Vă propun o intenție pentru 2025: mai multă conectare cu copiii (P)

Vreau să-mi spună copilul meu tot

Vreau să rămânem apropiați pe măsură ce crește

Vreau să aibă încredere în mine

Vreau să știe că sunt de partea lui mereu

Cum obținem asta?

  • În timp, zi cu zi, ascultându-l fără să-l corectăm
  • Reacționând calm și când face prostii (va face prostii, așa cum și noi am făcut, e parte din procesul lor de responsabilizare)
  • Rămânând curioși despre prietenii lor
  • Permițându-i copilului să aibă propria lume intimă, în care nu intrăm cu bocancii
  • Încurajând discuțiile în contradictoriu civilizate
  • Fiind ferm cu unele limite și flexibil cu altele
  • Și făcând toate astea nu pe pilot automat, pentru că spune la carte, ci pentru că înțelegem că aceasta e calea către o relație bună cu copiii, de fapt, cu oricine, pe termen lung

Și cum ajungem acolo, câtă vreme noi n-am primit mai nimic din toate astea?

Cu terapie, răbdare față de sine, lecturi, introspecție, meditație, rescrierea poveștilor despre relația cu părinții noștri astfel încât să înțelegem ce putem repara și ce putem doar accepta.

Că tot suntem la început de an, vă propun două intenții importante pentru 2025, care ne vor face bine nouă, copiilor noștri, dar și altor copii care poate nu au părinți atât de privilegiați ca noi:

  1. Anul acesta voi petrece alături de copiii mei cel puțin două ore pe zi și cât mai multe în weekend. Ne vom juca și ne vom asculta cu adevărat.
  2. Voi sprijini măcar o familie din anturajul meu să se conecteze mai ușor, poate fi o familie cu părinți plecați în străinătate, una cu părinți care lucrează foarte mult sau una cu mulți copii și posibilități limitate.

Pentru fiecare dintre aceste intenții, ofer mai jos câteva idei.

Contextul. De ce e nevoie să ajutăm noi alți părinți să se conecteze cu propriii copii?

Sunt atât de mulți părinți care nu au privilegiul timpului liber cu copilul lor. Părinți plecați la muncă. Părinți care lucrează 20 de ore pe zi și nu au timp să stea cu copiii. Părinți care nu au timp să citească sau resurse să lucreze cu sine.

Copiii acestor părinți se descurcă cum pot.

Ce știm este că 58% dintre copiii din România suferă de anxietate și 23% de depresie (conform cifrelor DepreHub). Lipsa de conectare cu părintele este în multe dintre aceste cazuri un motiv important.

  • 15% din părinți nu alocă deloc timp relației cu copilul lor
  • 1 din 5 părinți mai alocă minim 2 ore activităților comune cu copiii de peste 10 ani
  • Deși 95% dintre părinți afirmă că îi ascultă frecvent pe copiii lor, doar 66% dintre copii se simt înțeleși într-o mare măsură
  • 35% dintre copii afirmă că li se întâmplă să se simtă insuficient de doriți sau iubiți de familia lor.

Cum putem noi ajuta familiile în care timpul de conectare e jos de tot pe lista de priorități, pentru că nevoia de supraviețuire e mai mare?

  1. Pe site-ul www.discutiidininima.ro există mai multe șabloane de întrebări pe care părinții le pot pune copiilor și invers pentru a reuși să petreacă timp descoperindu-se. Veți găsi pe site multe fișe de jurnal pe care părinții și copiii le pot completa separat, iar apoi și le pot oferi unii altora spre lectură. Ca un fel de scrisori de la inimă la inimă. Puteți printa aceste pagini și le puteți oferi familiilor care credeți că se pot bucura de ele, împreună cu un mesaj plin de compasiune: „Noi ne jucăm des cu astfel de fișe împreună cu copiii, poate vă vor fi de folos și vouă?”

Site-ul Discutiidininima.ro e creat de Pepco din dorința companiei de a contribui la binele copiilor.

2. Puteți oferi familiilor în dificultate informații despre sprijinul pe care-l pot primi gratuit de la specialiști. În cadrul aceleiași campanii, Salvați Copiii România oferă sprijin părinților aflați fie lângă copii, fie la depărtare, prin cursuri de educație parentală și servicii de consiliere la centrele locale ale organizației. În acest moment, șapte centre socio-educaționale Salvați Copiii beneficiază de sprijinul Pepco, în Iași, Suceava, Negrești (jud. Vaslui), Petrila, Lupeni, Sighișoara și Târgoviște.

3. Mai mult, Salvați Copiii are multe resurse gratuite pe site-ul www.copiisinguriacasa.ro. La sectiunea dedicata părinților și aparținătorilor veți găsi ghidul de petrecere a timpului liber de calitate cu copiii (ghid_de_activitati_impreuna_totul_este_mai_bine.pdf), care este gândit să răspundă nevoilor tuturor categoriilor de părinți, inclusiv celor care lucrează în străinătate și interacționează foarte mult prin canalele de comunicare online. De asemenea și site-ul www.salvaticopiii.ro pune la dispoziție resurse de educație parentală, preponderent la secțiunea Articole. Puteți oferi aceste informații cui credeți că are nevoie de ele sau dacă aveți întrebări cu privire la relația părinte-copil puteți scrie la https://copiisinguriacasa.ro/intreaba-specialistul/ .

4. Cursuri gratuite pentru părinți din sate și orașe mici în metoda Cercul siguranței.

Fundația Noi Orizonturi a lansat un program de cursuri parentale gratuite disponibile părinților din orașe mici și din zone rurale din toată țara, în 39 de județe. Aproximativ 100 de facilitatori Cercul Siguranței, formați cu ajutorul Pepco, vor însoți începând cu luna asta 3.000 de părinți în această călătorie de reconectare cu copiii și cu ei înșiși, devenind mai mari, mai puternici, mai înțelepți și blânzi. Dacă vreți să aflați mai multe, puteți accesa Inimi Deschise | Cercul Siguranței la tine acasă.

Iată câteva idei principale din Cercul Siguranței

❤️ Comportamentul copiilor este un mod de comunicare a nevoilor acestora. Prin aceste comportamente, copiii ne CER ceva, (să le îndeplinim nevoile), nu ne FAC nouă ceva. Atunci când nu vedem asta, vom lua mâinile de pe cerc, cauzând stres și suferință, iar relația cu ei are de suferit.

❤️ Cu cât comportamentul copiilor este mai nepotrivit, cu atât au mai mare nevoie de noi.

❤️ O bună RELAȚIE între părinți și copii este singura sursă de reglare a comportamentelor.

💡 În situațiile tensionate/problematice, mai întâi CALMĂM emoția copilului (câteodată după ce luăm noi o pauză pentru a ne liniști sau trage sufletul), și abia apoi discutăm modalități de îmbunătățire a comportamentului sau situației

Cum ne conectăm cu copiii noștri?

Întâi, ne centrăm pe noi. Respirăm, ne scuturăm de nervi și presiunea de la serviciu.

Ne așezăm pe podea lângă copil sau la masă alături de el. Îl întrebăm cum se simte și dacă vrea să facem ceva împreună.

Dacă spune da, putem:

-Să-l lăsăm pe el să aleagă și să intrăm în jocul lui

-Să-i propunem un joc de cartonașe cu întrebări (ca acestea)

-Sau jocul cu întrebări despre dorințele lui (aici un exemplu)

-Să jucăm jocuri în care el, copilul are controlul (aici cinci jocuri)

– Sau jocuri despre ce ne place la noi înșine (aici o idee)

-Să ne scriem bilețele pe care le strecurăm pe sub ușă

Ne țin pumnii tuturor să ne împlinim această intenție!

Acesta e spotul campaniei Discuții din inimă.

Photo by Vlada Karpovich: https://www.pexels.com/photo/family-hugging-at-each-other-4617299/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4286

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *