Povestea unui abuz în numele lui DUmnezeu, cu complicitatea tatălui

În weekend am urmărit cu sufletul la gură, în timp ce făceam curat și mâncare, documentarul despre Ruby Frankie, youtuberița din SUA, mamă a șase copii, care a fost condamnată la 30 de ani de închisoare pentru abuz grav comis asupra propriilor copii (e pe Disney, vi-l recomand, sunt trei episoade cu clipuri care nu au mai fost difuzate până acum, cu mărturii ale copiilor majori ai acestei femei, cu soțul ei, vecini și prieteni).

Diavolul din familie se numește.

Mi s-a făcut rău de mai multe ori la rând, a fost nevoie de mai multe pauze să pot termina miniseria. Am urmărit cazul de la început, când au apărut primele știri despre cum unul dintre copiii mici ai aceste femei a reușit să evadeze din beciul în care era ținut legat, fără apă și mâncare, pentru că mama lui voia să scoată diavolul din el.

Familia Franke trăia într-un cartier idilic din statul Utah, o familie obișnuită de mormoni practicanți. Ca mulți mormoni practicanți, și ei aveau convingerea că trebuie să ducă cât mai departe cuvântul Domnului, așa că și-au făcut canal de youtube ca să arate lumii cât de frumos trăiește o familie mormonă. Nu știu dacă știți, dar foarte multe mame mormone au canale de youtube de parenting, de gătit, de decorațiuni interioare, cu mult conținut religios. Toți copiii făceau homeschooling, familia nu socializa prea mult cu vecinii. Nimic neapărat rău până aici.

În timp, canalul lor a devenit foarte popular, în documentar aflăm că Ruby îi filma pe toți tot timpul și copiii deveniseră destul de agasați. Începuseră să facă mulți bani, sute de mii de euro pe lună. S-au mutat într-o casă mai mare, Ruby continua să dea sfaturi de parenting destul de dubioase, bazate pe pedepse și condiționări.

Materialele filmate difuzate în documentar arată cât de mieroasă era în materialele postate și cum urla la copii în cele nepostate. Se vedea clar că e sub multă presiune.

Aveau milioane de followeri, unii dintre ei începuseră deja să fie vocali cu privire la metodele ei de parenting. Fiul cel mare dormise pe un bean bag în subsol șapte luni ca pedeapsă pentru o farsă făcută fratelui mai mic. Dacă își uita vreun copil mâncarea acasă, Ruby nu i-o ducea la școală, spunea că asta e, ai greșit, rabzi de foame. Dacă erau bolnavi, erau puși să doarmă pe jos în baie, ca să nu vomite pe covor. Și alte “metode” similare de educație, pe care ea le considera (și le declara public) în linie cu învățăturile lui Dumnezeu.

În tot acest process, soțul, tatăl celor șase copii, nu comentează nimic. În documentar spune că Ruby era o mama extraordinară și totul era superb.

Când băiatul cel mare a început și el să facă ce fac băieții mari (să dea atenție fetelor, să protesteze), Ruby angajează o consilieră să facă terapie cu el, să-I scoată diavolul din suflet. Băiatul cooperează, dar între Ruby și această femeie se naște o relație ciudată. Curând, soțul e dat afară din casă. Femeia asta, Jody, se mută în casa lor, în dormitorul lui Ruby. Copiii mai mari, deja majori, sunt îndepărtați și ei, li se interzice să ia legătura cu familia, cu frații lor.

În acest timp, cei patru copii mai mici erau abuzați intens de cele două femei. Cei doi mai mari erau lăsați singuri acasă cu săptămânile, în timp ce cei mai mici (12 și 10 ani) erau torturați de cele două femei în casa lui Judy. De ce? Pentru că Judy o convinsese pe Ruby că sunt posedați de diavol.

Vorbim despre doi copii care se săturaseră de abuzurile mamei și începuseră să verbalizeze că nu e OK ce le face. Pentru asta erau bătuți, puși să sară pe trambuline până la epuizare, loviți cu cactuși, le puneau ardei iute pe răni, îi țineau rași în cap, legați în beci, fără apă sau mâncare, despărțiți unul de celălalt.

Jurnalele găsite pe noptiera lui Ruby descriu clar toate aceste metode de tortură și convingerea ei că copiii sunt posedați și doar așa se vor face bine.

Toate astea au durat undeva la un an. Timp în care tatăl lor și frații mai mari nu au făcut nimic. Nu au sunat, nu au încercat să afle ce se întâmplă cu copiii mai mici, desi știau potențialul abuziv al lui Ruby, iar despre abuzurile comise de Judy asupra copiilor cu care lucra în terapie erau deja destul articole pe internet, era suficient un google. Vecinii au chemat poliția de câteva ori, a venit și Protecția Copilului o data, dar pentru că nu le-a răspuns nimeni la ușă, au plecat și asta a fost.

Ambele sunt acum condamnate la 30 de ani de închisoare. Ce zic copiii majori și soțul?

Fata cea mai mare, care a plecat la facultate când începuse situația să se agraveze, zice că nu vrea să o mai vadă niciodată pe mama ei, să putrezească în închisoare. Face campanii împotriva vloggingului de familie.

Fratele cel mare, Chad, care până să înceapă ancheta, era convins că Judy e o femeie drăguță și le vrea binele, o cam înțelege pe mama lui și crede că ar putea ieși din închisoare mai devreme, dar nu înainte să facă frații cei mai mici (cei torturați) 18 ani. Adică să fie liberă peste patru ani. Chad are propriul canal de YT, e foarte popular.

Soțul ei declară că o iubește foarte mult și că el crede că e o mama foarte bună.

-Și după tot ce ai aflat la process, tot crezi că e o mama bună? Îl întreabă reporterul.

-Oh, da! Ce a făcut e oribil, dar îmi e dor de ea. E ușor pentru toată lumea să o urască. Dar eu nu pot uita amintirile noastre, nașterea copiilor noștri, momentele în care ea dormea cu ei în brațe.

-Care crezi că e sensul a tot ce vi s-a întâmplat?

-E o poveste despre iubire și speranță, dar și una despre decepție, control și credință. Dacă îți pui credința în cine nu trebuie, poți pierde totul, zice el la final.

M-a scos din sărite, vă spun drept.

Teribilă poveste despre abuz, manipulare, îndoctrinare religioasă și, mă scuzați, prostie. Altfel nu pot înțelege pasivitatea acestui tată. Tot documentarul mi-a venit să-l iau la palme. Ar trebui și el să stea la închisoare, pentru nepăsare, prostie și complicitate la abuz.