Workshop online despre inhibiție și stimularea expresivității și creativității

“Nu pot să scriu! Nu știu cum! Nu-mi vine nimic. Foaia albă mă paralizează!”

Cât de des aud asta de la voi, câte mesaje private primesc pe tema asta! Știu, e normal. Și nu e doar din cauza școlii, care pe majoritatea ne-a făcut să asociem scrisul cu judecata, cu teama de eșec, de pedeapsă, poate chiar cu durerea. E mai mult decât atât.

Am vorbit cu Carmen Ene, prietena mea psihoterapeut, despre asta, despre nevoia multor oameni de a se elibera de inhibiție, care uneori e ca un fular care te strânge atât de tare! Cum putem ajuta? am întrebat-o.

Scrisul e atât de eliberator, aduce atât de multă conectare, bucurie, cunoaștere de sine, vindecare! Hai să-l facem accesibil pentru cât mai multă lume!

Și uite-așa am hotărât amândouă să ne întâlnim cu voi într-o seară în ianuarie, să vorbim despre asta. Pe 23. Timp de două ore. Să vă explicăm de ce apare inhibiția, ce ne spune ea despre noi și să facem împreună câteva exerciții live, să o îmblânzim un pic. Să dezțepenim rotițele expresivității de sine și ale creativității!

Pentru că toți suntem creativi! Toți! Nu doar artiștii sunt creativi!

Ne putem gândi la inhibiție ca la un fel de paznic care a apărut cândva în copilăria mică, atunci când una dintre relațiile tale semnificative nu ți-a permis să te exprimi în totalitate. Cu alte cuvinte, inhibiția s-a născut pentru a te proteja de o durere mai mare. Inițial, inhibiția a fost bună, te-a apărat!

În timp, ea a crescut odată cu nesiguranța, teama de scris, de vorbit, de a te arăta așa cum ești, de a te exprima cu nevoile și emoțiile tale.

Și pe măsură ce inhibiția crește, ce scade? Sigur că da. Creativitatea. Expresia de sine. Pentru că nu poți fi expresiv și creativ decât atunci când te simți în siguranță.

Iar asta e ceva ce poți crea pentru tine, după ce înțelegi și dezactivezi acest paznic (inhibiția) de care ai avut nevoie pentru a supraviețui cât ai fost copil.

Așadar, te invităm la un atelier online de două ore pe Zoom, pe 23 ianuarie, de la ora 20.00 (ora României), unde vei primi informații clare despre ce este și cum funcționează inhibiția și vei face exerciții practice care te vor ajuta să-ți accesezi expresivitatea și creativitatea.

Vom rezerva la final și 15 minute pentru întrebări de la voi.

Facilitatori:

Alexandrina Carmen Ene, psihoterapeut și doctor în procese creative

Ioana Macoveiciuc, scriitoare

Cost: 150 de lei

Aici este formularul de înscriere. Hai! Și dacă ai pe cineva care s-ar putea bucura să fie mai liber în scris, trimite-i acest link!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4281

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *