Noua zile scurte

Gata, bagajele’s facute, camera e la loc in rucsac, amintirile’s asezate frumos pe categorii, vederile-s in cutia postala… Ai zice ca sintem gata de plecare. Si cu toate astea, nu ne dezlipim de-aici. Garsoniera asta mica a fost buna cu noi. Cu draperiile opace, pline de buzunare in care poti ascunde telecomenzi sau biletele de dragoste, cu geamul mic de la bucatarie, pe care cu greu iese mirosul de cafea proaspat fiarta, cu florile uscate in vaza si semineul pe-al carui pervaz l-am umplut vreme de 9 zile cu cercei, funde de par, bratari si clame. Parisul a fost bun cu noi. La fel si Pont Neuf, si metroul, si vinul rosu acrisor, si croasantele calde, si piinea cu nuci, pe care in fiecare dimineata am imprietenit-o cu putin unt sarat si rece…

Pina azi a fost soare in Paris. Azi noapte a batut pentru prima oara vintul. Iar azi e innorat. De parca ne alunga cumva… 🙂

Numa ca eu nu vreau sa plec. Na! Imi incrucisez bratele pe piept, ma infig bine cu tocurile in trotuar si nu ma misc d-aici. Ce, e vreo lege impotriva ramasului intr-un loc care ti-e drag?

Aaah, deci chiar nu mai putem ramine? Te rooooog! Deloc? Nici macar o zi? O ora? Una mica? 🙁
Ok, inteleg. Pai, asta e… Sa ne luam gentile si rucsacii si rochia de mireasa si sa mai trecem o data pe pod, ca sa mai intram odata la metrou, ca sa avem ce sa ne-amintim de azi inainte.