1. Dormi acum, că după ce se naște nu mai apuci. Și-o să-ți pară rău că nu faci cum îți zic.
ADEVĂRAT
Deși ziceam Aha, lăsați, nu știți voi ce rău e să fii gravidă cum sînt eu, nu pot să dorm că mă doare spatele din cauza burții și am reflux dacă mă întind, cît de rău poa să fie etc etc, ei bine după primele cinci nopți după naștere fără pic de somn, aș fi dormit și în picioare cu un armăsar în spinare, păcat că nu se mai poate, că bebelușul vrea mîncare-plimbare-schimbare-mîncare-plimbare și hormonii îți dau bice, așa că următorul somn bun de trei ore legate s-a întîmplat la vreo 2 luni și ceva de la naștere. Deci da, acum îmi pare rău că n-am făcut cum mi s-a zis. Oricît de nasoală e sarcina, e musai să dormi. Că după, nu se mai poate. Pur și simplu. O vreme îndelungată.
2. Fă acum tot ce-ți vine, că după ce se naște nu mai apuci.
ADEVĂRAT
Deşi înainte ziceam haide bre cum e posibil să nu ai vreme să te speli pe cap, da ce, ai nevoie de 8 ore libere pe zi pentru asta?? cam cît de rău poa să fie să nu apuci să stai în duş 5 minute? ei bine, ATÎT de rău e! Ziceam eu că-s organizată, că o să am un copil bun, că să vezi cum o să am eu timp şi de-o tavă de prăjituri, şi de spălat pe cap, şi de făcut curat, ba chiar şi de cico în oraş ocazional etc etc. Aham. O naivă. Am născut şi pac, gata. Nu mai e timp de nimic. Cît stă copilul cuminte în pat, tu pui la spălat rufele copilului. În restul timpului stai cu copilul în braţe, îl hrăneşti, eşti cu el p-afară, îl adormi sau îl speli. Cît el doarme, fie dormi şi tu, fie stai să-ţi faci liste cu ce mai ai de făcut data viitoare cînd copilul mai doarme. IT IS THAT BAD. Şi încă staţi aşa, că puica mea încă stă unde-o pun, nu vreau să mă gîndesc ce urmează cînd o lua-o de-a buşilea p-aici.
Deci aşa e. După ce naşti, nu mai apuci, nu mai vrei, nu mai poți din tot soiul de motive. Mă bucur că am ieșit în ultimele luni de sarcină, că am fost la filme, la lansări, că m-am văzut cu prietenii. Căci iată, într-o jumătate de an cu bebelușă, n-am fost niciodată la film, la pizza, la cumpărături pe îndelete, și nu m-am mai văzut niciodată cu 99% dintre prieteni.
3. Ai răbdare, o să doarmă/mănînce. Orice ar fi, din multe puncte de vedere copilul tău e ca toți copiii. O să treacă.
FOARTE ADEVĂRAT
În multe momente de cînd s-a născut SofSof am avut impresia că ea e altfel. Că nu mănîncă bine. Că vomită prea mult, prea des. Că prea ne chinuim s-o adormim. Că la ea n-o să meargă nimic din ce a mers la alții. Primele săptămîni au fost cumplite, pentru că ea plîngea mult din cauza refluxului și noi ne urcam pe pereți că nu știam s-o ajutăm. Nu avea un program. Dormea puțin, mînca haotic. Apoi am învățat să am răbdare. Și a apărut și programul. Și liniștea. A dispărut plînsul. Am început să funcționăm împreună.
4. Las c-o să vezi tu cum o să umpli universul de poze cu ea.
NUP.
Am poze cu ea, niște mii. Îi fac cel puțin o poză pe zi, în unele zile îi fac 100. Dar le păstrez pentru noi. Nu mi-a canibalizat identitatea. Nu am pus poză cu ea în locul pozei mele de la profilurile de FB, TW, YMSGR, nu că ar fi ceva în neregulă cu asta. Pe blog am pus numa vreo cinci poze cu moaca ei, poate mai încolo o să pun mai multe, nu ţin musai s-o expun dar nici nu mi-am propus s-o ţin la secret toată viaţa. Mă las să fiu spontană. Pe FB am făcut un album cu poze cu ea, e vizibil doar oamenilor pe care îi cunosc măcar binişor. Am pus acolo vreo 30 de poze.
5. O să te îneci în diminutive și voci pițigăiate.
IAR NU.
Boala asta nu m-a prins. Vorbesc cu copilul normal. E drept că fantasmez o grămadă, dar nu cu diminutive. Veveriță nu e diminutiv, da?
6. O să rămîi singură. Prietenele fără copii or să se rezume la a-ți da like ocazional pe FB.
CAM DA, DIN PĂCATE.
Dar e ok, înțeleg de ce se întîmplă asta, probabil și eu am reacţionat la fel la un moment dat cu prietenele mele. Probabil în timp se remediază situația, te apropii de familii cu copii de vîrsta alor tăi și reiei socializarea de unde ai lăsat-o.
7. O să te îngropi în sfaturi. Toată lumea o să știe mai bine ca tine ce îi trebuie copilului tău. Pentru că oricine a crescut măcar un plod, chiar şi dacă asta s-a întîmplat acum 65 de ani, e profesor doctor în Creşterea Copilului Tău.
OHOOO, DA, FOARTE ADEVĂRAT.
Și cumva e foarte bine că e așa, marea de sfaturi e bună că ai de unde pescui ce ți se potrivește. Important e să nu te îneci în ea şi să ştii să alegi cu penseta ce e bun fără să te umpli de nervi în proces şi fără să dai cu bîta-n capul celor care lansează idei şi opinii neavenite sau pur şi simplu proaste. Sfaturile solicitate sînt mană cerească pentru o mamă nedormită, hormonată, stresată. Cele nesolicitate pot deveni agasante, dar privite la rece, și ele-s de folos la un moment dat.
Despre sfaturile aruncate pe stradă de necunoscuți, gen o să răcească o să cadă o să se sufoce osă osă osă dacă mai stă multă vreme cu tine care clar eşti varză, de astea nici nu vorbim, bine?
8. O să spargi munți de bani pe lucruri roz și drăgălașe.
NTZ.
Sofia are cîteva rochii, dar sînt toate primite. Și niciodată purtate. Nu prea are rost să îmbraci în rochie un copil care încă stă numai culcat pe spate. Eu dau banii pe ciorapi groși și bodyuri de bumbac. Practice, deloc musai frumoase. Evit rozul, că se pătează. Prefer verdele închis și dungile băiețești. De fapt, dacă mă uit la mine-n dulap, înțeleg de unde lipsa de chef și interes pentru lucruri drăgălașe. Sper s-o învețe ta-su cum e treaba cu cuteness-u, că de la mine nu prea are ce prinde pe zona asta. Eu am fost întotdeauna băiețoasă. Treabă de bun augur pentru bugetul familiei şi pentru colocatarii mei (adicătelea de exemplu eu ocup în dulap patru rafturi de haine, Omu ocupă şapte). N-am treabă cu bijuterii, poşete, pantofi cu toc, fundiţe şi mărgele.
9. O să te smintești de singurătate și plictiseală.
NU PREA. UNEORI.
Astea 6 luni au fost foarte frumoase. Ba nu. Primele două au fost cumplite. Nesomnul m-a făcut neom. Nici nu prea mai țin minte cum a fost. Dar ultimele 4 luni mi-au plăcut mult. Avem un program amîndouă, ne plimbăm mult doar noi, îi povestesc lucruri, îi cînt, ea îmi zîmbește, o simbioză minunată. Sigur că uneori îmi lipsesc conversațiile cu adulți. Și taskuri intelectuale ceva mai solicitante decît scurmatul în scutece după semne de succes al diversificării. Dar în majoritatea timpului, mă simt ca într-o vacanță. Abia aștept dimineața să-i văd moaca, abia atept seara să ieșim, abia aștept noaptea s-o simt cum adoarme sub mîna mea încălzită de căpșorul ei blond.
10. O să-ți cadă părul și sînii. Care mai de care mai jos.
PARȚIAL ADEVĂRAT.
Părul e palancă la pămînt. Las în urma mea o urmă de plete roșcate mai ceva ca un animal mic care năpîrlește. Iar după duș cu greu văd covorașul de pe fundul căzii. În primele cinci luni de alăptat n/a căzut deloc, am fost cît p-aci să mă dau mare că iaca, MIE NU MI-A CĂZUT PĂRUL DE LA ALĂPTAT ȘI NICI DE LA SARCINĂ, noroc c-am tăcut. În sarcină mi s-a îndesit mult părul, ba chiar căpătase așa un volum d-ăla dubios, și nici nu se mai îngrășa atît de repede. Acum însă gata, părul meu își scoate pîrleala, sau mai bine zis năpîrleala, și pleacă spre capete mai bune ca al meu. Noroc că de curînd m-am tuns serios, barem să nu se mai strîngă bebelușa de gît cu ditamai șuvițele care-i rămîn în pumnișori după ce mă drăgălește cum știe ea mai bine.
Sînii sînt încă la locul lor, thank you very much.
11. O să afli ce înseamnă frica.
FOARTE ADEVĂRAT, DIN PĂCATE
Eu nu-s genul panicos, n-am fost niciodată. Nu m-am dus vreodată peste ea să văd dacă mai respiră noaptea. Nu-i iau temperatura decît dacă am motive să bănuiesc c-ar avea febră. Nu-s ipohondră, nici cu mine, nici cu ea. Nu caut semne c-ar fi ceva în neregulă cu ea, cum face ta-su. Aoleu da de ce are un mm de piele neagră în buric, de ce nu stă încă în fund, de ce are fontanela aşa mare. Eu o văd că e veselă, că mănîncă, reacţionează frumos la tot şi la toate, mă uit la ea şi ştiu că e bine. E drept că refluxul ăsta ne-a cam încercat şi încă mai avem de tras, dar ŞTIU c-o să fie bine.
Panici mari am mereu. Boli grave. Cancer. Prima febră. Prima enterocolită. Prima criză de personalitate. Primul Te urăsc. Primul venit acasă după miezul nopţii. Mi-e teamă c-o să moară. C-o să mor eu. Mi se face rău de la ficat cînd îmi trec gîndurile astea prin cap. Nu le chem, nu le cultiv. Dar uneori, cînd mi se înmoaie genunchii de dragul ei, mi se face teribil de frică. E parte din dragostea asta dureroasă de mamă. Cred că în timp înveţi să trăieşti cu asta. Nu e genul de lucru care să mă ţină trează nopţile. Doar mă scutură din cînd în cînd, ca să-mi aducă aminte s-o strîng mai tare-n braţe.
12. O să înveţi ce înseamnă RĂBDAREA.
OHOOO, DA
Cînd te chinui s-o adormi şi ai încercat tot, şi ea pică de somn, dar totuşi refuză să adoarmă, îi cînţi şi o plimbi şi ea nu pare să vrea altceva decît să te pocnească peste ochi, o dată, de zece ori, de cinzeci de mii de ori, cînd aruncă pe jos jucăria, apoi urlă după ea, apoi repetă schema de o sută de ori, cînd ţipă de foame, şi după cinci salturi prin casă îi aduci mîncarea sub nas doar ca s-o poată lipi de televizor, nu înainte de a o molfăi bine, ei da, înveţi ce e răbdarea. Lucrurile care te enervau înainte acum devin excursii de plăcere. Ah, mă duc pînă la vecinul de jos să-l ajut să dea cu picamăru, stai tu cu copilul cinci minute, te rog. Îl culci tu azi? Că eu mă duc să aţipesc puţin la concertul ăsta heavy metal, ai te pup! Sau dă-i tu să mănînce la prînz, eu merg să număr boabele de mazăre din cisterna aia de dimensiunea unei nave spaţiale, m-a rugat o prietenă.
Cam aşa. Ziceţi că n-am dreptate.
Hahahaha, superb și adevărat!
Protestez. Nu-s de acord cu 6 :p Desi imi imaginez la ce te referi, la oameni concreti care sa fie acolo cu tine, sa te viziteze, ca asa bla bla e mai usor. Daca eram acolo iti si dovedeam cred, macar un pic. Asa, ce sa-ti spun? Ca dau refresh mereu la pagina sa vad ce mai faci? Ca nu te bombardez cu zeci de mailuri doar ca ma gandesc ca n-ai timp sa raspunzi? Ca imi esti draga si mi-e draga Sof si ma gandesc la voi cam zilnic? Ca ma bucur si bocesc cu si pentru tine? Ca etc etc in care se include „if you neez, wants anysinc, do say”? N-am copchii inca si nu trebuie sa am ca sa incerc sa te inteleg. Ca nu stiu exact cum e, e altceva. But I’m here, you is not alone :*
Nu in tot :). Cred ca inca ai copilul mic,mai asteapta un pic 🙂
🙂 Ei, acu’ să-mi fie cu iertare c-o să pun linkuri, multe.
