Cele 10 drepturi fundamentale ale adolescentului (după Michelle Icard)

Mi-a plăcut foarte mult ideea aceasta de drepturi ale adolescentului. O voi printa și o voi lipi pe tabla noastră cu mesaje din hol. E preluată din cartea Opt obstacole care pot ajuta orice copil să crească, de Michelle Icard, pe care v-o super mega recomand dacă aveți copii peste 8 ani.

Sunt curioasă ce părere au adolescenții care mă citesc despre această listă și dacă ar mai adăuga ceva la ea.

LISTA DREPTURILOR ORICĂRUI ADOLESCENT

I. Dreptul de a face greșeli și de a avea ocazii să le îndrepte

E ușor să facem greșeli și greu să le îndreptăm, ceea ce înseamnă că este nevoie de exercițiu ca să devenim pricepuți. Faptul că atât de mulți adulți sunt nepricepuți la asta este un semn sigur că trebuie să începem instrucția în domeniu mai din timp. Greșelile pot fi jenante, dureroase și exasperante, dar în același timp fac parte din experiența umană. Presiunea de a fi perfect are un preț ridicat, care se poate manifesta prin tulburări de alimentație, autovătămare, depresie, anxietate și codependență. Dacă nu-i învățăm pe copii că greșelile reprezintă o parte necesară a vieții, adolescenții își vor ascunde greșelile pentru că nu știu cum să gestioneze emoțiile complicate care le însoțesc. Un copil care își consumă energia ascunzând ceva nu-și folosește energia ca să învețe.

Adolescenții exersează punerea în practică a acestui drept având ocazia să-și ceară scuze după ce-o dau în bară. Poți să facilitezi acest lucru învățându-i cum sună niște scuze adecvate și apoi oferindu-le un exemplu în acest sens când o dai chiar tu în bară.

Părinții stau în calea exersării reușite când vorbesc despre greșeli ca și când ar putea fi întotdeauna evitabile, când sunt foarte severi, când se concentrează prea mult pe realizări excepționale, când fac de rușine sau râd de alte persoane care fac greșeli, când îi fac de râs (mai ales în public) pe copiii lor dacă greșesc.

II. Dreptul la intimitate

Ca să-ți dezvolți o identitate de adult – cu alte cuvinte, să-ți dai seama ce fel de adult vrei să fii – trebuie s-o iei de multe ori pe ghicite. Copiii trebuie să probeze noile convingeri și comportamente înainte ca acestea să devină parte din caracterul lor. Dacă nu li se oferă intimitatea să experimenteze acest lucru, adolescenții ar putea să nu fie dispuși să treacă prin această verificare în mod public (prea jenant) și vor pierde ocazii de a-și întări convingerile, valorile, preferințele și alte aspecte ale identității de adult.

Adolescenții experimentează acest lucru când li se permite să petreacă mult timp singuri la ei în cameră, să comunice cu prietenii fără să fie monitorizați permanent, să-și exploreze în siguranță comunitatea fără un adult și să experimenteze relații fără să fie nevoiți să împărtășească toate detaliile.

Părinții stânjenesc atunci când monitorizează fiecare SMS sau mesaj privat ca nu cumva copiii lor să se poarte urât, când citesc jurnale sau agende fără motiv (un motiv foarte întemeiat ar fi dacă un copil exprimă gânduri suicidare sau intenția de a fugi de acasă), când intră în camera unui adolescent fără să bată la ușă sau când scot ușa de la camera unui adolescent pentru că s-a comportat necuviincios.

III. Dreptul de a-și asuma riscuri

Creierul unui adolescent trece prin schimbări extraordinare, care-i sporesc nevoia de a căuta experiențe noi și palpitante. E ceva care îi sperie pe părinți, dar această nouă pornire este, de asemenea, exact ceea ce-i îndeamnă pe tineri să-și asume genul de riscuri pozitive de care au nevoie ca să devină independenți. Când îi limităm unui adolescent posibilitatea de a face lucruri care i se par captivante, nevoia rămâne nesatisfăcută, iar adolescentul are tendința să le facă pe ascuns ca să-și astâmpere setea de experiențe care duc la dezvoltare.

Adolescenții exersează acest lucru atunci când învață să conducă sau să folosească singuri transportul în comun, când dau probe pentru o echipă sau o emisiune, când se lansează în lumea antreprenoriatului cu o mică afacere sau se implică în relații noi.

Părinții le stau în cale când le restricționează în mod exagerat explorarea comunității, când le supraveghează încontinuu interacțiunile sociale sau se concentrează în mod repetat mai degrabă asupra pericolului decât asupra oportunității.

IV. Dreptul de a-și alege prietenii și de a se întâlni cu tineri de aceeași vârstă

Găsirea unui grup de prieteni în afara propriei unități familiale este un aspect crucial în căpătarea sentimentului că ești acceptat, sigur de sine și capabil: ingrediente esențiale ale independenței și maturității.

Adolescenții exersează acest lucru atunci când renunță la câte o prietenie depășită sau chiar toxică, atunci când caută oportunități de a-și face noi prieteni și-și petrec timpul, aparent fără sens și total dezorganizat, împreună cu tineri de aceeași vârstă, fie în persoană, fie virtual.

Părinții îi stau în cale copilului când îi judecă prietenii pentru că sunt diferiți, când îi impun prietenii cu persoane cu care copilul le semnalează că nu se simte în largul lui (chiar dacă au avut anterior o relație apropiată), când fixează limite nerezonabile pentru timpul petrecut de un adolescent cu prietenii sau îi restricționează accesul la prieteni doar pe baza reputației sau bănuielilor.

V. Dreptul de a exersa luarea deciziilor informate în privința propriului lor corp

Deși este de datoria noastră să ne îngrijim de starea de bine fizică și mintală a copiilor noștri, la un moment dat, nu foarte clar stabilit, trebuie să le predăm lor această responsabilitate. S-ar putea să observi că începe să se producă această tranziție atunci când pediatrul copilului tău îți cere să ieși din cabinet ca să poată sta de vorbă cu el fără tine, când copilul refuză să îmbrățișeze un prieten de familie sau când adolescentul tău sportiv pe care-l îngrozesc acele preferă să nu facă o injecție care l-ar ajuta după o accidentare. Copiii care nu exersează luarea deciziilor informate în legătură cu orice, de la atingeri consensuale până la proceduri medicale, nu vor ajunge adulți care să reacționeze adecvat la avansurile sau limitele impuse de ceilalți.

Adolescenții exersează acest lucru atunci când iau singuri sau contribuie la deciziile privind aspectul lor fizic (culoarea părului și tunsoarea, hainele, găurile din urechi), dezbat aspectele pro și contra deciziilor medicale majore și se simt în siguranță să comunice cu alte persoane despre atenția nedorită de ordin fizic.

Părinții le stau în cale când stabilesc coduri vestimentare stricte, când fac comentarii despre îmbrăcămintea „nepotrivită” care leagă reputația sau moralitatea de aspectul exterior, când îi obligă să aibă contact fizic cu rudele sau prietenii, când le impun norme culturale precum bărbieritul, când iau decizii medicale unilaterale fără măcar să discute și să ia în considerare preferințele adolescentului lor.

VI. Dreptul de a beneficia de prezumția de nevinovăție

Adolescenții trăiesc într-o stare de incertitudine emoțională, fizică și socială, ceea ce face ca seriozitatea lor să fie uneori îndoielnică. Ei spun sau se comportă într-un anumit fel și apoi se schimbă complet data următoare când îi vedem. Nu e un defect de caracter; este o consecință a faptului că se află într-o transformare continuă din punct de vedere al dezvoltării. Corpul lor nu vrea să coopereze, au mintea plină de îndoieli în legătură cu ceea ce sunt pe cale să devină, echilibrul chimic din creier se modifică, iar agitația din mediul social al puștilor din jurul lor este pur și simplu epuizantă. În fața noastră, desigur, adolescenții își vor manifesta epuizarea într-o varietate de moduri neplăcute, dar asta nu înseamnă că-și doresc să fie enervanți. Au nevoie să-i credem când ne spun cum se simt sau ce gândesc, chiar dacă nici ei nu sunt siguri încă de lucrurile acestea.

Adolescenții merită acest drept chiar și atunci când refuză lasagna pe care o faci tu și pe care o adorau înainte, când nu mai vor să practice un sport sau un hobby în care ai investit, când își schimbă sau resping religia sau nu-ți mai împărtășesc opiniile politice; acestea nu sunt atacuri la persoană – chiar dacă așa ți se pare. Admite faptul că adolescenții nu fac asta ca să fie nesuferiți, ci fiindcă încearcă să se înțeleagă pe ei înșiși pe măsură ce devin ființe mai complicate din punct de vedere social, intelectual și emoțional.

Părinții îi stânjenesc pe copii atunci când le amintesc frecvent de neajunsurile lor, când reacționează la comportamentul unui adolescent cu accese emoționale, când fac comparații defavorabile cu alți membri ai familiei sau le refuză satisfacerea unor nevoi fundamentale ca pedeapsă pentru comportamente negative.

VII. Dreptul de a negocia și de a-și susține propria cauză

Nu este ușor să gândești de unul singur, mai ales în cazul copiilor anxioși, obișnuiți să le facă pe plac celorlalți, sau care pur și simplu se pricep foarte bine să urmeze instrucțiuni. Când înveți să-ți iei propriile decizii poți ajunge la rezultate neplăcute, dar cum altfel devin copiii mai pricepuți la găsirea soluțiilor? Când se simt capabili să ia niște decizii informate, nu doar unele emoționale, devin mai pregătiți să-și poarte singuri de grijă. Acest lucru le dă posibilitatea să susțină cauza și să negocieze în numele unor persoane care ar putea avea nevoie de sprijinul lor (inclusiv, într-o bună zi, niște părinți în vârstă).

Adolescenții exersează acest lucru atunci când abordează un profesor pentru reevaluarea notei, când cer o mărire de salariu sau o promovare la slujba cu jumătate de normă, când negociază o nouă oră de culcare sau conving un „prieten-neprieten” să se poarte mai frumos cu ei.

Părinții le stau în cale când refuză să explice cum iau deciziile („pentru că așa am spus eu”) și când nu le permit copiilor să le pună întrebări sau să se angajeze în negocieri. Această abordare milităroasă a parentingului poate fi satisfăcătoare pe termen scurt, pentru că reușești să obții supunere, dar nu-l va ajuta pe copilul tău să devină priceput nici la gândire critică, nici la cooperare.

VIII. Dreptul de a-și stabili propriile valori

Independența înseamnă să nu depinzi de alții să decidă ce este mai bine pentru tine. Adulții își întemeiază cele mai dificile decizii pe felul în care le afectează acea decizie valorile. Copiii nu vor avea un instrumentar complet și de încredere pentru deciziile viitoare dacă nu li se oferă șansa de a-și explora propriile valori în afara celor ale familiei. Și având în vedere faptul că deciziile devin tot mai dificile odată cu vârsta, mai ales atunci când ai la rândul tău copii, explorarea timpurie a valorilor este o cale către dezvoltarea sănătoasă.

Adolescenții exersează acest lucru când își comunică propriile convingeri în mod clar, când se angajează în discuții bazate pe respect despre alte principii și când se simt în largul lor cu faptul de-a avea valori care nu se aliniază cu cele ale părinților sau ale altor tineri de aceeași vârstă.

Părinții le stau în cale atunci când resping sau glumesc pe seama valorilor unui copil sau când îl obligă să creadă în ceea ce cred ei, fără să lase loc de discuții.

IX. Dreptul de a accesa informații corecte din surse și perspective multiple, pe toate temele

Faptul că-i prezinți unui tânăr informații corecte din surse și perspective multiple, pe toate temele, nu-l determină să facă lucruri rele; îi reduce riscul de vătămare. De exemplu, discuțiile deschise și sincere despre sinucidere nu-i fac pe adolescenți să fie mai tentați de ea, ci reduc riscul ca aceștia să se gândească să dea curs intențiilor suicidare. Același lucru este valabil în legătură cu sexul, contracepția, substanțele ilegale, vaccinurile, politica, războiul, sărăcia și religia. Obținerea de informații din surse multiple îl învață pe copil să ia decizii informate, nu emoționale, pe măsură ce începe să exploreze lumea din afara bulei construite de părinții lui.

