Știți oamenii ăia care își pun mereu pe ei chiloții cei mai buni și hainele cele mai curate, de teamă că dacă au un accident și ajung la spital, să nu se facă de râs pe masa de operație cu lenjerie rufoasă?
Să spunem doar că eu nu sunt unul dintre ei.
Asta nu înseamnă că nu-mi schimb zilnic lenjeria intimă, of course că mi-o schimb, daaaar nu investesc foarte mult timp în procesul îmbrăcatului. De obicei trag pe mine ce e deasupra în teancul de bluze și în cel de pantaloni, mă încalț cu ce-i mai comod și ies din casă.
Când mă duc să iau vreun copil de undeva, dacă sunt în hainele de casă, cu ele și ies pe ușă. La fel și dacă trebuie să iau ceva de la magazin.
Ei, asta se întoarce uneori împotriva mea.
Luni m-am dus să iau fiul de la școală. 10 minute cu mașina, merg în pijamale, mi-am zis, oricum nu ies din mașină, vine el în parcare, îl iau din mers.
Și iată-mă la școală în pantalonii mei rufoși, cu o pată de pasta de dinți pe ei, cu bluza cu Bambi lărgită la gât (răscăbăiată, cum ar zice mama, nu știu dacă voi cunoașteți acesc cuvânt fabulos), cu părul căpiță în cap, urme de rimel pe la ochi.
Fiul mă aștepta în parcare cu un alt flăcău. Care dorea să vină acasă la noi.
-Nicio problemă, zic, dar părinții tăi sunt de acord? Iă auders?
Liniște.
Băieții nu s-au gândit la asta. Of course.
Nicio problemă, geen probleem, zic, iau numărul mamei tale de pe grupul de părinți și o sunăm!
Jaaa, amândoi bucuroși, mama olandeză nu răspunde. Nu ies din mașină, desigur, că doar nu-s fraieră, hehe!
Îi scriu, geen problem, jongens.
Între timp pe lângă mine trec toți ceilalți părinți, mă salută, hoi, hallo, huiă midah.
Mama olandeză nu răspunde.
Și atunci îmi dă fiul meu lovitura letală:
-Știu! Mergem acasă la Thais să cerem voie de la părinții lui să meargă la noi.
Hait!
-Unde locuiești, puișor?
-În orașul vecin!
Ce drăguț, pijamalelor, surpriză, vizităm un oraș nou! Haida!
Orașul vecin e la 4 minute cu mașina, am ajuns imediat.
Parchez, băieții ies buluc și intră în casa lui Thais.
Mare, două etaje, frumos.
Aud vocea alui meu:
-Mami, moederul lui Thais zice să intri tu să vorbiți.
Hai lasă-mă! Pijamamelor, iată prilejul vostru de a vă face intrarea în lume!
Mă dau jos din mașină și observ că aveam un ciorap lung și unul până la gleznă. Desigur, modele diferite. În apărarea mea, soarele răsare mult după ce îmi caut eu ciorapii pe sub pat.
Am zis că pantalonii rufoși sunt și scurți?
Dau să ajustez un crac când văd mama olandeză făcându-mi cu mâna din prag.
Ea e, desigur, perfectă. Picioare de doi metri, subțire, îmbrăcată sport, blondă, ten perfect, nicio cută.
Eu zici că tocmai ieșisem din mașina de gunoi, unde dormisem peste noapte.
-Pardon, zic, nu știam că o să ajung să fac vizite…
Râde, e drăguță, poate Thais să vină la noi, poate, sigur, dar unde locuiți etc la revedere, hai, băieții.
Am murit de rușine. Sigur aveam și pe fund niște pete, pe lângă stratul dublu de păr de pisici albe.
Dar a fost bine, flăcăul musafir a ras toată mâncarea pe care o făcusem pentru Ivan pentru următoarele trei zile.
-Is je moeder chef? l-a întrebat pe Ivan. Adică dacă-s eu chef, auzi la el, bravo, Thais, bun băiat!
Măi, copiii mei niciodată nu m-au complimentat așa de frumos. Deci a meritat.
Am ras bine dimineața asta :))