înainte să am copil, acum pot cu atît mai puţin. Aşa că vă scriu despre ea şi vă rog să întindeţi o mînă, dacă puteţi. Eu prefer să donez bani direct în cont, pentru că e singura cale prin care toţi banii de la mine ajung la cei care au nevoie de ei. Din sumele strînse prin apeluri telefonice sau sms-uri, doar o parte ajung unde trebuie, restul merg la firmele de telefonie mobilă. Dar desigur, şi un sms e mai bun decît nimic, dacă asta e varianta cea mai comodă pentru voi.

În fiecare seara cînd pun capul pe pernă mă rog la orice-ar fi acolo sus, dac-o fi ceva, să-mi ţină fata sănătoasă. Pot trece peste orice, pot munci oricît, pot renunţa la tot, inclusiv la apă şi la iubire, numai să nu-mi sufere copilul. Mă săgeată inima şi mi se pune o gheară în piept cînd văd orice copil pîngînd. Iar cînd e vorba de al meu, mă ia cu rău fizic.

Nu mă pot pune în locul părinţilor acestei fetiţe. Nu pot. Pot dona nişte bani şi mă pot ruga pentru ea cum mă rog pentru Sofia, cu sufletul apăsat de frică. Poate puteţi şi voi. Să donaţi şi să vă rugaţi.