Adolescenții exersează acest lucru atunci când fac cercetări pe teme de interes, când discută despre politică și vot cu informații din mai mult de o singură sursă de știri, când se oferă voluntari pentru o cauză care contează pentru ei, când se simt încurajați să se angajeze în discuții cu adulții pe aceste teme sau când iau masa ori împărtășesc o experiență personală cu cineva diferit de ei.

Părinții stau în calea lor când le blochează sau discreditează surse de știri serioase, când insistă că oamenii care gândesc diferit sunt răi, când refuză să admită că experții din diferite domenii știu mai multe decât publicul larg, când nu recunosc că au greșit, ca părinți, când dictează convingerile de familie și-i pedepsesc pe membrii familiei care au alte păreri.

X. Dreptul de a încerca să devină independenți și de a nu fi folosiți de persoanele care-i îngrijesc pentru câștiguri personale, emoționale sau financiare.

Aici îmi vine în minte exemplul clasic cu copilul-vedetă, de genul lui Jennette McCurdy, care a fost pregătită de mama ei pentru celebritate și apoi folosită pentru propriul ei câștig financiar și emoțional, în ciuda efectelor devastatoare asupra sănătății și fericirii fiicei sale. Dar acest drept are și o aplicabilitate mai largă. Chiar și copiii din familii obișnuite, fără presiunea carierei și a statutului timpuriu de vedetă, pot „cădea în mrejele” părinților, care se bazează pe copil pentru un sprijin ce ar trebui să vină doar din partea altui adult.

Adolescenții exersează independența emoțională atunci când sunt încurajați să-și petreacă timpul departe de părinți, învățând sau bucurându-se de lucruri noi (de exemplu, mergând în tabără, călătorind cu școala sau cu prietenii, rămânând peste noapte acasă la un prieten), sau când iau decizii care le vor fi de folos în viitor – chiar dacă nu este viziunea ideală a părinților față de viitor.

Părinții stau în calea copilului atunci când îi cer să le aline emoțiile, când folosesc venitul unui tânăr ca să acopere cheltuieli ale părinților care nu sunt esențiale pentru familie, când îi transmit propriului lor copil mesajul că fericirea lor depinde de conexiunea copilului cu ei sau de impresia de succes pe care o lasă copilul în comunitate.

Fiecare adolescent experimentează aceste drepturi în același fel?

Felul în care se identifică și se prezintă în lume un copil îi va dicta uneori experiența în raport cu aceste drepturi. Rasismul există. Homofobia există. Xenofobia există. Transfobia există. Misoginia există. Discriminarea socială există. Din păcate, nu avem siguranța că acei copii care sunt marginalizați vor fi tratați la fel ca toți ceilalți de cadre didactice, antrenori, patroni de magazine, funcționari publici sau privitori. Părinții cu care lucrez și care-și cresc copiii în grupuri minoritare, pe bază de gen, sexualitate, culoarea pielii, religie, dizabilități fizice/mintale sau origine națională, exprimă o teamă comună și chinuitoare că adulții pe care copiii lor îi vor întâlni în afara casei nu le vor respecta acestora demnitatea, apartenența la societate sau siguranța. Speranța mea este că noi toți le putem asculta temerile, le putem valida îngrijorările și putem răspunde luând atitudine după cum este necesar pentru a apăra copiii de toate vârstele de judecățile sau reacțiile periculoase din partea adulților, dar și amintindu-ne unii altora că toți copiii merită dreptul de a deveni adulți prin independență și explorare.

Sper că acum te simți echipat cu o mai bună înțelegere a drepturilor, în așa fel încât, atunci când sprijini un copil pe care-l iubești să depășească eșecul, să ai un fundament solid de la care să pornești. Și acum hai să te pregătim să începi treaba asta.