Un pic de adevăr despre piața de carte din România

Cred că postarea asta va stârni ceva haos, dar cred că e necesară. Așa că iată:

Dacă aveți de ales, alegeți să comandați direct de la edituri. Nu doar acum, când e un moment dificil pentru piața de carte, pentru că prețurile de tipar, depozitare și procesare au crescut mult, iar publicul s-a obișnuit să nu dea pe carte decât sume mici (din cauza unor librării online care au practicat reduceri exagerate, falimentare), ci mereu. Sau măcar cât mai des.

Aș vrea să vă explic ceva despre piața de carte. Editurile investesc mult în publicarea unei cărți. Plătesc în avans ilustrațiile (interior și/sau copertă), au angajați care se ocupă de redactare, paginare, corectură și care trebuie plătiți lunar, ca orice angajat într-o companie, tiparul se plătește și el și costă mii de euro pentru un tiraj de 2-3.000 de exemplare, depozitarea, toate acestea costă, iar editura le plătește când produce cartea, nu peste șase luni sau un an. Doar dreptul de autor, care e între 8 și 10% din prețul cărții fără TVA se plătește după vânzarea cărții. Restul, totul, înainte. Editurile trimit cărțile către librării, care le vând cititorilor. Editurile mai vând cărți și prin rețeaua proprie, pe site, vânzări directe către grupuri de profesori sau școlari. Banii pe cărțile vândute de edituri se duc direct la ele. Banii pe cărțile vândute de librării ajung mai greu la edituri, uneori după 5-6 luni, alteori niciodată (vezi falimentul Elefant, care a lăsat unele edituri cu pagube de zeci, chiar sute de mii de euro). Sunt librării serioase, care înțeleg piața și au o etică bună, ele plătesc editurile după 1-2 luni, altele însă întârzie mult, trebuie presate, e un stres teribil.

Sigur că și librăriile sunt importante, ele fac o muncă tare prețioasă: aduc cartea mai aproape de cititori, o pun pe raft pentru a fi văzută și răsfoită, multe (cum este Libris, de exemplu, sau Cărturești) fac o muncă foarte bună de promovare a autorilor, investesc în bannere și evenimente cu cititorii.

Mai vreau să spun și că profitul unei edituri pe o carte este destul de mic. După ce achită toate cheltuielile, editurii îi rămân undeva între 3 și 10 procente. Doar la cărțile care se vând în tiraje foarte mari, 7.000, 10.000 de exemplare sau mai mult, procentul e un pic mai mare, dar nu cu mult. Și foarte puține cărți se vând atât de bine în România. Ele susțin, prin profitul pe care îl aduc editurii, alte cărți, zeci de alte titluri bune care nu au la fel de mult succes, dar care au necesitat mii de euro investiție din partea editurii pentru a fi tipărite.

Foarte importante sunt și târgurile de carte. Aici, editurile vin cu cărțile direct în fața cititorilor, se organizează lansări, sesiuni de autografe, sunt și reduceri mari la majoritatea titlurilor. Ce poate nu știți este că pentru a avea un stand (chiar și unul mic) la un târg de carte mare, cum e cel care începe azi la Romexpo, costurile sunt imense. Uriașe, ceva ridicol pentru România. Fiecare centimetru de covor ponosit, fiecare bec costă de trei ori mai mult decât face. Și dacă vând enorm (ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată), editurile tot nu își acoperă cheltuielile cu standul. Cel mai adesea, după un astfel de târg, editurile rămân cu pagubă de mii de euro. Dar tot participă, pentru că își doresc să vină aproape de cititori, să se împrietenească cu ei, e un contact uman necesar pe piața de carte.