1. e chiar aşa (//bit.ly/QYlHJG);
2. ahh… cu pusul la spălat mai e cum e, da’ să vază cine n-a văzut cum e cu spălatul la 4 mâini (că da, 2 părinţi au, de regulă, în total, 4 mâini);
3. ca un refren: ‘mult calm/mult calm’ (//bit.ly/SiY95G);
4. agree cu nu (destul că //bit.ly/QGEsDE);
5. skip (dar se poate reevalua, dacă va trebui să traduci);
6. discutabil;
7. oh, da. Una lume… ;
8. de acord dar lasă-mă să te necăjesc că e too funny: vezi, lume, cum caută, de pe-acum, să-şi laude odorul cel lesne de ţinut pre la casa omului? (e ştiut că Delfinele vor conduri, mătăsuri, caleşti, alea);
9. nici măcar. Cine simte nevoia, poa’ să-nveţe despre Voronoi (//bit.ly/Rkvk7M);
10. ete na!
11. Fear. No comment about.
12. răbdare şi gadgeturi (//bit.ly/RWhhUP)
🙂 si inmultesc cu 2 🙂
Crezi ca daca ai dormi inainte de pui, ai fi mai odihnita apoi?! Ca io nu crez. E ca si cum daca ai fost in 2006 la Depeche, acum nu ti-ar mai trebui 🙂
Mie nu mi-aprea crescut rabdarea. Rabdarea e a jumatati-mii. Ca rabdare ii trebuie si cu mine 🙂
M din buric e de la mc donald’s?!
As mai zice ca 13. Relatia si dinamica dintre iubitii deveniti parinti se schimba. Au brusc un puternic interes comun la care fiecare se raporteaza cum stie el mai bine, dar nu musai la fel. De obicei nimeni nu discuta filosofii de parenting inainte de a se casatori si a avea copii. Poate ar trebui 🙂
Cea mai mare schimbare e aia cu frica – ti se reorganizeaza rapid toate prioritatile. Cand mergeam foarte des cu Toma la doctor in state si incercam sa il conving ca nu sunt paranoica, ci chiar cred ca are ceva, si l-am adus sa il verific ca il iubesc foarte, a zis: and so you should. That’s what ensures they’ll survive – their parents worries and love and care.
In continuare te invidiez profund ptr cat timp ai de scris. Fiindca stiu ca scrisul de articole pe blog ia mult timp. Norocoaso ;).
Da, da si…da…cam asa e. Dar vesti bune si din nou profetice: totul devine mai bine si mai usor de acum incolo. Promit! 🙂
De acord pina la ultima virgula din articol. Cel putin pentru mine a fost fix la fel cum zici.
Ma rog, la punctul 8, eu am 2 baieti, oricum n-as fi luat lucruri roz 🙂
Puiul meu are 5luni si …DA, DE ACORD CU FIECARE CUVANT!!! Parol!
Si eu imi aduc aminte cum imi spunea toata lumea sa dorm inainte sa nascsi eu ma gandeam ca toti sunt niste prosti si ca eu sunt organizata si o sa am timp chiar si sa perii motanul in fiecare zi:))
Si da, primele 2 luni au fost groaznice:(
Cel mai tare mi-am dezvoltat rabdarea de cand sunt mama. Inainte imi venea sa trantesc si sa bufnesc ori de cate ori trebuia sa repet ceva ce tocmai spusesem, atat eram de zbuciumata. 😀 Acum… cu totul si cu totul alta poveste… 🙂
Stai sa termini cu alaptarea si mai vedem noi ce si cum cu sanii aia :))
Vai, cat te inteleg la ultimele fraze, orice, dar orice activitate pare acum de mii si catralioane de ori mai interesanta, mai frumoasa si mai plina de energie pozitiva decat inainte!
Azi dimineata o baba in statia de autobuz mi-a atras discret atentia ca fiica-mea are expusa o parte a piciorului si s-ar putea sa inghete. Mi-a venit sa ii crap capul, dar am reusit doar sa tip la fiica-mea ca de ce a tipat la baba aia la care as fi tipat si eu 😀
AAAh, am si eu. Din categoria „imi pasa ce se petrece cu copilul tau, desi sunt un necunoscut”, avem: „vaaaai, ce frumoooos copil. este fata?”
eu : da!
„si de ce nu i-ati pus cercei, ca nu-ti dai seama?!”
eu: ?!… asa… (cred ca mai aveam un pic si-mi ceream scuze)
„si de ce nu i-ati pus cercei?”
eu: ca n-am vrut!
„pai sa-i puneti, ca asa trebuie.”
si chestia asta mi s-a intamplat cu 3 babute diferite. m-am simtit ca in sarcina, cand afla lumea ca o sa am fata. si, ca sa compenseze ca n-am baiat imi faceau urarea clasica: „lasa, sa fie sanatoasa!”
Chestia asta cu „Lasa, sa fie sanatoasa!” este absolut oribila. Cand am auzit-o prima data nu mi-a venit sa cred… Groaznic, groaznic, groaznic, cum sa zici asa ceva? Culmea e ca mai des am auzit femei zicand asta, mi se pare o tampenie cu atat mai mare!
de frica aia imi e frica si mie… de frica ca de cand o sa vina eu nu o sa mai pot avea liniste. si cred ca o sa fiu mai paranoic decat Liviu.
[…] de la o postare a Prinţesei Urbane, pe care o urmaresc de câteva luni bune fac o contabilizare a lucrurilor enumerate mai […]
eu sunt entuziasmata se se intample lucrurile astea:). Probabil toate gravidutele asteapta cu nerabdare. Eu recunosc, nu pot sa-mi imaginez ce ma asteapta, doar ca simt ca pot sa trec peste toate, mai putin peste partea cu sanii la genunchi si parul.
Cat de bine zici! Eu nu am copii, sotul meu are un baiat dintr-o casnicie anterioara. 12 ani are baiatul, il crestem si noi de vreo 6 ani every other weekend. Si tatal copilului e un barbat cu fooooooarte multa rabdare, si bun simt, si mi-a mai povestit diverse anecdote de cand era baiatul o mogaldeata cu capul mai mare decat restul corpului. Grijile lui erau asemanatoare alor tale.
Dar cel mai bine m-am distrat (am ras cu lacrimi de hohotea biroul, colega m-a intrebat daca sunt bine dupa ce mi-am recapatat suflarea) la partea cu rabdarea. Mortale exemplele tale!
Incerc sa ma motivez si sa ma conving ca poate nu e chiar asa de rea ideea de a face si noi un copil al nostru, dar deocamdata balanta se inclina spre a ramane asa cum suntem acuma, o familie de 2,2 membri!
„Gracias” pentru post-urile tale atat de intelepte, poate s-or prinde si de mine sfaturile si dragul de a fi mama!
Salutari de la Barcelona!
(trimit vedere pt mami si vevelusha saptamana viitoare daca imi confirmi ca adresa unde iti ridici corespondenta e inca valabila)
Este, da! 🙂 Welcome! Ah Barcelona my love!
Vai ce rau imi pare ca nu am avut copiii in acelasi timp. As fi trecut mult mai usor peste clipele grele. Fix asa este. Fetita mea mai statea cuminte imediat dupa ce a invatat sa stea in fund, pentru ca nu mergea in 4 labe. Asta insemna pe la 8 luni. Atunci a stat perfect in fund, nu se mai lasa pe spate sau in lateral si atunci am avut ceva mai mult timp. Apoi la 8 luni jumatate s-a ridicat in picioare si s-a terminat disctractia:)) a inceput si in 4 labe si acum la un an, merge singura, se ridica de orice si pleaca prin casa, dar nu este foarte stabila, motiv pentru care, sunt numai dupa ea. Deci, intr-un an, am avut timp, adunat, cel mult o luna:)) Dar e bine. DIn ce in ce mai bine. A inceput sa si vorbeasca putin si pricepe ce ii spunem. Ce departe pareau toate clipele astea si cat de repede au venit!
Sof sta cuminte si acum, dar e musai sa ma aiba in raza vizuala. Altfel incepe sa ma strige si de la strigat la plins e numai o secunda.
Cumva am impresia ca acum e cel mai usor…
10. Foloseste tratament de la Gerovital cu petrol, mie mi-a ajutat. M-am chinuit 4 luni in iarna, dar a meritat.
Am apucat sa citesc pct. 1 si 2. Dupa care a venit mandra (1 an si 4 luni), s-a cerut in brate, a luat „capacul” laptopului (aka monitorul) si l-a trantit energic peste tastatura.
Eu cam atat am avut de zis 🙂
Eu nu inteleg nimic, dar NIMIC din cele ce spui. Am doua fete (9 luni, respectiv 2.5 ani).
felicitarile mele!
pai…felicitarile mele ca dupa aceste postari ne e teama sa mai facem copii. ps: intamplator am aflat de postarea ta, pentru ca m-au promptat (chiar 2) doamne: ma, dar e chiar asa de infiorator sa am copii? but it’s just me, un hater amarat.
daca esti genul de om care nu face copii pentru ca se teme sa nu-i cada parul sau sa nu mai aiba timp de mers la mall, cred ca da, articolele mele te pot impinge in directia de care spui. ce bine ca majoritatea dintre noi nu-s genul asta!
din ce citesc aici, inteleg ca eu am mare noroc. de cand ne-am intors din maternitate bebe a dormit noaptea 3,5 – 4 h legate. noaptea trecuta si acum 2 nopti a dormit aproape 6, ieri a fost ziua lui, a facut o luna. Mie mi se pare oricum chinuitor sa ma trezesc la 4 ore si sa stau treaza ceva timp, ca dureaza pana il alaptez si il plimb.
pe de alta parte multe alte lucruri sunt adevarate, gen nu prea poti sa pleci pe undeva departe ca nu stii cand se trezeste ziua si vrea de mancare, si trebuie sa poti ajunge repede acasa. rabdarea e in curs de dezvoltare si in fiecare zi ma minunez cata rabdare am, chiar nu credeam.
Ma simt fr bine dupa ce citesc ca se poate si mai rau.
tot ce-am scris e adevarat. in cazul meu, desigur, nu pretind ca ce e la mine e la toata lumea. e un caz din milioane, dar din ce vad in comentarii, nu sint vreo exceptie.
nu stiu daca ti-a mai spus cineva asta, dar sint copii, chiar multi din ce inteleg, care pina la 2-3 ani se trezesc si de 8 ori pe noapte.
eu as zice sa te simti foarte foarte norocoasa!
Sunt convinsa ca e adevarat, am prietene care si la 4 luni nu dorm aproape deloc noaptea. ma intreb daca mie imie e greu cum o fi sa treci prin asa ceva. nici nu imi pot imagina. pe de alta parte cand ma uit la bebe ma topesc. uneori seara in loc sa ma culc dupa ce adoarme, mai stau sa ma uit la el. mi se pare ca trece asa repede timpul si nu apuc sa ma bucur suficient de fiecare chestie. si el se schimba asa repede.
eu as paria pe schimbatul garderobei.si asta ptr ca am avut o viziune si mai nihilista ,mai ales ca pastrasem totul de fratele ei,pana cand nu stiu cand si de unde a venit,am umplut-o de sarafane ,cizmulitze,i-am luat si chestii de par chiar!!avand doar 17 luni si fiind o zgatie,nu le tine pe cap.si absolut totul de la el a ramas in faza asta nefolosit,deci le-am dat.cred ca s-a intamplat pe la vreo 10-11 luni.deci,e de urmarit.
eu cred ca sanii nu se lasa de la alaptat,ci de la fluctuatiile mari de greutate,prea brusc.
Eu m-am regasit 90% in ce scrii tu si m-am distrat teribil. Zic 90% pt ca, da, mie sanii mi s-au duuus in jos 😀 dar asta e, sunt mandra ca fi-mea e asa happy cand suge. In alta ordine de idei, ma bucur ca ti-am gasit blogul!
Sa vezi ce frumos e cu gemeni!
UAU!
Multumesc, da nu prea cred! 🙂
Eram ironic draga, am uitat ghilimele, noi mai avem putin si ne internam la 9.
Dar e si dublu de fain, nu doar dublu de greu, nu?
Cateodata, dar cand sunt bolnaviori e jale mare!
Am uitat sa zic ceva, legat de faptul ca poate unii se sperie citind ca nu e chiar doar o hlizeala sa ai bebelus. Dar bine ca se sperie un pic macar 🙂 Ma gandesc ca e mai bine sa fii un picut mai realist decat sa te trezesti ca nu te descurci si sa intri in panica si crezi ca TU o dai in bara, ca alte mame pot si-s si foarte odihnite, aranjate si de nimic deranjate. Eu de exemplu nu am nicio prietena foarte apropiata care sa aiba bebe. Deci, my dear, you is first. Da, imi placeau postarile de dinainte, ma identificam ceva mai mult cu ce era scris acolo. Imi plac insa si cele de acum. Esti tot tu, dar altfel. Pana sa o ai pe Sof, gandeam tot asa cum ai zis: hai, mai, ca ai timp sa te speli pe cap, sa etc, sa nu exageram! Dar pentru ca te stiu pe tine un pic (si esti plina de energie si chef de facut chestii, iesit, gatit, impletit), postari ca acestea in care spui ca totusi e problematica faza cu timpul si odihna (mai ales daca bebe nu doarme nu stiu cate ore legate pe noapte) si altele NU ma fac sa ma gandesc ca „vaaai, cred ca nu mai fac niciun copil!” pentru ca totusi expui lucrurile echilibrat, ci „aham, deci cam asa sta treaba (sau asa poate sta, ca poate oi fi in grupul de 1% cu copil care toarce pufos n ore pe noapte din prima. sau nu.) Ce-ar fi sa ma straduiesc mai tare sa merg in colturile acelea de lume mai riscante acum, nu peste nu stiu cati ani? Ce-ar fi sa nu mai aman lucruri? Sa fac mai multe, sa etc, ca mai incolo poate n-o sa mai am timp, sau n-o sa mai am chef.” Si mai stiu ca daca atunci cand voi fi mama voi avea momente cand imi va fi greu si-o sa ma simt ca un mare looser, o sa ma linisteasca gandul ca nu sunt eu complet incapabila, ci ca e pur si simplu greu. Cred ca e mai sanatos decat sa citesc texte doar despre ce frumos si roz si cata implinire e in 3 si sa clachez apoi crezand ca doar mie nu-mi iese bine. So go on. Si mersi :*
La niciun punct nu te inteleg mai bine decat la cel cu frica…are doar 2 ani si 3 luni si o inteleg pe mama ca nu dormea pana ajuneam acasa din oras, avans 20 si ceva de ani…am fost aproape de lesin cand acum o saptamana nu l-am gasit in gradinita, acolo unde stiam ca-l gasesc….dupa aprox. 20 dw scenarii cu ce s-ar fi putut intampla rau am reLizat ca este cu 2 doamne educatoare afara….offf, numai parinte sa nu fii…
In ultimele 2 luni am citit numai articole haioase despre cat de nasol e sa fi mami … am ras de fiecare data si am plans nitel…nu am nici cea mai mica boaba de instinct matern in mine. sunt casatorita cu un om minunat, „ne-am dori” bebe dar suntem amandoi constient ca „munca pe plantatia” bebe nu ni se potriveste. eu ador jobu-mi fara de care nu pot exista, iar dc stau mai mult 3 luni prin arad fara sa ies macar o zi pe undeva ma apuca damblaua. somnu e sfant ca si cafeaua de dimineata. sotul e cam tot asa…
cu cat citesc mai multe experiente reale cu atat ideea de bebe fuge fuge fuge si nu o sa ma mai ajunga…like ever!
sa va traiasca minunea si ma bucur ca rezisti psihic 🙂
N-a zis nimeni ca e nasol. Doar ca nu e usor. 🙂
Buna,
Spune-mi te rog din suflet cum ati scapat de reflux.Eu am un baietel de 2 luni jumate si nu mai pot de necaz cand il vad cum se chinuie cand ai vine refluxul pe gat.Nu vomita doar inghite si plange, il deranjeaza gatutul.Stau si plang langa el cand il vad cum imi zambeste si imi vorbeste ca dupa 2,3 minute sa inceapa sa planga si mai ales ca atunci cand plange zice ma-ma-ma-ma iar eu nu pot sa fac nimic sa il ajut.
Multumesc.
Salut, poate te ajuta art asta:
http://www.printesaurbana.ro/2012/10/refluxul-sofiei.html
Sanatate micutului’