Furia bărbaților noștri

Nu doar copiii noștri mici sunt furioși. Și tații lor sunt.

Mulți dintre bărbații din viețile noastre sunt furioși.

Tata boscorodea întruna. Nimeni și nimic nu era bun. Lumea era contra lui. Toți erau niște nenorociți. Se certa mereu cu cineva în capul lui. A murit tânăr, supărat și nervos. I-a stat inima brusc. Sigur a murit boscorodind moartea, care și ea a fost contra lui.

Bunicul meu nu vorbea mult. Era mucalit și simpatic, dar lua foc într-o secundă. Vocea lui tuna și eu mă ascundeam unde vedeam cu ochii. De cele mai multe ori, nici nu știam ce l-a enervat. În secunda asta era calm și râdea, în următoarea fața i se boțea și începea să strige.

Mulți bărbați de vârsta mea sunt la fel. Îi văd când petrecem timp împreună. Știu de la iubitele lor, prietenele mele.

Bărbații noștri care iau foc, la fel ca tații și bunicii lor.

Orice altă emoție virează rapid în furie.

Se tem pentru siguranța copiilor? Furie.

Nu dau de tine? Furie.

Le e dor de cineva? Furie.

Simt tristețe? Furie.

Neputință? Furie.

Critică mult, dar nu suportă să fie criticați. Imediat simt furie. Și când critică, și când sunt criticați. Fac fiilor lor (din iubire și grijă) ce le-au făcut tații lor (tot din iubire și grijă), fără să conștientizeze că fac rău așa cum li s-a făcut și lor rău.

Ridică vocea, se răstesc, se învârt ca leul în cușcă, spun lucruri drastice, gata, e ultima oară când etc. Le e amenințat statutul, nu le place să fie nesiguri, să nu știe, să nu poată rezolva.

Nu i-a învățat probabil nimeni ce să facă cu această furie. De fapt, nu cred că i-a învățat nimeni ce să facă cu ce simt. Au avut tați care fie ridicau palma și vocea, fie se refugiau în alcool sau alte femei, fie se retrăgeau din viața de familie cu totul.

Au fost crescuți de mamele lor ca niște mici prinți, ohoo, ce bine era când în familie se năștea un băiat și ce rău când se năștea o fată! Ce bine că e băiat! Cât răsfăț, lasă că face mama. Nu e nevoie să înveți asta, o să facă nevasta. Tu să te îngrijești de tine, să muncești, să faci bani.

Nimic despre emoții. Foarte puțin despre relații. Au avut modele tați disociați, înstrăinați de sine, presați să aibă statut, să facă bani, să aibă familii și vieți perfecte, tați furioși, care nu au știut ce să facă cu ce simt.

Iar acum mulți dintre ei sunt tați. Au devenit modele pentru fii și fiice care deschid ochii către lume. Bărbații furioși care acum sunt tați simt furia tatălul și bunicului în piept, crescând peste a lor de fiecare dată când o altă emoție greu de simțit scoate capul. Se înfurie, vorbesc cu vocea ridicată a tatălui și bunicului, spun aceleași lucruri fără sens. Apoi se simt vinovați. De aici, încă niște furie.

Mulți dintre copiii acestor bărbați furioși sunt prima generație care învață despre emoții. La ce sunt bune, cum se pot gestiona sănătos. Sunt primii copii din multe generații de copii care nu sunt certați pentru că simt. Care sunt lăsați să simtă și primesc ghidare. Care aud de la părinții lor “ E OK să simți asta, eu te iubesc orice ai simți”. Iar asta poate aduce în sufletul tatălui furios și mai multă furie adâncă veche. „Tu primești ce eu n-am primit niciodată! Nu-i corect!”

E greu să porți atâta furie, să știi că nu e bine s-o lași să rănească, dar să nu știi ce să faci cu ea. Neputința asta aduce niște extra furie, iată și cireașa de pe tort.

Unde mai pui că bărbatul de azi nici nu-și prea mai găsește locul… Azi, și femeile muncesc, aduc bani, rezolvă lucruri, sunt mame bune, au cariere extraordinare, au relații frumoase, călătoresc, schimbă lumea. Și ei, bărbații, prinții mamelor lor, lor ce le mai rămâne?

Au nevoie să fie înțeleși așa cum nu au fost înțeleși niciodată până acum, pentru că da, furia lor are sens. Orice emoție are sensul ei.

Au nevoie să nu fie lăsați ca furia lor să rănească. Au nevoie să fie ajutați să se înțeleagă. Să vadă că nu sunt singurii, dimpotrivă, sunt, probabil, majoritatea. Să fie încurajați să-și găsească un om cu care să vorbească în sfârșit deschis despre toate astea. Să li se confirme că nu e rușinos, ci terapeutic. Să știe că lucrurile se pot schimba, acest temperament se poate schimba, așa cum învață copiii ce să facă cu ce simt, așa putem învăța și noi, adulții, să ne simțim corpul, emoțiile, să ne înțelegem emoțiile, să ne descărcăm și să ne încărcăm în relații.

Știu că nu mă citesc mulți bărbați, dar mă citesc multe femei care iubesc bărbați furioși. Scriu pentru ele, dar scriu și pentru ei. Înainte de orice, e important să știe și unii și alții că ce li se întâmplă nu e unic. E foarte, foarte comun. Bărbatul furios și femeia care nu vrea să accepte ca normal un comportament furios. Nu e vina niciunuia, ambele stări (și a lui, și a ei) sunt justificate și da, există rezolvare, chiar dacă drumul e lung și presărat cu tot felul de emoții greu de simțit.

Grupurile în care bărbații, doi, trei, cinci, să aibă curajul să se deschidă, să vorbească despre ce simt, terapia, o relație de cuplu cu mai puțină judecată, cursurile, orice ajută să nu mai ascundem furia, ci s-o vedem și s-o punem la lucru pentru noi, nu împotriva noastră.

Las aici și câteva cărți utile pe subiect:

În umbra lui Saturn (o carte excelentă de psihologie despre problemele cu care se confruntă bărbații acum) https://tinyurl.com/UmbraluiSaturn

Dansul furiei, de Harriet Lerner (e despre furia femeilor, dar se aplica in mare masura si furiei bărbaților) https://tinyurl.com/Dansulfuriei

Copii furioși, părinți furioși https://tinyurl.com/Parintifuriosi

În mod cert, am scris toate astea și pentru mine. <3