Trăiesc niște zile mai nu știu cum, am tot soiul de gînduri nu prea roz, pe care însă nu vreau să le scriu, ca să nu le fac adevărate. Cred că m-a ajuns oboseala din ultimele luni, o fi și răceala asta care mă încearcă, cert e că mă agăț de copila mea și de omul meu și de mama mea (care mîine pleacă înapoi la casa ei) și mă prefac că-s bine, deși de fiecare dată cînd mă așez pe un colț de canapea, mă dor toate și simt c-aș sta acolo așezată cel puțin trei săptămîni fără să mă mișc niciun milimetru.
Sînt obosită.
Ceea ce nu înseamnă că abandonez maratonul donațiilor. După steamer, leagănul electric și perna de gravidă, azi pun în vitrină o pereche de pantofi Veronesse. Sînt noi, nepurtați. Mi i-am făcut pe comandă anul trecut, apoi am rămas însărcinată și n-am mai apucat să-i port. Acum nu-mi mai vin, că mi s-a lățit talpa piciorului cu un cm și nu mai intră nicicum bijuteriile astea. Of. Norocul vostru! Sînt mărimea 36, pot fi purtați și de două picioare mărimea 35 jumate. 36 jumate nu bun. Sînt din piele maro combinată cu piele bej. Calapodul e foarte comod, la fel și tocul, care are vreo 7-8 cm. Am dat pe ei 290 de lei.
Dacă vă plac și credeți că vă vin, poftiți de vă înscrieți acilișa.
Perna de gravidă merge către Andreea Manolache, căci Random.org a scos cîștigător numărul 6. Felicitări, te aștept s-o iei, și să vezi ce bine-o să dooormi de mîine înainte….
Acum mă scuzați, mă duc să mă iubesc cu niște paracetamol și apoi cu un tantum nemaipomenit de verde, după care sper să dorm măcar 24 5 ore.
Nu ma-nscriu ca am picior mare si vreo jdezeci de pantofi deja (slapii si tenisii nu se numara 🙂 ). Voiam doar sa iti spun ca stiu ca e greu si ca trebuie sa faci cumva sa dormi, cand poti, cum poti, de cate ori poti, oricat de putin, in price pozitie, cu pretext sau fara. Nimic nu e mai important ca Sof si somnul. Nici facebook, nici blog, nici spalatul pe dinti. Asta nu devine clar decat dupa ce se cronicizeaza oboseala si desi ai putea dormi si dormi, nu te mai odihnesti. Ah, si da’, esti egoista ca dai lucruri cui vrei tu, cum vrei tu, si bine faci 🙂
eh daca ar veni el somnul cind il chem ce bine-ar fi… 🙂 te imbratisez.
Aoleu, sunt absolut fenomenali si mai mult decat atat, imi vin! Numai ca nu am facebook, oare pe cine gasesc sa se incrie pentru mine?
Te imbratisez cu mult drag si iti doresc din suflet numai bine.
Ai gasit?
Nu, ca intre timp mi-am dat seama ca nu stau in Bucuresti :). Am fost fermecata de ei, uitand de cerintele tale. Oricum sper sa isi gaseasca o stapana pe masura.
E OK sa te agati, sa stai cu privirea-n gol, sa plangi, sa atipesti, sa te cuibaresti toata ziua, si orice te-ar face sa te simti mai bine.
Iti transmitem si noi mult bun si magic!
Tantum verde +alaptare nu egal love. Iti recomand in schimb un sirop, se cheama Propolis C Kids de la Fitterman pentru mine chiar a facut minuni cu gatul racit in sarcina
leagănul electric l-ai dat? Sunt interesata sa-l cumpar!
…scuze acum am citit cum sta treaba cu donatiile 🙂 Trebuie sa comentez la obiectul dorit pe Facebook apoi sa am noroc sa-l castig!
s-a dat acum 2 zile, sorry, dar poate ai noroc la altceva…
m-am inscris pe facebook pt pantofi, trebuie sa ma inscriu si aici? sanatate maxima draga printesa cu lamaie si miere iti doresc 🙂
nu, pe fb e suficient, bafta!
Salut!
Si eu, ca si Oana de mai sus, nu am facebook si imi plac mult pantofii. Inainte sa nasc purtam 35 jumate – 36, iar acum port 36 si sunt fericita pentru ca tare greu imi mai gaseam pantofi. Sunt atat de frumosi cei de azi, dar nu stiu cum sa ma inscriu. Renuntasem sa mai particip pentru ca nici nu sunt din Bucuresti, dar as putea trimite pe cineva sa ii ia pentru mine. Of, regulile astea…
Referitor la oboseala, pot spune ca am avut si eu perioade extrem de grele, iar dupa 3 ani si 7 luni cat are acum baiatul meu e bine cu somnul, dar motivele de oboseala sunt cu toul altele si pentru mine e si mai grea acest gen de oboseala. Sunt multe de povestit pe tema asta … dar oricum viata e frumoasa si copiii ne-o fac extraordinara!
Oana
sigur stii pe cineva care are fb, nu se poate…
hai ca-ti tin pumnii! 🙂
Iti inteleg foarte bine starea, fiindca si eu de trei saptamani tot dau dintr-o „bucurie” intr-alta si am ajuns la capatul rabdarii, mai ales ca eu nu-s o fire tocmai optimista :))). Noroc ca (si) eu am avut-o un pic pe mama langa mine care si ea pleaca de-acum la casa ei…
Cred ca am pe cine trimite sa se vada cu tine in caz ca am noroc. Nu ma pot abtine, imi plac 😀