Ce vreau să spun e că dacă vă plac cărțile și vă doriți ca piața de carte să trăiască și să crească, ajută mult:
– Să cumpărați cât mai mult și de la edituri direct, majoritatea au frecvent reduceri pe site-urile proprii
– Să mergeți la târgurile de carte (Bookfest e deschis de azi la București), să stați de vorbă cu editorii, să le apreciați munca
– Să nu acceptați să primiți sau să dați mai departe PDF-uri cu cărți, ele sunt, cel mai probabil, piratate, nu sunt distribuite gratuit cu acordul autorului și al editurii, și citind o carte piratată privați o echipă de oameni care au muncit la cartea aceea de cei 2-3 lei amărâți care ajung la ei pentru fiecare carte cumpărată de cineva (2-3 lei de carte pentru toți din echipă la un loc, nu pentru fiecare). Adesea, librăriile au profit semnificativ mai mare decât editurile.
– Să vorbiți și scrieți despre cărțile care vă plac, cumpărați cărți cadou, postați pe Social Media idei de titluri, fiți voi ambasadori pro-bono pentru cărți, de multe ori editurile nu mai au niciun leuț să investească și în reclamă
– Trimiteți aprecieri editorilor, autorilor, mergeți la lansări și festivaluri de carte, de multe ori aceste reacții ale voastre sunt singurele care țin un autor, un editor, încă motivat să mai scrie într-o țară în care se citește încă foarte puțin. Dar sunt progrese, nu vreau să mă plâng, eu văd diferențe mari în ultimii zece ani, au apărut multe grupuri care promovează lectura, se scrie mult, se traduce mult, încet încet poate recuperăm și noi diferența față de civilizațiile pentru care lectura e o plăcere toată viața.

Vă invit să puneți aici în comentarii poze cu ce citiți acum, ce le citiți copiilor, poze cu voi la Bookfest (editura DPH vă așteaptă cu cartea nouă cu Ema și Eric, care descoperă Europa de data asta), vă invit să dați mai departe postarea asta, pentru ca un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă un pic mai bine această industrie, să postați aici în comentarii și la voi pe pagină dacă găsiți oferte bune la editurile care vă plac. Să promovați cartea, în general.

Vă mulțumesc, mă întorc la scris, lucrez la un caiet de activități pentru copii pentru a-și înțelege și a-și trăi sănătos furia. <3

Poză de la evenimentul din Copenhaga pentru copiii și părinții români, eveniment organizat de Biblioteca Prichindeilor din Danemarca, pentru care mi-am achitat singură cheltuielile, cu un decont parțial din partea autorităților daneze (!)
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4267

20 comentarii

  1. Mie mi se pare aiurea că în orașele medii, nici nu îndrăznesc să zic mici, nu se organizează nicio caravană măcar, ce să zicem târg. Că până la urmă nu merg/mergeți numai pentru vânzări ci și pentru vibe, oameni etc.
    Apoi, probabil pentru a ține pasul cu celalalti și editurile au des reduceri care mai de care. Ca simplu cumpărător dacă văd că tu ca editura (și vorbesc aici doar de cei care vând exclusiv cărțile lor) ai reduceri lunar sau periodic, nu o să cumpăr veci la preț întreg. Că dacă îți permiți să mi-o vinzi de 12 ori pe an la 25 lei redus de la 50, părerea mea e că ăla e prețul. 25 lei.
    E complicat până la urmă. Aș prefera să iau doar din librării pentru că le poți răsfoi și atinge, dar prețul mai mare e descurajant. Sunt câteva edituri de la care iau, dar știu când au campanii și iau atunci. E corect? Nu neapărat? E mai economic? Da..

    • Cand iei cartea cu 12 lei de la editura, cel mai probabil editura ramane cu 50 de bani sau chiar cu nimic, ei mai fac astfel de campanii in speranta ca mai pui in cos si o carte la pret mai putin redus, sa le ramana si lor ceva. Daca toti am cumpara mereu carti cu reducere de 50%, editurile ar muri toate intr-un an. Asta e locul in care ne-a adus Elefant, cu promotiile exagerate. In celelalte tari nu exista asa ceva, cartile au maximum 20% reducere, mai mult niciodata, nici la edituri, nici in librarii. Carte atat de devalorizata ca in Romania nu exista… Si se vede efectul, din pacate.

    • Eu ma bucur nespus ca mai bine de jumatate din biblioteca mea sunt carti reduse cu 50-60% de pe Elefant, ca nu toata lumea isi permite in Romania reduceri insignifiante de 20%. Astfel, am avut sansa sa am parte de carti pe care cu greu mi le-as fi permis, sau chiar deloc. E usor sa spui ca trebuie sustinute editurile cand ai resurse financiare consistente. Putin mai mult pragmatism fata de publicul din Romania n-ar strica. Poate este singura sansa a unora de a avea carti, ca nu toti avem salarii de mii de euro. Voi continua sa cumpar de pe Elefant atata timp cat va mai exista site-ul. Copilul meu are zeci de carti (probabil spre 200) exclusiv de pe Elefant, reduse si cu 70%. Ar fi fost mai bine sa fi avut doar 20-30, ca sa boicotam Elefantul care a „stricat” piata de carte?

    • Ma tem ca nu ai inteles ce am scris, Nico. Daca toti cumparatorii de carte ar gandi ca tine, nu ar mai exista edituri, deci nici carti. Si atunci nu vei mai avea ce cumpara.

  2. Multumesc, Ioana, pentru informatiile transparente si valoroase! Acum ma voi uita cu alti ochi la reducerile librariilor / site-urilor! Mereu cand imi doresc o carte o cumpar cum o gasesc atunci, pret redus sau intreg, insa apreciez mai mult acum toata munca din spate stiind ce costuri implica.

  3. Ioana, dar luând de exemplu cartea ta cu Ema si Eric – cu reducere cu tot (aplicată chiar de la lansare), în clipa asta e mai scumpă de la editură (36,80) decât de la Cărturești (32,20).
    Sigur, sunt doar 4 lei, dar lumea în general cumpără de unde este mai ieftin (și nu cred că asta e o situație singulară, ca diferență de preț mă refer).

    • Sigur, daca nu ai de ales si de cei 4 lei cumperi de mancare copiilor, atunci asta e, iei de unde e mai ieftin si gata.

      Majoritatea cumparatorilor de carte insa nu stau in cei patru lei, iar daca doresc sa sustina o editura, pentru ca apreciaza munca ei, sfatul meu e sa aleaga sa ia de la editura. Daca toti am cumpara doar la reducerile acestea uriase, editurile ar da faliment toate intr-un an si nu ar mai fi carti. Nu cred ca e un scenariu pe care un adevarat iubitor de carte si-l doreste.

    • Pe de alta parte, piata de eBooks ia amploare, tabletele devin tot mai accesibile si in timp, vor deveni un accesoriu la fel de uzual si raspandit precum telefonul mobil.
      Din motive evidente, un eBook este mult mai ieftin de produs, prin urmare nu inteleg exact asta cu „nu vor mai exista carti”. Ba vor exista.

    • 4 lei pentru o carte. dar nu cumpărăm o carte pe an. eu cumpăr foarte multe cărți, și acei 4-5-15 lei se adaugă. și eu m-am gândit mult la problema cărților in ultima vreme, dar desigur din altă perspectivă. La Bookfest majoritatea cărților pe care aș fi vrut să le iau aveau preturi absolut exorbitante. Fiica mea de ex. e pasionată de istorie, de cărțile lui Harari, ale lui Oltean, cu greu te poți apropia. sincer, mi se pare revoltător. cum să coste (și cică „preț special”!) 120-150 Ron o carte pe care copilul o va citi într-o după-amiază? Mi-aș dori să existe o soluție care să mulțumească și cititorii, și autorii. de exemplu să subvenționeze statul editurile. Fiecare elev să primească vouchere pentru a achiziționa cărți. Habar nu am. noi cumpărăm multe cărți în fiecare lună, și eu chiar prefer Târgul cărții, când găsesc acolo, Cărturești cu codul de reducere de 15 la sută, foarte rar am cumpărat de la edituri.

    • nici eu nu cred că vor dispărea vreodată cărțile. cred însă că vânzarea de carte trebuie regândită. in prezent, cărțile sunt publicate și vândute aproape exclusiv de afaceriști, scopul lor nu este să citești cărți ci sa cheltuiești bani. oamenii, la rândul lor, sunt și ei tot mai consumeristi, obișnuiți cu reducerile, in căutare de chilipiruri. așteptăm să apară cărți pe Temu :))) dar problema cărților nu este o problemă ca oricare alta, cărțile și cititul înseamnă educație, și cred că statul ar trebui să își asume un proiect prin care să aducă mai multe cărți mai aproape de oameni, mai ales de cei din mediile defavorizate. fără ca asta, desigur, să insemne că autorii sau editorii trebuie să lucreze pe gratis. dar piața de carte nu poate continua la nesfârșit să fie doar o afacere, pentru că mizele nu sunt economice.

  4. Din păcate cred ca piata cărților tipărite fizic va dispare in cativa ani, o mica excepție fiind cărțile pentru copii . Este atat de comod sa citești o carte in format electronic pe telefon, oriunde ai fi, oricând. Nu trebuie sa cari fizic o carte, sau doua, trei. Poți să cauți imediat alte cărți recomandate in cartea curentă. Cred ca editurile românești ar trebui sa înceapă serios sa publice cărți in format electronic, accesibile pe marile platforme. Si cumperi direct de la editură si scapi si de Elefanți neserioși 😉

    • Deocamdata in Romania pirateria inca e o mare problema, iar editurile se tem sa ofere cartile in format ebook, pentru ca imediat ajung pe grupuri si vanzarile si asa slabe se duc si mai mult la vale…

  5. Dacă la reduceri e rău, inseamnă că ăștia care iau cărți de la biblioteca (cum ai zis că iei si tu) fac praf industria! Să nu mai zic și de Voxa, unde cu câțiva leuți ai cărți nelimitat (nu știu cum de e chestia asta legală).

    • Ai sa razi, dar in tarile unde cititul chiar este la moda, cei mai mari cumparatori de carte sunt bilbiotecile, care sunt cu miile si pentru care statul cumpara carti lunar in volum mare.

    • Si e suficient? Mă întreb, dacă le cumpără doar bibliotecile, la vânzări in nr mare sunt si reduceri mari. Iar oamenii care împrumută de la biblioteca rar mai cumpără. Supraviețuiește industria doar bazându-se pe comenzile bibliotecilor? Am văzut că si anticariatele sunt la moda in țările mai cititoare, mi-am si cumpărat cărți in Paris, pe malul Senei, de la vânzători ambulanti. Modul ăsta de viață foarte econom mi se pare ceva de admirat la străini.

    • Sunt mii de biblioteci, in Germania sunt peste 8,000 de exemplu, cate 2-3 exemplare cumparate dintr-un titlu pentru fiecare biblioteca inseamna deja un best seller.
      Apoi, oamenii cumpara carti cadou frecvent, sau vouchere la librarii. Sunt si carti la mana a doua in magazinele SH, gasesti de toate, inclusiv pentru copii.

  6. Cartile pe care i le citesc copilului meu in aceasta perioada sunt: „Lassie se intoarce acasa” si „Vrajitorul din Oz” (ambele fiind editiile cu textul integral, nu repovestiri). Copilul e la o varsta la care-si poate citi singur (are 10 ani), dar ii place in continuare sa citim seara impreuna cateva pagini.
    Apoi mai alternam, din cand in cand, cu cate o intamplare din „Povestiri istorice” si cate o carte pentru copii despre viata unui sfant atunci cand se apropie ziua lui de praznuire („cartile cu sfinti” preferate de noi sunt cele de la editura Iona, sunt atat de frumoase, au si ilustratii detaliate, minunate, care nu sunt ca icoanele, dar care reusesc sa transmita si sa insufle evlavie fata de sfinti – le-am recitit de multe ori in cei 6 ani de cand le-am descoperit). La editura Iona am facut si precomanda cu cateva luni inainte de tiparire pentru a ajuta editura sa reediteze cartile – noi aveam deja toate cartile lor pentru copii, dar le-am cumparat ca sa le daruiesc (Iona o editura ortodoxa).
    Nu urmaresc campaniile cu reduceri mari, adica nu stau sa le vanez, insa caut sa aleg pretul cel mai bun, totusi. Si caut sa cumpar carti frumoase, editate cu grija.
    In general, ma uit dupa cartea pe care o caut intai pe libraria online Librarie.net pentru ca nu m-a dezamagit niciodata. Nu ofera transport gratuit si nici n-are preturile cele mai mici, dar trimite repede comanda (de obicei in 1-2 zile in easybox) si adesea am gasit aici carti pe care nu le gaseam in alta parte. Apoi urmatoarea pe lista e Libris.ro, apoi emag etc.
    Carturesti are preturi cam prea mari, nu doar la carti, ci si la alte obiecte (cani, pixuri, decoratiuni, dulciuri etc). Dar aici pot gasi produse unice, bune, de calitate. Am cumparat carti si de pe Carturesti, dar mult mai rar.

  7. Eu citesc Motanul care voia să salveze cărțile” și „Arme, virusuri și oţel. Soarta societăților umane”. Fiica mea citește Luna și Pădurea magică, volumul 6 (parcă), Animale fantastice și unde le găsești de J.K. Rowling, și împreună citim Suntem de neoprit, de Harari.

  8. mie Elefant nu mi se pare deloc că are cine știe ce reduceri. îmi amintesc că acum multi ani, când te duceai să îți iei singur cartea de undeva de la periferia Bucureștiului (îmi amintesc și acum gangurile, era o zona industrială :))) erai chiar ieftine, dar apoi nu au mai fost. eu nici nu sunt mare fan platforme din astea care vând orice, și chiloți și cărți. într-o vreme îmi cumpărăm cărți de pe Amazon (sigur că și Amazon are dușmanii lui, am citit in Jurnalul unui librar :)) dar după ce a ieșit UK din UE nu am mai văzut preturi bune. mai era și bookdepository, așteptai multe săptămâni și cărțile ajungeau la posta, dar merita, erau cărți și preturi bune. apoi a dispărut și el. Poate că e ușor să spui că nu contează o sumă sau alta daca citești și cumperi puține cărți. nu e cazul tuturor. Noi citim mult, 2-3 cărți pe luna fiecare m, și parcă sumele alocate sunt tot mai mari, nu înțeleg de ce. Așa că mi se pare firesc sa aleg și anticariate, și reduceri, și Cărturești, și biblioteci, și voxa, iar Harry Potter am citit in pdf. ce preturi pot avea volumele Harry Potter! am terminat seria recent și am comandat Copilul blestemat de la un anticariat.

  9. a, și încă ceva. scriu recenzii pentru cărțil primite gratuit. Colaborez cu o asociație și îmi aleg diverse cărți pe care le primesc gratuit, și trebuie să scriu o recenzie (desigur, nu trebuie sa fie pozitivă). Sigur că fac asta și din pasiune, dar dacă stau să mă gândesc o fac și pentru a nu mai da bani pe o carte sau alta. Mi se pare foarte ciudat, acum 20 de ani eram o studentă care primea săptămânal 50 de lei de la părinți, bani din care îmi cumpărăm țigări, UNEORI mâncare, și cărți! și îmi cumpărăm destule cărți! azi nu cumperi decât o carte cu 50 de lei. Nu înțeleg de ce au sărit în halul asta prețurile. și chiar mă întreb, Radu Oltean pentru cine scrie? :))) adică dacă publici o carte ce costă la „preț special” 120 Ron, de ce te mai deranjezi să o publici la o editură publică? de ce nu o vinzi cu circuit închis, doar celor bogați, eventual la licitație? Mi se pare că, deși e multă muncă in spatele oricui lucru (și eu muncesc mult la birou pentru cine știe ce rezultat derizoriu!), editurile/scriitorii de azi au impresia că pot pune absolut orice preț, că nu stau „majoritatea cumpărătorilor de carte” în 4 lei, 120 lei. și apoi se plâng că se citește din ce in ce mai puțin. hmmm, oare de ce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *