Ieri am mers la școală pentru întâlnirea cu profesorii lui Ivan, să îi evaluăm progresul. Sunt întâlnirile bianuale de după vacanțe, care au loc după evaluările naționale.
Ne-am salutat, apoi primele 8 minute au vorbit doar cu el.
-Cum e pentru tine la școală, Ivan?
-Super, zice el.
Nu minte, chiar îi place, în mod dubios. Sofia și-ar da un ochi să poată sta acasă. Dar el are un colectiv fain și profi simpatici, se înțelege bine cu toată lumea și i se pare foarte ușor totul. Încă n-a dat de greu, anul 6 e ușurel, 7 și 8 sunt mai grei.
-Ce ți se pare super?
-Cam tot.
-Cu ce îți e greu la școală?
-Hm, cu nimic, aș zice.
-De ce ești mândru din ce ai realizat?
-De nimic, fac ce fac toți copiii, nimic deosebit.
-Cu ce ai putea să te descurci mai bine?
-Cu scrisul de mână și cu ortografia.
-Cum o să faci asta?
-Trebuie să nu mă mai grăbesc și să fiu atent la ce fac.
-Ai vrea să ne uităm împreună la rezultatele la teste?
Se deschide biblioraftul cu foi.
Pe o foaie sunt rezultatele la testele date lunar de școală.
Are foarte bine (echivalentul notei 10) la citit, scris, matematică, engleză. Are bine (nota 8-9) la istorie, geografie, sport, muzică și artă.
10 la motivație, teme, concentrare, lucru în echipă, 9 la cât de îngrijit lucrează (e cam împrăștiat, zice că gândurile merg mai repede și mâna mai încet).
Pe altă foaie sunt graficele de la evaluarea națională, unde se urmărește progresul fiecărui copil la materiile importante față de rezultatele anterioare. Înainte se comparau rezultatele și cu media națională, de anul acesta s-a scos această raportare.
Îi explică:
– La citit ai nivel de final de an 8, adică maximum posibil. (el e anul 6 acum)
– Da, știam.
– Vei primi extra proiecte de citit. La înțelegerea lecturii ești cu un an peste. La fel și la matematică. La ambele vei primi extra.
-Foarte bine! zice el
-La ortografie ești peste, mai bine ca anul trecut, dar nu ai așa mult progres ca la celelalte materii.
-Da, aici știu că mai am de lucru.
-Ce părere are mama?
Abia acum m-au băgat în seamă și pe mine.
-Sunt foarte mândră de el, am zis, are rezultate foarte bune!
-Așa, bun, mă aprobă profesoara. Mai remarc și că e foarte încăpățânat să înțeleagă, când nu pricepe ceva, întreabă de multe ori până e totul clar.
-Ooo, daaa, cunosc, zic, poate fi dificil.
-Da, poate fi, îmi zice profesoara, dar pentru el e foarte bine așa, pentru că înțelege bine tot ce îl interesează. Și e foarte glumeț, mereu zice câte-o glumă în clasă și râdem toți. Recunoașteți asta?
-Absolut.
-Ei bine, asta e, timpul e pe sfârșite. Întrebări?
Ivan zice:
-Aș putea să primesc ceva teme? Am mult timp liber (pe care încearcă să îl petreacă la ecrane și ne certăm din cauza asta).
Mă umflă râsul. Și ăsta e tocilar de-al meu.
-Ce fel de teme ai vrea? Ce zici de niște caligrafie și ortografie? Îți pregătesc de mâine.
-Prima! Paaa!
Am pornit spre casă și ne-am ales cu un coleg la pachet. Ivan îmi explică că aveau planuri să vină la noi acasă.
-Ce-aveți de mâncare? întreabă puiul de olandez.
Să mor de râs, ăsta micul e altul decât cel cu ostropelul.
-Pește cu cartofi avem.
-E și sos din ăla cu usturoi?
Micul olandez e fan mujdei, a mai prins în trecut la noi acasă.
-Avem și sos.
-Atunci hai că sigur vin, stai s-o sun pe mama.
Și uite-așa am venit să sărbătorim încă un semestru de succes, cu mujdei și cartofi la cuptor.
Eu am mâncat ce-am mai găsit prin frigider, pâine cu unt, că toți cartofii și peștele au mers în burțile lor. Le-am făcut și niște clătite cu dulceață de trandafiri, se uita blondul la mine cu niște ochi albaștri beliți!
-Wat is DIT?
-Gem de trandafiri, îi explică Ivan.
Îndeasă micuțul cu ambele mâini în gură.
-Voi, românii, zice, aveți o chestie cu mâncarea… E FOARTE BUNĂ!
Iată și autoevaluarea lui pe materii, unde e colorat tot știe că e bine, unde mai e un pic gol înseamnă că mai are de lucru. La engleză a greșit, a trecut că mai are de lucru, dar el e fluent de mulți ani. Colegii lui abia învață să numere…
