În fiecare zi am sentimentul ăsta. Uneori dimineața, cînd deschid ochii și în secunda următoare aud de dincolo un hohot mic de rîs. Alteori înainte de prînz, cînd mă plimb deja de două ore și mă doare un călcîi. Sau chiar la prînz, cînd îmi dau seama că toți cunoscuții mei sînt la birou iar eu mă lăfăi pe canapea cu o bere la îndemînă. Și cel mai adesea seara, cînd îmi spun pfoai ce zi faină am avut. Dar și noaptea, cînd mă întind în pat frîntă de oboseală, cu spatele bucăți, cu bășici în tălpi, dar sigură că ziua care urmează o să fie și mai faină. Că o să descopăr ceva nou, că o să mă simt bucuroasă de 378 de ori, că o să rîd, că o să țopăi de drag.
Așa e fiecare zi din ultimele luni. Să fiu mama Sofiei e ca o vacanță.
Mă întreba omul mai demult dacă nu mă plictisesc cu același program zilnic. Trezit schimbat mîncat rîgîit plimbat jucat somn trezit schimbat mîncat și tot așa. Naiv om mai am și eu. Păi cum să mă plictisesc cînd:
1. Stau non-stop cu omul cel mai drag mie pe lume (no offence, omule, și tu ești tot cel mai drag, numa că altfel)
2. Nu merg la serviciu
3. Mă plimb nemăsurat de mult ținînd în brațe omul cel mai drag (fac piciorul frumos, sînt mai subțire ca niciodată, am descoperit orașul, care zău că nu-i așa rău cum pare)
4. Rutina nu e deloc supărătoare, pentru că fiecare zi e de fapt altfel. Ieri a pufăit prima oară, azi a mușcat din oglindă (a încercat, nu i-a ieșit, dar nu s-a supărat și a mai încercat de șapte ori pînă a zăbălit toată oglinda din hol), mîine poate o să se ridice în fund sau o să cînte o arie din Verdi, cine știe, orice e posibil.
Deci da, asta e o vacanță, cea mai nemaipomenită vacanță, pentru că nici n-a trebuit să plec de acasă ca s-o am și pentru că e lungă (au trecut aproape 7 luni, mai avem cîteva).
Sper că și partenera mea de vacanță se distrează suflet la suflet cu mine. Mai ales că în fiecare zi îi ofer o înghețată (de cauciuc) și o îmbrac complet aiurea. Pe care ea o roade o vreme, apoi o lasă jos și merge mai departe aplaudînd în căutare de ceva mai interesant, mai moale sau mai plin de blană de pisică.
deci nu sunt singura nebuna de care se iau babele pe strada ca dau inghetata la copil:)))))) la un moment dat una chiar a incercat sa i-o ia din mana:))))
Nu-i dau inghetata decit din cea de cauciuc, cum e cea din poza, de ros intre gingii. N-am de gind sa ii dau dulciuri mai devreme de 2 ani, are totusi nici 7 luni micuta.
a inceput deja sa guste din „ciocolata” ??? :)))
Dap, din pacate pentru blanoasa.
Exact. Asa mi s-a parut si mie anul petrecut acasa cu copilul. Cel mai usor job pe care l-am avut vreodata. As putea iesi la pensie dintr-un asemenea job.
Eeei, orice e bun cu masura. Vine o vreme cind e mai bine ca mama sa revina printre adulti. 😀
da, si stii cum e? seara copilul plange ca pleaca bona, in loc sa rada ca a venit mama acasa
Sau se trezeste dimineata ca dupa ceas, cand incerci sa te furisezi din casa si ti se rupe sufletul, ca se agata de gatul tau cu disperare „mamaaaa, nu peeeecaaa!”
Ce frumos ai scris! În fiecare zi îți oferă ceva frumos, altceva, și merită fiecare clipă de oboseală.
Da, la mine a durat un an jumate vacanta, dupa care am decis sa ma reinventez ca femeie si ca adult 🙂
Ai cea mai minunata fetita din lume, cea mai pufoasa pisica si cel mai frumos suflet!
Cat de frumos spus!! Fiecare atarna greu in mintea mea si-mi spun „maii cata dreptate!!” este exact ce simt si eu de 3 luni, alaturi de Sofiuta mea. Multumesc draga Printesa ca asterni pe hartie gandurile unde ma regasesc 😉
Asa se fac oamenii mari ,cu bucurii ,cu necazuri ,dar toate se uita cand ii vezi mari .Apar apoi alte probleme mai mari sau mai mici, dar esti mama pana pleci.
Pe mine mă fascinează cum îi pui tu ștrampii pe sub body 😀 Și da, e cea mai mișto vacanță ever!
Si pe mine 🙂
Oare n-o deranjeaza elasticul strampenilor?
Nu, ca e foarte larg. De-aia ii si pun body peste, ca altfel ar sta numa cu ei in vine.
Si asta nu e de dorit 🙂
Doamne cat este de scumpa !!! cu piciorusele alea grasane, cred ca le-as molfai toata ziua sa fiu in locul tau. Abia astept si eu sa fiu mamica, dar mai am vreo 2 ani de asteptat dupa cum ne-am planuit noi….
Sper sa castig un giveaway de la tine numai de dragul de-a va vedea live.
Iti spun eu! Talpitele sunt delicioase! eu molfai perechea mea de talpite mici ori de cate ori am ocazia! am albit bietul copil… intre mine si mamaia, care are la randul ei alte preferinte nu mai putin pufoase…. ma mir ca ne mai suporta copilasii astia mici si perfecti! 😀
Foarte draguta bebelusa.
Voiam sa te intreb care e faza cu body, dar m-am lamurist citind comentariile.
Am o dilema – total pe langa subiect. Ti-am promis ca iti scriu o scrisoare, dar numa si numa, nu reusesc sa o scriu, de un an jumate de cand am promis. Habar nu am despre ce sa iti scriu, ca tot am incercat sa scriu ceva si nu iese. Da-mi o mana de ajutor, ai un subiect preferat? O tema ceva, despre ce sa scriu.
Sau poate imi da altcineva o idee.
Scrie de tine. Orice. Uneori scrisul curge singur cand il pornesti 🙂
Merge pe laptop, dar nu merge cu hartia. Am un blocaj.
Am scris vreo 4 scrisori, dar mi se pareau fade.
Nu am mai scris scrisori pe hartie de mai bine de hm, 14 ani.
Ehee…si eu de 9luni si 3 saptamani cunosc sentimentul asta…este vacanta care nu as vrea sa se termine niciodata….am optat pentru concediul de 2 ani dar parca mai vreau…nici nu ma pot gandi cum o sa fie sa il las la gradinita 🙁