A fost exact cum m-am așteptat să fie. Deloc prea caldă, ba chiar puțin rece la început, moale, curată, m-a luat în brațe de parcă nu ne mai văzusem de ieri. 15 minute am stat așa una în alta. 15 minute cît o vacanță întreagă.
Ne-am întors de trei ori mai obosiți după cele 24 de ore petrecute la 2 mai. Atîta vacanță ne-am luat anul ăsta. 24 de ore. Pentru care am încărcat mașina ochi. Un tricou și chiloți de baie pentru mine, un tricou și chiloți de baie pentru omu, două periuțe de dinți și cinci miliarde de lucruri pentru fată.
Am urcat de o mie de ori scările pensiunii, le-am coborît de tot atîtea ori, am făcut cu rîndul la aormit și plimbat, am pus ceasul să ne trezească, dar nu să vedem răsăritul ci să alimentăm cu lapte de mamă, am calculat timpi și somnuri, deh, relaxare totală. Dar am făcut o baie. BAIA! A fost o baie completă. Ne-am plimbat toți trei seara pe faleză. Am mîncat icre de la Petea. Am băut o bere cu prieteni legănîndu-mă pe terasă la apus. O vacanță întreagă în 24 de ore.
Copila n-a părut să observe marea. Cînd am ajuns cu picioarele în nisip, ea era prea ocupată să-mi ronțăie bluza. Apoi a adormit buștean. Las că are timp la anul să guste tot nisipul.
Mai ales că la anul mergem două zile! 🙂 Sau poate direct la greci, două săptămîni. Deocamdată însă, aul viitor îmi sună ca mileniul 14: mai avem 12 milenii pînă atunci.
Deși judecînd după cît de repede au trecut trei ani jumate, mai bine tac din gură.
Iunie 2009
Septembrie 2012
Săptămînă ușoară să avem. Cu somn mai ales, că umblăm prin casă în genunchi… Dar ce frumos a fost, și baia, aaah, BAIA….
Ai uns buburuza cu crema de protectie ?
Nu, ca la 8.30 seara cind a ajuns ea pe plaja era cam noapte deja. 😀
Buburuza a avut sesiune de bronzat la luna, ntz ntz ntz. La 20.30 nu doarme buburuza ?
Nici vorba de dormit, la ora ceia încă ne plimbăm!
Vine frigul cat de curand si pimbarile se transforma in ture prin casa cu copaita :))
Super tare…eu nu am curaj sa merg nici 1 zi la mare cu puiu; dar recuperam la anu’
Imi place tare chestia aia in care tii copilu’ – cum se cheama si de unde o pot procura??
Sunt curioasa daca infasurat asa se distribuie greutatea in alt mod, fiindca puiu meu are 7200g si ma rupe de spate daca-l car in brate!
Bravo pentru vacanta!
E un wrap de la Poarta-ma. Foarte bun, moale si usor de carat plin cu copil!
http://poarta-ma.blogspot.ro/search/label/de%20purtat
Aaaa, chiar și 24 de ore la mare fac minuni la creierul de mamă. Eu am fost un pic mai norocoasă, am avut 3 zile (bine, eu sunt și un pic mai inconștientă, să plec singură cu sugaci de două luni nevaccinat, nebotezat, ne-nimic.). Mă bucur pentru voi. 🙂
Tu esti inconstienta si iresponsabila, stim deja asta. 🙂 Si ai copii sanatosi si low-maintenance. Las ca ne facem noi mari!
He,he,he…si noi am plecat cu pitica la 1 luna juma’ la 2 Mai si-am stat 1 saptamana !Dar vai…si nebotezata si nepieptanata dar cu permisiunea pediatrei care avu o mega teorie cum ca si la mare se intampla sa se mai nasca copii.Aia de acolo ce fac?
Unele lucruri merita tot efortul :). Acusica e vara viitoare, la cat de repede mi se pare mie ca trece timpul. Sa profitam de el, zic!
Sa va fie de bine! Ce frumos e la mare in septembrie…
Da, e minunat, de-acum numai asa o sa facem!
