Uneori cînd mă privește așa serios, cinci secunde la rînd fără să clipească, am impresia că știe TOT.
Că mă cunoaște de dinainte de a se naște și dinainte de a mă naște. Că are în ea toate poeziile și romanele lumii, chiar și pe cele care urmează să fie scrise. Că știe muzică, astronomie, chimie, că a atins toate statuile sculptate vreodată, că a alergat cu toate animalele din univers, că s-a iubit cu toți eroii războaielor, că a supraviețuit tuturor bolilor, că are un milion de ani și toată înțelepciunea tuturor oamenilor adunată în ea.
Că a stat la masă cu Dumnezeu și el i-a turnat apă în pahar, după ce i-a zîmbit complice ca unei prietene vechi.
Apoi îmi zîmbește larg cu doi dinți și din colțul gurii îi curge un firicel de salivă.
Atat de frumos ca mi-au dat lacrimile!
Al meu face la fel si are doar 8 zile…minus dintisorii 🙂 Dar compenseaza prin gropita din obrazul stang pe care o activeaza numai ridicand putin coltul gurii…….offf cat de mult il iubesc!
Superb! Cat sunt de aproape copiii nostri de miracol!
awwwww!
vaaaaaaaaai! ce text minunat ai scris! 🙂
inca zambesc.
Probabil ca stie tot. Ca noi in general ne nastem stiind, dar uitam cate putin pe masura ce crestem.
sunt nerabdatoare sa ma bucur si eu de bebelusul meu, sa-i observ starile…si toate cele, timpul trece atat de greu, vreau sa creasca burta mare…si sa-l tin in brate…!! asa erai si tu cand erai gravida in primul trimestru?
Nu. In primele sapte luni am fost ingrozita nonstop de gindul c-o s-o pierd.
asa am fost si eu din pacate..stres pana in ziua Z
Ah si felicitari!!! sa fie totul bine!
Multumesc! Si mie mi-e frica, mai ales ca nu am nici 12 saptamani…dar sentimentul de nerabdare, optimism si inconstienta probabil…domina:))
purbere de ingeri au de aruncat in jur, asta creaza magia!!
pulbere 🙂
normal ca stie tot draga mea 🙂 si eu aveam aceeasi impresie cand erau baietii mei mici.:P
Si acel zambet care ti-l afiseaza dupa e un raspuns „stiu tot ” hehehe
Probabil ca asa e. Un sentiment de maaaaaaaaaaaaaaaaare condendat intr-un om miiiiiiiiiiiiiiic. Frumos ai zis 🙂
normal ca stie absolut tot! tie ti-am povestit de acel film despre care nu-mi mai amintesc cum se numeste, in care se statua clar ca dupa ce ating varsta de 2 ani copiii pierd foarte mult din inteligenta? in film erau niste simpatici in scutece care puneau la cale lumea si voiau sa impiedice pierderea de inteligenta.
Da, perfect de acord. Este multa intelepciune (fie ea si viitoare) concentrata in ochii acestor mici bijuterii. Eu am interpretat un pic altfel astfel de priviri ale piticutei mele: „Nu stiu inca sa vorbesc asa cum o faceti voi, dar uita-te in ochii mei si iti vor spune totul…”.
Refuz sa cred ca este o simpla privire „goala”, fara sens. Au multe de spus, cu mult inainte sa vorbeasca.
Minunat scris, genial! Atat de sensibil, profund si amuzant in acelasi timp, un text care parca cuprinde in el toate tainele lumii. Sa-ti traiasca Sofia si sa fiti fericite mereu!
Intr-adevar,doar ti se pare:-)
Cand sunt mici, toti copiii au ochii albastri si oglindesc in ei magia necuprinsului. Apoi, incet-incet, incep sa se umbreasca si sa oglindeasca lumea in care, de fapt, traim.
Si daca raman albastri? 🙂
…si daca au fost albastri doar cateva zile? 🙂
A mea avea ochisori verde smarald inchis, acum sunt caprui 🙂
Foarte frumos scris, mi-a placut si mi-a dat de gandit.
asa este…sufletele astea tinere chiar stiu tot.