Frigul de atunci și caldul de-acum

Aseară la noapte bună, m-am strecurat cu viteză sub plapumă, mă cuprinsese așa un friguleț… Ieșisem pân-afară după una dintre pisici, 2 grade în curte, în casă 18, nu ger, dar nici tropice.

-Brrr, îi zic lui Iv, asta-mi aduce aminte de anii din copilăria mea când dormeam lipită de mama și de tata, cu geacă pe mine și căciulă pe cap.

-Cum așa, bro? mă întreabă fiul, cu nasul la perete și spatele lipit de coastele mele.

Așa ne facem cele mai bune confesiuni.

-Când aveam 5, 6 ani, locuiam într-un bloc destul de vechi, la etajul patru. Nu era bine izolat acoperișul și în camere era foarte frig iarna. Aveam un singur strat de sticlă la geam, ramele de lemn. Caloriferele erau reci noaptea, nu primeam căldură.

În camera de pe nord, căreia îi spuneam Camera Rece, aveam gheață pe geam, pe dinăuntru, și pe pereți, îi povestesc în continuare.

Nu intram niciodată acolo, o folosea mama ca frigider.

Stăteam mereu în casă cu trei, patru straturi de haine pe mine, iar noaptea îmi clănțăneau dinții. Aveam mâinile atât de reci că mă dureau degetele.

Dar mă lipeam de mama și de tata, trăgeam căciula pe ochi, ne băgam toți sub plapumă, ca noi acum și nu era așa de rău.

Iv nu spunea nimic.

-Alo, dude, ai adormit? îl întreb.

Nimic. L-am întors spre mine.

Avea obrazul ud. Plângea micuțul.

-De ce plângi, puiule?

-Mi-e milă, mami, de tine.

S-a lipit de mine și mi-a pus capul pe pieptul lui.

-Vino aici, micuțo! mi-a zis. Niciodată n-o să-ți mai fie frig, I promise! Aici la pieptul meu e întotdeauna cald pentru tine.

După asta am plâns eu. I-am udat un pic tricoul, sigur a observat, dar n-a zis nimic.

#DaDoamne să nu uităm nici eu, nici el, nici ce-am trăit eu atunci, nici ce trăim noi acum.