Esti vampiroaica! Traiai si in 209 :))
Unde e bancuta asta la 2 mai? Noi numa acolo mergem de ani buni si n-am zarit-o. Ce-i drept ne facem veacul numai intr-un loc, intre fostul Nudy Bar si Micul Golf. Din experienta, se calatoreste mai usor cu bebe alaptat exclusiv, dupa inceperea diversificarii mai adaugi la tona de bagaje si castonele, lingurite, tocator de legume si tot asa pana la aparat de aburi si blender. Noi nu am iesit decat o singura data la munte cand avea bebe < 6 luni, gandindu-ne ca o fi greu cu ea asa mica, dar greul a inceput abia cand a inceput sa vrea plimbata de manute ( 11 luni, in Vama) si mai ales cand s-a prins ca patutul de calatorie nu e patutul ei de acasa, cu aparatori pufoase… I-a luat vreo 3 nopti sa se obisnuiasca. Asadar, luati-va avant si colindati, ca nu degeaba se zice ca 3-6 luni sunt "lunile de aur" – colicii au trecut dar copilul inca nu are mobilitate si interesele princiale – tatza si nani sunt usor de satisfacut.
Unde e bancuta asta cocheta, ca meregem si noi de ani pe la 2 Mai si n-o stiu? Noi pe plaja stam mai mult intre fostul Nudy Bar si Micul Golf, voi pe unde? Cat despre iesirile cu bebe, din experienta e mai usor cata vreme e alaptata exclusiv, ca pe urma pe langa cele 5 miliarde mai adaugi si castronele, lingurite, tocatoare de legume, aburitoare, blendere si mai cate. Plus selectia locurilor in care sa ti se poata pregati un peste special pt ea, sau ceva asemenea. Noi am iesit o singura data la munte cu bebe inainte sa inceapa diversificarea si tot asa, ni s-a parut greu, dar sa vezi pe urma cum e cand incepe sa vrea sa mearga, sa apuce tot ce-i iese in cale, sa fuga in 4 labe pana la sezlongul vecinilor, de unde sa plece cu jucariile altor copii, care urla etc. Iesiti acum, cat e mica, nu degeaba se spune ca 3-6 luni sunt lunile de aur ale bebelusului, fix intre sfarsit de colici si inceput de mobilitate. Micuta mea nici in marsupi n-a mai vrut dupa 6 luni, cu greu am mai convins-o sa stea pana pe la 8, cred ca i se parea ca rateaza multe chestii fiind legata de mine la propriu. La noi partea cea mai grea a fost acomodarea la patutul de calatorie, nu era dom’ne ca ala al ei de acasa, ce-a mai cautat aparatorile alea pufoase vreo 3 zile… in alta ordine de idei, la un moment dat si disponibilitatea parintilor o sa devina o problema, eu m-am intors la munca la 1 an si a intarcat balaia cu concediile. totusi, pana la 1 an, am reusit sa ducem copilul 2 zile la munte, 2 zile la socri si 18 zile la mare in 2Mai + Vama (ce-am mai injurat eu pistele alea de beton cand s-au turnat, dar ce bune au fost la plimbat copilul la 6 dimineata in carut…). Se anunta frumos sambata asta la 2 Mai, noi cred ca ne ducem.
Splendide, si marea si voi si soaptele tale!
Dar de ce numai atât? Eu am sărbătorit cele 3 luni ale primei fetite pe plaja La Jupiter, am stat o săptămâna atunci, era un început de Septembrie, iar o chestie similară am făcut anul trecut, cu mezina, care si-a serbat cele 3 lunite pe plaja in Bulgaria. Au fost niste concedii tare faine!
Avem multa treaba in bucuresti. Plus ca deh, e musai sa incepem diversificarea rapid, ca fata nu prea mai vrea lapte.
Felicitari pt vacantele voastre bune si consistente!
Iar al meu, la aproape 7 luni, nu prea vrea diversificare, tot cu laptele de san e mare prieten.
Imi place mai mult pozica din 2012…Sufletelul din marsupiu umple toata poza…:)
Cele mai frumoase momente in viata sunt cele scurte si neprogramate…asa iese fericirea pe nari ca un (papanas de la Petya) nor de septembrie deasupra unei catifele de apa 🙂
mi se pare mie sau hainele dinainte de sarcina par deja largi?pari o mana de om…
așa-i, îs cam slabă… deh, produsul de lapte consumă multe calorii. 🙂