Întotdeauna va conta mai mult că-mi spui decât ce-mi spui

Copiii cresc și lumea lor devine tot mai mare, mai variată, mai diferită de a noastră. Lumea noastră a conținut-o pe a lor multă vreme, ca un cerc mare care ținea în mijloc, la căldură, un cerc mai mic. În timp, cercul care e viața lor tot crește până iese din cercul care e viața noastră, a părinților. Cercurile rămân intersectate, dar suprafața hașurată pe care o împărțim e tot mai mică. E normal și sănătos să fie așa.

Copiii noștri sunt de capul lor tot mai mult timp, iau decizii și se confruntă cu consecințe, se mișcă independent, stau tot mai mult cu sine și cu alții. De multe ori nici nu știm cu ce se confruntă. Se descurcă singuri. Se tem, suferă, găsesc resurse, se ridică, îi dor lucruri, merg mai departe. Asta e viața.

Nu putem duce greul în locul lor. Nu le putem trăi viața, deși ne-ar plăcea să îndepărtăm chirurgical tot ce le e disconfortabil și să-i lăsăm doar cu ce-i frumos, plăcut, comod și bun. Numai că asta nu doar că nu se poate, dar nici n-ar fi bine. N-ar mai fi oameni.

E parte din greul și frumosul întâmplării de a fi părinte să-i privim cum se desprind.

Ce contează cel mai mult în tot procesul este căldura, încrederea și binele dintre noi, dintre părinte și copil. Firul acela întins care ne leagă mereu.

Aud des de la copiii noștri tot mai mari lucruri care mă surprind. Ce-au făcut, cum au rezolvat, cum s-au simțit.

Se descurcă minunat, greșesc, învață, se îndoiesc, încearcă iar. Uneori îmi spun lucruri cu privirea în pământ. Simt vină că n-au ales bine. Dar îmi spun și au încredere. Încă.

De fiecare dată le spun: Mulțumesc că mi-ai spus. Îți promit, ca întotdeauna, că mereu va conta mai mult că mi-ai spus decât ceea ce-mi spui. Întotdeauna bucuria că ai încredere să-mi spui va fi mai mare decât tristețea sau dezamăgirea provocate de ce-mi spui. Important e să fim împreună când tu sau eu avem nevoie, să știm amândoi adevărul, ca să putem găsi soluții împreună.

Mă bucur enorm de fiecare dată când îi aud că trag aer în piept și aleg să vorbească. E important să nu aibă frică de reacția mea, de judecată, de rușinare. Eu știu că ei fac ce pot mai bine, știu și că eu am făcut ce-am putut mai bine la rândul meu în adolescență, dar și ca părinte. Am încredere.

Vor fi multe momente grele. Mult mai grele, poate, decât atunci când cercul meu conținea cercurile lor. Dar suntem vii, împreună și avem încredere unii în ceilalți. Cred că e calea cea bună.

Traversăm o perioadă dificilă acum din motive surprinzătoare (legate de sănătate), uneori mă simt epuizată și deznădăjduită, dar mereu, mereu mă întorc la firul nostru și mă țin de el, știu că mă va scoate la lumină, așa cum îi va scoate și pe ei.

Rămâneți acolo pentru ei, orice v-ar spune. Strângeți din dinți și rămâneți deschiși și iubitori. Asta contează cel mai mult.